* * *

când mă gândesc
la fericire
la siguranţă
văd lumina dimineţii dintr-o zi de vară
trecând prin perdeaua albă de in
uşa deschisă spre grădină
copacul înalt şi leagănul din el
radio-ul pornit de pe frigider
mirosul de ceai de tei şi mentă
umplând camera
râsul contagios al fratelui mai mic
mâinile pricepute ale surorii mai mari
ea pentru mine super-erou
pregătind pentru toţi micul-dejun
pâine cu unt şi dulceaţă de căpşuni
noi toţi trei la masă şi
la televizor desene animate
zeus din olimp timon şi pumba
ai mei pe afară sau la serviciu
dar nouă nu ne lipseşte nimic
planuri de joacă pentru toată ziua
nicio grijă nicio ameninţare
doar bucuria de a fi acolo
în momentul acesta perfect
pe care l-am îngropat
ca pe o capsulă a timpului
undeva adânc în subconştientul meu
la care mă întorc când acum mare fiind
mă atacă anxietatea
respiraţia accelerată lipsa de somn
şi nu mă ajută nici uleiul esenţial de lavandă nici măcar
îmbrăţişările lui
ci doar
capsula asta de timp
pe care o deschid ca pe o comoară
ca pe lampa aia fermecată
din care sper să iasă
duhul lui aladdin
să-mi îndeplinească
măcar o dorinţă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îndrăgostit de galliano şi am visat asta
(de fapt am căzut din pat dar mi-era ruşine să-ţi zic)

voiam să-mi pieptene cineva părul

vezi de asta l-am tuns pe tot
cele mai nepotrivite mâini au trecut prin el iar acum
arăt ca un băieţel fericit cum ar fi trebuit

m-am îndrăgostit de galliano păcat
că l-am iubit doar pentru maică-mea a fost un
vis-trofeu din care nu pot deduce cum
mişc mâna în somn
fiindcă cel care doarme cu mine n-o vede

acum nici măcar nu mai am sens
strâng unghii strâng mâini strâng
poeme mototolite şi le vând la kg

oamenii le găsesc interesante păcat că eu
nu găsesc oameni doar uşi şi atacuri de panică
de care fug intrând prin altele

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Todd, am spus să te duci naibii. Ar trebui să-ţi fie ruşine, omule, şi nu pentru că te porţi urât cu oamenii pentru că sunt mulţi care fac asta. Ar trebui să-ţi fie ruşine pentru că ţi s-a acordat un privilegiu uimitor şi tu nici măcar nu iei asta în serios. Ai ocazia să faci filme. Îţi câştigi existenţa făcând asta şi tu nici măcar nu apreciezi acest lucru. Filmul acesta nu o să fie bun de nimic. Eu ştiu asta şi tu ştii asta şi toată echipa ştie asta. Şi probabil că şi următorul tău film o să fie la fel. Ţi s-a dat această şansă incredibilă, iar tu o dai în bară. Îmi este milă de tine. Dacă o să ajung vreodată aici, o să fac totul diferit. (Oamenii îl aplaudă până când se întoarce Todd spre ei.)
Todd: Ai mare curaj, puştiule. Acum dispari de pe platoul meu. Eşti concediat.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

track-uri

dintr-un western psycho peste

track-urile mele afective

în toamna asta fără viitor

facem planuri pentru

confortul nostru psihic

facem planuri ca să nu treacă ziua

fără să nu ne fi

zbătut

măcar puţin

dar vine încă o dimineaţă

cu teroare

încă o dimineaţă în care

tot psihedelismul a dispărut

frigiderul e gol

şi ochii tăi s-au golit

de afecţiune

şi atunci ce

în ce iluzie să ne mai bălăcim

ce discurs motivaţional să ne mai ajute

ce formulă magică

doar mici artificii erotice

doar câteva

secunde de atenţie

din când în când

ca să ne ţină

pe linia de plutire

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniu la 65 de ani

nu te lăsa ucis de ceea ce iubeşti.
cu siguranţă roata se va întoarce,
undeva la bătrâneţe,
când tot ce ţi-a mai rămas sunt doar o cameră şi câteva pisici
care torc şi te împung cu creştetul capului atunci când se simt în siguranţă
lângă un boşorog care doarme toată ziua şi se îmbată regulat.

în adolescenţă mi-a plăcut să dorm, să mă îmbăt
şi, cel mai sinistru, să iubesc.
nu am ascuns niciodată ceea ce simt, doar rataţii fac asta.
dacă simţi că trebuie să iasă, las-o la voia ei.
mai bine aşa decât să trăieşti toată viaţa cu defectul ăsta.
nu poţi explica dragostea.

uneori ajungi să te plictiseşti.
şi când apare de nicăieri, nu ai ce să-i faci,
te fură cu totul.

atunci când vrei linişte,
te fură din nou.

când nu îţi mai doreşti nici măcar o femeie cu care să împarţi patul,
mesele,
prânzurile,
şi scenele romantice
care se sfârşesc întotdeauna
cu beţii cumplite,

apare din nou şi te jefuieşte.

pur şi simplu îţi pune pistolul la tâmplă
şi te trezeşti a doua zi dimineaţa gol puşcă cu o puştoaică de 20 de ani călare peste tine
într-un hotel de 5 stele
repetand într-una "băga-mi-aş, iar am dat-o în bară".

ajungi să repeţi aceeaşi poveste iar şi iar
până când nu vei mai fi in stare să agăţi nici măcar o nimfomană de 35 de ani.

. |

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniu la 65 de ani

nu te lăsa ucis de ceea ce iubeşti.
cu siguranţă roata se va întoarce,
undeva la bătrâneţe,
când tot ce ţi-a mai rămas sunt doar o cameră şi câteva pisici
care torc şi te împung cu creştetul capului atunci când se simt în siguranţă
lângă un boşorog care doarme toată ziua şi se îmbată regulat

în adolescenţă mi-a plăcut să dorm, să mă îmbăt
şi, cel mai sinistru, să iubesc.
nu am ascuns niciodată ceea ce simt, doar rataţii fac asta
dacă simţi că trebuie să iasă, las-o la voia ei.
mai bine aşa decât să trăieşti toată viaţa cu defectul ăsta.
nu poţi explica dragostea

uneori ajungi să te plictiseşti
şi când apare de nicăieri, nu ai ce să-i faci,
te fură cu totul.

atunci când vrei linişte,
te fură din nou

când nu îţi mai doreşti nici măcar o femeie cu care să împarţi patul,
mesele,
prânzurile,
şi scenele romantice
care se sfârşesc întotdeauna
cu beţii cumplite,

apare din nou şi te jefuieşte

pur şi simplu îţi pune pistolul la tâmplă
şi te trezeşti a doua zi dimineaţa gol puşcă cu o puştoaică de 20 de ani călare peste tine
într-un hotel de 5 stele
repetând întruna "băga-mi-aş, iar am dat-o în bară"

ajungi să repeţi aceeaşi poveste iar şi iar
până când nu vei mai fi în stare să agăţi nici măcar o nimfomană de 35 de ani

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, scuză-mă, te rog!
Nistor: Să te scuz?! Nu înţeleg... Pentru ce, şefu'?!
Lucian: Că... Am fost un mare prost?!
Nistor: Prost, tu?! Cum, adică?
Lucian: Pentru că nu demult te-am rugat să nu strigi în gura mare, de faţă cu toţi ceilalţi, ce anume te deranjează la mine, când mi-ai zis că aş fi căpos şi enervant, în peştera aceea. Dar eu cum am procedat oare cu tine acum?! Nu-i corect! Am greşit faţă de tine! Nu trebuia să-ţi reproşez nimic în legătură cu denumirile astea afurisite! Chiar n-aveai de unde să ştii despre ele. Iar eu puteam să-ţi spun foarte frumos doar ţie, în linişte, spre exemplu, uite acum, nu atunci, acolo, în şedinţă! Ţi-am mai spus, te rog, opreşte-mă când mă port urât cu tine! De ce-mi dai voie să te tratez astfel?! Nu meriţi aşa ceva!
Nistor: Lasă, şefu', nu-i nimic...
Lucian: Ba da, nu e corect! Deloc! N-am nici un drept să te tratez astfel! Şi nici măcar dreptate n-am! Sper doar să nu fii prea supărat pe mine, din cauza asta.
Nistor: Hai, mă, şefu'... Cum să fiu supărat pe tine?! N-ar fi posibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să fiu în gândul trecătorului de afară! 2

e
o lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomeraţia în care neputincioasă
îţi încurci mâinile / nepăsarea de la 5
cu sentimentele de la miezul nopţii
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reţii sensuri / tot felul de informaţii
pentru clipa în care în sfârşit te vei da la o parte
doar de tine văzută îţi vei apropia lucruri / îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că lumea asta nebună îţi scapă printre degete...

e o lipsă
o pagină albă
în locul tău şi
golul electrocutează
copacii trec. şi strada trece.
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri şi frunze
descoperindu-mi trupul

! străinul acesta frumos
aproape-un-copil / aproape-un-poet
scrie o poveste!

de unde ştie el că eu...
eu nu mă grăbesc... / că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
şi muuuulţi trandafiri
şi păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea / ţipătul straniu al rănii
ieşite din piept / supusă aşezându-se
în iarbă / în rând cu gândurile cerului
căzut pe pământ

nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie / nicio metaforă
este dimineaţa aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care priveşte... priveşte...
când eu desculţă alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicţie

străinul acesta
trecătorul acesta
aproape-un-copil / aproape-un-poet
habar nu are că tu exişti
că-mi dai dreptul la singurătate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu a venit Moş Nicolae la mine...

Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuţe pentru Moşul Nic
Şi eram dintre toţi cea mai cuminte,
Dar, Moşul, mie, nu mi-a dat nimic.

Nici nu l-am aşteptat vreodată-n seară,
Nici dimineaţa nu l-am aşteptat.
Ştiam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.

Doar se oprea la uşa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuţei blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.

''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aş fi ştiut precis''.
Aşa gândea Moş Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moşul, doar în vis.

Venea cu haine şi cu ciocolată
(Din vis nu aş fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simţit şi poate că greşesc,

Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Şi ca o hoaţă mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aş avea-o,-acum, i-aş da.

Nici azi n-aştept, să-mi vină pe la poartă-
E linişte în casă ca şi-atunci.
Copilul trist din mine mai aşteaptă...
-Moş Nicolae-n mine să arunci

Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Aşa, ca o părere au plecat.
La uşă sunt ghetuţe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Sparks

Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toţi din şcoală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toţi elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspiraţii?
O, copile, copile pentru care m-am rugat şi m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopţii,
Îţi aminteşti epistola în care ţi-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată ţărâna care eşti, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în faţa focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e o sumă de compromisuri

între cei care nu pot
şi cei care nici măcar nu vor să încerce
pe când învingătorii se mulţumesc
cu ovaţiile clipei şi câteva pumnale
întotdeauna mai ascuţite
decât orice încercare de perfect
şi nu e nimic condamnabil aici
e doar o chestie de expunere
care face parte din selecţia naturală
un fel de pedeapsă pentru îndrăzneala de fi cel mai bun

de fapt e ca atunci când primul căzut din lan
e întotdeauna spicul cel mai înalt
şi cu bobul cel mai plin

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Syria

acum o să scrii despre drumurile şerpuitoare
pe care merg ambulanţele înspre locul accidentelor
// tot ce faci tu cu dorinţele tale te priveşte //
există momente mai puţin cunoscute despre care istoricii nu vorbesc / asta ca sa nu ne înspăimânte
prea mult dorinţele noastre obsesive de a fi bine /dar nu este bine
îngerii nu ţi-au spus niciodata asta
în zonele controlate de armată nu e bine să intri
acolo doar copii nevinovaţi ai syriei îşi pleacă piepturile lor
mici de pasăre / dar simţi şi tu jugul foamei şi al trădării
camera este goală

//
dragostea a dispărut din ea / ieri a fost ziua scrisului de mână
şi ai scris cu ambele mâini: nu există dreptate - acest truism
pe care istoricii încearcă să-l ascundă în cărţile lor mari şi groase
mâinile le-ai unit apoi învârtind starea de nelinişte într-un carusel
acolo toţi morţii te aşteaptă să le spui: aşa va fi în viitor
aici unde oraşele lumii continuă să urce în trepte
ca şi cum ar fi animalele grase şi multe dintr-o ierarhie bătându-se pentru o halcă de carne în care
nimeni
//
nici măcar tu nu ai vreun cuvânt de spus

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!