Ozymandias

Am întâlnit un călător dintr-un ţinut uitat,
Care a zis – "Picioare mari din rocă dură,
Dar fără trunchi, stau în pustiul cel uscat...
Şi-alături pe nisip, un chip c-o încreţită gură
Şi cu un rânjet de monarh înverşunat,
Spune că cel ce l-a sculptat a cunoscut
Acele pasiuni ce încă sunt şi că le-a imprimat
Cu mâna pe statui, iar inima le-a susţinut;
Şi sunt pe piedestal nişte cuvinte:
Eu sunt Ozymandias, un Rege peste Regi;
Tu cel Puternic, priveşte ce-am creat şi te-ngrozeşte!
Nimic nu va dura. Ruina-aceasta mare
De vreme fi-va măcinată, şi fireşte,
Nisipul sterp se va întinde până-n zare".

poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozymandias*

Am întâlnit un peregrin de pe-un meleag străvechi, plin de istorii,
Care-a spus: " Se văd în aerul deşertului, fierbinte şi uscat,
Două picioare enorme văduvite de bust, la intersecţie de teritorii.
Şi-alături, un chip aspru, jumătate-n nisipul galben scufundat,

Cu buze zbârcite,-al cărui rânjet de stăpân nemilos al vânătorii
E mărturie că sculptorul a ştiut să-i citească patimile lămurit –
Patimi care parcă-s vii şi astăzi, înscrise-n piatra fără viaţă,
El a simţit mâna care le-a urmat porunca şi inima care le-a hrănit.

Iar pe soclu se desluşeau câteva cuvinte, peste veacuri soli:
"Eu sunt Ozymandias, rege peste-a tuturor regilor aroganţă:
"Priviţi, Eroi ai zilei, tot ce-am făcut şi simţiţi-vă mărunţi, ridicoli!"
Nimic nu dăinuie. În jurul ruinei colosale, ca o condamnare,

Uscate de soarele încins şi de pecinginea a fel de fel de boli,
Se-întind mai uniforme ca uitarea nisipurile până dincolo de zare.

* Ozymandias este un alt nume sub care era cunoscut faraonul egiptean Ramses al II-lea.

poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mâini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Slade:. Ooo, dar încă pot să îi mai simt mirosul. (Inspiră puternic.) Femeile! Ce poţi să zici? Cine le-a făcut? Dumnezeu a fost probabil un geniu. Părul... Se spune că părul e totul, să ştii. Ţi-ai îngropat vreodată faţa într-o mare de bucle... şi să vrei să dormi pentru totdeauna? Sau buzele... când le-au atins pe ale tale, au fost... ca prima sorbitură dintr-un vin... după ce tocmai ai traversat deşertul. Şi sânii. Hoo-ah! Mari sau mici, cu sfârcuri aţintite către tine ca nişte proiectoare secrete. Mmmmm. Şi picioarele. Nu îmi pasă dacă sunt precum coloanele greceşti... sau ca nişte picioare ale unui pian Steinway de mâna a doua. Ceea ce e între ele... un paşaport către Rai. Trebuie să beau ceva. Da, domnule Simms, numai două silabe merită auzite pe lumea asta şi anume: vagin. Hah! Mă asculţi, fiule? Îţi dau sfaturi preţioase aici.

replici din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt pomul cel cu mere roşii,
În vârf se leagănă luceferi.
De trunchi se scarpină leproşii
Hulind pe oamenii cei teferi.

Sunt floarea cea în chip de liră,
Nascută într-o vreme crudă.
Căznitul suflet o admiră,
Beţivul peste ea se udă.

Sunt cartea cea cu pagini sfinte.
Pe faţă preoţi o sarută,
Pe spate scârnave cuvinte
Înşiră golănimea brută.

Sunt o albină truditoare
"Fardată" cu polenul Lunii.
Mă ponegresc mereu lăidacii
Rujaţi cu roşul Uniunii.

Sunt, poate, însuşi viitorul
Poporului cu chip de salce
Pe care-l mai învaţă chiorul
Pe unde şi-n ce fel să calce.

Sunt cel ce vrea să cânte-n Piaţă
A libertăţii dulci prescură,
În gură c-un baston de gumă,
Cu un căluş cazon în gură.

Sunt pata cea de sânge, zisă
Republica Moldovenească
Ce-n loc să frigă ucigaşul,
Încearcă veşnic să-i zâmbească.

Sunt dorul care zboară peste
Zagaz şi apa înspumată
Un fel de tristă libertate
Cu lacrimi mari încoronată.

Sunt Prutul singur şi istoric,
Ghimpata sârmă îl răneşte.
Îl suge de-o vecie marea,
El de-o vecie izvorăşte.

Sunt doina, taina ei, pe care
Nu poţi s-o-năbuşi, nici s-o sperii
Chiar dacă-ar fi acoperită
Cu-o mie una de Siberii.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anthropos ergon

Frumos şi pur, aşa ca la-nceput,
Mă aflu pe un ţărm necunoscut,
Un ţărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, şi-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele şi casa de nisip;
Nici nu mai ştiu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare şi se-ascunde —
Şi totuşi, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi şi suflet nu-i nimic:
Nu pot şi nu încerc să le despic
Cerul de cer şi soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...

poezie de Eugen Dorcescu din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind gândind...

M-aşez peste pământul moale
Sunt vlăguit de frumuseţe,
Vreau tot să uit, că-n lume-i jale...
Planeta, e la bătrâneţe.

O ciocârlie stă înfiptă
În raza soarelui fierbinte...
În cântec inima-mi recită,
Sunt fermecat, nu mai am minte.

Sunt lângă apa clipocind
În susur nesfârşit, de fond.
Sunt călător, stând, aţipind...
Sunt, una cu nisipul blond.

Mă uit la podu-n depărtare
În culori fugare de maşini.
Mă ia un dor să fiu la mare...
Ştiu loc, de joacă, cu delfini.

Deja îs pe ţărm, sunt iole în zare,
Mă afund în larg, în ape reci.
Sunt un Pegas, căluţ de mare,
Eşti-o amazoană... mă petreci!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaţiile - de toate tipurile - sunt ca nisipul în palmă. Ţinut uşor, cu mâna deschisă, nisipul rămâne la locul lui. Cum strângi mâna tare ca să-l păstrezi, nisipul îţi fuge printre degete. Poate ţi-a mai rămas ceva, dar cea mai mare parte s-a vărsat. Aşa sunt şi relaţiile. Ţinute uşor, cu respect şi libertate pentru cealaltă persoană, este foarte probabil să rămână intacte. Dar dacă sunt ţinute prea strâns, prea posesiv, se pot pierde cu uşurinţă.

citat din Kaleel Jamison
Adăugat de Madalina State
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă satur să privesc

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc.
Nu mă satur până mor
să mă mir de taina lor.
Să mă mir din ce răsar
macrimi de mărgăritar.
Să mă mir de unde vin
psalmii florilor de crin.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
fiecare-n alt veşmânt
tors în taină din pământ.

Fiecare cu alt chip
tors din lut şi din nisip.
Fiecare cu-alţi fiori,
cu-alt parfum, alte culori.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
să privesc şi să sărut
mâna care le-a făcut,

mâna ce le-a presărat
peste-o lume de păcat,
peste-o lume de noroi,
peste tine... peste noi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate fiind (amestecate) laolaltă, mintea le-a imprimat mişcare şi le-a despărţit.

citat din Anaxagora
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să mă sperie...

Sunt puternic peste necazurile toate,
sunt anonimul modest de lângă voi;
tot în triumf inima mea şi astăzi bate,
sunt puternic peste vitregiile netoate.

N-o să mă sperie, niciodată, o nulitate,
şi-o să-mi păstrez hazardul chiar vioi;
sunt puternic, azi, peste atacurile toate,
sunt anonimul descoperit, uşor, de voi.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A presărat nisip peste iarba uscată. "Sunt scântei, nu nisip!" le-a spus celor din jur. Mulţimea a crezut şi iarba a început să ardă.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Ei au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Eu au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr (4 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoţate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoşul — paşa, cum îi zic toţi ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ştrengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă ceţoşi de somn, priveşte. E poet. Sufletul lui, deşi războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par nişte burdufuri, când sunt seci ca nişte gogoşi; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă şi fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al răţoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănaţi; şi chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumuseţile firii, şi, fără părere de rău, îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum priveşte, pe când toţi ai casei dorm.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cocoşul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii din cer

Îngerii din cer au început sa plîngă,
Pămîntul il inundă,
Altora le-a murit sufletul,
Le-a pierit zîmbetul...
Lipsiţi sunt de viaţă,
Şi plouă cu gheaţă.

Unii îngeri sunt condamnaţi,
O aripă le cade,
Cu cealaltă ei cad la pămînt zadarnic învartindu-se,
Şi iau naştere tornade...
Ceilalţi îngeri fără ambele aripi,
Cad mai iute decît vîntul,
Şi cutremură pămîntul.

Eu încă ma rog la ei,
Însă ce să le ofer...
Şi apoi ce să le cer?

Ei sunt îngerii din cer.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ceaţă

Dincolo de cuvinte – e o ceaţă
în care uneori mă cufund.
Acolo, doar cu mine mă-n frunt,
cu muntele meu ursuz, călător, de ceaţă.

Ca nişte păsări pierdute în nori,
cuvintele zboară uneori departe de mine.
E o toamnă, atunci, câd soarele-i singur cu mine,
şi aştept marii, negrii tăi nori.

Întinde doar mâna, şi mă găseşti.
Întinde doar mâna, fără cuvinte.
Pe cărări ce înca n-au început să se zvânte,
dincolo, la rădăcina cuvintelor mă găseşti.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj marin

Marea loveşte faleza mereu,
rocă dură, plină de alge.
Fâşia de plajă în zare,
nisip ars de soare.
O barcă veche şi ruptă,
pare un imens ochi de rechin.
Vuietul mării,
strigătul pescăruşului în zbor,
mirosul puternic de sare şi mâl,
nimic nu-i schimbat de milenii,
totul e mit şi divin,
doar barca ca un imens ochi de rechin,
aşteaptă să treacă alte milenii.

poezie de Doina Elisabeta Margineanu
Adăugat de Serbana Isariovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi mai fi

Încrezut, naiv, deştept,
Narcisist fără defect.
Aiurit, vulgar, ţicnit...
Simplu spus: un ipocrit.

Eu sunt tot ce mi-am dorit,
Sunt nimic din ce-am simţit,
Sunt ascuns, nu sunt privit,
Eu sunt totul, sunt nimic.

Prefăcut, exagerat,
Nesimţit şi deplasat.
Un ciudat, un diferit,
Nu sunt simplu de citit.

Aia-i mască, ăsta-i scop,
Ăla-i test fără noroc,
Ăsta-i gând cu sentiment,
Ăla-i fapt făcut atent.

În prezent un râu vestit
Plin cu fire de nisip.
Plin cu lacrimi şi eşec,
Gol de tot ce eu aştept.

Sunt un om cu vise vii,
Încercând eu voi trăi,
Înc-un test, Încă o mască,
Iar eşec c-un râu să nască.

Eu sunt totul, sunt nimic,
Doar aştept să pot să-ţi zic,
Să-ţi rostesc în zori de zi
"Sunt Andrei... şi voi mai fi".

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula cozilor de topor

În codru, la un ceas de seară,
Când totul e mai liniştit,
O coadă de topor coboară
Şi-n urmă-i altele-au sosit.
Ţineau un fel de adunare,
Cam în secret, mai pe şoptit,
Luă cuvântu-o coadă mare
Şi iată, astfel le-a grăit:
- Suratelor, vă ştiu pe toate,
Cam ce-aţi făcut, ce-aţi învârtit,
Urmaşii voştri pot să-nnoate
În câte aţi agonisit.
E timpul să ne aşezăm
În codru-acesta până-n zare
Şi pe alese să luăm
O scorbură de fiecare.
Vedeţi că apa curge lină,
Vă faceţi curte cât mai mare,
Să-ncapă-n ea şi o piscină,
Dar şi jipanul cel mai tare!!!
- E o problemă, soră dragă,
Sunt mulţi copaci, dau umbră rece,
Eu o să-i tai, nu stau de şagă,
De coada mea nimic nu trece!
Te rog, morală să nu-mi faci,
Să-mi zici să-i iau cu binişor,
Că toate-avem părinţi copaci,
Dar... sunt o coadă de topor!

Morala 1
Cozi de topor au fost, cozi de topor sunt încă,
Doboară şi-un copac, doboară şi o stâncă.

Morala 2
Când eşti o coadă de topor
Meriţi... dispreţul tuturor!

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!