Dor de Eminescu

Pe aceeaşi ulicioară
se zbate-n miezul nopţii
în tremur fără de sfârşit
dorul de EMINESCU.

La steaua bolţilor
albastre şi tăcute
luceferi-mi trezesc
dorul de EMINESCU.

Pe lacul liniştit
cuprins de iz de tei
îmi fulgeră-n scrisori
dorul de EMINESCU.

Pe lângă plopii fără soţ
seara pe deal se lasă
şi arde-n somn de păsărele
dorul de EMINESCU.

În freamătul de codru simt
că prea departe sunt de tine
şi-un singur dor mai am
dorul de EMINESCU.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciană

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe vremea
când codrii erau
de aramă,
când Lacul...
când dorul
de mamă...

Se spune că
a fost unu Eminescu
când plopii
erau fără soţ
pe afară,
când Vino iubito...
când dorul
de ţară...

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe când
Memento mori
îi venea în minte...
când O, rămâi
când dorul
de cuvinte...

Se spune că
a fost unu Eminescu
în anii cei grei
păstrat în parfumul
de tei!...

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi!

Cât ai vrea să îi socoţi
Numărând din doi în doi,
Plopii rămân fără soţ,
Eminescu e cu noi!

Domol curge râul, ramul,
Neamu-i sătul de nevoi,
De-om învinge vântul, valul,
Eminescu e cu noi!

Codrul freamătă şi plânge,
Lacrimile-i curg şiroi,
L-au tăiat şi curge sânge,
Eminescu e cu noi!

Rar se mai aude bucium
Pe la stânele de oi,
Cânt-a jale şi a zbucium,
Eminescu e cu noi!

Sub salcâm de-aştepţi iubita,
Un sărut să-ţi dea, apoi,
Dacă te-a cuprins ispita
Eminescu e cu noi!

E nemuritor şi rece,
Fără el ne simţim goi,
Vreme vine... vreme trece,
Eminescu e cu noi!

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur Eminescu

Tu eşti cu noi la steaua răsărită,
În lacul codrilor şi-n flori de tei,
Tot legănându-te câte-o ispită
Şi înspre lume aruncând scântei.

Tu eşti cu noi... în nopţile tăcute,
Cu sute de catarge şi faclii,
Vin somnoroase păsări să asculte
Şoapta izvorului,.. făr-a o ştii.

Tu eşti cu noi... luceferi numărând,
Când trece lebăda uşor pe ape,
Mereu vei da lumina unui gând,
Din braţe tot lasându-l să îţi scape.

Tu eşti cu noi, deşi trecut-au anii,
Pe lânga plopii veşnic fără soţ,
Ce-ascund în umbra frunzelor, jelanii
Şi-amorul trist al nu ştiu cărui hoţ.

Tu eşti cu noi... pe-aceeaşi ulicioară,
Sărmanul Dionis... printre scrisori,
Mintea şi inima în prag de seară,
Sau rugăciunea unui dac... în zori.

Tu eşti cu noi pentru eternitate,
Sara pe deal... mereu am sa te chem,
Oricâte stele zburdă-n libertate,
Un singur Eminescu noi avem.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu şi codrul

Codrul mereu va cânta
Şi va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ţi s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Şi în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Şi iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În faţa ta eu mă plec
Şi cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă şi ele
Uiţi atunci, de toate cele...
Toamna păsări, rând pe rând,
Pleacă, ceru-ntunecând
Lăsând suflet pustiit
Codrul veşted, amorţit
Doar, dorul meu, singurel
Îmi aminteşte de el
De Eminescu Mihai
Frumos ca o zi de Mai
Ca un spic de grâu bălai,
Ca un recital la nai.

poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Te-am căutat ieri bădie
Acasă la Ipoteşti...
Mirosea a iasomie
Şi a mere dulci domneşti.

Şi pre nume te-am strigat
Aşa cum era firescu'
Codrul a reverberat
Eminescu! Eminescu!

Mai departe, mai departe,
Lângă lacul argintiu
Un scatiu îţi ţinea parte:
Eminescu este viu!

Şi-au răspuns apoi şi teii
Ei, custozii tăi de suflet
Într-un cor cu porumbeii:
-Domnu-i prin stele în îmblet!

Mulţumit de constatarea
Că eşti mult iubit, bădie!
Am încheiat preumblarea...
Degustând o razachie!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer ştirea
Stele răsar cum şi apună o mierla jucăuşă pe lângă plopi
Coboară cu soţ şi fără soţ sunt plopii în solstiţiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstiţiu
E vara boreală şi soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins şi s-a înălţat
Apare Eminescu prin undele din şoapte
Alerg în vis cu tine şi florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de ducă
Te face nălucă
Dorul de frumos
E cel mai luminos
Dorul de sorginte
Te învaţă minte
Dorul de suprafaţă
Te ţine în viaţă
Dorul profund
Te atrage la fund
Dorul de iubire
Ăsta-i o menire
Pentru omenire.

poezie de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Eminescu

Sub teiul frunza-şi tremurând,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Şi pace peste-ntreg pământ...
Eminovici, la el acasă!
Adie-n triluri, pe poteci
De îngerească, sfântă floare...
Tu-ndrăgostitule, de treci,
La tâmpla vieţii cu ninsoare,

Sub teiul frunza-şi tremurând,
Cu Eminescu, vei privi
Păsări de aur din poveşti
Şi paji din mari împărăţii.
Vei fii şi tu, "Luceafăr blând"
Transcendental ducându-şi ţelul,
Un "Cătălin" trudind tăcut,
Iubirii dezlegând misterul.

Mireasmă dulce-n gând se lasă,
Pe creştet ninge teiul iar
Şi Eminescu trece iarăşi
Prin lumea noastră, triumfal.
Când "Somnoroase păsărele"
Îşi prind sub aripă căpşorul,
Sub puberi moi de praf de stele,
Plâng şi suspin... Amar mi-e dorul!

Şi pace peste-ntreg pământ...
O catedrală de lumini
Prin Dumnezeu şi Duhul Sfânt
A prins în mine rădăcini.
În mine candele s-au stins,
Mi-e Eminescu somnul lin,
Lac tremurând de dor şi vis,
Mir sufletului meu... Amin!

Eminovici la el acasă,
"Pe lângă plopii fără soţ",
Duce în suflet har... La masă,
Având o vorbă pentru toţi...
În versu-i - literă şi lege,
-N scrisori, ca sângele curgea,
Căci "vreme vine, vreme trece"
Un vis la tâmplele de nea.

Adie-n triluri, pe poteci
Cuvântul... Şi dac-ai să treci,
Cu Eminescu lângă tine,
Vei trece tu... Eu, ştiu prea bine,
În raze de luceafăr, blânde,
Iubirea lumii se ascunde,
Poteci de dor, poteci de vis,
Dorul de ţară - foc nestins.

De îngerească, sfântă floare,
Un voal de fragedă ninsoare,
Cu "ochi" lucind ca două stele,
Cu plâns de dor, cu rugi-mărgele,
O "Cătălină" trece-n gând
Frumosul june căutând.
Şi lacul tremură şi tace...
Luna, povestea ei o toarce...

Tu,-ndrăgostitule, de treci,
Cu Eminescu la plimbare,
Pe auritele poteci
Sfinţite-n lacrimile sale,
Ia gândul meu! Şi vocea mea!
În rugi celeste dă-le lui!
Lumina-i să o pot avea
Şi braţu-i, veşnic căpătâi.

La tâmpla vieţii cu ninsoare,
Un înger, dintre noi plecat,
Zâmbeşte trist... Literatura,
Doamne, s-a metamorfozat!
Unde sunt iambii şi troheii?!
Metafore pline de har?!
Doar versul alb cătându-şi ritmu-
N abisuri stranii, iar şi iar...

La tâmpla vieţii cu ninsoare,
Tu, cititor, ades să treci,
Sub îngerească, sfântă floare
Adusă-n triluri, pe poteci...
Eminovici la el acasă
Şi pace peste-ntreg pământ,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Sub teiul frunza-şi tremurând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu e lumina
care vine din trecut,
e sămânţa din cuvânt
azvârlită-n în viitor.

Rescris şi iar rescris,
pe vertical, orizontal,
pe crengi de tei,
pe vârfuri de plopi,
în toamna târzie,
în tânăra dimineaţă,
în freamătul gândului,
în bătaia vântului,
în foşnetul codrului,
în venele noastre e spiritul lui.

Privindu-ne de sus
prin ochi de luceafăr,
Eminescu n-a plecat,
Eminescu e acasă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu loviţi în Eminescu

Nu loviţi în Eminescu, nu loviţi în al meu neam,
C-am ajuns sărac pe lume şi-acum doar pe el îl am!

Nu loviţi în Eminescu şi nu-l mai spurcaţi în glas,
Dintr-o ţară prăduită doar el singur mi-a rămas!

Nu loviţi în Eminescu, blestemaţi în veci veţi fi,
Că-n el licăre speranţa până-n cea din urmă zi!

Nu loviţi în Eminescu, încercaţi să fiţi mai buni,
De nu vă ţineţi cuvântul - jos, la casa de nebuni!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştia bunicul cine-i Eminescu

Din Eminescu, recita şi,, bunu",
,, Luceafărul", la crâşmă când se îmbăta,
Rugându-l în genunchi pe unde apuca,
O rază, să îi lumineze drumu'.

Pe stradă îl privea, ades, străinu'
,, Mai am un singur dor" pe buze-i fremăta,
Din Eminescu recita şi,, bunu"
,, Luceafărul", la crâşmă când se îmbăta.

Din plopii fără soţ, îi cerea, unu'
Deajuns ca să se rezeme când şchiopăta
Şi pentru,, buna",, floare-albastră" sâmbăta
Să-l ierte când o făcea pe nebunul...

Din Eminescu, recita şi,, bunul"!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor-mirea

Una e dorul de dor alta e dorul absurd!
Una e să ai dor de dorul cuiva şi alta dor de dorul
nimănui...
E absurd dorul tău! E absurd dorul tău
din tine
de tine
cu cel de care nu mai are dor...
Acest dor de numeşte
dor-mire!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu meu

Mă gândesc la Eminescu
La un Eminescu care mănâncă şi bea
Nu ca la o iluzie, ci ca la
Un om simplu, visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală
Îi aduc slănină şi ceapă
Îl doare o mână şi capul îl doare
În vreme ce bea nişte apă

Voi muri, îmi spune şoptit, voi muri
Îmi vor face statui şi evenimente
Apoi vor merge cu sentimentul de turmă
Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii
Dacă mori devii ideal
Îmi şoptea Eminescu, în vreme ce ploaia
Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe
Într-un alt spaţiu terestru
Prietenii mă cheamă să bem o pălincă
Căci s-a născut Eminescu

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nemuritor

Într-o linişte profundă
Cum i-a fost dorinţa sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu şi ascultă:

Glasul codrilor şi valul
Care trece prea grăbit,
Şi priveşte cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic, mititica
Îşi mai netezeşte părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.

Când sub trestia cea lină
Stau pe foile de mure...
Îşi tot spun poveşti cu patos...
El, sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară
Şi se sprijină pe lună,
Floarea albastră nu mai moare,
Eminescu o încunună.

Chiar de-n zbor trecut-au anii,
Poezia lui e vie
Ca o flacără nestinsă
Ce se scrie-n veşnicie.

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015 (10 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândindu-l pe Eminescu

dorul mă aprinde ca o flacără vie
vrea să mă gătesc cu flori de agave
în bătaia inimii s- aud o rapsodie
timpul să mă umple cu emoţii suave.

transform sufrageria într-o scenă
şi mă închipui într-un rol fericit
ciudat scenariu îmi circulă prin venă
chipul lui Eminescu îmi zâmbeşte-n zenit.

pe urmele lui cu luceferi vorbesc
lumina iubirii creşte-n sufletul meu
gânduri întunecate se risipesc
slove minunate voi găsi mereu.

pe pajiştea nopţii vise păstoresc
versul cântă-n mine ca în Atheneu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz...

Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Eşti busuiocul care a sfinţit izvorul
Şi steaua ce luceşte-n lacul
Unde mai plânge dorul!
Eşti floare-albastră-n ochii mei,
Mirificul parfum de tei!
Iar seara-n bucium te prefaci
Când strigi şi îi aduni pe fraţi!
Tu eşti dorinţa cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu şi veşnicia

Dorul meu e călător
Şi s-adapă la izvor,
dorul meu!

Dorul meu-neastâmpărat
De iubire s-a-mbătat,
dorul meu!

Dacă-l vezi pe la fereşti
Spune-i, spune-i că-l primeşti,
dorul meu!

Visător, rătăcitor
Îl poţi toarce în fuior,
dorul meu!

Şi din firul meu de dor
Să ţeşi dragă un covor,
odorul meu!

Şi covorul meu de dor
Să-ţi poarte paşii uşor,
odorul meu!

Sus pe alburiul nor
Face casă dor cu dor,
odorul meu!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Eşti busuiocul care a sfinţit izvorul
Şi steaua ce luceşte-n lacul
Unde pluteşte dorul.
Eşti floare-albastră-n ochii mei
Şi eşti parfumul cel de tei.
Şi seara-n bucium te prefaci
Şi-i strigi şi îi aduni pe fraţi!
Şi eşti dorinţa cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu de Semiramidă

Templu de Semiramidă;
Geniu, datină şi scut,
Eminescu - Piramidă,
Alinând ca un sărut...

Eminescu, ne-ntrecutul,
Briliant care ne-adună,
Un luceafăr din trecutul,
De-ntuneric şi furtună...

Eminescu - falnic munte,
Vis doinit de vatră rară,
Dunăre de har şi frunte,
La o cumpănă amară...

Eminescu e puterea,
Verbul greu nuntit de zare,
Eminescu-i mângâierea,
Rugul meu de neam şi soare...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!