Câte suflete necitite au plecat dintre noi. Dacă unul ar fi pus pe hârtie povestea vieţii lui, noi, oamenii, am fi fost astăzi mai bogaţi.
În jurul nostru se petrec drame, de nimeni neştiute, poveşti de iubire pe care unii nici nu îndrăznesc să le viseze. Din păcate, în această imensă scenă de teatru, de film, VIAŢA, nu se dau premii Oscar!

Mihail Coandă în Poezie, Umbre pe asfalt (14 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru nocturn

viaţa este o imensă scenă de teatru
eu am avut mereu un rol secundar
pe strada veseliei la numărul patru
scriu un scenariu sub bătrân lampadar.

se-aprind luminile în vechiul castru
rugăciunile se rostuiesc pe sărindar
viaţa este o imensă scenă de teatru
eu am avut mereu un rol secundar.

e linişte în orizontul meu albastru
trăiesc iubirea ca pe-un sublim dar
noaptea târziu mă mângâie un astru
colorând în roz file din calendar.

viaţa este o imensă scenă de teatru
eu am avut mereu un rol secundar.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da,recunosc, iubesc !

Da, recunosc, iubesc!

Da,
recunosc,
am iubit-o!
E ăsta un păcat?
Să arunce cu piatra
cel care nu a iubit niciodată.
Cred că m-am născut
îndrăgostit de ea.
Am căutat-o în sânul mamei,
în primul pas.
Când am pronunţat primul cuvânt
a fost numele ei.
De câte ori deschideam o carte
îi auzeam chemarea.
Cuvintele jucau ca ielele
un joc al seducţiei.
Nu a fost acolo la primul sărut,
dar l-a simţit,
vântul adia uşor,
zgomotele produse de frunzele
copacilor din noi
erau şoapte de iubire.

Da,
recunosc,
o iubesc!
O iubesc pur şi simplu.
Este chimia aceea invocată mereu.
Se pare ca Mendeleev ne este protector.
E dragostea supremă dintre mare şi ţărm,
dintre vultur şi zbor,
iubirea unică a unui lup.
E ceea ce unii nu îşi permit să viseze.
Trăiesc din zâmbetul ei,
mai frumos,
mai seducător decât orice
din acest univers.
O respir în fiecare secundă a vieţii.
O iubesc fiindcă s-a născut pentru mine,
m-a aşteptat cuminte în povestea noastră, chiar dacă am scris milioane de cuvinte până am ajuns la ea.

Da,
recunosc,
o voi iubi!
Nu ştiu să trăiesc dincolo de privirea ei,
de glasul ei,
de râsul ei,
toate balsam pentru sufletul meu.
Nici nu aş avea ce să trăiesc,
totul ar fi tern,
m-ar înghiţi întunericul din mine.
Recunosc,
am iubit-o,
o iubesc
şi o voi iubi.
Condamnaţi-mă!

poezie de Mihail Coandă din Umbre pe asfalt (1 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Sunt voci care mai afirmă că Vladimir Pustan ar juca puţin teatru, eu zic că trebuie să luăm de la fiecare fiinţă ceea ce are nobil. Fiecare are câte ceva bun în el, nu este nimeni prea rău ca să nu se poată salva! Păcate, greşeli avem toţi, să nu căutăm musai să aruncăm cu piatra în fratele nostru dacă nu rezonăm cu unii dintre semenii noştri din diverse motive. Atunci alegem conştient spre binele nostru să plecam din acel anturaj dar să nu-i judecăm, Atmaji! A. M: Bună D., Nu se pune problema să dăm cu piatra în oamenii, să îi judecăm, asta nici pe departe. Singurul lucru care-l face Maharaj este să îţi arate falsul, iar ceea ce este Real va înflori natural. Grădinarul, Dragă D., nu urăşte buruienile, dar ştie că dacă le lasă sa crească, vor umbri şi veşteji florile, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru suntem noi, eu, de pe scenă, noi de pe scenă şi dânşii din sală... E legătura vie dintre noi, cei de pe scenă şi dânşii, cei din sală, dintre dânşii şi noi... şi se simte această emoţie extraordinar... Emoţia pe care noi o generăm pe scenă, se duce către spectator, spectatorul se emoţionează, trăieşte aceste emoţii, şi această emoţie se întoarce încet, încet peste rampă, către noi, iar noi o simţim... şi acest schimb de emoţii viu, extraordinar de viu, acesta este minunea şi sper mereu că se va numi teatru...

Mircea Albulescu în revista Formula AS
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul de păpuşi

Teatrul de păpuşi va aduce vouă pe scenă
câte o piesă nouă.
Când veniţi la teatru, sigur vă amuzaţi.
Dar şi lucruri noi, aici învăţaţi.
Piesa poate începe.
Gongul a bătut.
Păpuşile aduc pe scenă un basm cunoscut.
Când suntem copii, adesea visăm
spiriduşi şi zâne, eroi din poveşti,
ce fac fapte bune.
Animăluţe, prinţi, prinţese şi pitici
astăzi pentru voi au venit aici.
Toate sunt păpuşi, care au prins viaţă.
Meşter, păpuşarul a făcut magie
cu un fir de aţă.
Timpul repede a trecut.
A căzut cortina şi în sală,
s-a aprins lumina.
Dar anii vor trece, vom fi şi noi mari.
Poate dintre noi, unii vor alege
să fie pe scenă... artişti păpuşari.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015 (2015)
Adăugat de Iulia Popov-Giuşcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

"De unde-l cunoşti pe Albulescu?" "Păi cum? L-am văzut la televizor!" "Dar la teatru?" "Nu!" "Dar la film?" "Nici!" "Păi atunci de unde-l cunoşti?" "Păi dacă îl dă la televizor." La vremea aceea nu era televizor, iar oamenii erau iubitori de teatru. A fost o perioadă în care chiar s-au dezvoltat deopotrivă arta actorului, a regizorului, a spectacolului de teatru, cât şi gustul spectatorului pentru teatru.

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că mă ocup de teatru este un alt mod de a convieţui şi de a rămâne în comunitate, faptul că mai fac câte un film e modul meu de a întinde mâna proximităţii. Aşa comunic eu cu lumea: desenez, scriu sau joc teatru. Dacă vorbim despre scris, povestea îşi alege cuvintele, iar când povestea îşi alege autorul, acolo e o taină, ţine de dumnezeire, nu mai ţine de nimicnicia noastră.

Horaţiu Mălăele în revista "Şapte seri"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi au fost

eroi au fost odată
într-o dată ce nu a fost niciodată
sau dacă au fost
au fost în altă dată
când dacii liberi mureau râzând
cu sufletul curat şi faţa către cer
noi, ne târâm,
în morcila cotidiană
zi de zi
în fiecare zi
nu uităm nici o zi
nu urcăm, coborâm în tăcere
desigur ordonaţi
suflete chinuite, suflete frânte
totul e straniu
doar o cioară obosită mai cântă
viaţa asta, o piesă proastă
cu sinistre personaje pe scenă
noi, suflete în lanţuri
nu vorbim
nu vedem
doar murim în fiecare zi
puţin câte puţin
lăsând să curgă pe pământ
nimicul din noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu cred că există o diferenţă adâncă între actorul de film şi cel de teatru. Diferenţa stă în mijloacele de expresie, condiţionate de elemente specifice ale tehnicii: fondul este unul şi acelaşi. Dacă însă, pe scenă, sentimentul trăirii sincere, credinţa în ceea ce joci trebuie subliniată, în film, aceleaşi stări se cer estompate. Ecranul îţi amplifică fizionomia: capul actorului apare pe dimensiunea unui metru pătrat. O mimică, ce pe scenă ar trebui să sugereze doar o stare de mirare, pe ecran ar fi similară ca o mască de groază.

Amza Pellea în revista Teatrul (mai 1972)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, după ce găsesc "adevărul", îşi petrec restul vieţii apărându-l. Creştinismul se protejează împotriva punerii la îndoială a teologiei sale făcând din îndoială unul dintre cele mai mari păcate. Prin contrast, îndoiala este cea mai mare virtute a ştiinţei.

C.W. Dalton în Partea dreaptă a creierului şi religia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta
toate câte se petrec
pe scara cuvintelor nerostite
toate aceste falduri curentul mişcărilor lor
seamănă totul cu o scenă uriaşă a unui teatru
un fel de scenă în scenă în scenă
şi pot trece de infinit tot repetând
eu fiind simpla plecăciune a actorilor
la final de piesă
jucată răsjucată până la saturaţie
acţiune în care acum
nu mă mai regăsesc pentru că
sufocarea îşi face apariţia rapid
şi fug în culise sub paşii actorilor
cortină în faţa altei cortine care
şi ea stă în faţa altei cortine
şi nu ştiu cum se face că în visul vieţii
toate se ridică deodată
şi cad mereu
pe rând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am văzut prima piesă la 6 ani. La ţară, pe vremea aceea, existau nişte învăţători foarte luminaţi, foarte iubitori de ţară. Învăţătorul şi preotul erau oamenii care diriguiau viaţa noastră sufletească şi culturală. Aceşti învăţători reuşeau să facă spectacole de teatru. Ei învăţau câte o piesă şi o făceau. Aşa am văzut eu, la 6 ani, prima piesă, într-o clasă cu o scenă improvizată cu cortină din două cearceafuri şi această piesă a fost, nici nu se putea altfel, din Caragiale, "Cunu Leonida faţă cu reacţiunea". Acolo pe masă era o lampă aprinsă la un moment dat când să înceapă spectacolul. În momentul când s-a aprins această lampă de gaz din decor şi s-a proiectat o lumină galbenă pe acele pânze, pe acele cearceafuri, eu am avut un şoc fantastic, a fost clipa în care s-a făcut legătura mea cu teatrul. Aceea luminiţă galbenă m-a urmărit toată viaţa. Asta a fost un soi de declanşare, aşa ciudată, nu pot s-o explic...

citat din emisiunea Profesioniştii... cu Eugenia Vodă de Radu Beligan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc să te întreb...

Îndrăznesc să te-ntreb, de mâine cine sunt dacă florile mor,
Şi cui voi lăsa moştenire tăcerea acestei iubiri răvăşite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetăţile de la marginea mării de valuri mereu părăsite?

Aici pe pământul acesta arid sunt totuşi un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi şi catarge se rup în neştire,
Îndrăznesc să te-ntreb, cât de frumos poate fi un vis efemer
Şi cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?

Îndrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Întrebarile toate îşi vor găsi şi ele cândva un răspuns
De ce fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape,
De ce viaţa aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns?

Doamne şi câte întrebări mai sunt înca în lume,
Si cât de multe înca îndrăznesc să te întreb, dacă ai şti!
Unde este cetatea aceea atat de visata de mine,
Şi unde mai sunt eu ce atâta mă caut, şi nu mă mai pot găsi?

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (7 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre actorul de teatru şi cel de film este că, în primul caz, suntem Împreună, mulţi, pe scenă, uniţi.

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea este cea mai înaltă formă de fericire!
Nu ştiu dacă pot defini fericirea doar ca pe ceva sublim, feeric, etc, dar plânsul...
Plânsul este constanta sufletului nostru, prin câte locuri trece lacrima până ajunge să curgă pe obrazul nostru!

Mihail Coandă în Umbre pe asfalt, Pagina de autor (23 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din păcate, m-am stricat foarte mult pentru proză, ca om de teatru. Nu mai pot să văd altceva decât teatru chiar şi în roman. Trebuie să ştiţi că eu nu fac dramatizări, dar nici nu le accept. Fac aşa cum am făcut la Chişinău, la workshop. Dau o formă, creez un material, după care umplu această formă şi fac roluri pentru fiecare actor - ca să nu fie unii mai nedreptăţiţi - construind astfel toate planurile spectacolului. Nu sunt nici dramaturg, nici prozator, deşi am scris trei cărţi.

citat din Cătălina Buzoianu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea ei (II)

Originea femeii-n astă lume
Oricât am vrea să o sucim de-acuma
Că-i luată din Adam, că nu-i luată
Că-i apărută-aşa, spontan, ca gluma,
Că o credem creată de Geneză,
Că după Darwin vine din maimuţă,
Venită ca vreun spor din universul
Cel infinit, adusă de-o rachetă,
Ori de vreun meteor, ce-n prăbuşire
De-acest pământ năsucul şi-a zdrobit
Un lucru este sigur, e cu tine
Palpabilă, reală, nu un mit!

De mii de ani, rescrise-n mii de feluri
Poveşti cu şi despre femei abundă
Iar autorii, oameni cu sechele,
Bărbaţi mai mari, mai mici, ne tot afundă
În micile angoase personale
Întreţinute de eşecuri proprii
Supraalimentând orgolii care
Şi-au pus apoi amprenta-aşa, improprii,
Pe tot ce-au mai atins cu mâini murdare
Pe tot ce-a mai mişcat în jurul lor,
Greşind flagrant prin proasta abordare
A propriilor cazuri de amor
Ce lamentabil s-au sfârşit adesea
Lăsându-le un neplăcut fior.

Şi de aici, la râuri de cerneală
Vărsate pe vagoane de hârtie,
Sub forme literare, trăncăneală,
Articole, pastişe, cum se ştie,
Piese de teatru, mii şi mii romane,
Nuvele, schiţe şi poveşti naive
Mai fu un pas, şi biete minţi umane,
Cu calităţi crescute ori native
Umplut-au librării, biblioteci,
Cu aste cărţi, citite, necitite,
Şi dintre care vor rămâne-n veci
Majoritatea-n praf, nesocotite...

poezie de Petre Conceatu din Manuscris în lucru, Volum în lucru ("Avocat") (3 ianuarie 2017)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti

În a nopţii magie,
răzvrătite vise,
cern noian de stele,
sirag de mărgele,
ţes poveşti catifelate,
pe bolţile luminate,
pânze dantelate,
cu-a fulgilor vals, şarade...
povestea unui colţ de zâmbet,
pe chipul îngheţat,
de un sărut abandonat.
povestea unui suflet,
surprins, într-un tril zgribulit,
în al jocului dezlănţuit,
o caldă îmbrăţişare,
cu-a braţelor înverşunare,
murmur de şoapte,
troienit în noapte,
povestea unei clipe,
brodate,
cu feţi şi zâne...
poveşti aşternute,

cu migală,
în a vieţii gală,
pe file îngălbenite,
înădite,
cu emoţii, ale sorţii,
inimi, suflete,
stinghere!

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie a acelor vremuri au rămas castanii, dar nici ei nu mai stiu câte jurăminte de iubire s-au rostit sub candelabrele lor, câte drame s-au trăit în umbra lor, câte lacrimi au adiat şi câte taine a îngropat frunzişul lor.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!