Tremura violent
în cămășuța lui prea strâmtă
pentru un poet așa de mare
nenorocit de prea mult geniu
stătea de veghe în jurul ultimului
volum de versuri ce avea să se scrie
era în chinurile facerii de poezii
cu lumina care-i venea direct în cap
se temea puțin să nu sfârșească
în focul creator ce a început
să-i încălzească la început pașii
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
în anul acela
citea poezii din volumașul
pe care-l ținea în buzunar
mereu, ca pe o carte de rugăciuni
își spunea: într-o zi o să scrii și tu
un volum de poezii și alții
îl vor citi cu sfințenie
îl vor ține mereu într-un buzunar
se vor plimba de la munte la mare
de la gura humorului la stele
cu volumașul de poezii scris de el
în anul acela citea poezii
și celelalte materii nu mai existau
stătea pe bănci în parcurile goale
se întreba dacă n-ar fi cazul să scrie
primele versuri și vântul îi alina
suferințele tânărului viitor poet
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet care publicase un volum de poezii: Visuri și lacrimi
Da, bardule, creează-ți visuri;
Tu ești poet ajuns acum,
Căci cititorii varsă lacrimi
Pentru cinci lei dați pe volum.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ăsta a fost
era înainte ca pașii lui
să ur
ce încet urcau (!?)
până la mijlocul scării
flacăra lămpii era încă mare
prea mare
ploaia tropotea afară
ochii lui în ochii ei
și ea stătea sur
prinsă în mrejele lui
ea-și amintea de acea parte a nopții
de energia vorbelor lui
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii fiul meu
nenăscut din apele toamnei
din chinurile foamei de dragoste
din cuvântul versului scris
pentru femeia pe care am iubit-o
și nu te-a născut din ură și teamă
din pustiul sufletului însetat
din focul cel tainic ieșit de la gura
care a sărutat-o nebunește
din golul aruncat pe trepte
din liniile drepte și lut modelat orbește
cifrul ascuns cu grija unui început
din rândurile citite la lumina lunii
din jarul aprins de ochii femeii
ciudate jucării ți-am modelat
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât timp cât universul a avut un început, am putea presupune că a avut un creator. Dar dacă universul este într-adevăr de sine stătător, neavând limită sau margine, el nu ar avea nici început și nici sfârșit: pur și simplu ar fi. Ce loc, ar mai fi atunci, pentru un creator?
citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Avea un început
de sfârșit și ținea mult la el
nici nu-l afișa în public
era ca o iarnă humoreană
cu zăpadă grea pe străzile
orașului cu degetele înghețate
în moldova se termina subit
acest sfârșit
care mai mult era un început
de lepră și războaie
și mă uitam sfios adunând
dureri în colțul buzelor
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...
Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Așa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Și Gingașă și Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Și un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe strălucește
Și cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea și stele și suflete...
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză de ocazie
Dă Apocalipsa mai încet
și-aprinde din nou lumina
din genunchi îți scrie un poet
în versuri să-înceapă cina
Aprinde din nou lumina
Iuda-i fericit nevoie mare
doar tăcerea poartă vina
pentru rana următoare
Iuda-i fericit nevoie mare
în genunchi îți scrie un poet
fruntea-i un apus de soare
dă-i sufletul mai încet
Doamne oare-a cui e vina
c-o să stingă iar lumina
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 aprilie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se par venine
Ce e mai de valoare
Fila pe care vei scrie
Poete,.. sau versurile?
Tu, ce nu știi luturi
Tu, ce nu știi lacrimi
Tu, ce nu auzi inimi
Tu, ce e zbor de fluturi?
Fumului scrie-mi tu
Apa-mi sculpteaz-o tu
Zăpada dă-i pară tu
Ierbii dă-i aripă tu
Cu firul mic de nisip
Ce e mare că-mi țip
Asa de mare, mare
Cât o pădure, mare
Ce fila nu o are
De diamant ori soare
Punctului de început
Ce-l scrii născut în lut
Pe filele de carne
Despicate-mi Doamne
De sus, sus din Paradis
Un vis prea mult interzis
Când poetul din mine
Scrie versuri ronine
Pe miere de albine
Și lumii-i se par venine
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt o ființă
unică de când am început
să scriu poezii
despre teme diferite
în stiluri variate
am devenit poet
sunt un exemplar unic
culcat pe o cunună de lauri
cel mai mult îmi place
când sunt alergat
de admiratoarele îndrăgostite
de condeierul ce le toarnă
miere în sufletul lor
muncit de patimă și seducție
versurile mele sunt bilete
pentru un zbor către nicăieri
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

A apărut întâi un volum timid de "postume" adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept "poezii postume de Eminescu" și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase.
George Topîrceanu în Eminescu și epigonii lui
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Strâng bani
pentru amenzi am vândut
vreo două vo
lume
de poezie să-mi ajungă banii
pentru sancțiuni - protestele
interzise de guvern sancționate de poliție - aș
vinde și pământul care se scurge
de sub poet
tot nu
ajunge dacă adaug norul
meu preferat (?!)
pentru participarea la următorul miting
am scris un nou volum de poezii
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Început
Când a fost să fie
Schimbarea proprie
Am scris
Versuri și poeme
Poezii și stihuri
Poezii și completări
Rapsodii și idile
Pentru următorul sezon.
poezie de David Boia (11 august 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei prea mult și trei prea puțin vatămă pe om: prea mult să vorbească și puțin să știe, prea mult să cheltuiască și puțin să aibă, prea mult preț să ceară și puțin să facă.
citat clasic din Anton Pann
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stejarul
nu-și amintea fagul
nici colina din față
uita ce visa și visa multe
cum dădeau primele raze
de ultra
violete pierdute
-n jurul lui
nici ele nu aveau amintiri
uitarea venea de la o ciu
percă avea spori uitători
o lumânare ar fi uitat să ardă uitase de ce arde când a început să ardă
o actriță a rămas tânără și a
trăgătoare pentru că uitase
să îmbătrânească
stejarul părea o pradă ușoară
și chiar era uituc
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult puțin
Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuți prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...
Și ce mic mă văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubește mare, mare...
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreme de câine
gerul s-a strecurat în fiecare atom
din trupul amețit de febră
și soarele a făcut scrum
fluturii și florile și speranțele
era un vagabond aproape banal
cu barba crescută și sură
aproape imaterial de slab
învelit în zdrențe găurite
nemâncat de zile-ntregi
numai piele și os
umbră și șoapte
stătea cuprins de frigul necruțător
așezat pe o piatră
încerca să aprindă surcelele
și bucățile de hârtie pline de fecale
îndesând paie cu mâinile congelate
maidanul acela era plin de gunoaie
cartoane și sticle sparte și resturi
ca și el
cu duhori dulcege duse de vânt
focul a început să crească
era aproape voios
îl simțea pe față și-i venea
să se bage pe el însuși în focul izbăvitor
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui poet, care și-a pus sub tipar un nou volum de versuri
Cu noul tău volum de versuri
Ai s-o brodești, amice Jack;
Am colindat întreaga piață
Și n-am văzut fir de spanac!
epigramă de A. de Herz din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva ascultam
vivaldi în timp ce iubeam
femeia fată cu un pic
de nu știu ce
puțin mai dezvoltat
da' nu prea tare
cei prea mult deranjează
beau vodcă și-mi fac
autoportretul fără menajamente
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult mai puțin decât puțin mai mult
Nu mai am niciun gând,
Niciun vers nu mai scriu,
În uitare, curând
O să mor, o să fiu.
Într-un pumn o să strâng
Tot ce am din ce nu-i
Și-o să-i râd și-o să-i plâng
Orișicui, nimănui.
Lasă-mă să te las,
Plec puțin și revin,
Că-s plecat și-am rămas
Prea demult, prea puțin!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!