Trebuie doar să crezi

că ai putea să zbori cum fac
geniile măcar din întâmplare
noaptea pe frica pictată
de goya în uleiuri de măsline
unde şprotul zboară şi oftezi
eşti gata plictisit în lumea
creată de eroii scăpaţi din vis
spovediţi de mântuială pe sunet
de chitară clasică coboară
din abis pe-o rază de soare
trebuie doar să crezi şi să visezi
că o să creşti cu pensula în mână
şi lumea lui goya e lumea ta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corespondenţe

cei care se cred genii
s-ar putea chiar să fie
pentru că sunt nebuni
şi nu au noţiunea de modestie

nu se deosebesc de ceilalţi
pentru că nici măcar nu-i vezi

trebuie doar să crezi
că undeva
într-un film care se derulează
de-a-ndoaselea

cărţile se deşiră în picturi de Goya
şi geniile se vindecă

de paranoia

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunet de chitară

Linişte şi pace
Tristeţea pătrunde
Toată lumea tace
Fericirea se ascunde
Într-un colţ, ascuns
Cântă şi tresară
Un zgomot nespus
Un sunet de chitară.
Plăcut auzului, dar
Se aude încet
Se aude clar
Un sunet inocent.

poezie de Mioara Drîmbu-Cucu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

îndoiala

stau între două lumi
cred că aş putea pleca
la primul anevrism cerebral
să părăsesc lumea
să nu plec aşa grăbit
un echilibru fragil într-o bă
taie de inimă
trebuie să re
vin în lumea asta bună
sau rea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea văzută

prin balonul de săpun
semăna cu un bostan
de
piatră cenuşie des
cântată la orgă şi pian
de paisprezece miliarde de mâini
interpretând aceeaşi melodie
era lumea şlefuită şi băgată
- n balonul care sclipea
la soare omul părea hap
sân de femeie (?!) dragostea
ar putea salva lumea văzută
prin balonul de săpun
(?!) făcut în vacanţa mare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Coboară jos"

Coboară jos din norii tăi
Pe-o stâncă-n margine de văi
Şi-atunci vei mulţumi frumos
Că nu eşti jos.

Coboară jos, la pompier,
Când scara lui te urcă-n cer
Şi - rogu-te! - nu te mira
Când n-oi putea!

Coboară jos doar un fuştel
Din scara ta, hai, uşurel!
E bine unde ai rămas,
C-un singur pas.

Coboară jos, în suflet, vrei?
Nu poţi! El nu e jos, eheeei!
În tine e, cum e şi-n alt'
Cum e şi-n 'nalt.

Coboară jos - a zis un sfânt,
Poet pe-al neamului pământ.
A scris... c-aşa a vrut-o el,
Poetu'-acel.

Ştia de-atunci, de când scria,
Că unii îl vor critica,
Citind, că vor avea un spasm,
Că-i pleonasm.

Licenţă este, literaţi!
Şi sunt atâtea, încetaţi!
Poeţii, de când lumea e,
Pot scrie-orice!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn pentru soare

Soare! Îmi plac razele tale,
Garoafă-aurie cu multe petale,
Tu a mea faţă-mi ‘veseleşti
Când pe mine mă priveşti.

Şi parcă, cu-a ta lumină-mi spui
Că tu eşti al nimănui,
Că n-ai prieteni, n-ai duşmani,
Şi ai milioane de ani.

Toată lumea te iubeşte,
Soare trist, nemuritor,
Adu-ne-o rază de speranţă,
Pentru-al nostru viitor.

Adu-ne fericirea şi iubirea, soare!
Fă din lumea asta o mare sărbătoare,
Ajută-i pe cei nefericiţi,
Mântuieşte-i pe cei părăsiţi.

Pentru îndrăgostiţi trimite-o rază, Ca să-i ai mereu în pază; Iar mie dă-mi bucurie, C-apoi om vedea ce-o să mai fie!

Soare fii mai fericit! Că tu eşti cel mai iubit, Tu ne-aduci lumina cea bună, Şi faci lucrurile să meargă strună.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia pictată

Femeia-i păpuşă pictată
Frumos de razele de soare,
În ochii ei e lumea toată
Şi ea în lume e o floare.

Se-ntinde pe nisipul clipii
Clepsidră dulce de amor,
Adună zborurile aripii
Şi le aşează sub picior.

Saltă în valuri maiestuos,
Ar vrea cu braţele s-atingă
Iubirea omului frumos
Şi cu săruturi să îl ningă.

Topite-s miile de gusturi
În trupul ei frumos, de vis,
Bărbaţii şlefuiesc în busturi
Ardoarea ei ce i-a cuprins.

Ori ea, femeia, cea pictată
Frumos de razele solare
Îşi pune-n forme ciocolată
Să guste lumea visătoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

În noaptea asta cad
picături grele de jad,
ca bucăţi de lemn tăiat
din abis fortificat,
pe o mână acum deschisă
dar de fel mereu închisă.
Strada-i pustie şi universul e gol...
un dangăt de clopot se-aude uşor...
O strofă se exilează din mână,
bătaia de armă pare stăpână,
spre păsări golaşe se-adună
şi râuri formează-n cunună,
pe fruntea-mi se-aşază nebună.
Dar cărui loc aparţine exilul?
De ce trebuie să-nghit pelinul?
Unde locuiesc nelocuitorii Pământului
ce-au părăsit sălaşul mormântului?
O formă de pahar are lumea
c-un văl susţinut după gât...
Eu beau din iubirea eternă,
la soare şi lună mă mut.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea mea

Aş vrea să vii cu mine, de-ai putea,
În lumea ce mi-am construit în minte,
Să o admiri şi tu, să iei aminte,
Şi apoi să te-ntorci în lumea ta.

Vei înţelege totul şi aş vrea,
Atunci când simţi că mult prea mult
m-atrage,
Să-ncerci, cu tot ce poţi, a mă distrage
Din gândul ce mă-ndeamnă a pleca.

Ţi-am dat o hartă, ştii să mă găseşti,
Eşti singura care-ar putea să vină
În lumea care pare să-mi convină

Şi să mă scoţi, spunând cât mă iubeşti,
Că vrei să fii, pe veci, a mea regină,
Sau, poate, doar că vrei să mă-nsoţeşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu văd în natură decât corpuri luminate şi corpuri neluminate, planuri care înaintează şi planuri care se retrag. Ochiul meu nu zăreşte niciodată trăsături, nici detalii. Pensula mea nu trebuie să vadă în natură mai bine decât mine.

citat celebru din Goya
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMEA CEA CREATĂ SUBLIMA-VA ÎN SUBSTANŢA PRIMORDIALĂ
Lumea cea creată sublima-va în substanţa primordială
Ca să se nască garanţia că s-aşterne pacea mondială
Ş-apoi se va întoarce la îndepărtatele astrale începuturi,
Ca existenţa să pornească în liniştea universală.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul adevărului

era undeva între cer şi pământ
acolo se topeşte soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer şi pământ se cuibăreşte
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reuşim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde eşti dacă nu-i cerul?
poţi să înoţi şi să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simţi nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spaţiul
şi dacă păşeşti dincolo de linie
eşti un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
eşti vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simţi cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
şi pluteşti deasupra ta?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă lumea

în urmă şi urcă în bentley
aşa beat cum eşti
cu baxul cu beri amstel
la cutie vine starea
de euforie exagerată
pleci din casa iubitei tale
după ce o închizi în garderoba
unde ai pus un cadou
conduci maşina din stâlp în stâlp
eşti vedeta care-şi permite
să moară la volan pentru o stare
de ebrietate avansată
încă crezi că eşti nemuritor
dai cu bentley-ul tău
în maşina de poliţie din care ies
doi în uniforme albastre
toată poliţia din lume are
uniforma albastră şi pistolul
la brâu în teacă lângă cătuşe
accelerezi fără să ştii ce intenţii au
laşi lumea în urmă şi urci
în bentley-ul scump cât
o viaţă de om irosită
după ce-ai fost o vedetă
jucai fotbal la echipe celebre
şedinţa de autografe putea ţine
săptămâni în şir te închideai
cu femei şi băutură
în case conspirative deconspirate
de hienele din mass-media
care te fac celebru
sau te distrug în câteva zile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tot ce zboară se mănâncă...

... de pildă zbori din parlament
ori din partid doar dat afară
zbori pentru-n timp nelimitat
prin aer pentru-o altă ţară...

nu zbori aşa la întâmplare
Dubai-ul este ţinta lor
să vezi distracţie acolo
pe muzică de tricolor...

am încercat şi eu odată
să zbor cu calm într-un relaş
şi am ajuns din întâmplare
nu în Dubai ci îngeraş...

pe-un nor de gaz acolo sus
contrar acelora promise
am înjurat şi m-am aprins...
uitasem gazele deschise!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curând se va lăsa noaptea

Lumea întreagă s-a retras în inima Pământului
străpunsă de o rază de soare:
şi curând se va lăsa noaptea.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo din Ape şi pământuri (Acque e terre) (1930), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuarelele lui Goya, aceste sinistre oglinzi puse în faţa condiţiei umane.

aforism de Vasile Ghica din Surâsul lui Icar (2015)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!