Ploaia

Peste sat stau nori grămadă.
Văzduhul s-a-întunecat.
Ploaia a început să cadă,
cerul rău s-a înfuriat.
Uraganul smulge pomii,
smulge ţigla de pe case.
Fulgere spintecă norii
panica ne intră-n oase.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nopţi reci,întunecoase

În nopţi reci, întunecoase,
când opaiţul nu arde,
Frica îţi pătrunde-n oase,
când afară ploaia cade.
Vântul suflă ca turbat,
fulgere spintecă cerul,
Potopul vine peste sat
ca să sporească misterul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

Oamenii se-ascund în casă.
E linişte apăsătoare.
Doar o rază luminoasă
printre nori e călătoare.

Plânge cerul, lacrimi curg,
pământul e un burete.
Soarele stă în amurg,
noaptea vine pe-îndelete.

Tunete în depărtare,
nopţii îi sporesc misterul.
Pădurea-i sperietoare,
fulgere spintecă cerul.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apelul zilelor

Pe boltă, nori de gănduri
se adună,
care îşi storc ugerul,
risipind ploaia dorinţelor
în orizontul aşteptărilor,
ce se întinde până unde
cerul se uneşte cu neantul.
Tunetul dorinţei spintecă văzduhul
din care ţâşnesc fulgere de speranţe
ce asanează mlaştina umilinţei.
Curcubeul întinde poduri
peste valea iluziilor
care curg învolburate
în lacul liniştii.
Se aude gongul
din clopotniţa timpului
ce cheamă zilele la apel,
apoi plecă pe rând,
una câte una, în paşi de cadenţă,
care se aud din ce în ce,
mai rar...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vidin

În război,
oştile stau faţă-n faţă,
toţi au speranţă de viaţă.
Lupta e gata să-înceapă,
ostaşii ordin aşteaptă.
Când goarna sună de luptă,
liniştea e întreruptă.
Călăreţii dau năvală,
capete încep să cadă.
Vântul copacii îndoaie,
urlă câmpul de bătaie.
Suliţe prin aer zboară,
timpul nu se mai măsoară.
La apus, de leşuri plin
câmpul plânge la Vidin.
Stele - lacrimi căzătoare
spintecă cerul în zare.
Liniştea nopţii eterne
peste leşuri se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul deputatului

Când deputatul ia cuvântul,
Atâta adevăr grăieşte,
Câte pene smulge vântul
De pe broască, de pe peşte.

epigramă de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, trebuia să vină pe neaşteptate, cu tunete şi fulgere - uragan din cer care se prăbuşeşte peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele şi târăşte cu el în furtună inima.

citat celebru din romanul Doamna Bovary de Gustave Flaubert
Adăugat de Maria-Antoaneta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Fie că e de izvor, fie că e de fântână,
Apa vine din adâncuri şi de băut este bună.
Ajunsă la suprafaţă, cu munţii se ia la trântă.
În câmpie se răsfaţă, lumea-întreagă o colindă.
Plictisită de ce vede, pe tera, de unde vine,
Către cer ea se repede, crezând că acolo-i bine.
După ce ia cunoştinţă de-înălţimea cerului,
O cuprinde o căinţă, de dorul pământului.
Fără să stea mult pe gânduri, se transformă în vapori.
Picături încep să cadă, zdrenţuind pufoşii nori.
În zadar cerul aruncă fulgere şi tunete,
Apa se-întoarce în stâncă, sătulă de umblete.

poezie de Dumitru Delcă (8 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care ar smulge din rădăcină cunoaşterea răului, ar smulge cu aceasta şi cunoaşterea plăcerii şi, în cele din urmă, ar nimici omul.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

E luna-n care lupii se pregătesc de-atac
Şi oile gestante se-adună în otac.
Ciobanii în cojoace stau zgribuliţi în ploaie
Şi-un câine mic întoarce o răzleţită oaie.

Pe plita-ncinsă-a sobei se frige strapazanul.
Pescarii-şi fac bilanţul, curând se gată anul!
Dar până când zăpada începe ca să cadă
Încarcă înc'odată carmacele cu nadă.

Cu dinţi ca nişte ace, ştiuca vorace muşcă
Tot ce-i apare-n cale, chiar dacă e plevuşcă!
Dar ea se linişteşte, când este pusă-n tavă
Umplută, parfumată, c-un vin alb de Târnavă!

E vremea când masculii stau mai mult prin iatace
Şi e consens în case şi peste tot e pace...
Când nopţile sunt lungi şi toate... întunecoase
Şi toamna se sfârşeşte şi iarna-ţi intră-n oase!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Picuri de ploaie curg neîncetat,
vântul pustiu îi izbeşte în fereastră
şi se scurg zornăind în şiroaie,
peste singurătatea inimii mele,
ca un bocet.

Un tremur mă cuprinde prin oase,
şi-mi creşte o dorinţă în craniu:
ce-aş vrea să mai stau cu tine-n mansardă,
să privim din nou peste case,
cum plouă...

Cum plouă,
ca un bocet!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţie

Unii spun că-întotdeauna
norii prevestesc furtuna.
O minciună gogonată
doar de cei fricoşi lăsată.
Chiar când pomii îi îndoaie
norii aduc în câmp ploaie.
Pământul se răcoreşte,
rodul în hambar sporeşte.
Doar în mintea lor furtuna
e prezentă-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (14 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Se-aud parcă stranii
Şoapte de litanii.

Toată frunza mladă
Parcă stă-n genunchi să cadă.

Căci spre soare-apune
Pomii stau la rugăciune.

Pomii se îndoaie.
Pomii se roagă de ploaie.

poezie clasică de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor şi peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streaşina pică.

De pe pomi se rupe gheaţa,
Crengile cad la pământ,
Bradul îşi sfârşeşte viaţa,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieşi afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârţâie grinda.

O platoşă de scut e gheaţa
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârşească viaţa.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinşi de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroşi,
La fereastră toţi sărim.
Din norii negri, pufoşi,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veşmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii plumburii
acoperă cerul.
Sfârşitul toamnei.

haiku de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă la final

O cană cu tămâioasă
de vin alb, scos din budană,
Pâinea aburind pe masă,
toate ne vorbesc de toamnă.
Toamnă este şi-n livadă.
Pomii şi-au schimbat veşmântul.
Frunze nu mai sunt să cadă,
Demult le-a scuturat vântul.
Soarele în nori se-ascunde,
Dimineţile-s brunate,
Crivăţul trimite unde,
Semn că iarna e aproape.
Toamna, anotimpul roadelor,
curând va pleca şi ea.
Vine vremea babelor,
Vine iarnă grea.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vântu-n palmă

de-ar fi cetate peste gânduri
să pot zidi cuvant peste cuvant
te-aş smulge din a mele soapte
şi-aş ridica un turn sa-mi fii ce sunt.

aş dezbraca mansardele de noapte
şi noapte peste noapte as cladi
să-mi legan tampla o secunda
cu vântu-n palmă,-ce n-aş fi!..

ţi-as rade strengareste in ureche
muşcând din strugurii necopti din mintea mea
şi-aş stoarce mustul fara nicio mila
strivindu-ţi gura ta cu gura mea.

aş smulge doar un petec de racoare
să-ţi spun ca-mi este intuneric si amar
în temnita din mine ce ma taie
flămândă sunt de tine,-n-ai habar.

şi arcuind tot cerul imprejuru-mi
mi-aş pierde mintile crezand ca-i mana ta
şi m-aş topi in lumea unei lacrimi
de-ar fi să fie lumea ta, a mea.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noe

Dimineţi ploioase,
Feţe somnoroase
Ce priviţi din case
Cerul plin de nori.

Ploi morocănoase,
Firi anevoioase
Ce simţiţi în oase
Un ocean de zori.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia si apusul

Apusul roşiatic se-mbină-n violet
Cu galbenul jăratic şi-albastrul amanet,
Mai ia tăcerea-n dreapta şi frumuseţea-n stânga,
Apoi se pierde-n noapte, cu stele-şi joacă fuga.

Negrul se-aşterne-n grabă pe cerul plin de nori
Şi ploaia cade sumbru prin văi şi lacuri ori
Pe câmpul ars de soare şi munte întristat,
Peste pădurea care pe mine m-a uitat.

De dimineaţă cerul e vesel şi haios,
Soarele străluceşte şi astăzi cu folos,
Doar eu mă pierd şi zarea, în amintiri ce dor,
Căci ploaia şi apusul erau al meu amor.

E cald şi-mi arde visul, mă pierd în raze dulci
Ce mişună pe trupul fierbinte, dar m-arunci
În nepăsarea-ţi rece ştiind că te ador,
Să moară ploaia veche ş-apoi şi eu să mor.

Apusul să înghită balaurii din vis,
Să se prefacă-n flăcări, să fie mai închis,
Să cadă peste valuri, furând sărutul nostru,
Apoi să moară-n chinuri, cum mor şi eu sub astru.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolidarea stâlpilor la case

Timpul presează stâlpii la case
Şi oasele noastre scârţie-avan,
Florile ferestrele miroase
Din temelie până în tavan.

Mirosim şi noi a ceară şi-a tămâie
Dar nu lăsăm din cer visul să cadă,
Plătim flăcăi să pună mânzu-n frâie
Să ne ascundă dorul de zăpadă.

Dărâmă şi ridică noi ferestre,
Tencuiesc şi cerul de pe scară,
Pun soarele pe coamele ecvestre,
Tot ei amână moartea pentr-o seară.

S-anunţă coduri galbene de ploi
Şi timpul putrezeşte pân' la oase,
Întoarcem visele cu rădăcina-n noi
Şi ne zidim în stâlpii de la case!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!