Gogyohka
soarele refuza să mângâie
acel castel sumbru
iar la o masă de plumb
se afla o piuă de alamă
unde se pisa o inimă îndrăgostită
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aripi de plumb
Și stă...
Și așteaptă să mai răsară
O dată soarele.
Aripile de plumb
Îi sunt ca o povară,
O pedeapsă a nesupunerii.
Cu pași mici și rari
Bântuie prin cimitirul pustiu.
Se oprește lângă cripta
de piatră
Și o mângâie cu mâna vineție.
Unghiile lungi o zgârie
cu toată furia,
Iar strălucirea stranie
A ochilor se pierde în zori.
Demonul dispare
Și nu lasă în urmă
Decât aripile grele de plumb.
poezie din Elisa-Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Soarele alb al paradisului
Mi-ai zis odată
că iubirea are vârsta cerului,
și de atunci
merg pe frunțile norilor.
Undeva e un nor alb,
e atât de frumos,
cu floare de cireș în gene.
Mi-a spus că dacă sunt îndrăgostită,
pot afla soarele alb al paradisului.
poezie de Camelia Oprița (13 iunie 2007)
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fug
încă mai fug de propria mea inimă
știu că e mereu îndrăgostită
nu o mai ascult
știu ce mi-ar spune
o să-mi vorbească de ea
numai de ea mereu
fug de sufletul meu
are culoarea iubirii
eu iubesc cu sufletul
numai cu sufletul
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cobor vaca
pe asfaltul încă rece la șase
se arată soarele de după munte
și ne mângâie pe rând cu raze
de carton presat aproape albe
apoi se clatină talanga de la gât
se pregătesc cănile de lut ars
copilul se uită după clătitele
aranjate să înveselească lumea
deschide cartea cu văcari
pistolari cu lassou și pălării
pe asfaltul întins pe jos soarele
se tăvălește tot mai încins
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
copilărie -
lângă șezlong ridică
castel de nisip
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am strâns dimineața
între gene avea polen
și-un pic de somn plutea
pe crengile ce băteau discret
la geam cu lemnul ușor
udat de ploaie ca-n lungi
sonde spațiale
mă furnica dimineața care a întins
frunzele cu degetele înghețate
să mă mângâie în singurătate
am strâns dimineața între buze
și i-am strigat cu sângele ce iriga
inima mereu îndrăgostită
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
copilărie -
ridică în grad
soldații de plumb
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
copilărie -
în lada cu jucării
soldăței de plumb
haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
jocuri de copii -
fetița bandajează
soldații de plumb
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
din castel se scurge
umbra ta, femeie
umblă noaptea
de-a lungul visului
în căutarea unui dor
gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo, lângă acel geam
- Unde ești, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Și chin, dar inimă nu am.
- Unde ești, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Și foc în ea nu am.
- Unde sunteți, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte și sărat noian.
- Unde sunteți, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luați voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.
- Unde sunteți, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Și cine-acolo sălaș are?
- Cei doi: soție și bărbat.
- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoșteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.
poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
jocuri de copii -
porumbel ciupind mortal
soldații de plumb
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
tancuri la hotar -
copil adormit lângă
soldații de plumb
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
furnicile au ocupat
o jumătate de castel
și și-au construit cazemate
îndrumate de fantomele
care doreau să scape de gândaci
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
în jocul lor de copii
au pus la cale
o nuntă de poveste
au căsătorit un soldat de plumb
cu o păpușă-prințesă de lemn
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stătea
atât de ireală
pe o ușă
nu se refuza iubirii
de aia m-am îndrăgostit
nebunește de ea
o iubeam mecanic
ceva artificial
avea un nume asiatic
și era un poster mare
în visele mele
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.
poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Soarele e sus
Nu mai vreau să apună niciodată soarele
Și dacă mama mea moare nu mai vreau să apună niciodată.
Ăla de sus, soarele, plin de microbi.
Să stea naibii cu mine la masă, ca doi bărbați,
Eu sunt locatarul care a muncit pentru soarele ăsta,
I-am dat din banii mei de buzunar
Ca să răsară.
Așa că la Paris soarele e al meu,
Fac ce vreau cu soarele ăsta bun la toate,
Dorm pe el, mă culc pe el, mă scol
Și-i spun să plece acasă,
Eu nu mai pot.
poezie de Vasile Petre Fati din Copilul tuns zero (1992)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
cocorii în zbor -
fulgul alb purtat de vânt
mângâie palma
haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
miros de tămâie -
îngerul trezit din somn
mă mângâie pe umăr
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!