Mama

..
La poala crucii e Maria,
Si-n chipul ei, nespus de trist,
A zugravit un chin salbatic
Penelul mester de artist.
Ea-si frange mainile si geme,
In gandul ei a-ncremenit:
Nu dumnezeul, care-nvie,
Copilul ei, care-a murit.
O vad si ma intreb, pe ganduri,
De rostul nepatrunsei firi:
De ce si chinul unei mame
E-n pretul unei mantuiri?
O vad si simt in suflet patimi
Din traiul nostru masurat,
Toti rastignitii mici ai sortii
Pe rand, in minte, mi s-abat...
Si stau pierdut... In jur de mine
Se schimb-al oamenilor val...
...............
Ce-o fi facand acum o mama
Acolo-n satul din Ardeal?...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii care au fost care sunt şi vor fi

azi fac 59 mâine voi face 60
de ani căţăraţi pe un soclu
copilul meu 35 - şi el dintr-o daltă -
mama avea 82
şi câteva zile când s-a
retras cu blândeţi patinate din viaţa de bust (?!)
ce nu-i ajungea uite nici
până la îmbrăţişarea cu dragoste a
fiului - pe aici
trist artist trist artist trist artist
risipitor câteodată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratacind mereu...

Ratacesc pe cararile vietii,
Ma caut fara odihna, pentru a ma regasi.
Intreb florile si arborii,
Intreb iarba si cerul,
Intreb luna si soarele,
Intreb stelele.
Il intreb pe Dumnezeu:"Unde sunt, Doamne?"
In tacerea mea launtrica
Ma intreb pe mine:"Pe unde ratacesti?"

M-am pierdut in copilarie
Cand ma intrebam nestiutoare:
"Ce e viata?"
Si m-am regasit.
In trandafirii galbeni din gradina casei,
In mirosul salcamilor in floare,
In parfumul teilor din padure,
In florile de visin, de piersic si cires
In poienile pline de ghiocei
Apoi, in albul pur al lacramioarelor
Si in cupele presarate cu aur ale crinilor in floare.

M-am pierdut in tinerete
Cand ma intrebam nestiutoare:
"Ce e iubirea?"
Si m-am regasit.
In inimile oamenilor,
In sufletele prietenilor,
In caldura dragostei parintesti,
In adierea vantului iubirii,
In limpezimea de fiord a ochilor lui,
Ai celui de care m-am indragostit.
Si atunci mi-am faurit un ideal.

M-am pierdut incercand sa ating stelele.
Acolo era idealul la care visam
Il simteam pe culmea sufletului meu.
Dar viata ma tragea in jos
Si din nou ma inaltam pana la cer
Pentru a cobori, apoi, in abis.
Si rand pe rand,
Si an dupa an,
Viata mea s-a transformat intr-o miscare,
Un dute-vino, intre cer si pamant.
Cum sa nu ma pierd?

Acum ma caut din nou
Ca in copilarie si tinerete.
In tacerea fiintei mele, strig.
Chem numele Lui Dumnezeu,
Il rog sa-mi arate calea
Ce trebuie sa o urmez
Pentru a ma regasi.

poezie de Iulia Comaniciu (decembrie 1999)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat'...

S-abat în vis vedenii de-altădată:
Ţii minte tu, erau salcâmii-n floare
Şi satu-ntreg în port de sărbătoare,
Când tu te-ai dus, cea mai frumoasă fată.
Cum te-a-nghiţit năprasnica vâltoare,
Câte-ai pierdut în unda-i vinovată!...
Azi, când te văd de-o lume adorată,
Mi-e milă azi, şi-atât de mult mă doare.
Visez acum să-ţi văd viaţa scoasă
Din al uitării-ntunecat noian:
A fost odat-o fată sănătoasă,
Cu gând senin, curat ca de mărgean,
Ce-a adormit cu coatele pe masă
După citirea primului roman...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet sihastru...

Ma privesc si-mi pare,
Ca cel ce aievea-mi apare,
Nu sunt nicidecum tot eu,
Ci doar o simpla-aratare.

Si ca prin tulburi oglinzi,
Ma privesc cu ochi de strain,
Si aratarea imi pare ca are,
Un suflet golit de destin.

Se-aude departe,
Un raget de fiara, agonic si crud,
Ca un tunet pustiu si surd,
Si-mi pare ca vocea mea o aud.

Privesc catre mine si parca,
Trupul ce vad e rece si greu;
E trupul unei fiinte ce moare,
Si vai, fiinta aceea sunt eu!

Si simt,
Cum treptat ma topesc in zare,
Si de cel ce am fost ma desprt cu greu,
Il vad cum dispare.

Si simt cum dorul de mine ma doare,
Si ma doare parca toata faptura mea,
Faptura mea de eter,
De eter fara culoare.
Mi-e dor si ma doare!

Si vreau sa m-ating dar nu pot,
Si vreau sa vorbesc dar n-am glas,
Si din toate cate-am avut,
Doar scanteia gandirii mi-a mai ramas.

Si vidul cel negru si mare,
Incepe usor sa ma-npresoare,
Si-n recea tacere ma simt singur tare.
Dar gandul imi zboara aiurea,
Si uit ca mi-e teama si totul dispare!

Si simt ca n-am spatiu, simt ca n-am timp,
Si simt ca de mine nu-mi mai e dor,
Si cu gandul, ca gandul, aiurea eu zbor,
Si simt ca n-am timp si simt ca nu mor!

Si prin tacere catre niciunde ma-ndrept,
Ca o lumina de astru,
Eu sunt un gand calator,
Sunt un suflet sihastru!

Si veacul cat clipa imi pare,
O clipa in plus pentru inc-o povata,
O clipa cat veacul de mare,
O clipa ce-nseamna viata.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamele noastre - candele de lumină ce ard cu lacrimi

Daţi-mi o măsură să pot afla
durerile mamelor.
Fii pentru un ceas măicuţa aceluia
ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.
Nu-i rămân decât zile cu dor
şi nopţi ce dor.
Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează
copilul bolnav;
ai să pătrunzi în adâncul unui ocean
încărcat de temeri şi valuri de tristeţe.
Sufletul contopit cu ruga arde
continuu.
Opreşte-te şi simte pentru o clipă
durerea mamei pentru fiul plecat
în lumea cu vise.
E o pasăre cu aripile retezate ce vrea
să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor
şi să-l salveze.
Prin măduva ei curg râuri de disperare
şi neputinţă.
Fii pentru o noapte mama pruncului nenăscut
aflat printre îngeri;
ascultă-i plânsul în noapte şi numără-i
suspinele.
A rămas golită de viaţă.
Priveşte chipul unei mame ce şi-a pierdut copilul
pentru totdeauna;
nu mai trăieşte ci doar aşteaptă
trecerea timpului.
În orice copil ce-i trece prin faţă îşi vede
puiul pierdut.
Supraveţuieşte poverii unei vieţi rămase
de trăit.
Stană de piatră aşteptând în tăcere trecerea
în lumea de dincolo.
Nu i-a rămas decât candela credinţei ce arde
cu lacrimi şi speranţa întâlnirii în lumea
de dincolo.

poezie de Angelina Nădejde (27 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nono

E mic si pare si bolnav
In plus e si tare gangav
Firav e fizicul lui tot
Si multi il cred ca-i si netot

Mereu e trist si amarat
Si singur..pare parasit
De toti cei dragi,de cei ai lui
Ce il privesc si nu-l doresc
Ba chiar adesea il chinuiesc

Caci Nono e un copil micut
Ca sa nascut cam anormal
La maini ,picioare si la trup
E rasucit, e nefiresc
Dar eu cu drag tot il privesc

Adesea cand il vizitez
El ma priveste cu uimire
Si il intreb:Ce vezi tu Nono?
El imi raspunde :Mama mea
De ar venit ce drag mi-ar fi !

O lacrima zaresc atunci
In coltul ochilor sai tristi
Si ma intreb ce vina are
Acest copil cu suflet mare?

Ma mai intreb dece adesea
In viata mai sunt si rebuturi
Si ma refer la a lui mama
Ce nu prea-si merit-atributul
In viata nici o vietate
Nu-si paraseste puii in veci
De ce la specia umana se mai gasesc
Suflete seci!

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către tine...

Suflarea ta mi-ar fi de-ajuns sa simt a mangaierii soapte,
Te-alint cu-mbratisari si caut rasuflarea ta in noapte.
Din suflet iti aud chemarea iubirii ce m-apasa
Şi ma intreb de ce mi-e teama, ca dorul nu ma lasa?!...

As vrea si gandul tau la mine sa fie-o alinare,
Mi-e dor de-al tau sarut si de a ta chemare.
Iubirea ne-a unit, dar drumul este lung,
Mi-e atat de greu acum la tine sa ajung.

Şi vreau sa stiu macar, ca dorul nu ma minte,
Din vocea ta s-aud chemarea aducerii aminte.
Iar asteptarea mi se pare atat de grea, o simt,
Ca drumul nu imi e usor si nu te mint.
... drumul către tine...

poezie de Lili Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catre mama

Suflet bland din care m-am nascut,
Apa curata ce mi-ai dat, eu am baut,
Iar gandul tau mereu spre mine indreptat,
M-a ocrotit, m-ai protejat.

Catre mama indrept fiecare rand.
Cand va citi, sa-i vad chipul luminand.
Scumpa mea fiinta, din care m-am nascut copil,
Esti totul pentru mine, iti ingenunchiez umil.

La bine si la rau, cu mine ca un juramant;
Plansetele mele, in bratele tale obosind
Si fiecare suras al meu, in inima ta traind,
Intrept catre mama fiecare cuvant.

Curate sa iti fie clipele din viata,
Caci le meriti din plin.
Sa nu uiti nicioadata a mea recunostinta,
Pentru ca din tine sunt darul divin.

Iti voi multumi de-a pururi
Pentru tot ce imi daruiesti!
Dragostea mamei mereu voi sti
Ca va dainui si sus in Ceruri...

poezie de Anca Todor
Adăugat de Anca Todor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literatura naţională însemnează a prinde într-o formă artistică criteriile specifice ale diferenţierii de suflet, gama distinctivă a unei plămădeli etnice.

citat celebru din Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu poate înlocui mângâierea unei mame pentru copilul ei şi a unei iubite pentru iubitul ei.

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (4 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul

Ai smuls din intuneric o inima pierduta,
Si-acum stau si ma-ntreb, esti inger sau esti fata?
Am mers si am tot mers, dar calea strabatuta
Ca sa ajung la tine as mai parcurge-odata.

Ai fost un zambet cald, ai inceput in taina
Sa te asezi in suflet si sa-i devii stapana,
Eu nu ma simt sarac de nu am casa, haina,
Ma simt cel mai sarac cand nu ma tii de mana.

Sper sa fiu amintirea ce-o pretuiesti o viata,
Sa-ti fiu o poezie eterna, rand cu rand,
Miracolul iubirii in orice dimineata,
Motivul pentru care sa poti zambi in gand.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec pentru pace (Cleopatra Stratan)

Eu am venit din alte lumi,
Eu am venit sa cant aici,
C-a sa-nvatati sa fiti mai buni
Cum sunt copii cand sunt mici.

Eu am venit sa cant la voi
Si sa va spun sa va iubiti,
Sa nu mai mergeti la razboi,
Cu totii-n pace sa traiti.

Eu am venit la voi sa cant
Ca voi cu totii sunteti frati
Si e nevoie pe Pamant
Sa va iubiti si sa iertati,

Ca voi sunteti cu totii una
Cum sunt si frunzele la pom
Si cum piciorul si cu mana
Formeaz-acelasi trup la om.

Voi ati uitat ca nu sunteti
Doar masca ce-o purtati de zor,
Ca-n adevar suntei mareti
Si-aveti puteri de Creator.

Eu vad Lumina cum pulseaza
Si cum in inimi prinde forta,
Cum fiecare lumineaza
Si fiecare e o torta.

Si-n marea asta de Lumina,
Voi va treziti acum din "vis"
Si-aflati ca-n "propria gradina"
Puteti crea un Paradis.

Pamantul nu e doar mormant
Pentru parinti si pentru frati,
Ci vi s-a dat acest Pamant
Cu el mai sus sa "va-naltati".

Eu am venit la voi sa cant
Si impreuna sa cantam:
"Sa fie pace pe Pamant!"
Si-n hora pacii sa jucam.

Veniti cu toti: arabi, evrei
Si neamuri toate, cate sunt,
Sa-ncingeti cu romanii mei
O hor-a pacii pe Pamant!

Eu va iubesc pa toti asa
Cum il iubesc pe tatal meu,
Cum o iubesc pe mama mea,
Cum il iubesc pe Dumnezeu!

Eu va iubesc pe toti asa
Cum il iubesc pe tatal meu,
Cum o iubesc pe mama mea,
Cum il iubesc pe Dumnezeu!

cântec, muzica de Marian Cioaca, versuri de Marian Cioacă (2006)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
cu chipul ca de fiară:
îi voi ieşi în cale
şi-mi va surâde...
îmi va surâde...
de-ar fi la chip ca fiara chiar,
îmi va surâde,
şi-i voi deschide uşa,
de-ar fi să-i fie chipul
oricum...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu cenuşa,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu nisipul...

Ştiu, s-ar putea
să-i fie altă faţa,
dar când va plânge
îl voi recunoaşte,
şi ca să nu mai plângă,
voi stinge luna
( în întuneric chipul nu se vede ),
şi dacă va zâmbi,
un zâmbet cât de mic,
îmi va preface lacrimile toate
în cerul înstelat...
Dar nu-mi daţi cerul fără el,
albastrul cer de-oţel neîndurat,
nu, nu mi-l daţi...

Daţi-mi copilul...
fără de el sînt stelele nisip,
fără de el sînt stelele cenuşă:
o pleavă-nşelătoare ce se scurge
fără de rost
de mii de ani
din sacul destrămat al nopţii...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeste-mi

Vorbeste-mi, iubire, dar fara cuvinte...
Caci eu te ascult in pamant si in nori,
in flamura neagra ce-ti falfaie-n minte
si-n tremurul dulce de patimi din zori...

Te-ascult cum zambesti cand pamantul ma cheama,
cand ma-mbratiseaza si geme de dor,
te-ascult cum te-nalti cand pe cer se destrama
pufosi dinozauri, raniti de-al tau zbor...

Cand glasul ti-l lepezi aducerii-aminte,
si canti printre ganduri, mai greu si mai mult,
vorbeste-mi, iubire, dar fara cuvinte.
Eu sunt pretutindeni, si stiu sa te-ascult...

poezie de Adriana Bochis
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e plină de măşti de sticlă. Te uiţi şi nu le vezi. Mângâi faţa unei femei şi nu simţi masca asta de sticlă. Se îmbrăţişează doi amanţi şi nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută şi nu simt. Mama îşi creşte copilul şi nu simte cum odată cu obrazul se lărgeşte şi masca de sticlă. Nu, aceste măşti nu se văd. Dar opriţi-vă undeva, vroiam să le strig, şi ţipaţi, cereţi ajutor, ameninţaţi.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine câteodată

În mine câteodată eu simt: se face noapte,
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,
Strigări necunoscute şi cântece şi şoapte
La casa mea colindă.

În mine câteodată ţărani cu zeghea sură
Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul
S-amestecă de-a valma roind în bătătură
Şi vin să-şi ţie sfatul...

În mine câteodată grea liniştea se lasă,
Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie,
În vreme ce un popă cu barba cuvioasă
Slujeşte-o liturghie...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflet

Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse.

definiţie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţii minte focul...

Ţii minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-şi para.

Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereţii-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.

Şi dacă azi nimic nu ne desface,
Şi trecem în deplina-mbrăţişare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,

Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Şi rostul lumii care se preface,
Şi-al nostru, celor trecători sub soare.

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!