Doamne, se căina Nela, uite că se poate muri şi de vrăbii, ce haz nebun vor face cunoscuţii şi vor povesti că am murit mâncată de nişte păsărele.
Apoi, o vrabie mai îndrăzneaţă îi ciuguli ochii şi atunci nu mai suportă durerea şi umilinţa, şi se trezi...

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nela: Eu nu sunt mistică, nu mi-am făcut în viaţa mea o cruce, nu cred m Dumnezeu şi în lumea cealaltă, dar fenomenul religios mă interesează şi mă impresionează.
Preotul: După părerea mea intimă, dragă domnişoară, religia e o poezie.
Nela: Interesant. Asta n-am mai auzit.
Preotul: Da, religia e una dintre cele mai sublime poezii pe care le-a cunoscut umanitatea. Poezia Necunoscutului, a Incertitudinii, a Speranţei.

replici celebre de Ion Băieşu, după filmul: Balanţa (1992)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

***alter ego

din când în când
aş vrea să
fiu şi
eu
indiferent

să spun că fumul de ţigară nu
face nori de
ploaie
fotosinteza se desăvârşeşte chiar
dacă
şi ochii mei absorb lumina -

dar
uite... un
copil
în faţa genunii

Doamne
Doamne
păzeşte-l Doamne...

poezie de Alexandru D. Funduianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-e milă de un pui de vrabie, darămite de o fiinţă omenească.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit un deţinut de foame

A mai murit un deţinut de foame
Şi moartea-adulmecă azi altă urmă.
Cumplit ne roade foamea şi ne scurmă
În măruntaiele de ceaţă şi de scame.
A mai murit un deţinut de foame,
Supt, istovit de ploşniţe râioase
Ce cară-n spate butii pântecoase
Cu sânge ca pelinul de la crame.
A mai murit un deţinut de foame,
Liber plutind ca zborul unei vrăbii,
Iar ochii noştri au sclipiri de săbii
Şi fulgeră în beznele infame.

poezie celebră de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o vrabie într-o mare turmă de vrăbii.

citat din Evita Peron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şoptit

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a trebuit să plâng singur

Doamne,
Îmi amintesc ziua
Când tata mi-a prins mâna în uşă.
Durerea a fost atât de puternică.
Nimic nu a mai existat
În afară de durere.

Apoi
Tata m-a luat în braţe
Şi m-a ţinut strâns
Şi m-a chemat pe nume în şoaptă
Iae
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu sufăr singur.

Doamne, îmi amintesc ziua
Când a murit.
Durerea a fost atât de puternică,
Încât mi-a tăiat orice răsuflare.
Nimic nu mai exista
În afară de durere.

Atunci Tu m-ai luat în braţe
Şi m-ai ţinut strâns
Şi m-ai chemat pe nume în şoaptă
Iar
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu trebuie să plâng singur.

poezie de G. Gant din Vitamine duhovniceşti pentru inimile rănite, traducere de Anthony M. Coniaris
Adăugat de L, Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi educa băieţii să fie vulturi şi apoi să aştepţi să se comporte ca nişte vrăbii.

citat din Edith Kermit Carow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii mei, doar lumină

Doamne, în fiecare dimineaţă
îmi dai o felie de pâine
unsă cu un strat gros de lumină
şi eu nu mă satur să muşc din ea,
apoi adun toate firmiturile căzute pe jos
ca pe nişte perle desprinse dintr-o rochie de mireasă,
în care luna îşi răsfaţă gleznele
printre foşnetele de îmbrăţişări pătimaşe...

Doamne, în ochii mei nu mai încape nimic,
de aceea năvălesc păsările în jurul gâtului meu,
caută o spărtură ca să între în mine
ca nişte dinţi de cer,
înfiorându-mi carnea flămândă.

Cum aş putea să nu mă înalţ,
când eu îmi găsesc liniştea în apele tale
la fel ca un prunc la sânul mamei?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurul meu

Zâmbea o vrabie.
Zâmbea!
Din sucituri zâmbea o vrabie cu zimţi de ochi
cu mijloc de sirop şi zbierătură
zâmbea o vrabie cu ciocul ei în gură
zâmbea
şi-n coaste-mi tremura
o vrabie
ce aripi pe şendrilă duceau aur
în gura drumului
un simplu
mestecat între copaci
un graur!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aforistic

Într-un mare război, mor cei mai mici.
Alături de ei, suntem noi, mici şi mari.
Alef şi istoria mondială a infamiei.
Cheia unei case din Toledo se află undeva.
Istovitoarea suferinţă şi strălucirea calmă.
Un steag la Massada. Nici unul.
Este oare înţelepciunea îndeajuns să ne apere?
Nu mă treziţi din somnul numit viaţă.
Necazul vine întotdeauna de la sine.
Amintirea cheamă amintiri.
Rabinul târgului cum a păşit către moarte?
Bunicii mei cum au păşit către moarte?
Mă viziteazpă tot mai rarpasărea vieţii.
Doamne, Tu mă cunoşti prin confuzie.
Unii suntem din lut, alţii din nisip, numai unii, din stâncă.
Liber îmi este cuvântul, dar gândul?
Descopăr adevărul şi, treptat, totul se năruie.
Dar, se spune, omul cu mâna sa şi-o face,
Groapa este o lucrare a omului.
Se poate muri în tihnă, la fel de bine ca şi în furtună.
Un singur martir poate salva o omenire.
Un nebun poate ucide o omenire.
Adevărul poate fi dezvăluit cu preţul vieţii.
Un înţelept cunoaşte umilinţa, nu se teme de ea,
El se mânie doar pe sine însuşi.
Iar războiul continuă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită;
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
­Oh, în zădar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruţi, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! ­
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci
­Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită
Şi de durere n-aş putea muri.
Aş purta-n timp inima-ncremenită,
Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi:
Durerea ta m-ar face să trăiese,
Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.
Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,
Pân' ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită.
Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;
De-oi învia, să ştii, dumnezeită,
Că-un somn a fost angelic, deşi greu.
De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii
­Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund.
Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund.
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău ­!
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morţii m-or nelinişti,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viaţa mi-a urzit până aci
­De-aţi putut sparge negurile-acele,
Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând ­
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor, e astăzi în mormânt. ­
Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:
Căci ea eşti tu - tu ea - într-un cuvânt
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume?
N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor
Şi osândit aş fi să stau în lume ­
De jalea ta eu n-aş putea să mor.
Acum - acum n-aş plânge al tău nume,
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, aş trăi eu; - vie, eu aş fi mort.
Trăieşte-mi dar - c-adânc în piept te port!!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e adevărată doar atunci când îţi vezi moartea cu ochii.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateul Bruno Mensi, ascuns sub pseudonimul Carl William Brown, un italian care se laudă că este doctor în Prostie şi un luptător împotriva Prostiei, a spus următoarea prostie: "Pentru Nietzsche, Dumnezeu a murit, acum aşteptăm să moară adepţii săi." Până una alta, a murit Nietzsche. Apoi, când ateul Nietzsche a spus prostia că "Dumnezeu a murit", era deja nebun sau era pe cale să înnebunească? Pentru că un ateu sănătos la cap, care neagă existenţa lui Dumnezeu, nu poate să spună că "Dumnezeu a murit". Cum să moară cineva care spui că nu există?

George Budoi în Dicţionarul prostiei (8 mai 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor

Aş vrea să mor...
O, Doamne, ce-aş mai dori să mor,
Să scap din astă lume,
De chinuri şi de dor,

Căci dacă aş muri...
Poate ar fi mai bine,
Că nu m-aş chinui
Şi n-aş mai şti de nimeni.

Însă judecând...
Un lucru nu mă lasă:
E greu să te desparţi
De viaţă, că-i frumoasă!

Şi-apoi, ceva mai este...
Dac-ai murit - tu ştii
Că niciodată-n lume
Nu ai să mai învii.

Mai bine ai trăi
O viaţă de poveşti,
Căci pentru a muri
Tot timpul dovedeşti...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

a muri

A muri înseamnă a te trezi vorbind singur.

definiţie aforistică de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, la dumnealui, gândul e fals, dar coronavirus e Adevărat! Cât de naiv şi hipnotizat de frica de boală trebuie să fii, ca să nu vezi căci pârlitul de coronavirus e tot un gând?! Aceşti oameni chiar dacă au recunoscut Adevărul acesta încă nu-i poate elibera pe deplin. Ei încă nu au murit înainte de a muri, iată de ce dau crezare gândului paralizant al fricii: "Ai auzit, mon cher, 1000000 de oameni au murit azi de pandemia inexistentă de coronavirus." Şi cumătra frica, îi face să uite că acesta e un gând şi în mod naiv şi paradoxal ei încep să vadă "acolo" 5 lumi, aici unde nu există niciuna! Doar cei care sunt cu adevărat copţi, doar cei care au murit înainte de a muri şi a înflorit în ei pe deplin acest Vivekachudamani merită să fie ascultaţi întru călăuzirea în/ca Libertate. Până ce acest discernământ spiritual ultim, până ce aceasta claritate de netăgăduit a Spiritului, a Libertăţii Ultime nu a înflorit pe deplin aceştia încă nu sunt copţi suficient pentru a-i călăuzi pe alţii. Da, ei pot să-i călăuzească până în punctul propriilor lor frici, dar ACEASTA NU ESTE O LIBERTATE ADEVĂRATĂ.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

Cât dor poate să-ncapă-n mine
De uneori mă înfior
Şi mă întreb de n-am murit!
Sau poate că m-am rătăcit
Prin labirinturi de iubire
Şi nu mi-a dat nimeni de ştire
Că pot să mor de-atâta dor!
Căci m-am născut din dor de mamă,
Că am trait cu dorul tău
Şi voi muri, cum moare-oricine
De dor pentru pământul său.
Voi învia de dor de voi,
Iubind şi-n lumea de apoi.

poezie de Angelina Nădejde (21 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Zise Crist: "O să mă vândă
Unul dintre voi!" Şi-amară
I-a pătruns atunci durerea
Pe-ucenici, şi-L întrebară:
Doamne, eu?

Şi Ion nestrămutatul,
Vai, şi Petru, plin de spaimă,
Şi 'mprejur din nou cu toţii
Tremurând pe rând îngaimă:
Doamne, eu?

Ce să zic atunci eu, biata,
Eu cu inima mea slabă –
Când şi cei tari în credinţă,
Când şi însăşi stânca 'ntreabă:
Doamne, eu?

poezie de Carmen Sylva din Cântece şi sonete
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi, poate încolţi raiul

Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe nişte copii rătăciţi...

Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca şi cum
ar ciuguli păsări din mine
şi noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ţi
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele îşi lasă jarul din când în când.

Te strig, ştiind că în doi,
în ochi, poate încolţi raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!