Lângă umărul meu cald îţi chemi tăcerea

ca pe un animal singuratic
o laşi să-mi adulmece trupul firav
apoi o înveţi să se strecoare sub piele
departe
tot mai departe
să se strecoare printre organe
să ajungă în sângele cald din plămâni
să-mi taie respiraţia
apoi să adoarmă
în tusea convulsivă

da
lângă umărul meu
tocmai acolo
tăcerea ta adulmecă
şi nici nu ştiu de ce
tusea convulsivă
are legătură cu tine

chiar aşa
dragul meu
după atâta vreme
îţi pui tăcerea să doarmă
în sângele care se va amesteca
până la sfârşitul nopţii
cu toate dorinţele ce vin
din adâncul fiinţei tale

da
dragul meu
lângă umărul cald îţi chemi tăcerea
şi-o laşi să iubească
pentru că
nu-i aşa
într-o iubire perfectă
chiar nu există dezlegare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă umărul meu cald îţi chemi tăcerea

ca pe un animal singuratic
o laşi să-mi adulmece trupul firav
apoi o înveţi să se strecoare sub piele
departe
tot mai departe
să se strecoare printre organe
să ajungă în sângele cald din plămâni
să-mi taie respiraţia
apoi să adoarmă
în tusea convulsivă
da
lângă umărul meu
tocmai acolo
tăcerea ta adulmecă
şi nici nu ştiu de ce
tusea convulsivă
are legătură cu tine
chiar aşa
dragul meu
după atâta vreme
îţi pui tăcerea să doarmă
în sângele care se va amesteca
până la sfârşitul nopţii
cu toate dorinţele ce vin
din adâncul fiinţei tale
da
dragul meu
lângă umărul cald îţi chemi tăcerea
şi-o laşi să iubească
pentru că
nu-i aşa
într-o iubire perfectă
chiar nu există dezlegare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atâta linişte

dragul meu
deschide-ţi pieptul
că nu mă mai satur
să-ţi spun
ce dor mi-a fost
să dorm
în sângele tău
cald

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,
auzi, cum foşneşte tăcerea...
Dar spune-mi,
pentru cei singuratici, orice mişcare,
chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare
prinsă de toate lucrurile mărunte,
care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,
şi chiar ş-acesta-i un foşnet,
plutind uşor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid...
... dar de ce, de ce nu eşti lângă mine?

Cea mai ne-nsemnată dintre mişcările mele,
în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă;
şi-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,
cea mai plăpândă-nfiorare îşi înscrie urma neştearsă.
Răsuflarea mea ca un leagăn
înalţă stelele şi-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc
buzele ca un văl mi le-ating,
răcorindu-le ca un izvor,
iar în catifelarea-albastr-a -nnoptării
zăresc cum fâlfâie-uşor
mâini străvezii de îngeri, departe, departe.
Şi numai pe tine, cea care-ţi ai sălaşul
în adâncul adâncului gândului meu, n-am parte
să te aflu în juru-mi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Rodica-Maria Oardă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti martorul suferinţei mele

şi mă bucur să ştiu
că nimic din ceea ce mi se întâmplă
nu se pierde
că ploaia ce curge
de-o vreme
îmi spală fiecare celulă

eşti martorul suferinţei mele
singurul care ştie că sângele
şi carnea
au învăţat să trăiască
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale

da
tu eşti singurul meu martor
în faţa unui întreg univers
şi stropii de ploaie
trec mai departe
din celulă în celulă
ca din visul meu
în visul tău
şi nimic nu se pierde

da
dragul meu
tu eşti martorul suferinţei fără sfârşit
singurul care ştie
că sinele meu
umblă în pustiu
ca un fiu risipitor
ce se va întoarce
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale
şi mă bucur să ştiu
că nimic din ce se întâmplă cu mine
nu se va pierde
nimic
totul va trece
din celulă în celulă
din visul meu în visul tău
până la sfârşitul acestei vieţi
şi mai departe

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu...

eu nu ştiu să trăiesc frumos, să curăţ mărul cu cuţitul şi să-l aşez apoi în farfurie
prefer să muşc, să-mi înfig colţii-n pulpa albă şi zeama să se scurgă spre bărbie

Dumnezeu trebuie clădit nu găsit
nu ajunge să ridicăm biserici, temple zidite pe spaime
ca să se lege suflet de suflet, trebuie să adăugăm iubire
şi să dospim cu sânge, lacrimi şi sudoare
pentru că omul, în adâncul fiinţei sale nu-i decât
o biată floare ce tânjeşte după iubire
după ploaia ce aduce viaţă în respiraţia uscată a deşertului

Ierusalime, nu am venit să iau locul nimănui chiar dacă toată lumea aşteaptă
departe de mine gândul sau fapta tocmite pe ură
aşteptarea ca orice alt lucru îşi are un sfârşit
chiar dacă uităm de cele mai multe ori începutul
trăirea mă desparte de moarte şi prezentul desparte cerul de pământ
iubirea e singura floare ce-ar trebui sădită în sufletele oamenilor
dar nu mai sunt grădinări că să ne îngrijească

vă-îmbrac în lumină, m-acoperiţi în uitare, speriaţi de atâta iubire

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău

De dragul tău se scutură în depărtare,
Tristeţi ce uneori mă copleşesc,
Şi lângă tine eu sunt mult mai tare,
Deşi de dragul tău eu simt că mă topesc.

De dragul m-aprind, mă răzvrătesc,
Apoi în ochii tăi îmi caut alinare,
Şi inima în piept o simt şi-o urmăresc,
Cum pendulează între certare şi iertare.

De dragul tău eu nu mai sunt un zbir,
Şi nici la ghinioane nu mai am noroc,
Asprimea îmi devine lână de caşmir,
Dar sunt ca gheaţa când mă supăr foc.

De dragul tău eu mă visez şi mâine,
Şi peste deznădejdi sădesc speranţe,
Iubirea ta îmi hrăneşte sufletul cu pâine,
Şi-i cântă în amurg tangouri şi romanţe.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, darul de Crăciun

Te-ştept cu dor, măicuţa mea, să vii,
De-acolo de departe unde eşti.
Doi ani nu te-am văzut, însă par mii,
Şi nu ştiu dacă tu mă mai cunoşti.

Dai câte-un telefon ca să mai ştii
De buna-i sănătoasă şi e bine
Să-mi spui c-ai vrea în braţe să mă ţii
Şi că îţi este tare dor de mine.

Atâta îi cer eu lui Moş Crăciun
Să te aducă, mamă, lângă mine.
Niciun cadou sub brad pus în Ajun
Nu îmi doresc. Te vreau pe tine!

Eu chipul tău din poze îl privesc.
Tot mai străină-mi pari şi mai departe.
Bunica-mi spune că ţi-e greu şi socotesc
Că vii şi laşi acolo tot şi toate.

poezie de Luca Violeta (decembrie 2014)
Adăugat de Luca Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar după ce voi muri

Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Şi voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veşnic o flacără, dragul meu,

Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Şi tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu.
Flacăra albă şi flacăra neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă umărul tău

Te iubesc
când cu umărul
despici aerul
într-o parte şi-n alta
şi-n palme faci cuib
obrajilor mei
îmbujoraţi
de vârtejul
de lângă umărul tău

poezie de Carmen Agoutin din Înger şi sau demon (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării şi pe cea a stelelor,
Şi tăcerea oraşului când doarme,
Şi tăcerea bărbatului şi-a fecioarei,
Şi tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăceşte prin cameră.
Şi întreb, pentru-a înţelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpeşte odraslele.
Iar noi amuţim în faţa aceleiaşi realităţi –
Nu mai putem vorbi.

Stând în faţa băcăniei,
Un băieţaş curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ţi-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Şi spune," Un urs a rupt o bucată din el."
Băiatul se miră, în vreme ce bătrânul soldat,
În tăcere,-şi continuă, firav şi spectral, viaţa deasupra
Flăcărilor de la ţevile armelor, a tunetului tunurilor,
A ţipetelor celor sfârtecaţi –
Şi el zăcând în ţărână,
Şi chirurgii din spital, bisturiile,
Şi lungul şir de zile-n pat.
Dacă el ar putea descrie toate acestea
Ar fi un artist.
Dar, dacă ar fi un artist, atunci ar avea răni şi mai adânci
Pe care, oricum, nu le-ar putea descrie.

Există tăcerea unei uri devastatoare
Şi tăcerea unei iubiri imense,
Şi tăcerea prieteniei trădate.
Există tăcerea unei crize spirituale,
În care sufletul tău, torturat cu mult rafinament,
E receptacolul unor viziuni care nu pot fi mărturisite
Celui care duce-o viaţă elevată.
Există tăcerea înfrângerii.
Există tăcerea celor pedepsiţi pe nedrept;
Şi tăcerea celor care mor şi-a căror mână
Se-încleştează brusc pe mâna ta.
Există tăcerea dintre tată şi fiu,
Când tatăl nu-şi poate explica viaţa,
Chiar dacă, de fapt, el nu e bine înţeles.

Există tăcerea care intervine între soţ şi soţie.
Există tăcerea celor care au eşuat;
Şi tăcerea imensă care-ascunde
Naţiunile supuse şi conducătorii învinşi;
Există tăcerea lui Lincoln,
Amintindu-şi de tinereţea lui săracă.
Şi tăcerea lui Napoleon după Waterloo.
Şi tăcerea Ioanei d'Arc,
Strigând din mijlocul făcărilor, " Binecuvântat Isus" –
Revelând în două cuvinte toate suferinţele, toate speranţele.
Şi există tăcerea bătrâneţii,
Prea plină de înţelepciune pentru ca limba să o poată exprima
În cuvinte inteligibile pentru cei care nu au trecut
Prin toate încercările vieţii.

Şi mai există tăcerea celor morţi.
Dacă noi, în viaţă fiind, nu putem vorbi
Despre anumite mari, profunde experienţe,
De ce vă minunaţi că morţii
Nu vă povestesc despre experienţa lor de morţi?
Tăcerea lor trebuie interpretatată
Acum, când suntem tot mai aproape de ei.

poezie clasică de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
- strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

poezie de Elena Armenescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am unit cu tăcerea

cum se unesc toţi nefericiţii acestei lumi
îşi pun cătuşe la mâini
şi zac în balta neputinţei
nu
nu-mi spune că e imposibil
să trăieşti într-o poveste
şi să guşti un adevăr
chiar şi pe jumătate
nu-mi spune nimic
renunţă la gânduri
lasă-le suspendate
cum faci mereu

dar eu te-aş scrie cu atâta poftă
în toate secundele ce mi-au mai rămas
şi lumea ar gusta din această minune
numită
tu

ne-am unit cu tăcerea
cum se unesc orizonturile
când genele nopţii se ridică
dar mi-e teamă că nu se termină aici
şi că aici începe
Dumnezeul tău
mă ademeneşte
lasă-L să-mi ocupe inima
să ne fim
o poveste

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile tale îmi taie respiraţia

sunt ca blocurile uriaşe
coboară din piept spre abdomen
şi apasă ca o neînţelegere
apoi îţi simt mâinile
mă caută
ce depărtare
dragul meu
ce depărtare

cu cât imaginea mea e înfiptă în mintea ta
cu atât neliniştea creşte
vor trece zile poate nopţi
până când povestea va prinde contur

gândurile tale îmi taie respiaţia
mă plimb fără sens
mă lovesc de întâmplări neîntâmplate
neliniştea creşte
se mută de la mine la tine
blocuri uriaşe
ne zdrobesc

aşa e iubirea
un accident cu urmări grave

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta...

Mai ţii tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...

De-atunci atâtea nopţi trecură,
Tot nopţi cu şoapte şi cuvinte...
Din câte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...

Dar până-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămâie
Şi-o să-mi vorbească totdeuna
Tăcerea ta din noaptea-ntâie...

poezie celebră de Octavian Goga din Din umbra zidurilor - Clipe (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul într-o amforă

Să pui streaşină singurătăţii,
să stai lângă zid, să nu te uzi,
apoi să aşezi pe masă cărţile şi să le joci
în cuvinte până la ultima filă.

Să te minţi singur că nu eşti tu
ci un altul ce aşteaptă flămând lângă colţ,
iată mânia în care se scaldă nervii
de care trupul vrea să-şi elibereze teama.

Se zbate s-ajungă la masa providenţei
unde mai mult se vorbeşte decât se mănâncă.

Sufletul se goleşte într-o amforă de uleiul gros
şi aşteaptă să fie umplut cu miere,
c-un cuţit se taie dintr-o dată umbra
de-ţi pare rău că n-ai ajuns la liman.

Tăcerea nu mai are loc în cuvinte
ele vorbesc singure şi se scriu dezinvolt
lăsându-se pradă mâinii ispititoare
ce uită de sine şi de târziul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscolitorul dor

Mă răscoleşte acum un dor
Şi-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.

Până şi tăcerea urlă-n mine,
Şi prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.

Şi se strecoară lin în noapte,
Se aşează pe păru-ţi argintiu,
Să te iubească iar în şoapte
Spulberându-ţi gândul pustiu.

Tu, uiţi, iubite, că timpul trece
Şi vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.

Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Şi-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu.

poezie de Camelia Boţ (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!