Portret din Ţara de Sus

De ziua Bucovinei, 28 noiembrie:

Bucovineanu-i mândru, cumsecade,
În straie parcă-i floarea cea de măr,
Înconjurat de cinste şi-adevăr,
Trudeşte zilnic să adune roade.

În spuma laptelui muls în ciubăr
Vezi fruntea lui ridată în arcade
Vrând taina-mbătrânirii s-o deznoade
Şi cum de-i merge traiul în răspăr.

Îl ştiu: stejarul, bradul şi ţapina,
Din viu respect că duce munţii-n spate
Îşi pleacă fagul înspre el tulpina.

Dar sunt mulţi defrişori azi, din păcate,
Avizi, ce prind pe alţii să blesteme
Că urşii nu au habitat de-o vreme.

sonet de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftalmologică

Când în şir s-adună zile
Şi-anii mulţi apasă-n spate,
N-ai nevoie de lentile
Să-ţi vezi şi de sănătate!

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apreciere

Femeia-i floare, de-o priviţi,
Un îngeraş, de-o auziţi,
În voie de-i intraţi e Rai,
Altminteri este... vai, vai, vai!

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa iubitei

O, vreme, nu-atinge fiinţa iubitei,
O bucură floarea, dar floarea păleşte
O apără frunza, dar frunza se trece
oglindă i-i râul, dar râul e tulbur.

Nici codrul, o, Doamne, scăpat nu-i de vamă
şi el e ca roua, şi el se-nfioară.
Nici munţii, îmi pare, nu pot să adoarmă:
gândind la ce vine li-i tâmpla căruntă.

Nici tata-pământul cruţare nu are,
Cu trecerea anilor vlaga şi-o pierde.
Ştiu, vreme, că una le schimbă pe toate,
Ştiu, vreme, că toate le dăm pentru una,

dar, totuşi, te-ndură de chipul iubitei!
N-o vezi cum rodeşte şi-n pară se lasă?
De parcă-i eternă îşi dăruie viaţa
clipelor care primesc şi nu iartă.

poezie de Liviu Damian din 1974 (1974)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om mai mândru decât tine

Dacă-ţi închipui că cei din anturajul tău sunt mai buni decât mine,
Dacă ţinteşti, ca port sau vorbă, prieteni de-o mai nobilă origine,
Dacă eşti mândru de-averea ta şi crezi că totul ţi se cuvine,
Nu voi fi a doua ta vioară: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă-ţi închipui că profesiunea ta-i mai presus de toate
Şi când suntem împreună afişezi-o superioară amabilitate,
Dacă remarci c-am haine ponosite, iar ale tale-s noi şi fine –
Mai trebuie atâta să notezi: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă tu, alături de-o persoană importantă, mă întâlneşti pe drum
Şi consideri că nu merit să-i fiu văzut de-acela nicidecum,
Aşa că, trecând prin preajma-mi, te faci că nu mă vezi, îţi ruşine –
Fii pentru mine fii orb întotdeauna: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă ai caracterul perfect şi trecutul, necunoscut, fără vinovăţie,
În vreme ce trecutul meu, cunoscut, nu-i ce-ar fi trebuit să fie,
Nu risca o contaminare, salvează-ţi numele cum ştii mai bine –
Într-un stol e-acelaşi soi păsări: Eu sunt mai mândru decât tine!

Păstrează-ţi tutela pentru alţii! Aurul şi rangul, cu toată linguşeala,
Nu pot cumpăra prietenia, care-i mai mare decât fala!
Prietenia se-oferă unui egal – dacă simt asta, te rog reţine,
Zidul mândriei se va prăbuşi: Eu-s mai puţin mândru decât tine!

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SEJUR PE TIMP DE CRIZĂ

Mă duce gândul înspre munte,
Apoi pe căi imaginare,
Făcându-mi din speranţă punte,
Păşesc pe ea şi-ajung la mare!

epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul la Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Venind din zările albastre,
Şi să săruţi la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la Luceafărul de sus.

Spre Lacul cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La Floarea-albastră, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La Făt-Frumos, făr' de egal,
Să-l vezi o dată şi să mori.

Dar şi la Plopii fără soţ
Te duce gândul să rămâi
La pândă şi să prinzi un hoţ
Ce fură dragostea dintâi.

Te duce gândul zburător
La cerbii ce vin să se-adape,
Iar eu Mai am un singur dor
Să fiu mereu de voi aproape!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinştii

Sunt cei ce ştiu mereu să-nfrunte
Primejdiile naturale
Dar unii-s aşi spre vârf de munte
Iar alţii numai pe la... poale!

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

De ziua ta un strat cu flori
Voi semăna-n grădină
Şi-l voi stropi de-atâtea ori
Când ploaia n-o să vină.

Veghea-voi cum ies rădăcini
Cu mici tulpini în spate
Şi cum bobocii firavi, fini,
Vor lumii să se-arate.

Când florile vor apărea,
De soare inundate,
C-o sărutare, draga mea,
Ţi le voi da pe toate.

Buchetele vreau să le pui
Alături de-a ta pernă,
Mireasma lor chiar dacă nu-i
Ca dragostea, eternă.

Să-ţi fie somnul liniştit,
Cu visuri îndrăzneţe
La un " Luceafăr" drag, iubit
Şi fără bătrâneţe.

De ziua ta aş vrea să ai
Şi Soarele şi Luna,
Iar traiul din belşug, ca-n Rai
Să-ţi fie-ntotdeauna!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În forfota intrării în U.E.

La noi, sub cerul plumburiu,
Cam multe lucruri nu-s pe plac,
Şi unii nu prea fac ce ştiu,
Iar alţii nu pre ştiu ce fac.

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul spre Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Ajuns din zările albastre,
Să poţi vedea la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la LUCEAFĂRUL de sus.

Spre LACUL cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La FLOAREA-ALBASTRĂ, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La FĂT-FRUMOS, făr' de egal,
Să-l vezi o dată şi să mori.

Dar şi la PLOPII FĂRĂ SOŢ
Te duce gândul să rămâi
La pândă şi să prinzi un hoţ
Ce fură dragostea dintâi.

Te duce gândul zburător
La cerbii ce vin să se-adape,
Iar eu MAI AM UN SINGUR DOR
Să fiu mereu de voi aproape!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea zilei când vara-i pe ducă

e cald
vara-i aproape pe ducă
şi cu
ultimele-i puteri
încă
mai stânge pământul în braţe
ziua
mai înspre amiază
într-o căldură toridă înbrăcându-l

de
pe degetele vântului
ne picură răcoarea zilei
înviorându-ne ochii în priviri colorate
cu
surâsul cald al cerului
ce ne înveşmântă atmosfera în general
cu
nori albi de albi
mai albi ca
albul laptelui

alerg
pe la capătul cuvintelor în
floarea zilei
când ziua întreagă e-un surâs
înflorit de cuvinte
şi vara-i aproape pe ducă

poezie de Ioan Daniel Bălan (21 august 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui epigramist

Tolba goală de-o mai ai,
Cu săgeţi amice-ncarc-o.
De nu poţi, nu va fi bai:
O să te ajute Larco!

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urşii

Urşii şi ei mai umani,
Nu vor oi de pe imaş,
Fără plată, fără bani,
Servesc masa... în oraş.

epigramă de Vasile Iuşan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

nu-şi amintea fagul
nici colina din faţă
uita ce visa şi visa multe
cum dădeau primele raze
de ultra
violete pierdute
-n jurul lui
nici ele nu aveau amintiri
uitarea venea de la o ciu
percă avea spori uitători
o lumânare ar fi uitat să ardă uitase de ce arde când a început să ardă
o actriţă a rămas tânără şi a
trăgătoare pentru că uitase
să îmbătrânească
stejarul părea o pradă uşoară
şi chiar era uituc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui cerşetor

De-o vreme, lumea e surprinsă
Că şi năravul său dispare:
El ieri stătea cu mâna-ntinsă,
Iar azi... ţi-o bagă-n buzunare!

epigramă de Vasile Larco din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", Premiul III "Mircea Trifu" (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când apare-o nouă lege

Cu toţii prind să se implice
Ca noua lege s-o cunoască.
Dar unii numai s-o aplice,
Iar cei mai mulţi... s-o ocolească.

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mondială a şahului - unor soţi şahişti

Cearta trece ca şi valul,
Şahul li-e un sfetnic bun,
Căci ea zilnic "sare calul",
Iar el umblă... de nebun!

epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerei cu minijupă

De-o vezi, s-o critici nu se poate,
Pe stradă, în tramvai, oriunde,
Că-i plină de sinceritate:
Nimic nu are a ascunde!

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Domnul a chemat odată
Arborii la judecată,
Ca să vadă ce rod are
De cu vară fiecare,
că de cînd nu mai gustase
Roadele, se-nstrăinase.

-" Îţi e de-a mai mare dragul,
De frumos şi -nalt ce-i fagul.
Uriaşule ce eşti,
Spune nouă ce doreşti."
Cît e de fălos şi tare,
Fu jignit de întrebare
Şi, uimit că-i cercetat,
S-a gîndit, s-a căutat...
Scoate dintr-o hîrtioară
Un crîmpei de cuişoară.
- " Ce nimic la ce zăplan!...
O să mai aştepţi un an.
Şi de-o fi iar de pomană
Te voi face buruiană. "

- " Dar stejarul? Să-şi arate
Vîrfurile-ncununate,
Ţine cerurile-n braţe,
Vrea de stele să se caţe
Lumea-ntreagă s-o cuprindă,
Rodul tău? "
- " Un sfîrc de ghindă."

- " Mi se pare că gorunii
Sînt cam neamuri cu păunii...
Numai umbră-n codrii mei
Şi nici ea nu dă din ei.
Umbra n-are rădăcină
Şi-i ţărînă de lumină.
Se muncesc de-o veşnicie
Şi-au rodit o gămălie."

- " Unde-i bradul, că nu vine? "
- " Auzi şi-i e ruşine."
Bradul iese înainte
Drept, în sfintele-i veşminte.
- " Atît faci, sfinţia-ta,
Mînătărci de mucava? "

- " Plopii-astupă zorile
Şi adună ciorile.
Nu ştiu salcîmii ce vor
A păzi cu ghimpii lor.
Salcea, păcatele mele,
face moţuri şi nuiele.
Barem dudul face dude,
Ia, nişte burice ude,
Dar dă schitului un pic
De miere şi borangic. "

Folosind atunci prilejul,
Iată-l că sosi şi vrejul,
Nechemat cum a putut,
Şi, tîrîş a străbătut
Spinii, pirul, praful moale,
Cu dovleci de opt ocale.

- " Am adus nişte urcioare,
Luaţi-mi-le din spinare.
De cînd mi le-am aninat
De grumaz, m-am deşelat.
Nu sînt Doamne, prea puţine
Şi, cum vezi, is toate pline.
Le-aduc, hăt! din Suceviţa
Şi n-am rupt nici cobiliţa."

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!