Scrisori întârziate
E atât de crudă iarba în mine,
nici gând ca toamnă să apară,
când din venele-mi de jar
îngerii îmi dau pe-afară!
Îți spun că frunzele ce cad
îmi sunt scrisori întârziate,
le voi citi mai pe îndelete și
nu îmi vor părea icoane sparte.
Te simt cum vii, ți-s ochii păsări
ce au ciugulit din cer:
mă văd în ei ca într-o oglindă
și par fâșie ca de fulger.
Hai să ne zidim într-o făptură,
păgâna carne să ne-o lepădăm,
inel pe degetul lui Dumnezeu-
ah, va fi ca raiul să-l gustăm!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.