Apa sărată

de mlaştină poate înghiţi
fără probleme un bloc
de ciment şi nici măcar
biroul lui stil buncăr nu reuşea
s-o ţină departe. dârele
de umezeală au înflorit peste tot.
erau mărginite de cristale
de sare. dârele şiroiau în josul
pereţilor şi întâlneau mucegaiul
negru. acesta urca spre tavan,
ca nişte vase de sânge.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urban mistuitor

Oraşele fumegă
de oameni
Albnegrii
(în aceste
"Oraşe interzise"
preazi&preanoapte)
calm sub soare
în istovirea
lascivă de ciment
urcat între bări
apoi de spaimă
se aud bătăile
pulsatile de fumegat
şi se văd dârele
de negru de fum
peste pomi&ierburi
codri de Y vegetal
răsunând din aramă
infecţia electrică
a haloului vieţii
colcăie fără ţel
dar la români capsula
rurală de antibiotic
cu minteaceadinurmă
ţine arderea în ger
încât oamenii
se înalţă congelaţi
prin vălătucul devenirii
clădirilor de umbre

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chefliilor din bloc

Dansează lustra pe tavan,
În ritm de rock şi de lambadă;
Pereţii gata stau să cadă,
În vuiet grav de uragan.

Şi-n tropote de cavalcadă,
Privesc uimit de pe divan,
Cum joacă lustra pe tavan,
În ritm de rock şi de lambadă.

Şi-aşa, de-atâtea ori pe an,
Când sus la trei se strâng grămadă,
Şi de prin bloc şi de pe stradă,
Cheflii ce trag câte-un chiolhan,
De-mi sare lustra din tavan!

poezie de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea o voce

uscată cu feonul
care se prelinge pe picioarele lui
ca o simplă pisică
prinsă mâncând şoarecii
ce-au ronţăit kant şi hegel

vocea reuşea să ţină
o conversaţie dezinteresată
de-ţi venea să sari gardul

vocea putea conversa cu umbra mea
dacă se poate numi aia conversaţie

vocea aceea era în stare să te pândească
să stea sub fereastră şi să lase
urme pe pământul moale
şi tu nici măcar nu poţi povesti cuiva
cele petrecute în fumul lung

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleaşca s-a oprit. Erau acuma în curtea unui castel de tâlhari care era dărăpănat de sus până jos. Pereţii erau sparţi şi prin găuri intrau şi ieşeau în zbor corbi şi ciori, iar nişte dulăi voinici că ar fi putut înghiţi şi un om săreau în toate părţile, dar nu lătrau fiindcă n-aveau voie. În sala cea mare a castelului, veche şi afumată, în mijloc, pe lespezi, ardea un foc mare; fumul se urca până în tavan şi trebuia să-şi găsească singur un loc pe unde să iasă. Pe foc era un cazan mare cu supă şi câţiva tâlhari frigeau la frigare iepuri şi iepuri de casă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pernelli: Acum vine prânzul şi tu nu ai curăţat grătarul, nu ai frecat oalele si nici nu ai raşchetat dârele de grăsime.
Charles: Nu ai pe cineva care să facă toate astea?
Pernelli: Azi am.

replici din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, MTTLC, an 2, gr. 6
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipul de la patru

bea şliboviţă cu mustaţa
- n pahar o trage
o suge
apoi o a
fumă o ţigară
merge ca un cyborg din prima
generaţie de ra
taţi iresponsabili
care dorm pe banca
cu miros de ţuică de prune din faţa
intrării
sau ieşirii din bloc
l-ar urca nevasta fără lift
dacă ar reu
şi
să-l ridice pe tipul de la patru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie-mi

Scrie-mi...
Întotdeauna am auzit mai bine
gândurile scrise...
sau mai bine să vorbim fără voci...
Scrie-mi... să fiu picătura din gândul tău
prelingând pe obraz dârele
unui vis de cuvinte.
Scrie-mi... să fiu lunecare în timp,
drumul care străbate
un azi până mâine spre tine.
Scrie-mi... mi-am pus în buzunar o valiză
să nu fiu absenta ta în zori.
Scrie-mi... să rămân arcul
pentru un timp neîncetat
unind anotimpurile noastre.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cântul huhurezului înjunghie noaptea.
În oaza cu ape şoptite
m-aşteaptă ultima amantă a verii.
"Aceasta e ultima corabie.
Urcă, iubite, spre alt ţărm de pace să mergem!
Stelele, călăuze,
privi-vom la ele în apele oceanului celest,
cum altă dată îţi priveai destinul
în dârele lăsate de zaţul cafelei"

poezie de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian părăsi puntea principală a navei albastre. Rămasă singură, Lia şovăia: Să plece sau nu? O parte din ea îi spunea să plece imediat, dar o alta să rămână în aşteptarea lui. Inexplicabil, îndemnul de a rămâne se dovedi a fi mai puternic şi o reţinu la bordul navei albastre, în aşteptarea lui, a Don Juanului Insitutului. El pornise grăbit spre clădirea principală a Institutului, aceea destinată conducerii. Uită să ciocănească la uşă înainte de a intra în biroul directorului iar zărindu-l pe acesta, nici nu-l salută. Directorul tresări, ridicându-şi capul spre cel ce dăduse buzna în biroul său; îşi recunoscuse după glas preferatul, iar fiind vorba despre acesta, nici gând de supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

zăpadă pe bloc -
antena îndreptată
spre Polul Nord

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost şocat

să afle că litrul de motorină
e mai scump decât
cel de sânge
în oraşul ăla mirosea
a somn
şi a frunze coapte
motorina (!?) scumpă
maşinile mergeau cu sânge
erau vii
atât de vii
şi ne
pieritoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

şi ne scăldăm în ea fără prihană
fără ruşine, teamă şi reproş
eram o singură Ileana Cosânzeană
eram inegalabil Făt Frumoşi

şi din iubirea noastră în neştire
din toată adâncimile din noi
a apărut colosul fără fire
şi cu tentaţii pure de strigoi...

şi nu mai e de-atunci nici mântuire
nici alte începuturi de Cuvânt
doar un colos de lut în mistuire
cu eu-l său mereu intercalând

... în adâncimea hăului din noi
aceiaşi stare de neant şi energie
mai mistuie o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie...

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, trecând cu fraţii săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simţi că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Ţugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloşul şi începu a tăia la viţe. Deodată începu a curge din viţele tăiate nişte sânge negru ca păcura. Fraţii se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră şi dete peste o livede cu pruni. Ţugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca şi la vie, şi din prunii tăiaţi curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El ştia că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe fraţi, să bea apă. Ci luând suliţa, înţepă fundul fântânei de mai multe ori, şi deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât şi cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Ţugulea, feciorul moşului şi al mătuşei.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vedea cum urcă

pe exteriorul clădirii cu nerv
folosindu-se de scara
de pe schele şi cum privea
peste acoperişurile clădirilor
spre vârful copacilor din parc
apoi în cealaltă direcţie
spre turla bisericii catolice
şi spre bulevardul bucovina
unde strălucea carosabilul ud
se vedea ca un şoim tânăr
vedea femeia cum şedea pe pat
şi sângele circula prin cameră
în căutarea unor artere sau vase
avea faţa mutilată de poezie
ochii stăteau la geam deschişi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centura de siguranţă

de la o vreme încoace
toate se precipită
Soarele spre faţa nevăzută a planetei
râurile spre evaporare
muşuroaiele de maşini către centrele de casare
insectele către tălpile trecătorilor
componentele materiei spre reciclare
oamenii, ca nişte navetişti ursuzi
între entuziasm şi disperare
către capătul de linie
al sângelui

toate se grăbesc spre nicăieri
cu o viteză pe care nici măcar electrozii
nu ar putea-o percepe
toate aleargă cu o nerăbdare haotică
spre puncte imaginare
spre fatale găuri negre

nu mai există nici măcar o particulă statică
nu mai există levitaţie nici măcar în vise
nu mai există ochi de cer care nu a fost angrenat
de inerţia goanei după efemer

toate accelerează inconştient spre destrămare
spre o inevitabilă ciocnire
de trecut

poemul acesta
este centura mea de siguranţă...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

atunci când se adună
circumstanţele,
mă orbesc
atâtea autolanterne
cu pantaloni rupţi în zone celebre.

sunt pe darkweb,
îi îmbolnăvesc de anonimat
pe cei din mansarde,
altfel nu ar fi
decât nişte copii nefericite de agende
care neagă identitatea lui dante.

sunt anon,
doar îi ajut să dispară
într-un subsol
unde nu se face trafic de opţiuni,
deja m-am obişnuit acolo.

la biroul meu cu probleme reciclabile,
sunt bolnavă de întrebări
ca o evă neîntrebată dacă-l vrea pe adam,
anonimatul e o paranteză de cauciuc
în care oricine poate iubi
pe oricine
cu indiferenţă.

în aplicaţia asta,
dacă îţi spun -
"nu te gândi la negru!",
la negru te gândeşti,
anonimule,
nu-i aşa?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bum bum

hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruş
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin şi stânci şi scântei

apoi am greşit şi-am băut
cu moartea lui un cocktail
cu gust de mango şi belle-arte
vă zic bărbatul acesta a murit
într-un ritm de tango

bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt şi nebun
şi galben şi zemos
era şi nu era frumos

era un bărbat mort care avea
farmec şi sex era un bărbat
construit de lingvişti
din cele mai noi cuvinte din dex

era sindromul meu convulsiv
şi moartea lui mă lua în mâini
mă-mpărţea la toţi ca pe nişte peşti
ca pe nişte pâini

deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam şi n-arătam rău eram nişte lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană

nu
nu eram
decât o cameră
cu un singur
geam

o epicleză

moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea să trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea

bărbatul acesta începea să iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieşea din duş şi duşul
din ea

toate astea se întâmplau în engleză

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apartament la bloc

Fonic sunt asigurate,
Scări, pereţi, podea, plafoane,
Că au fost făcute toate
Din ciment cu microfoane!

epigramă de Nicolae Mihu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!