Stelele

Într-un ochi de baltă,
Se răsturnase cerul;
Cu chipul înstelat,
M-am aplecat
Şi-n pumnii laolaltă
Am vrut să prind
Un pumn de stele,
Şi-apoi zâmbind
Să sorb din ele.

Şi-am prins!
Dar stelele s-au stins
Şi apa s-a prelins
Ca păcura murdară...
Şi pumnii mei secară.

Un univers am vrut să fac
Din pumnul meu de stele,
Dar n-am ştiut că într-un lac
Sunt numai umbrele răsfrânte
Din visurile mele;
Un ideal spre cer cu aripi rupte,
Da, da, spre cer cu aripi rupte.

poezie de Ilie Căpitănescu (1958)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţ de stele

De pe cerul rece, înstelat,
am furat un pumn de stele
şi pe- un ţărm îndepărtat,
am început a mă juca cu ele...

Sta Luna paznic peste boltă,
îşi număra turma de astre...
Când mă vede, se revoltă,
aruncând fulgere albastre.

Spăşit, în noapte mă-ntorc,
scot din buzunar câteva stele,
mintea insistent mi-o storc...
Ce-aş fi vrut să fac cu ele?

N-aş fi vrut să fac nimic cu ele,
am vrut numai să le ating
şi am devenit un hoţ de stele,
să le fur... cât nu se sting.

poezie de Ioan Friciu (aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte

Într-un havuz de gânduri şi-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
şi-mi pare că de nicăieri
curg şoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele şi spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
şi-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
şi-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai ţes mistere,
dar prea se-nalţă un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am învăţat...

Am învăţat s-adun nectar din floare,
Să-mi scald privirea-n ploile de mai,
S-alung tristeţi în cruda nepăsare,
S-ascult zâmbind al păsărilor grai.

N-am vrut ca ura s-o cunosc vreodată,
De am greşit, în taină m-am rugat,
Am suferit de am fost vinovată
Şi-am pătimit pentru al meu păcat.

Am cutezat, cu Dragostea de mână,
Plăcut prin viaţă să călătoresc,
Să nu regret, tăcută şi bătrână,
Că n-am ştiut să simt sau să iubesc.

M-am dăruit pentru orice făptură
Pe care a creat-o Dumnezeu,
M-am închinat la Soare, la natură
Şi nu m-am depărtat de drumul meu.

Nu mi-am zidit făţarnice castele,
Nu am crezut în false bogăţii.
Am cutezat, cu visurile mele,
Să zbor spre luminoase galaxii.

Am înţeles că sunt o muritoare,
Dar n-am ştiut mâhnirile să-nfrâng...
Degeaba m-am visat o luptătoare
Dacă n-am învăţat... să nu mai plâng.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE PE CERUL ÎNSTELAT, AZI AM FURAT UN PUMN DE STELE
De pe cerul înstelat, azi am furat un pumn de stele
Şi-n naivitatea mea am început un joc cu ele,
Luna paznic peste boltă m-a văzut, ca să mă certe,
Să-mi arunce invective c-am trecut la fapte rele.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Am prins focul de-o aripă şi l-am închis în pumn
Şi marea mi-am legat-o strâns la brâu,
Îndemn de untdelemn nedemn,
Să schimb pământul într-un chip de grâu.
Am pus să ardă focul în doi ochi
Şi pământul să se ridice în trup
Şi trandafirii să-nflorească în perechi
Şi-am prins în gât un urlet stins de lup.
Ţi-am îndesat marea în orbite
Şi în corp căldură din miez de pământ,
Să poţi să plângi atunci când n-ai cuvinte
Şi să-ncălzeşti orice aşezământ.
Am luat o inimă din cel mai sacru taur
Şi ţi-am uscat o ramură de laur
Şi-un suflet de dumnezeiesc tezaur
Şi le-am suflat pe toate împrejur.
Ţi-am presărat pe buze praf de stele
Şi-o coardă-n inimă să îţi vibreze
Şi pe obraji polen de floricele,
Să facă tot pământul să danseze.
Ţi-am pus aripi de îngeri în gândire,
Şi-n înimă o aprigă scânteie,
Să-mpraştii în jurul tău numai iubire
Căci asta ţi-e menirea de femeie.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Şi-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Şi din nesfârşite gânduri
Viaţa pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colţ de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Aşez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Şi din sfântă rânduire
Se va naşte altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a şters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi ştiute,
Astazi, eu aşez prin vise
Doar plăceri nebănuite.

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de stele

Într-o noapte oarecare
Am vrut să prind în zbor,
O stea arzândă căzătoare.

Am vrut să prind doar una,
Credeam că e de-ajuns
Să-ntind firesc doar mâna.

Păreau atât de multe stele
Încât ploua în atmosferă,
Cu praf cosmic, din ele.

Şi fără nici o ezitare,
Am prins la întâmplare,
Pe cea dintâi strălucitoare.

Lumina ei ce-mi aparţine,
Aprinse cerul pentru mine,
Într-o noapte... lângă tine.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge luna

Atinge -ţi sufletul cu vise, speranţe şi iubire!
Zdrobeşte meteoriţii şi transformă-i în comete!
Şi chiar de par nebun...
Eu las doar gândul să facă pe nebunul,
Printre stele, să cutreier,
Cu aripi în creier, zbor....
Iubind noaptea cea zgârcită în lumină,
Căci este singura ce mă veghează,
Acoperindu-măcu pătura-i de stele...
Săruturile mele...
Căci noaptea-mi spune:
Întinde vele la noi catarge
Şi lasă-te purtat spre alte lumi,
Da-i aripi gândului să zboare
Să poţi privi de sus realitatea,
Dezbracă-te de doliul vieţii
Îmbracă-ţ veşmântul viselor...
Frumoase creaturi mă prind în braţe,
Ce doar pe pământ le-am întâlnit....
Fluturi negri în noapte,
Ce cască aripi de catifea,
Într-un vis necenzurat!
Şi am aripi în creier....
Zburând cu fluturii in noaptea zgârcită în lumină!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea şanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut şi a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Şi-am rămas îndurerat.

După ea să fug am ezitat,
N-am putut, am îngheţat,
Oricat de mult m-aş fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce să fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Şi de durere torturat.

De câte ori am încercat
Să ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire din iubire (Şi tot ce-am vrut a fost...)

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă topesc în braţe ce ard nemărginit,
Am fost avută-n loc de o dezamăgire,
Visând numai la soare, primit-am asfinţit.

Şi tot ce-am vrut a fost numai lumină...
Să zbor spre cer cu aripi luminând,
Însă, călătoria mea salină,
M-a obosit şi am căzut oftând.

Şi tot ce-am vrut a fost să fii ca mine...
Să mă iubeşti... să simţi şi să-ţi doreşti,
Să urci în dragoste munţii şi coline,
Să fii ce-am vrut şi să mă împlineşti.

Uitând de dăruire şi splendoare,
Tu ai uitat să mă iubeşti... încet...
Ai ignorat şi inima ce moare,
Şi ruga lăcrimându-mi în verset.

Nu tot ce simţi te-aruncă în iubire...
Nu tot ce crezi înseamnă ce tu simţi!
Priveşte-n tine înspre regăsire,
Iubeşte prin fapte să alinţi...

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă desprind de norii pământeşti,
Şi-am tot avut visare în trăire,
De m-am rănit... iar tu-ai rămas ce eşti!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate tu

Poate tu ai ştiut
De la bun început,
Ai ştiut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.

Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.

Aş fi vrut ca să ştiu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aştept,
Într-un secol abject.

Când te-ntorci, să m-anunţi
Să nu mor printre munţi,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aripile-mi sunt rupte

În zborul meu bezmetic, spre lumină,
aripile s-au rupt şi m-a durut.
Atât de mult m-am înalţat din tină
de am ajuns ranită, iar în lut.
Aripile s-au frânt şi m-a durut.
Mi-acopăr ochii, îmi acopăr capul
de oameni neputinţa să-mi ascund.
Atâtea răni ce sunt deschise încă
mă dor şi nu s-au vindecat.
Dacă aripile-mi sunt frânte
sunt doar un vierme într-un măr stricat!

poezie de Dorina Stoica (noiembrie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ţi-a fost altcineva,
Chiar şi-atunci când erai lângă mine.

N-am vrut să îţi arăt că ştiu,
Am vrut să ştii că te iubesc,
Şi-ai înţeles într-un târziu,
Că despărţitul e firesc..

A fost mai mult greşeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am ştiut
Că dragostea n-are cum creşte,
Când nici n-a început...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi voi fi...

Am fost zămislită... dintr-o mână de clipe,
Să pot semna condica Lui Dumnezeu,
Până mă voi transforma într-un pumn de ţărână, în materie pură,
Spre a germina sămânţa unui nou început...
Şi mă voi hrăni cu abundenţa scurgerii timpului,
Până dincolo de aşteptările firii,
Atârnând la mâini şi picioare amulete cu aripi de înger...
Şi voi alunga temerile scrijelite pe scoarţa prezentului,
Cu rădăcinile minţii, ţintind spre orizontul intangibil al cunoaşterii.
Numai atunci ochiul fiinţei îmi va forma curcubeie în culori calde,
Punţi de iubire adevărată, spre noi dimensiuni, până la nucleu!
Sunt energie divină, cu dispersie în univers!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din Japonia cu Maria Oprea

Unde-i Maria de-altădată

cu stele rupte în haiku

doar poezia-i vinovată

şi Doamne poate numai Tu

Din stele rupte în haiku

din GOGYOHKA şi alte chestii

de la da şi hăt la nu

pierdut-am ziua între trestii

Cu GOGYOHKA şi alte chestii

- doar poezia-i vinovată -

şi frumuseţea nevestei -

unde-i Maria de-altădată

Ce stele rupte din haiku

- Japonia Poezia şi Tu -

Costel Zăgan, CEZEISME II

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

În evantaiul vieţii am prins
Mănunchi de stele-nmiresmat
Şi clipa ce acum s-a stins
Mă poartă spre dor neîncetat.

Fluturi cu aripi de lumină,
În zborul lor spre nicăieri,
Vin sufletul de mi-l alină
Şi azi, şi mâine, chiar şi ieri...

Doar un strigăt de iubire,
Asta sunt, asta-mi doresc;
Mă încarc cu fericire
Şi n-am cui s-o-mpărtăşesc.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!