La loc cu verdeaţă

[priceasnă]

Trec în zbor nori
spre alte zări
şi anii-n şirag
duc cu ei ce e drag.

Geme pe pămant
prelung jalnic cânt –
e-n zadar chemat
sufletul plecat.

E-n zadar chemat
omul răposat
ce-a fost pe pămant…
acum e-n mormânt.

Cei rămaşi în urmă:
frate, soră, mumă,
vor veni la rând,
vor veni curand.

Plânge cu amar
pleopa în zadar,
ochiul tulburat,
pentru cel plecat.

– Sufleţelul meu,
plânsu-mi este greu,
lacrimile mele
vor seca şi ele.

Vor seca de ape,
vor fi scurse-n noapte...
Cerule, cât rabzi
pe pâmat să cazi!

– Nu mă mai jeliţi,
fraţii mei iubiţi,
căci eu am în cer
dulcele năier.

Nu vă întristaţi,
iubiţii mei fraţi,
căci, în ceruri sus,
îl am pe Iisus.

Am pe Născătoarea,
pe Apăratoarea,
Maica bucuriei,
Maica veşniciei.

Şi mai am un Tată
Ce-n ruga curată
Îl numim cu dor
Atotţiitor.

Şi mai am in dar
sfinţi din sinaxar,
care mijlocesc
şi mă pomenesc.

Mai am bune fapte
de Domnul lucrate
şi m-am spovedit,
m-am impărtăşit.

Şi n-am întinat
casa unde-am stat,
lucrul cel oprit
eu nu l-am poftit.

Şi daca am poftit
lucrul cel oprit,
am fost dezlegat
de al meu păcat.

Mai am o credinţă
ca o biruinţă,
că voi fi mereu
cu-al meu Dumnezeu.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 109

Nu spune-n veci că nu am fost fidel,
Deşi în lipsa ta m-am cam răcit,
Căci nu pot să te părăsesc defel
Eşti sufletul ce-n piept stă cuibărit.
Aici mi-e casa şi dac-am umblat
Prin alte părţi, mă reîntorc acum
Tocmai la timp, căci eu nu m-am schimbat
Şi nicidecum nu m-am pătat pe drum.
Tu să nu crezi că dac-am fost robit
De slăbiciuni ce-ating orice flăcău
M-am întinat şi-am fost complet orbit
Ca să renunţ la tot binele tău;

Căci universul n-ar mai fi la fel
Dacă tu, roza mea, nu eşti în el.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

5. Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Bineplăcut să-ţi fiu, Sfinte Părinte,
M-am tot luptat,
Căci mă muncea cu silă şi fierbinte
Vechiul păcat.

An după an, trăindu-mi suferinţa,
Nu m-am oprit
Şi grea de lacrimi mi-a fost biruinţa
Necontenit.

Să mă clintesc acuma din lucrare
E-aşa uşor.
Dacă nu-l am pe El şi nu mă are,-
N-am cer şi mor.

De-aceea strig: "Fără de tine, Tată,
În van mai cânt!
N-am fost, nu sunt şi n-oi fi niciodată
Decât pământ!

Numai avându-te ca pe o rană
În orice zi,
Cu heruvimii cântători în strană
Pot veşnici!"

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de cei de acasă

Mi-e dor de mamă şi de tată,
Mi-e dor de soră şi cumnat,
Mi-e inima îngenuncheată,
De când de acasă am plecat.

Mă rog în fiecare seară
Domnul Sfânt să vă vegheze,
Cât timp sunt plecat din ţară
Ruga mea să vă urmeze.

O rog şi pe Maica Sfântă
Să fie mereu cu voi,
Şi îngerii ce în Rai cântă
Să n-aveţi griji şi nici nevoi.

poezie de Răzvan Isac (6 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar străluce luna

În zadar străluce luna pentru cine doarme dus
În zadar te duci să sameni dacă soarele-a apus
Şi-n zadar se află omul când e timpul prea târziu
Şi-n zadar cânţi pocăinţă la un capăt da sicriu.
În zadar îţi sună glasul către surdul înrăit
În zadar araţi lumina către orbul cel voit
În zadar spui de iertare celor care n-o doresc
Şi-n zadar arunci iubirea celor ce-o dispreţuiesc.

În zadar te crezi mai mare când zideşti pe cei nedrepţi
Vine repede şi pumnul ce ţi se va pune-n piept
Şi-n zadar te crezi puternic împotriva lui Hristos
Chiar 'napoia ta-i acela ce-o să te trântească jos.

În zadar s-a dat pe cruce preţul sângelui divin
Pentru cei ce ce-L tot alungă, pentru cei ce tot nu vin
Şi-n zadar vor plânge veşnic în adânc cei ce-au ajuns
Cui nu i-a răspuns la Domnul, nici El nu-i va da răspuns.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde, foaie rară

Foaie verde, foaie rară,
Am plecat străin prin ţară,
De pe malul Jiului,
Să-mi cânt jalea dorului...
Doamne, Doamne, ce destin!

Cânt cu slovele de foc,
C-am muncit şi n-am un strop,
Dar am prunci înalţi ca bradul,
Mândru sunt cum nu e altul.
Doamne, Doamne, dă-mi cuvânt!

Am muncit Doamne, din greu,
Vai de sufleţelul meu!
Traiul nu mi-a fost uşor
Şi am suferit de dor,
De părinţii mei, de sat...

Doamne, nu mi-a fost uşor!
Lacrimi, valea satelor,
Leagăn lin, de vânt, legănat.
Prin ţărână alergam
Şi în sat ne întorceam... iar, în sat.

Mamă, când m-am ridicat
Şi-am ajuns şi eu bărbat,
Am venit din nou, acasă,
Mamă şi m-ai pus la masă
Şi copil, ţi-am lăcrimat.

Tată, tu ai fost mereu
Paza sufletului meu...
mi-ai spus: taică, eşti bărbat,
viaţa azi ţi-a demonstrat.
Fii mereu!

Poţi cu greul a lupta...
De căsuţă nu uita! De pământ...
Nu uita nici de pridvor,
Căci de tine-i locul gol
Şi flămând...

Azi, în amintirea voastră,
Tată, am plecat de-acasă,-n cimitir.
Vin să pun o lumânare,
Căci acel ce părinţi n-are,
Nu-i copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipa de senin

Of, iubito, eşti prea departe,
e în zadar!
Tu te-ai dus,
eu am rămas;
ai jucat totul pe-un zar
şi ai pierdut.
Eu n-am să vin,
tu n-ai să pleci,
deci timpul dintre noi
e mut.

Păcat.
Putea să fie ce n-a fost?
Putea să fie altcumva?
Îmi umplu singurătăţile
întrebări fără rost
şi amintirea ta.

A fost frumos,
a fost plăcut,
căci ne-am iubit
şi ne-am urât,
ne-am înşelat
şi ne-am jucat,
pân-am rămas,
pân-ai plecat.

Nu regreta.
Nu plânge mult.
Nu mă uita.
N-am să te uit.
A fost frumos.
A fost sublim.
A fost o clipă
de senin.

poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ultimul drum...

Stele pe cer se sting de dor
Vad in umbra soarelui oameni ce mor
Fantani secate isca in mine
Amintirea ta ce vesnic revine.

Glasuri de bucium rasuna prelung
Lacrimi de jale imi curg, si plang
De cateva clipe scurse-ai murit
In jalea tristetii acum m-am trezit.

Si cat in zadar chipu-ti sa-ti vad
Dar ochiu-mi observa numai prapad
In juru-mi oameni cu masti tot apar
Sa ma faca sa uit, dar e in zadar.

Iar timpu-mi dusman acum s-a facut
Caci daca-nainte eu timp n-am avut
Sa-ti spun sa vii, sa stai si sa razi
Sa nu mai traiesc cu ochii uzi,
Acum s-a oprit, ma lasa-n prapad
Pan'la infinit numai asta vad:
Un chip in ceata greu descifrat.
Un chip mortuar, senin reflectat
In balta de lacrimi ce jos s-a format
E chipul meu, un chip mutilat...

Iar clipe se scurg, se scurg in zadar
Caci timpul in loc pentru mine-a ramas
Din clipa in care s-a auzit acel glas:
Mesaje de-adio, de clipe lasate,
Soptite in vorbe cu greu asamblate
Pareri de rau, regrete si fapte
Acum sunt cu toate parca uitate;
O grea lovitura primita in dar.

Atatea fapturi azi se aduna
In lacrimi de jale cu mine sa-ti spuna
Ca imi vei lipsi cand singur voi fi
Si cat voi trai, tot singur voi fi
Atatea fapturi astazi se-aduna
Se-aduna-n zadar, e totu-n zadar,
Caci altceva-n dar, eu nu voi primi...

Pe ultimul drum, te conduc acum
Pe tine, a cerului astru-nghetat
Pe cer te intorci, din cer te-am aflat
Pe cer te inalti, spre stele tu cati
Pe ultimul drum, eu singur raman...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuviosului

Vartejul innoirii şterge,
şi rău, şi bine, şi frumos,
căci viaţa merge înainte...
şi departarea de Hristos.

Dorm sihaştrii-n cimitire,
Lumea nu-i mai pomeneşte,
un monah, la mănastire
un pomelnic le citeşte.

Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, intr-un loc uitat,
Moaştele de cuvios,
ce în viaţă a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beţie
să-i întoarcă la credinţă,
a dat vot de săracie
şi pe sine jerfă vie.

A purtat straie de sfinţi,
nevoindu-se stingher
şi, in nopţile fierbinţi,
a băut roua din cer.

Doar un mormânt părăsit
fost-a moştenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniştea.

Dar eu ştiu c-a fost chemat
către alte zări mai bune –
din loc verde, înmiresmat,
ne-ntăreşte-n rugăciune.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicată ţie, prieten drag!

Îmi amintesc cu drag de acele vremuri
Când ieşeam cu toţii afar' la joacă,
Îmi amintesc, şi suflet tu îmi tremuri,
Întristat de timpul ce anii o să ni-i treacă.

Ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Şi făceam cornete din hârtie,
Cât aş vrea să-ntorc vremurile acelea,
Să mai fim cu toţii ca-n copilărie.

Şi mergeam pe banda ce transporta cărbune,
Cu tubermanele să ne "împuşcăm",
Au fost toate acele numai clipe bune,
Azi doar amintiri ce-n suflet le păstrăm.

Ai plecat, Cosmin, nefiinţa ai urmat,
Şi am pierdut un prieten ca un frate,
Ai plecat la ceruri, căci cerul te-a chemat,
Şi ai lăsat în urmă inimi îndurerate.

Au trecut doi ani de când eşti printre îngeri,
Şi de când cu tine parte din noi ai luat,
De-aş întoarce timpul la clipele de ieri
Azi cu noi ai fi, la fel ca altădat'.

Noi te vom păstra mereu în amintire,
Tu vei fi o parte din sufletele noastre,
Şi te vom privi în zori şi asfinţire,
Ca pe un soare nou pe zările albastre.

Lui Vitejanu Cosmin - Marian

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te laud Tată

Te laud Tată scump din cer
Te laud azi şi te cinstesc
În lumea celor care pier
Din neamul acesta omenesc

Te laud Tată şi onoare
Acum ţi-aduc o Tată Sfânt
Căci ne-ai adus pe-a Ta cărare
Noi să umblăm pe acest pământ

Ţi-aduc glorie şi cinste
Şi Numele ţi-l proslăvesc
În dragostea cea mai fiebinte
Aş vrea o Tată să-ţi slujesc

Prin Domnul Isus vreau s-ascult
De-al Tău Cuvânt în veşnicie
Şi să lucrez azi tot mai mult
Ca Numele slăvit să-ţi fie

Îl vreau pe Domnul Isus Tată
Ca Domn şi Mire-n infinit
Prin El viaţa mi-e curată
În locul meu doar Isus a murit

Mărire Ţie eu îţi cânt
O Tată iată a Ta Fiinţă
Şi te cinstesc de pe pământ
O umple-mă dar de credinţă

Şi dă-mi o Tată biruinţă
În luptele prin care trec
Întăreşte-mi dar a mea fiinţă
Să nu mai fiu de Duhul sec

Căci Ţie Tată mă închin
Şi iată îţi aduc onoare
Prin credinţă acum vin
M-arunc la sfinţele-ţi picioare

Căci Tu-mi eşti Doamne Dumnezeu
Şi-mi eşti stăpân în veşnicie
La umbra Ta mă vreau mereu
Slăvit dar Numele îţi fie

Ţi-aduc azi cinste — te slăvesc
Iată de pe acest pământ
Căci eu o Tată te măresc
Pe Tine şi pe-al Tău Cuvânt
04-11-2021

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a ajutat Dumnezeu

Tot românul vreau să ştie
că n-am fost un om bogat.
Am scris multă poezie,
dar nimic n-am publicat.
În zadar m-am străduit
ca să pun ceva deoparte.
Banii toţi i-am cheltuit
să am multă sănătate.
Am răzbit prin timp cu greu.
Aspră a fost viaţa mea.
M-a ajutat Dumnezeu
să las în urmă ceva.

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stând pe pragul casei mele,
Şi privind la cer în sus,
Apăru-se printre stele,
Chipul Domnului Iisus.
Sta cu capu-n jos plecat
Şi cu faţa întristată,
Ochii-n lacrimi îi erau
Şi cu glas tremurător,
Domnu' mie aşa-mi zicea:
Ce-aţi făcut pe-acest pamânt?
Aţi uitat de jurământ,
Ură, furt şi duşmănie
Lăcomie, bogăţie
Aţi uitat de omenie
Cei bogaţi-mai vor avere,
Cei săraci-mor de durere
Mamă, tată, soră, frate,
Vă certaţi pe nedreptate.
Cei puţini ce m-aţi urmat,
De-al meu sfat să nu uitaţi,
Pe bolnavi să-i ajutaţi.
Iar în zilele de Paşti,
Eu vă rog să vă iertaţi.
Cei ce se vor pocăi
Şi la Domnul v-aţi ruga,
Ziua în care va veni
Lînga Domnul voi veţi sta.

poezie de Mihai Dâmbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar îi este truda

Omul face treabă bună,
dar şi mult greşeşte.
Cât trăieşte tot adună,
dar şi risipeşte.

Adună lucruri fel de fel.
Adună şi fapte bune.
Dar nimic nu ia cu el,
când pleacă din astă lume.

În zadar îi este truda.
În zadar a adunat.
Când îşi bagă coada Iuda,
timpul lui a expirat,

poezie de Dumitru Delcă (12 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!