
Un om care rîde se simte mai bine, trăiește mai mult, probabil că (consultam undeva, într-un almanah, nu ăsta!) în țara noastră există un "grad ridicat de longevitate", datorită faptului că oamenii noștri rîd. Si e bine cit rîd! Cît rîdem sîntem veseli și cît sîntem veseli sîntem frumoși.
citat celebru din Nicu Constantin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Noi sîntem hotărîți să acționăm cu toată forța, cu toată răspunderea noastră, pentru a contribui la găsirea căilor pentru rezolvarea cît mai iute a acestei situații create prin pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia, pentru ca poporul cehoslovac să poată să-și desfășoare activitatea în liniște. Sîntem ferm hotărîți să acționăm pentru ca împreună cu celelalte țări socialiste, cu celelalte partide comuniste și muncitorești, să contribuim la eliminarea divergențelor, la întărirea unității țărilor socialiste, a partidelor comuniste, pentru că sîntem convinși că numai așa servim interesele poporului, interesele socialismului în întreaga lume!
Nicolae Ceaușescu în Discurs cu ocazia invadării Ceoslovaciei de către trupele rusești, 21 august 1968
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toate că oamenii au existat pe această planetă probabil de vreo 2 milioane de ani, ascensiunea rapidă a civilizației moderne în ultimii 200 de ani a fost posibilă datorită faptului că creșterea cunoștințelor științifice este exponențială; este așa datorită faptului că rata sa de expansiune este proporțională cu cât de mult este deja cunoscut. Cu cât știm mai mult, cu atât mai repede putem ști mai mult. De exemplu, am acumulat mai multe cunoștințe de la al doilea război mondial încoace, decât toate cunoștințele acumulate în toată evoluția noastră de 2 milioane de ani pe această planetă. De fapt, cantitatea de cunoștințe pe care o dobândesc oamenii noștri de știință se dublează aproximativ la fiecare 10 - 20 de ani.
citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Corul copiilor uciși
Ce ceață deasă, vai, ce ceață deasă...
Nu mai cunoaștem drumul către casă.
Sîntem ușori, și ceața e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?
Ce deasă ceață, vai, ce ceață mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvățătoare?
Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?
Și sîntem goi, și ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?
Nu ne vedem nici între noi deloc
Și jocul nu ne place, nu e joc.
Ce deasă ceață, vai, ce ceață mare,
Oh, azvîrliți-ne, voi, o cărare!
Nu mai cunoaștem drumul către casă,
Și ceața este deasă... deasă... deasă...
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Delphi
El e cu mult mai înțelegător
și mai rece decît noi.
Faptul că sîntem amîndoi iubindu-ne
și faptul că mai știe că noi ne iubim
și ne înconjoară
e felul sinelui său de a ne ține
și răceala sa totală.
Faptul că ne lasă,
faptul că ne apără,
faptul că îndepărtează moartea
din jurîmprejurul nostru
descinde din înțelegerea lui totală
rece,
indiferentă.
O slavă, slavă ție
care ne-ai uitat în viață!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte
Noapte
Noapte de vis,,
Am sculptat o limbă de șopîrlă,
Se poate așa?
Tu ești o metaforă,
Voi
Noi
Adică numai eu.
Adevărul e că sîntem niște împușcați la barul ăsta,
Tu poeta mea, ce să zic, stai
Hai să ne facem o farfurie zburătoare,
Doar eu și eu,
Și vai,
Nu știm să fim calmi.
Calmi, calmi.
Dar obdelele s- au udat,
Nu ne mai salută nimeni,
Pe voi,
Și eu dorm, dorm,
Și spum prin somn povești,
Că e noapte, cîinele cîntă
La bar,
Cerul e albastru închis,
Ochiul meu e galben.
Am căzut în praful de pe podele,
Nu mai, gata.
Atît.
poezie de Ciprian Vaida
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) nu vreau să dovedesc că trăim într-un veac de aur. Rănile de care suferim dor prea mult și nu le putem ascunde cu mătasa cuvintelor. Vreau să spun că nimeni nu ridică glasul pentru puținul bine ce se face și există în țara noastră.
"Se știe" că norodul sărmanei Românii trăiește în bordeie [...]Alcoolismul la noi ar fi un flagel înspăimântător.
A! Dar sărăcia, dar lenea, dar nepăsarea!
Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărti precum D e s cu l ț de Zaharia Stancu, M o r o m e ț i i de Marin Preda, N e g u r a de Eusebiu Camilar, L a n ț u r i de Ion Pas etc., sînt toate împreună un rechizitoriu împotriva României burghezo-mosieresti, un rechizitoriu de multe mii de pagini. În acest tribunal, sîntem atentionati: Procurorul au fost scriitorii. Procurori ai poporului. Judecători au fost poporul si istoria.
Nina Cassian în Un congres al scriitorilor
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Energia pozitivă...
În viață, de multe ori
ne mulțumim
cu ceea ce credem
că este drept,
convenabil și sigur.
Ca să facem
o schimbare
ne este teamă
să ieșim
din zona noastră
de confort.
Nu vrem
să ne confruntăm
cu alte lucruri,
cu care noi
nu suntem obișnuiți.
Fericirea noastră
se risipește uneori
într-un loc greșit,
când ar fi bine
să cunoaștem
și alte locuri.
Nu trebuie
să fii blocat
ca un copac,
mută-te și fii fericit.
Lasă în urmă
pe cei care
nu te fac fericit,
nu pierde timpul
cu ceva care
nu-ți face bine, pleacă.
Ei îți pot lua
energia ta pozitivă.
În jurul oamenilor veseli,
sinceri și curați
te vei încărca
cu energie bună
ce-ți va aduce
pofta de viață.
poezie de Eugenia Calancea (22 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Găsiți un mod de a avea grijă de trupul vostru și de a vă exprima creativitatea. Trăiți într-un loc care vă inspiră. Găsiți momente de liniște, ca să vă reculegeți. Plimbați-vă prin pădure sau pe lângă apă. Lucrați la ceva ce va place să faceți. Fiți veseli. Mâncați bine. Dormiți bine. Îmbunătățiți calitatea vieții voastre. Aveți grijă de voi înșivă.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
CONDAMNĂM... (I2)
Condamnăm inabilitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm incapacitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm incoerența altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm incompetența altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm inconsecvența altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm incorectitudinea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm oamenii incorigibili, dar niciunul pe sine că e incorigibil...
Condamnăm incredulitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm incultura altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm indecența altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm indisciplina altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm indiscreția altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm oamenii inechitabili, dar niciunul pe sine că e inechitabil...
Condamnăm inepții, când e vorba de alții, dar niciunul pe sine că e inept...
Condamnăm inepțiile altora; cu ale noastre ne înțelegem bine...
Condamnăm infamia altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm infantilismul altora; cu al nostru ne înțelegem bine...
Condamnăm infatuarea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm inferioritatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm infidelitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm infractorii, când e vorba de alții, dar niciunul pe sine că e infractor...
Condamnăm ingratitudinea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acarii
Și n-am murit cum ei ne blestemară,
Mai facem umbră-n fiecare vară,
Ca iepurii fugirăm de-a lor pușcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i mușcă.
Pe urma noastră dacă vin și umblă,
Nu dau decît de o neutră umbră,
Cu bîrfe, cu cerneluri și cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.
Iubita mea, în lumea asta rece
Iubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă
Luntrind două sicrie, amîndouă.
Și pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă;
Că-n toată viața noastră agitată
Nu te-am îmbrățișat măcar odată.
Ci pururi între două fugi fusese
Iubirea noastră cu-ntreruperi dese.
Că noi am fost, iubito, fugăriții
Sortiții unei surde dispariții.
Și ne-am iubit mai scurt decît se poate
Ca doi acari ai căilor ferate
Ce trebuiau să iasă-n fuga mare
Și să salute dînd din felinare.
Că ne-au pîndit ori bîrfitoare babe,
Ori am trăit sub coperișuri slabe.
Și cît am vrut, iubito, să ne vină
Măcar o săptămînă de lumină!
Să nu ne aibă nimenea în știre
S-avem o săptămînă de iubire
Și n-am putut și nu putem, iubito,
Lumea blestemă că am părăsit-o!
Atîta doar, sîntem ca prima oară
Și n-am murit precum ne blestemară
Și umbra noastră, cît am fi de iepuri,
Îi mușcă pe urmăritori din ierburi.
Eu nu mai pot, iubito, fără tine
Toate femeile îmi sînt străine
Și te iubesc cu viața mea, cu toată,
Cît ești de rea și rece cîteodată.
Jandarmi, care ne urmăriți prin lume,
Și întrebați de ale noastre nume
Opriți-vă, nu ne intrați în soartă
Nu mai deschideți cea din urmă poartă.
Veți întîlni ceva ce vă consumă
Un fel de flacără, un fel de ciumă,
Aceia sîntem noi, mult-zăcătorii,
Rîzînd de toți jandarmii provizorii.
Aici e ciumă, este foc, se moare,
Este iubirea fără vindecare
Iubita mea, acar cu felinare,
Fă noaptea peste noi mai mare.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Totuși, iubirea, 1983
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trezește-te, române!
Deșteaptă-te, române, acum de ziua ta,
Și schimbă imnul țării, nu mai dormita.
Un imn nou pe care să-l cânți cu mândrie,
Acest ''deșteaptă-te'' te-adoarme pe vecie!
Trezește-te române și fă din imn o faimă,
Nu te mai stresa să cânți acestă spaimă.
Fii mândru că pe aceste plaiuri locuiești,
Gândește pozitiv, căci pui de dac tu ești!
Ridică-te române din negura de vremi,
Și trăiește-ți clipa în care acum sîntem.
Fă din prezent ceva bun pentru viitor,
Educă-ți copiii, îngrijește-te de starea lor!
Dezgheață-te române, iubește până poți,
Fă din iubire o artă, și o hartă pentru toți.
Fii bun cu tine însuți, și ai grijă de țara ta,
Căci România de acum, nu-i patria altora!
poezie de Ovidiu Kerekes (1 decembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viață de artist
Mamelor, nu dați copiii ca să vi se facă artiști,
Chestia e că sunt foarte veseli, uneori sunt foarte triști.
distih de Nicu Constantin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
CONDAMNĂM... (I3)
Condamnăm injuriile altora; cu ale noastre ne înțelegem bine...
Condamnăm injustețea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm insatisfacția noastră, dar niciunul pe a altuia...
Condamnăm insensibilitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm insolența altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm insultele altora; cu ale noastre ne înțelegem bine...
Condamnăm oamenii insuportabili, dar niciunul pe sine că e insuportabil...
Condamnăm interlopii, când e vorba de alții, dar niciunul pe sine că e interlop...
Condamnăm intoleranța altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm intrigile altora; cu ale noastre ne înțelegem bine...
Condamnăm inumanitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm invectivele altora; cu ale noastre ne înțelegem bine...
Condamnăm invidia altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm ipocrizia altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm irascibilitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm iraționalitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm iresponsabilitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm iritarea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm ironia altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înțelegem bine...
Condamnăm isteria altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Francezii spun că "in materie de gust e chestie de viață.!" Eu n-aș putea să fac un catalog al preferințelor. Știu însă un singur lucru și foarte precis: actorii noștri, actorii în accepțiunea amintită sînt mari și buni! Au demonstrat-o pe scenele Parisului, ale Americii, ale tuturor țărilor în care am jucat, au demonstrat-o și în țara noastră că sînt actori de mare curaj, de mare putere. Nu știu, poate dacă aș spune că sînt îndrăgostit de prietenul meu Gheorghe Dinică și de prietenul meu Marin Moraru, sau de marele nostru Beligan sau de talentatul George Constantin, sau de să zic așa "necesarul" Amzea Pellea... De toți oamenii ăștia care fac vedeți, Amza este un tip de excepție, iarăși (ăsta face de la nea Mărin Mihai Viteazul, un erou național, pe care l-a jucat excelent).
citat celebru din Nicu Constantin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tezele lui August...
Douăzeci de ani de libertate, douăzeci de ani de sărăcie
Douzeci de ani de aspirații, de trădare și fățărnicie.
Douăzeci de ani de când poporul a permis clozetului poltic
Să-și focalizeze masa critică și să se transforme în elită.
Când ne bucurăm că noi sîntem stapinii țării
Masele fecale interese își canalizau pe întuneric
Noi într-un avânt ieșeam în Piața Marii Adunări Naționale
Neștiind ce înseamnă libertatea pusă-n slujba maselor fecale
Cică un evreu ruga la Dumnezeu, mintea noastră, știți voi, de pe urmă.
Dacă Dumnezeu îl asculta, devenea și evreimea turmă.
Oare înspre libertatea asta noi am tins- de-alinia parada militară
Spre tribuna, unde suplu raliate, dau onorul masele fecale?!!!
poezie de Iurie Osoianu (6 august 2011)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
În crâng e o apă fermecată de către Zâna Pădurilor. La început de an toată lumea își ia copilașii și merge într-acolo. Oamenii își aruncă pruncii în apă, copilașii se bălăcesc cât le poftește inima după care anul împrejur sunt veseli, sănătoși, dorm bine și au poftă de mâncare.
Emilia Plugaru în Împăratul cel bun
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Criza energiei și petrolului nu este, de fapt, ceva nou. Ea a preocupat și înainte cele mai multe țări, între care și Statele Unite ale Americii. Ea a izbucnit acum cu putere datorită situației din Orientul Mijlociu, dar poate că aceasta a fost un bine, deoarece a atras atenția și a pus în fața guvernelor probleme deosebit de presante pentru viitor, indepedent de conjunctura din momentul de față. În ce privește România și ea are asemenea preocupări. Avem un program de dezvoltare a diferitelor surse de energie, inclusiv de prospecțiuni în Marea Neagră pentru unele surse de petrol și sîntem gata să acceptăm o colaborare cu firme din Statele Unite pentru a căuta petrol. În ce privește livrarea, în momentul de față, de petrol din frumoasele sonde ale României, cu regret trebuie să vă spun că, timp de o sută de ani, ele au livrat petrol și Statelor Unite, încît acum nu mai pot da atîta petrol care că satisfacă necesitățile României și ale altora. Dacă, prin colaborarea în prospecțiuni, vom găsi petrol, fără nici o îndoială că, pe baza rezultatelor acestei colaborări, vom putea livra petrol și Statelor Unite."
Nicolae Ceaușescu în Conferința de presă a Clubului Național al Presei din Washington, Dialog româno-american (5 decembrie 1973)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
NE DERANJEAZĂ... (Nem-Ner)
Ne deranjează nemernicia altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează oamenii nemiloși, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nemilos...
Ne deranjează nemulțumirea noastră, dar pe niciunul a altuia...
Ne deranjează oamenii nenorociți, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nenorocit...
Ne deranjează neobrăzarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează neomenia altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează nepăsarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează oamenii nepoliticoși, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nepoliticos...
Ne deranjează nepriceperea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează neputința altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează nepunctualitatea altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează oamenii neraționali, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nerațional...
Ne deranjează nerecunoștința altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează oamenii nerespectuoși, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nerespectuos...
Ne deranjează nerozia altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează nerușinarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează nervozitatea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înțelegem bine...
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să prinzi surâsul cald
Să știi că îmi pasă foarte mult de tine,
Dar sufletul tău nu se simte prea bine,
Chiar și când îmi zâmbești ai privirea tristă
Și nu e bine în viitor să avem această pistă.
Vreau multe bucurii și nu tristeți,
Să ne trezim veseli în multe dimineți,
Să prinzi surâsul cald și dragostea-n dar
Și vom avea împreună toate zilele din calendar.
În timpul ce trece vom consolida iubirea,
Nimeni nu mă ia de lângă tine, nu-mi va lua fericirea.
Ai aparut când îmi doream mai mult
Și-ți multumesc și niciodată n-am să uit.
Să știi că inima mea nu minte,
De asta scriu acum aceste frumoase cuvinte,
Tot ce-mi doresc e să fiu din nou fericită
Și noi vom fi o familie reușită.
poezie de Eugenia Calancea (20 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!