
Mie nu-mi stă bine trist și nici să întristez pe alții: d-aia port ochelarii ăștia...
citat celebru din Nicu Constantin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Când scriu
de obicei port ochelarii.
când nu scriu, de obicei port ochelarii.
cănd fac sex de obicei
nu port ochelarii și nu
scriu pentru amuzamentul ciupercuțelor cu
sânii retrași pentru e
ternitatea pe care tu nu
o vei citi niciodată în cheie
optică sau mecanică!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluția din decembrie a fost o revoluție comunistă împotriva camarilei comuniste. Asta o spun eu, Nicu Constantin. Nu știu ce zic alții... și nu mă interesează.
Nicu Constantin în Interviu 2009
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
... nici străzi nici strofe numele nu-mi poartă
și nici corăbii ancorate în vreun port
atâta doar, în fața raiului, la poartă
voi bate eu și numele ce-l port...
catren de Iurie Osoianu (21 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii și alții
Unii poartă-n sân scrisori,
Alții doruri și suspine,
Unii s-ar iubi-ntre flori,
Alții... în mătăsuri fine.
Unii-s prinși cu groase funii,
Alții doar cu-n fir de iarbă,
Unii-ți dăruiesc petunii,
Alții... fug spre clipa oarbă.
Unii spun că ești prea mică,
Alții că iubești nebun,
Unii ar vrea... dar le e frică,
Alții... gustă tot ce-i bun.
Unii vin pe înserate,
Alții abia-nspre zori plecară,
Unii știu că se mai poate,
Alții... tremură pe afară.
Unii vor a face valuri,
Alții-n șoaptă se-mplinesc,
Unii doar surupă maluri,
Alții... iar întineresc.
Unii fulgeră și tună,
Alții strălucesc în soare,
Unii... s-au urcat pe lună,
Alții... se aruncă-n mare.
Unii poate vor prea multe,
Alții nici nu îndrăznesc,
Unii, încă, știu s-asculte,
Alții... trist îmbătrânesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi trebuie nici republică, nici monarhie: eu mă simt bine în univers.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nu-mi trebuie nici republică, nici monarhie. Eu mă simt bine în univers.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Costică
Costică poartă ochelarii
Mereu îngândurat și trist,
Și crunt înjură "ca birjarii"
Deși el e... "taxime-trist".
epigramă de Constantin Părăian din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost invitat să mă înscriu în partide, dar nu m-am înscris la niciunul ca să nu-mi stric imaginea de om.
citat celebru din Nicu Constantin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
D-aia nu-mi fierbe mie oala în vatră.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu pe scenă nu joc ca nimeni; joc ca Nicu Constantin.
citat celebru din Nicu Constantin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil nove
Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce să te mai obosești zadarnic,
În orele nopții de toamnă târzii,
Adormi în pace. Să nu-mi scrii.
Totu-i vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ți amintiri cu gândul harnic,
Căci știu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.
Nimic adevărat. Pustiu ca în prerii
Un gând mă-nconjură amarnic
De te-aș chema știu: n-o să vii.
De aceea e mai bine să nu-mi scrii.
Nu studia nimic. Catrene parodii
Nici versul epigramelor zburdalnic
Totul ce reiese din atâtea poezii
Rezultă că te rog, nici să nu-mi scrii.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii trăiesc la limita sărăciei, alții la limita bogăției. Oamenii ăștia nu mai au nici o limită!
aforism de Mihail Mataringa (13 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanță
de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atlas
Aud pârâind și mi-e teamă că se rupe
pânza putredă și albastră de deasupra noastră
Și stelele-au să cadă
Și-o să se vadă
tencuiala coșcovită, mucedă,
din spatele ecranului.
Simt greul, tot mai greul.
Am un fel de cancer,
Ceva crește în fundul ochilor mei.
E greutatea, numai greutatea de negură și zgură
sedimentată în ouăle sterpe din capul meu.
Ochi fără mâini.
Port în spinare mizeria asta
tot mai plină de păduchi tot mai plini
de Duhul Sânt și de zmerenie.
Ăștia îl au pe Dumnezeu.
Îl au cum ai o curvă, în treacăt și grăbit,
la ceas nepotrivit.
Îi țin în spate, îi port în ochii mei nerodnici,
în care-ncape totul,
Slugă deșălată
la ăștia plini de bună cuviință.
poezie de Dan Predescu din Placenta de gheață - poeme elementare (2003)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Port pe buze
Port pe buze dor de floare
Și pe brațe împliniri,
Liniștea-i o desfătare
De luceferi și zefiri.
Port pe buze doruri arse,
Soare picurând amar,
În lumina ce se sparse,
Într-o lacrimă de jar.
Port pe buze dor de tine
Și în inimă destin,
Trecătoarele suspine,
Puse-ntr-un pahar de vin.
Port pe buze sărutarea
Ultimei îmbrățișări,
Tumultoasă ca și marea,
Plină toată... de chemări.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Infatuare
Îmi sunt contemporan - și mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.
N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Și-n ochi - un ev de fum și-un zeu ucis.
Pot foarte bine să rămân închis
Și să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orișicare piele...
Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.
poezie clasică de Romulus Vulpescu (1968)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerire
Până ăștia să mă-npungă
Că-s scârțar, că-s mână lungă,
Ajunsesem, băi Mărine,
De conta șeful pe mine.
epigramă de Nicu Petria (17 decembrie 2011)
Adăugat de Nicu Petria

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori
nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naștere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
așa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur și le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aș povesti cuiva
de fapt nici nu știu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâții ăștia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Și, Nis... Altădată, te rog mult, nu-mi mai permite să te jignesc de față cu ceilalți, oprește-mă la timp, înainte să spun ce n-ar trebui despre tine, ceva ce apoi am să regret! Pentru că oricât de bun prieten ți-aș fi, sau tocmai din acest motiv, n-ar trebui să vorbesc urât despre tine de față cu ceilalți. Pricepi, mă, nărodule?! Dă-mi peste nas, dacă e nevoie!
Nistor: Lasă, șefu', că nu m-ai jignit deloc! Nu-i nevoie să-ți dau peste nas! Nu trebuie să te simți vinovat de chestia asta, deci n-ai ce regreta. Zău... E-n ordine! Tot prieteni suntem. Bine?!
Lucian: Exact, prieteni... Sigur, nu s-ar putea altfel. Dar între prieteni, n-ar trebui să existe astfel de manifestări, deci, repet, nu-mi da voie să mă port urât cu tine, pentru că nu meriți! Ești un tip de treabă...
Nistor: Sigur, șefu'... Am priceput. Eu sunt marfă! Da' nici tu nu ești prost, în nici un caz!
Lucian: Ba, când mă port urât cu tine, fără motiv, chiar sunt, foarte prost, să știi... Hai, pa!
Nistor: Bine, șefu', cum zici tu... Pa!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut mare șansă când am urcat pe scenă la Tănase. Pentru că am urcat alături de titanii care lucraseră cu Tănase: Cărăbuș, Tomazian și mulții alții. Așa am început.
Nicu Constantin în Interviu 2009
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!