Camaraderie pe teugă

Nu-s prea multe lucruri de văzut pe teuga unei nave,
Doar cizme marinăreşti şi lăzi stivuite rând după rând,
Iar deasupra un felinar care luminează fumegând,
Stropi de ulei curgând din burdufuri prinse-n cârlig, jilave;

Uneori, înalt, un val izbeşte-n cabestan cu mânie surdă,
Uneori o gură de-aer abia se strecoară-n piept,
Dar camaraderia-şi menţine acolo drumul drept,
Munca grea, comună, face dintr-un străin o rudă.

Suntem fraţi de sânge, dar de pace între noi nu-i rost,
Gata mereu să schimbăm pumni şi mari minciuni cu spor;
Maree, certurile noastre se-nalţă aprig şi se retrag domol:
N-avem pe sau sub teugă niciodată-un moment cenuşiu, anost.

Dar într-o tavernă... scoateţi-l pe unul de-al nostru din saboţi
Şi veţi afla îndată că trebuie să vă bateţi cu noi toţi.

poezie de Harry Kemp din Din "Cântece marinăreşti şi balade", Harry Kemp, publicată de Brentano's, New York, USA, 1920, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu, dacă eu

Dacă tu, dacă eu
Mai simţim uneori
Dintr-un colţ să vedem
Un înalt curcubeu,
Dacă eu, dacă tu
Noi mai credem în vis
Într-o noapte din an
Nu gândim la abis,
Dacă tu, dacă eu
Inimi mari mai avem
Şi culori vor renaşte
Între ele mereu,
Dacă eu, dacă tu
Dezgheţam zile mii
Şi le umplem cu zâmbet
Colorat de copii,
Dacă eu, dacă tu
O iubire avem
Nu uita niciodat'
Drumul meu e al tău,
Dacă noi împletim
Zi cu noapte la rând
Timpul meu şi al tău
Ar rămâne în gând,
Dacă noi n-am visa
La un cer înstelat
Am tăia din iubiri
Doar bucăţi am avea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine-n loc cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine strict cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământu-mbrăţişării noastre

uneori te mai gândesti la mine
şi-atunci îmi pierd memoria
şi nu ştiu unde şi de ce-am plecat
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci o vână-albastră în tâmplă
ţi se sparge
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci când iarna vine
cad în fântânile-ngheţate
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci plesnesc oglinzile
în întunericul odăii tale
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci în jurul unui bloc de piatră
mă simt un nor de sânge-n mâini cu daltă
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci ţi se preface mâna-n scrum
cuvintele pe pagini singure se scriu
există cineva ce nu poate să-ndure
să ne gândim unul la altul
în fulgerul aceleiaşi secunde
ţinem pe umeri rând pe rând
în loc de capete pământul bătut
în reliefu-mbrăţişarii noastre

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-a rămas după o lungă convalescenţă lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puţini ştiu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greşit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri şi priorităţi. Suntem piatră de temelie şi marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferinţa?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preţ pe trecut. Ce mai contează? Te iert şi te iubesc. Eşti mereu frumoasă. În colţul ochiilor şi pe frunte Dumnezeu ne-a aşezat linii fine ca nişte drumuri. Poate-i un semn că deşi ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

Uneori inima unei femei este sărată
Sau are prea mult sânge;
Îi sfâşii sânul –
Şi văd că-i sângele meu,
Curgând din ea, dar al meu,
Şi-atunci mă gândesc
Că poate cerul e prea luminos;
Şi-mi privesc mâna,
Dar n-o urmez,
Şi-i simt suferinţa,
Dar nu mă doare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

Priviţi, plecăm cu toţii, rând pe rând
Ca nişte fluturi ce zboară doar o dată,
Cât de uşor ajungem o boare şi un gând
Iar partitura noastră se termină îndată.
Cortina cade iute şi peste-al nostru rol,
Mai fâlfâim plăpând din gene şi aripă,
Apoi, plecăm Acasă, după un lung ocol,
Iar scena vieţii, iată, dispare într-o clipă.
Rămâne scris aicea doar numele pe cruce
Şi-o amintire poate, de omul ce am fost,
Urme săpate-n inimi ce lacrima aduce,
De noi depinde totul, s-avem mereu un rost.
Suntem atât de trişti şi singuri la plecare
Doar îngerul trimis, tăcut ne-nsoţeşte,
El sufletul ni-l poartă către înalta zare,
Unde o lumină albă în ceruri îl primeşte.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo în întuneric

Unul din cele mai frumoase lucruri
pe care le-am auzit vreodată spuse de ea a fost:

"Uneori, pur şi simplu, mă retrag
într-un loc întunecos. Se întâmplă.
Şi chiar te iubesc pentru că nu încerci
să mă schimbi.
Te aşezi doar
lângă de mine
şi mă ţii de mână, în tăcere,
acolo în întuneric."

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag şi un duşman înrăit —
nu-n perii albi şi-n viaţa ce se curmă,
ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.
Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu faţa la duşman.
Tot mai grăbiţi trec anii înainte
şi-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,
jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte
nici în pământ şi nici în cer ai mei,
de n-aş lupta să treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conştiinţa
în toţi ai mei câţi sunt şi câţi mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace
şi-ai mei uniţi că merg desăvârşit,
abia atunci voi şti şi eu că-n pace
am drept să merg spre-odihnă, liniştit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priceasnă

trec visând prin ceaţă şi prin promoroacă
cad rând pe rând file din calendar
vin sărbătorile, mari minuni să facă
în sufletele noastre iar şi iar.

fecioara Maria cu har de Născătoare
naşte în iesle printre mioare blânde
fiul lui Dumnezeu, forţă biruitoare
ca să scoată lumea din stări suferinde.

Maică Dumnezeie fii binecuvântată
pentru miracolul ce-l ţii la piept
de o lume întreagă eşti aşteptată
să deschizi mereu drumul credinţei drept.

Iisus Hristos va domni pururi regeşte
schimbă faţa lumii, o îmbogăţeşte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă în fiecare zi tot ce se poate face în acea zi. Există totuşi o limitare sau o condiţionalitate de care trebuie să ţii seama. Nu trebuie să te suprasoliciţi sau să te arunci orbeşte în muncă, într-un efort de a face cât mai multe lucruri în cel mai scurt timp. Nu trebuie să încerci să faci munca zilei de mâine astăzi, nici să faci munca unei săptămâni întregi într-o singură zi.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai...

Mai roadeţi coajă de copaci,
În rând cu iepurii şi cerbii,
Şi foamei fiţi-i buni araci,
Până răsare firul ierbii.

Digestia începe-n gură
Ciomege mestecaţi şi pari,
Ca pe un fel de arătură,
Pe care-o-nghiţi, după ce-o ari.

La primăvară, când, iar, sumbră,
Sub poala soarelui cea grea,
Pământului veţi face umbră,
O veţi mânca atunci pe ea...

Şi-apoi, aşa, cu gura plină,
Veţi da un chiot: "Ce lumină!"

poezie celebră de Marin Sorescu din "Poezii alese de cenzură", Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1991
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Dumnezeu te-a învelit într-un zâmbet peltic
aproape prea mic, cum să zic,
îţi tot ies de sub el umerii strâmţi, visul şăgalnic, şalul,
cum glezna-ţi răsare din valul
sărat şi dungat, răsfăţat,
ba (sincer aş spune) chiar rău
cu-ncâlcirea de vrăbii a părului tău.

Şi văd uneori cum tresare,
robit de hamei şi mărare,
un dor arţăgos, ruşinos,
din liniştea lumii întoarsă pe dos,

îţi intră sub pleoape ca într-o casă,
face din tine o funie groasă,
face din tine o mânăstire
cu coaja subţire
şi taie-n căpruile uşi câte-un rând
de lemn fumegând,
îl pune pe frunte, îl pune în gând,
râde plângând.

Mai mereu ajunge la tine
(sprijinit într-un toiag de rugine)
câte-un poem străveziu
(poartă palton aiurit, demodat, fistichiu),
intră pe uşă, lasă afară
o juma' de ţigară, un arcuş friguros de vioară,

o gară şi o mie de fraţi
tremuraţi, asudaţi,
bea rouă de pe crupa ta regală de marţi,
îţi dă ocoale mari şi te-ntreabă:
dansaţi?

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele

Tu ai văzut că scriu despre iubire,
Gândind, probabil, ăsta vrea doar sex
Dar în final, cumva, ţi-am dat de ştire
Şi ai rămas, privind, un pic perplex

Ne pierdem în condiţia umană,
De fapt, cât e de greu să ieşi din ea,
E doar un trup, o minte prea sărmană,
Un suflet care duce partea grea

Sunt sigur că nu toţi, pricep că unii,
Au multe să îmi spună, de ascult
Înţelepciunea noastră, ce străbunii,
Ne-au dăruit cu drag pe-acest pământ

Tu ai crezut că scriu despre iubirea,
De om bărbat, femeia coasta lui,
Ce e făcută ca şi cum menirea
Ce-o are, e să fie a oricui

Între cei doi va fi mereu un şarpe,
Pasat pe rând, alegeri între noi,
Dar de priveşti un pic mai îndeaproape,
Noi l-am creat şi îl hrănim în doi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlie: De ce ieşi cu o femeie care probabil şi-a pierdut virginitatea în timpul celui de-al doilea război mondial? Şi cunoascând-o, probabil că nu cu unul de-al nostru.
Alan: În primul rând, nu ieşim împreună. O însoţesc la un eveniment de caritate. Şi, în al doilea rând, vârsta ei nu are importanţă. Singurul lucru care contează este interiorul unei persoane.
Charlie: Da, bine, singurele lucruri din interiorul ei sunt praf şi carne nedigerată de mastodont.
Alan: Nu e chiar atât de bătrână, Charlie.
Charlie: E, haide, pun pariu că a fost martor ocular la naşterea agriculturii.
Alan: Încetează!
Charlie: Probabil că poza ei de absolvire a liceului este pe un perete de peşteră din Franţa.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa politică

Guvernul ăsta, oare pune-accent
Pe mersul nostru către transcendent?!
De-aceea ne primim şuturi în cur
Şi nici un drept în lumea de acum?!

Non-adevăruri ne tot pun pe fugă,
Sunt gata ţara toată să ne-o mulgă.
Ne aplecăm după săpun, ştiţi bine,
Dar muşchiul parcă nu prea ne mai ţine.

În timp ce ei se scarpină la coaste
Şi le-a intrat friptura în măsele,
Noi n-avem parte nici de piei şi oase
Şi tot votăm într-una la guverne.

Nu văd vreun sens clopotniţei din dealul
În care-şi duce somnul bietul dac
Încorsetat de griji şi idealuri,
Cât cei de la putere fac ce... fac.

Mâine, poimâine-auzi că prin vânzare
Ajungem iar supuşi la un străin...
Păi, fraţi români, azi trupul ţării doare
Şi mulţi ne stau în coaste ca un spin.

Luaţi atitudini! Să nu luaţi doar seama
Căci, oh, vă veţi trezi în cimitir
În timp ce ei se scarpină la... coaste...
Treziţi-vă! Nu-i vremea să murim!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!