Splendoarea rasei

Splendoarea rasei îi înalţă buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un şirag de perle, dinţii micuţi şi sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.

Ea-i izolată-n stânca muşcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuţită lamă,
Îi tunde mielul gras şi vama pentru insolenţă îşi ridică.

Lilith e moartă şi ferecată-n siguranţă pentru lume,
Iar omu-şi poate planta pomii şi curăţa fără-un folos anume.
El a moştenit totul şi vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma –

O, Lilith este moartă, însămânţată în întreg ţinutul
Şi el îi rupe viţa, şi-încet îi soarbe fructul.

* Lilith – personaj mitic care, conform legendei cabalistice, a fost prima soţie a lui Adam, creată ca şi acesta din ţărână

poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul turbat

Singurătatea este cea mai gravă boală,
Asta o ştiu toţi, nu de aceea scriu eu aici,
La curtea regelui XYZ, sosi un străin pe nume AAB,
Înfăşurat avea un stilet, cânta din harpă, părea un harap.
Lumea întreabă, ce ştii să faci, străinul răspunde, a povesti,
Despre Lilith şi vârcolaci, morţi călărind pe stafii.
O lumânare ardea într-un colţ, era târziu şi somnul venea,
Când deodată se auzi de sub bolţi ţipătul morţii,
Murise şi ea.
Dar mai există şi mielul turbat, vine un lup fără dinţi, fără păr,
Iată îl scuipă, acest scuipat parcă ar fi doar un strop dinspre mări.
Vine un leu, urinează pe miel, vine măgarul şi ţipă un vers,
Mielul turbează, nu este el, nu mai e loc în Univers.
Mielul mai scrie, nu este miel, ei şi ce dacă scrie, întrebi,
Mielul este Mefistofel, poţi ajunge cu el pe Horeb.
Amestecă el blesteme, nectar, asta şi Domnul o ştie, iertat
Intră mielul în Rai, asta e, intră deşi este mielul turbat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de preferat să fii puternic decât frumos şi inutil.

citat din Lilith Saintcrow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În operă, o uvertură este ceea ce este prefaţa la o carte. În prefaţă ideile sunt creionate lejer, la fel şi uvertura oferă doar o sugestie a ceea ce va urma. Materia muzicii e făcută din sunet şi tăcere. Compozitorul este cel ce poate să integreze sunetele şi tăcerea, să le unească. La operă sunt fascinat în primul rând de tăcerea de dinaintea momentului în care dirijorul ridică bagheta. Acel moment de imobilitate, de suspensie, de pauză, e plin de mister. Când repet operă, încerc să-i conving pe dirijori să prelungească pauzele între note, dar unora le e teamă. Se tem că spectatorii devin nervoşi când e prea multă linişte. Dar tăcerea are intensitate, are urgenţă, e activă. Pentru unii e nelinişte, pentru alţii mângâiere. Viaţa cântecului se naşte apoi spontan.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapie

muzica asta a haosului mintal
care îţi poate scoate totul din cap
sau îţi poate pune totul la loc
la fel de ca şi fantezia –
acel software al necunoscutului
prin care captez publicul ţintă

şi care în timp record a devenit
singura manevră de atragere
înăuntrul meu a zborului tuturor
păsărilor colibri

care este în mine de la început
fără predictibilitate
sau condiţii
migrînd la distanţe infime
de sufletul tău aflat într-o mare
dilemă care mă cere ca pe un trofeu
pentru toate durerile pe care
nu le-a putut evita

cînd totul în jur devine tăcere
şi am nevoie de un brainstorm
să mă scoată
din lumea asta dificilă
şi implacabilă

schimb registrul
mă întind îmbrăcată în cadă
aşteptînd apa să mă acopere
de tot

(ca şi muzica)

apoi să îngheţe pentru că tata
are un aparat de spart gheaţa
care pînă acum nu a mai fost bun
la ceva

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorcas Gustine

N-am fost iubită de concetăţeni,
Iar asta pentru că vorbeam deschis
Şi-i întâmpinam pe toţi cei care greşeau faţă de mine
Cu toată fervoarea – fără ascunzişuri sau menajamente,
Fără ascunse păreri de rău sau remuşcări.
Eşti de lăudat dacă urmezi pilda copilului spartan
Care a ascuns lupul sub veşmânt,
Lăsându-se devorat de acesta fără a se lamenta.
Dar mai curajos este, cred eu, să loveşti lupul de-a dreptul
Şi să lupţi cu el deschis, chiar pe stradă,
În mijlocul prafului şi a urletelor de durere.
Poate că limba este un organ cu comportament insolent –
Dar tăcerea otrăveşte sufletul.
Să mă acuze cine vrea.
Sunt împăcată.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria prin viaţă nu este ca o plimbare liniştită în parc. Nu are niciun sens să te aştepţi la asta şi nici să îţi doreşti asta. Dacă ai o astfel de aşteptare, vei fi frecvent dezamăgit sau frustrat, iar dacă îţi doreşti să fie totul lin şi fără niciun fel de întâmplări neprevăzute nu vei putea să descoperi cât de puternic eşti de fapt. Viaţa este o aventură. Are suişuri şi coborâşuri, momente fericite şi greutăţi care îţi sunt date să te întărească şi să te facă să te descoperi cu toate valenţele tale. Cu siguranţă greutăţile nu apar în viaţa ta ca să te transforme într-o victimă, ci într-un învingător - asta dacă te mobilizezi să le depăşeşti şi nu le permiţi să te definească. Poate ai observat şi tu faptul că atunci când ai trecut prima dată printr-o greutate, te-ai speriat şi ai suprareacţionat. Apoi ai depăşit-o, iar data viitoare când ai întâlnit ceva similar erai deja mult mai bine pregătit să îi faci faţă. Acesta este rolul problemelor din viaţa ta - să te facă mai puternic şi mai bine pregătit pentru tot ceea ce va urma. Să depăşeşti cu succes greutăţile şi să ştii să te bucuri cu adevărat de momentele frumoase - acesta este dezideratul unui învingător.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coaste rupte...

Dumnezeu mi-a rupt a şaptea coastă
Şi n-a reuşit s-o facă pe Lilith,
Apoi mi-a rupt a opta coastă
Şi n-a reuşit s-o facă pe Eva.

Din întâmplare a descoperit
Că nici eu nu sunt prima
Şi nici ultima Lui, creaţie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este păcat că singurul lucru pe care un om îl poate face opt ore este să muncească. Nu poate să mănânce opt ore; nu poate să bea opt ore; nu poate să facă dragoste opt ore.

citat clasic din William Faulkner
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea şi succesul încep când opreşti totul ce vine din afara ta pentru a te uita poate pentru prima dată în interiorul tău. Cine este în tine? Ce vrea acea fiinţă ce a stat ascunsă până acum? Care este vocea ei? Ce spune? Ce vrea? Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte întreg universul.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca un pahar de sticlă

Omul preţuieşte viaţa
Fiindcă e prea scurtă.
Viaţa curge precum gheaţa,
Când este căldură multă.

Viaţa-i ca un fir de aţă
Care prea uşor se rupe.
Ori, ca un vânt în faţă
Care-ţi aduce gunoaie multe.

Viaţa-i un pahar de sticlă,
Când îţi cade jos din mână.
De jos nu se mai ridică,
Se transformă în ţărână.

E o pânză de păianjăn,
O suflă vântul şi-o strică.
Ori este ca un leagăn
Care-n valuri te ridică.

Sunt valurile vieţii noastre
Cu fapte bune şi rele.
Cele bune-s flori în glastre,
Cele rele ne-aduc jele.

E bine, viaţa când o ai
Tu din plin s-o preţuieşti.
Pe moarte să nu o dai.
Alta nu mai dobândeşti.

Viaţa-i ca o frunză-n vânt
Măturată pe cărare,
Când a căzut la pământ
Se veştejeşte şi moare.

Şi totuşi, viaţa e perpetuă,
Dar nu pentru tine
Fiul o continuă
Şi asta e foarte bine.

De sfârşit nu se sfârşeşte.
Deci are perenitate.
Ia aminte şi gândeşte!
S-o trăieşte cu demnitate!

Tu gândind la viitor
Copiii cu drag să-i creşti!
Să le dai aripi de zbor
Că prin ei, şi tu trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (28 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mauna este starea care transcende vorbirea şi gândirea. Este meditaţia în care nu există activitate mentală. Ea constă în supunerea minţii. Meditaţia profundă este o vorbire fără de sfârşit. Tăcerea vorbeşte neîncetat, este un torent de "limbaj". Acesta se opreşte atunci când începem să vorbim, căci vorbele pun stavilă acestui "limbaj" mut. Discursuri şi conferinţe pot să-i captiveze pe oameni ore întregi, fără să le fie de vreun folos. Tăcerea însă este permanentă şi face ca întreaga umanitate să evolueze. Tăcerea este însăşi elocvenţă. Îndrumările verbale nu sunt niciodată atât de elocvente ca tăcerea. Ea însăşi este o continuă elocvenţă. Este cel mai bun limbaj. Există o stare în care cuvintele încetează, făcându-i loc tăcerii.

citat din Ramana Maharshi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino acum să-ţi spun singurele căi posibile de investigare pe care le putem gândi. Prima cea care spune că este şi că nu poate fi decât să fie, este Calea Convingerii (căci ea conduce către Adevăr). Cealalată, cea care spune că nu este şi că trebuie în mod necesar să nu fie, afirm că este cea întru totul de nedesluşit. Fiindcă nici nu se poate cunoaşte ce nu este - aceasta este imposibil - nici nu se poate afirma ce nu este, pentru că este acelaşi lucru a gândi şi a fi.

citat din Parmenide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi lupul sătul şi mielul întreg nu se poate.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudomoarta

Cu umilinţă tandră pe-al tău mormânt teribil,
Pe monumentul, Doamne, acesta insensibil,
Ce din risipă de-umbre, de dor şi de ispită
Alcătuieşte-ntreaga ta graţie-ostenită,
Eu mor, eu mor ca tine, mă prăbuşesc în hău,

Dar cum, răpus, mă nărui peste sepulcrul tău,
A cărui prizonieră cenuşă mă îmbie,
Această falsă moartă, în care viaţa-nvie,
Îşi redeschide ochii şi mă iluminează,
Mă muşcă şi mă smulge o nouă moartă, trează,
Mai scumpă decât viaţa. O, falsă veşnicie!

poezie celebră de Paul Valery, traducere de Paul Mihnea
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Poate nu mă pricep la lucrurile astea, dar... ne-am sărutat. Nu e ca şi cum aş fi sărutat multe fete. Poate doar una.
Joan Girardi: Mda.
Adam: Poate a însemnat ceva pentru mine.
Joan Girardi: Poate şi pentru mine a însemnat ceva.
Adam: Eu nu... nu ştiu cum să mă comport acum.
Joan Girardi (chicoteşte): Nici eu.
Adam: Poate e cum a spus tipul ăla de la campania antidroguri. Dragostea romantică e ca o boală mintală. Apare pur şi simplu. Ce să-i faci?
Joan Girardi: Poate că nu suntem încă pregătiţi.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un moment se gândise să-i spună cu sinceritate: "Sunt acolo amintiri de care nu vreau să mă apropiu." Pe urmă însă îşi dădu seama ca nici măcar nu era adevărat. I se părea că poate privi în ochi, fără teamă, fără primejdie, acele amintiri, pe care le simţea vindecate. Nu, trenul acesta nu ducea spre trecut...

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Cociş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava albastră puse rapid stăpânire pe întreg cadrul, înfăţişându-se, măreaţă şi impunătoare, eclipsând totul în jur. Bineînţeles, pentru cei 14 body-guarzi era ceva foarte neobişnuit, aşa că, fără a-şi da seama, câţiva dintre ei, chiar rămăseseră, la propriu vorbind, cu gura căscată de uimire, admirând splendoarea straniului vehicul spaţial, pe lângă care ei păreau micuţi, insignifianţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!