Visul (III)

(...)

Cu-o strângere uşoară şi rece îi luă mâna,
Pe fata lui, o clipă, se-ntipări noianul
De gânduri tăinuite, dar fără veste, toate
Se stinseră, iar mâna-i căzu fără putere,
Cu paşi înceţi spre poarta porni, dar n-arăta
C-ar vrea să-şi ia adio: se desparte zâmbind.
Trecu prin greaua poartă-a palatului, urcă
În şa şi-n lumea largă porni. De-atunci nicicând
N-a mai trecut el pragul bătrân şi înnegrit.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ea trecu pe lângă mine...

când ea trecu pe lângă mine cu paşi repezi
m-atinse cu poala rochiei, uşoară
din neştiuta insulă a unei inimi
răzbi un suflu cald de primăvară
o fâlfâire şi-atingere de-aripă
mă netezi şi dispăru-ntr-o clipă
ca o petală fragedă de floare
ce-o rupe şi-o învolbură o boare.
căzu pe inimă-mi ca un suspin
al şoldului în foşnet lin
şi ca o şoaptă moale
a inimii sale.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viitor, tu doar vei sări în maşină, vei porni internetul, vei porni un film şi te vei întinde şi te vei relaxa şi vei porni pilotul automat şi maşina se va conduce singură.

citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Fost-a un opaiţ,
ce-a luminat cândva
şi-n nimb de aur
lumina-i strălucea!

Veniră fluturi mulţi
... o mie,
lumina să i-o vadă,
dar a lor aripă
îi stinseră lumina,
apoi, plecară-n
lumea largă!

În noaptea ce cuprinde
pământu-n lung şi-n lat
de veghe stă opaiţul,
dar e cu ochiul,
spre pământ plecat!

Când magică,
iubirea lui lumească-i
aprinse nimb de aur,
se-nchise între ziduri
iubirea, să-şi trăiască!

poezie de Rodica Cernea din Ferestre în timp (14 septembrie 2008)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul-instructor Eugen Manea, rămas pe moment, până ce-şi va primi noii elevi, fără elevi, se urcă la volanul maşinii sale şi porni spre ieşirea din Institut, făcându-i semn cu mâna prietenului său, directorul. Acesta îl conduse cu privirea atât cât mai reuşi să-l zărească, apoi se opri în dreptul maşinii sale albastre. N-o atinse, pentru că s-ar fi declanşat alarma şi n-o putea opri. Ce ciudat! Se simţea ca un străin în faţa propriei sale maşini. Se obişnuise să-l vadă pe Lucian la volan; acum, desigur, băiatul se afla la comanda propriei sale nave spaţiale, într-o misiune mai mult decât importantă... Totul fusese bine pregătit, pus la punct, deci, n-aveau cum să dea greş, n-aveau cum să nu reuşească. Directorul se mai calmă; avea încredere în acei tineri... Lăsă maşina albastră acolo, stingheră; probabil vreodată îi va face alte chei, dacă intenţiona s-o mai folosească... Porni agale, cu paşi mărunţi, spre sediul principal al Institutului, unica sa casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O gigantescă ambiţie fără intuiţie e ca avionul fără kerosen; nu poate porni spre destinaţii exotice, Zen.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e veşnic nou în sufletul bietului om. Deodată cu Dumnezeu se pierde şi liniştea sufletului, şi sufletul pe urmă se chinuieşte şi se zdrobeşte fără reazim în vâltorile vieţii şi bâjbâie în beznă, întocmai ca un copilaş care ar porni singur în lumea largă, în miez de noapte.

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (VI)

Şi iar se schimbă visul. Pribeagul s-a întors
Şi-l văd păşind în faţa altarului, la braţ
Cu tânăra-i mireasa suavă. E frumoasă,
Dar nu ca steaua dalbă a tinereţii lui,
Şi iată cum, deodată, pe chipului lui apare
Aceeaşi tulburare ce l-a cutremurat,
Pe vremuri, în capela bătrână; pentru-o clipă,
Ca şi atunci, noianul de gânduri tăinuit
I-acoperă obrazul şi piere fără veste
Cum a venit, şi iată-l în linişte rostind
Cuvintele cerute de legământ, dar glasul
Străin îi pare, totul se-nvârte-n jurul lui,
Nu vede nici ce este, nici ce-ar putea să fie,
Ci casa veche, sala familială, largă,
Odăile şi locul şi ceasul anumit,
El vede umbra, vede lumina cum coboară,
Prilejul care-l leagă de-acel suprem minut
Şi-o vede pe femeia care i-a fost menită
Cum se strecoară iarăşi umbrindu-i ziua. Dar
De ce, în astă clipa, i se-arătase iarăşi?

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul şi călăul

După ce capul ei frumos căzu,
Omul cu gluga roşie, sclipitoare,
Proptit de stâlp, din părul lung văzu
Un trandafir căzându-i la picioare.

Şi ca lovit de-un trăznet nemilos
Cu mintea şi privirile confuze,
Îl ridică, fără să vrea, de jos
Şi-l apasă, însângerat, pe buze.

Din clipa-aceea, zile, nopţi la rând,
El care-a dus la moarte nepăsându-i
Sute şi zeci de suflete plângând
Plânse amar, cu sufletul, la rându-i.

Şi-ncins cu-o rasă neagră, plin de zel,
Porni să caute milă şi iertare,
Erau atât de mulţi ucişi de el
Că-ntregului oraş cerea-ndurare.
....................................

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, maiestate!

Un rege surghiunit, fără de ţară
Prin scăpătări de timpuri zbuciumate
Ce s-a purtat mereu cu demnitate,
Ai fost, în viaţa ta deloc uşoară,
Astral apus pe bolta milenară;
Adio, cale lină, maiestate!

N-ai să mai baţi străin la altă poartă,
Eşti mult prea sus, în zări îndepărtate,
Unde nu-s uşi de inimi încuiate,
Nici furtişag adus la rang de artă,
Iar conştiinţa nu-i o vorbă moartă;
Adio, cale lină maiestate!

Fără regat, onoruri, măreţie
Deşi prin drept erau a tale toate,
Ai acceptat pretinsa libertate
A celor ce-şi doreau democraţie
Gonindu-te să pleci în drumeţie;
Adio, cale lină maiestate!

Chiar prin trăirea ta, aşa pribeagă
Şi confruntat cu-atâta răutate,
Iubirii tale public declarate
Pentru acei ce încă te reneagă
I-ai dat temei prin conduita-ntreagă;
Adio, cale lină maiestate!

De-acum, lăsând în urmă toate cele,
Primeşte-n dar cununi de nestemate
Nepământeşti, ce nu-ţi vor fi luate,
Moştenitor de loc fără de rele,
Ca cetăţean al cerului cu stele;
Adio, cale lină maiestate!

Astăzi, pe când te odihneşti în pace,
Ţi-aduc prinos de gânduri strecurate
Prin limpezimi de lacrimi picurate
Că naţiunea-n somnul morţii tace,
Că România în ravagii zace;
Adio, cale lină maiestate!

poezie de Ionel Adrian Gugea (5 decembrie 2017)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde întinde arcul, dădu drumul săgeţii, şi tranc! drept în căpăţâna de cal lovi, de sări cât colo de sub capul omului. Acesta odată sări în sus, şi ia pe fată de unde nu e. Umplu urcioarele numaidecât. Apoi ca gândul porni sărind câte zece conace dodată; ajunse pe fată tocmai la poarta palatului şi, trecând pe lângă dânsa, îi sparse şi urcioarele cu pietrele de la picioarele lui. Ajungând şi fata şi mergând şi dânsa la împăratul îi spuse toată şiretenia. Împăratul toată noaptea n-a putut să doarmă, frământându-se de gânduri. A doua zi, unul din sfetnici, care ştia păsul împăratului, veni şi-i spuse ce să mai zică lui Ţugulea să mai facă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui bătrân ambiţios

Câştigat-a rămăşagul
C-o să ia o domnişoară;
Dar e greu s-o treacă pragul
Chiar de fata e ''uşoară''.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

adio, roze
dulci, suave tuberoze
adio vise
vara trecea
şi nu ştiam atunci...
foşneau şi umbre printre frunze
căutam nebun un trupul prin petale de flori
mireasma ta lipsea
şi am trecut printre paşi
fără sens, fără rost
mă ardea sărutul uitat pe buze fierbinţi
zvâcneau în mine cuvinte nerostite
pluteai aivea pe aripi de vis
cuprindeam bucuria în palme
strângând doi sâni ce se zbăteau în căuşuri de dor
am păşit în gândurile tale
m-ai primit sfioasă în adieri de şoapte
şi ai ţipat, a chemare
erai lumină pură în odaie
eu rătăceam haihui prin stele
au trecut clipe, ani
printre plopii bătrâni şi castani
ai plecat femeie, în noapte...
azi adun amintiri
înrămând imagini într-o galerie a sorţii
şopteşte şi vântul în lacrimi
picură gânduri din ramuri frânte de suflet
în zori, pe pernă, un trandafir şi un sărut, atât
inima mea ascultă şi plânge
ce singură e camera în care am iubit odată, doar odată, o fată
dansul tău a rămas pe buzele nopţii
adio roză, adio...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindiri

Prin gândul tău, mai trec acele seri,
îmbujorate-n frumuseţea lor
de gândul meu, de tine doritor,
ce-ţi provoca prin suflet adieri?

Îţi aminteşti plimbările de zi
pe străzi ce ne păreau atunci pustii,
căci redusesem lumea celor vii
la tu şi eu, dorindu-ne-a ne fi?

Dar parcul nostru, masa de cafea,
priviri ce risipeau adânc de cer
spre trupul ce se ascundea-n mister
nedesluşit de cel ce îl dorea?

Îţi aminteşti, desigur! Prea mulţi paşi
s-ar fi pierdut prin colţuri de-amintiri
şi n-ar porni spre suflet oglindiri
a ce nu poţi în urma ta să laşi.

Mai văd ades, în gândurile-mi vii,
o seară-a unei toamne, un trotuar
şi mâna ce-o strângeam în buzunar,
de frigul ce-ncepea, a o feri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steagurile tricolore încă fluturau peste tot pe drum, de o parte şi de alta a şoselei, chiar şi-n afara oraşului, în drum spre Institut. Bineînţeles şi-n oraş, peste tot: roşu, galben şi albastru. Şi fluturau pentru ei, tinerii din echipaj, datorită misiunii în care vor porni; era un sentiment înălţător, care ar fi trezit în sufletul oricui măcar vreo câteva fărâme de patriotism. La fel se pe-trecea deci şi-n sufletele lor, a celor doi tineri aflaţi în maşina directorului, care deja intrase în oraş. Lucian însă nu porni pe drumul care ducea spre casa colegei sale, Lia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela porni din nou pe scări, spre camera ei, sus, pentru a învăţa. Nistor o conduse cu privirea, iar ea, ca o copilă ce era, îi făcu de câteva ori semn cu mâna, şoptindu-i "Pa!", cuvânt pe care lunganul cu greu îl desluşi, fiind absorbit de gânduri.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare

Zâmbind, te-am scuturat ca pe-o ţigară,
în scrumiera gândurilor moarte,
fără a blestema ca să ai parte
de Vis să-ţi iei adio într-o gară.

Ieri te-am simţit mai trist ca niciodată,
când, bucuros că ai scăpat de mine,
te îndreptai aiurea, spre oricine,
cu inima aproape sfărâmată.

Azi plângi, c-ai vrea să te întorci la mine,
dar m-ai pierdut fără să prinzi de veste,
sperând c-o să trăieşti înc-o poveste.
Nu ai găsit! Să-mi spui, ţi-ar fi ruşine.

Nici mâine nu te-o duce mai departe
şi-n înţelesuri sfinte de IUBIRE,
vei reciti cu lacrimi de-amintire
povestea lipsă din a vieţii carte.

Rămâi în planul rătăcirii tale,
cu sufletul golit, fără-mplinirea
ce ţi-aşternea seninul, fericirea!...
M-am vindecat, îmi văd de a mea cale...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga noastră "Isoscel"

Tamara porni spre stele,
În mâini c-o chită de fragi
Şi-o poală de rogodele
Să le-mpartă la cei dragi,

Duşi prin galaxii, departe,
În Boar, Ursa major
Şi... refugiaţi prin moarte
Într-o lume fără dor!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis viu

Era pustiu... şi rece... şi noian
De gânduri, adâncite în Înalt...
Un Dor nespus stătea-ntr-un colţ de lume,
Simţindu-mi neputinţa, pierdută în neant...

Cu-o lacrimă fierbinte, căzută fără greş,
Când Soarele se-alintă domol, în asfinţit,
În inima mea frântă, ce nu mai avea "cash",
Trezi, cântându-mi dulce, un VIS abia şoptit.

Atunci, ca niciodată, lăsai cel bob de Soare
Să-mi mângâie Lumina, ce-abia mai pâlpâia.
Mirajul ne cuprinse, arzând în vâlvătaie
Şi-n mariajul mistic, cu el, în zbor ne lua.

Ce dulce ameţeală! Ce contopire sfântă!
Când, fără de atingeri, privindu-ne, pierduţi,
Aflarăm ce-i IUBIREA şi, fără de osândă,
În mistuiri de flăcări, trecurăm peste punţi.

De-atunci, ne-aduce-aminte Lumina ce cuprinde
Şi-al lui, şi al meu suflet, de viaţă chinuit,
Că-n lumea asta mare, plină de mii cuvinte,
IUBIRE eşti cu totul, atunci când eşti iubit.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!