Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Măi tată

Mă uit la tine și-mi aduc aminte
Ce sprinten și frumos erai odată
Și-acum, în parc, când mergem ca înainte
Abia-ți târăști picioarele, măi tată.

Iar chipul tău cel plin de bucurie,
Ce îmi părea o minunată floare
Cu nuanța lui cea roz-trandafirie,
Acum e sobru, palid... și mă doare.

Și vocea ta, cândva atât de clară,
Puternică și foarte fericită,
Ce mă striga când mă jucam pe-afară,
Acum e slabă, stinsă, răgușită.

Iar mâna ta puternică, sprințară,
Care-a muncit ca să avem de toate
Nu se mai mișcă ca odinioară,
Ci tremură slăbită, nu mai poate.

Mă rog la Dumnezeu să-mi dea tăria
De-a te veghea cu inima curată
Să-mi fac până la capăt datoria
Și în privința ta, cu drag, măi tată.

poezie de (30 mai 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tată drag din cer

Din cer Tată scump și drag
Iat-un pumn azi de țărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină

Doamne vreau și eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ți Divine

Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îți mulțumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc

Eu ți-aduc acum mărire
Pentru planu-Ți întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit

Dumnezeule Prea Înalt
Îți aduc acum onoare
Pentru toate ce ne-ai dat
Pentru veșnica-Ți salvare

Viață Doamne Tu ne-ai dat
Mântuire tot la fel
Prin Mielul crucificat
Fiul Tău Emanuel

Tu ești Tată mai "nainte
Chiar de orișice-nceput
Și-ale vieții vii cuvinte
Ni le-ai dat ca și un scut

Al omului Creator
Arhitect Universal
Și Tată al tuturor
Tu ești al meu ideal

Vreau să fiu pe veci al Tău
Prin Isus Mântuitorul
Să-mi fii pururi Dumnezeu
Iar Hristos — Învățătorul

Îți aduc pe veci onoare
Și te laud te slăvesc
Pentru veșnica-Ți lucrare
Prin care și eu trăiesc

Glorie Tată iubit
Pentru tot ce ai lucrat
Pentru Fiul Tău iubit
Prin care Tu ne-ai salvat
19 iulie 2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e atât de dor de tine, tată!

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Că a-și da orice să-mi fii aproape,
Să-mi dai iar sfaturi înțelepte,
Ca filozofii în etate,
Să stăm la masă ca odată.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Să îți revăd privirea blândă,
Ce ochii negrii îți rotunjeau
Și râsul larg, deși cam rar,
Când lumea era mulțumită.

Nimica nu te supăra,
Ca lenea și minciuna coaptă,
Ce necuviința fluturau,
Fără tupeu, din poartă în poartă,
Crezând-o chiar emancipată.

Te războiai cu orișicine,
Pentru prostia afișată,
Ca să nu prindă rădăcini
La Poarta mult prealuminată,
Căci tu știai ce era sfânt.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
De glasul tău cântând romanțe,
În zilele de sărbătoare,
De demnitatea-ți neclintită
Și de respectul tău din poartă,
Față de toți românii buni
Plini de omenie și credință.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Și mândră sunt, că eu ți-s fată,
Care iubește tot ce-i sfânt,
Așa cum îi spuneai odată.
Mi-e atât de dor, de tine, tată!
Și îmi lipsești, așa de mult.

poezie de (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de Tata

Te-aș suna de dincolo de moarte
să mai stăm de vorba, tată drag,
să-mi vorbești în timp ce răsfoim o carte
să zăbovim acas' la noi pe prag.

Mi-e dor să-mi spui să fiu cuminte
să mai glumim așa cum o făceam ades,
acum când sunt și eu părinte
mi-ar prinde bine sfatul tău ales

Vorbesc cu mama și o simt îngrijorată
de tine dor îi este neîncetat
hai să vorbim măcar putin, of, dragă tată,
să-mi spui ce faci și cine-a fost la tine-n colindat!

poezie de
Adăugat de cnnSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Scrisoare catre fiul meu" de Cosmin Neidoni este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -23.10- 16.99 lei.

Cu telecabina

Când ești bătrân și vrei să urci pe munte,
Să-ți mai oxigenezi hemoglobina
Te-așezi la coadă, până ajungi în frunte
Și iei și tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Și inima începe-n piept să-ți crească
Emoții n-ai, căci simți euforia,
Iar de drumeți te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiți doar înainte, plin de vervă
Și ești precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea să rupă toți pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ți se udă pantalonii.

Și când cobori, îți tremură genunchii
Așa că te târăști în patru labe
Și-ți vine a urla din toți rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx și Babe.

poezie de (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tine, tată

Am un dor nemaipomenit de fierbinte
Ce mă arde în interior,
Este dorul de un părinte
Un dor nebun și arzător.

E greu să trăiesc fără dragoste de tată
E greu să fiu singură printre străini
Să cresc precum o floare fără apă
Sau ca un trandafir lipsit dr spini.

Ce dor îmi e de tine, acum, tată,
Eu te iubesc enorm și te respect.
Dar nu ai fost lângă mine o viață,
Și asta cel mai tare eu regret.

Am vrut să fiu și eu o fată,,
Să am multă bucurie,
Să cresc alături lângă tată,
Dar iată, nu a fost să fie.

Dar sper că va veni și ziua
Când și tu îți vei da seama
Că e foarte greu să fiu fată
Și să cresc numai cu mama.

poezie de (27 ianuarie 2018)
Adăugat de Maria CruduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am fost...

Am fost atât de veselă odată
și străzile erau așa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine!
Eu, cea mai fericită fată!

Ți-am fost mereu atât de-aproape!
Am fost o lume și-mi erai o lume.
Însă o mână nevăzută ce desparte
m-a rupt de viată când m-a rupt de tine.

Și amintirile ce ți-am lăsat, frumoase,
pline de zâmbet și de voioșie
sunt tot ce-am fost, trăind, cândva,
în viața noastră-n bucurie!

În clipe grele, de melancolie,
când străzile îți par pustii
tu mângâie cu drag, o amintire!
În ea, pe mine mă mângâi.

poezie de din Secvențe în alb și negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tată

Tare mult m-am bucurat
Când pe lume ai venit
Și de-atunci, necontenit,
Pașii ți i-am îndrumat.

Te-am crescut ca pe o floare,
Te-am vegheat noapte și zi,
Te-am udat, așa cum știi,
C-o iubire foarte mare.

Ți-am dat aripi ca să zbori
Să te-nalți până la cer
Să vezi grijile cum pier
Când treci dincolo de nori.

Acum ai ajuns bărbat
Sper să mergi pe drumul drept,
Eu mereu o să te-aștept
Cu un dor neîmpăcat.

poezie de (2 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A trecut un an

O, mamă, prea grăbită ai plecat,
Măcar o oră să fi așteptat,
S-ajung la tine, mâna să ți-o țin,
Să-ți spun adio, să-mi zâmbești puțin.
Dar poate-o oră ar fi fost prea mult
Când sufletul simțea acel tumult
De-a se înălța spre cerul infinit...
Și-mi pare rău că nu te-am mai găsit.

Mi-e dor de tine, a trecut un an,
Speram să vii înapoi, dar e în van,
N-o să te întorci și poate că-i firesc,
Dar vreau să știi că încă te iubesc,
Și că din chipul tău blând și senin,
Eu mi-am făcut icoană să mă închin.

poezie de (3 mai 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru Fiul Tău

Tată drag din cerul sfânt
Eu te laud și-ți cinstesc
Numele pe acest pământ
Căci în sfântu-ți legământ
Și eu iată azi trăiesc

Îți aduc acum onoare
Te slăvesc și iată-ți cânt
Azi succesul Tău cel mare
Căci în sfânta Ta lucrare
Ai creat acest pământ

Dumnezeule Prea Înalt
Eu mă-nchin o Doamne Ție
Căci viață Tu ne-ai dat
Și te laud nencetat
Glorie în veșnicie

Mulțumesc o Doamne mare
Pentru planul Tău măreț
Pentru gingașa-ndurare
Ce ne oferi la fiecare
Prin planul Tău îndrăzneț

Pentru Fiul Tău Hristos
Tată Doamne-ți mulțumesc
Căci ne este de folos
Prin El să trăim frumos
Viața mea să-ți dăruiesc

Îți aduc cinste onoare
Și te laud te slăvesc
Că-n Isus ne dai salvare
Pe a vieții vii cărare
Numele eu ți-l cinstesc

Și te laud și îți cânt
A Ta Ființă minunată
Tată drag — o Tată Sfânt
Mulțumesc de-al Tău Cuvânt
De salvarea-ți minunată
03-11-2021 m.

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cinci ani

Mă uit la ochii stinși ce altădată
Erau umpluți de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.

Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit și de zăpadă pare.

Văd mâinile ce le știam frumoase
Și care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe și osoase,
Neputincioase, reci și chinuite.

Aș vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama și să-mi facă o bucurie,
Cinci ani frumoși din viața mea să fure,
Cinci ani s-o văd ca în copilărie.

poezie de (24 martie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Deși sunt absolut sigur că am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita și mă simt ușurat), nu sunt sigur în privința împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu atât mai ciudat cu cât Alice H. mi-a făcut o foarte puternică impresie. Dar, oricâte eforturi aș face să-mi reamintesc (chipul mi-e atât de diform, că nimeni nu m-ar recunoaște în noaptea asta), tot nu știu dacă am întâlnit-o în tinerețe la Milano, probabil la picioarele Cristului lui Mantegna în Academia Brera, la o petrecere dată de profesorul H. (nicio înrudire între ei) la Chicago (la drept vorbind, nici nu sunt sigur că am luat parte la acea petrecere), sau la Paris în 19..., după care ne-am petrecut vara împreună, undeva pe Coasta de Azur.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Retrospectiva unui tată

V-am privit ca pe-o icoană
Dragii mei copii, dar voi,
M-ați lăsat cu ochii-n lacrimi,
Suferință și nevoi...

V-am crescut ca pe o floare...
Sunt un tată fericit!
Acum sufletul mă doare
Fiindcă voi m-ați părăsit.

Ca un fulg de păpădie,
Crescând mari v-ați înălțat
Și-ați uitat de tatăl vostru...
Unde, unde ați plecat?!

Eu v-am pus la rădăcină
Rug de neam și de cuvânt,
Păsări albe de lumină,
Dragostea și Duhul Sfânt.

Aripa acum mi-e frântă
Mi-a rămas doar Dumnezeu
Și încrederea că mâine
Veți veghea la patul meu.

Sunt biserica prin care,
Clopote slujiți, în faptă...
Pruncii mei din depărtare,
Nu uitați c-aveți un tată!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te laud Tată

Te laud Tată scump din cer
Te laud azi și te cinstesc
În lumea celor care pier
Din neamul acesta omenesc

Te laud Tată și onoare
Acum ți-aduc o Tată Sfânt
Căci ne-ai adus pe-a Ta cărare
Noi să umblăm pe acest pământ

Ți-aduc glorie și cinste
Și Numele ți-l proslăvesc
În dragostea cea mai fiebinte
Aș vrea o Tată să-ți slujesc

Prin Domnul Isus vreau s-ascult
De-al Tău Cuvânt în veșnicie
Și să lucrez azi tot mai mult
Ca Numele slăvit să-ți fie

Îl vreau pe Domnul Isus Tată
Ca Domn și Mire-n infinit
Prin El viața mi-e curată
În locul meu doar Isus a murit

Mărire Ție eu îți cânt
O Tată iată a Ta Ființă
Și te cinstesc de pe pământ
O umple-mă dar de credință

Și dă-mi o Tată biruință
În luptele prin care trec
Întărește-mi dar a mea ființă
Să nu mai fiu de Duhul sec

Căci Ție Tată mă închin
Și iată îți aduc onoare
Prin credință acum vin
M-arunc la sfințele-ți picioare

Căci Tu-mi ești Doamne Dumnezeu
Și-mi ești stăpân în veșnicie
La umbra Ta mă vreau mereu
Slăvit dar Numele îți fie

Ți-aduc azi cinste — te slăvesc
Iată de pe acest pământ
Căci eu o Tată te măresc
Pe Tine și pe-al Tău Cuvânt
04-11-2021

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Dor de părinți

Când am deschis privirea pentru întâia dată
Se-nfiripa iubirea de mamă și de tată,
Se furișase-n suflet plăpândă și curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de casa-n care treceam peste necaz,
În cuiul din perete ardea lampa cu gaz,
Se frământase coca să crească în covată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de curtea-n care ne fascinase jocul,
Mi-ardeau obrajii rumeni, se-mbujorau ca focul,
De geamul casei care-l spărsesem cu o piatră,
Mi-e dor de-o palmă, mamă, mi-e dor de-o palmă, tată.

De frații mei de-acasă îmi este-așa de dor,
Când mama scotea pâinea fierbinte din cuptor
Și-o așeza pe masă la toți să ne-o împartă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Sosise primăvara, pe-afară zburdau mieii,
Mergeam pe la pădure să adun ghioceii,
Ți-i dăruiam din suflet cu inima curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

În arșițele verii, la seceriș, pe luncă,
Strângeați recolta pâinii și istoviți de muncă
Vă răcoreați obrazul și fruntea transpirată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Într-un târziu de toamnă cu frunză arămie
Voi culegeați ciorchinii și strugurii din vie
Și-i mustuiați zdrobindu-i în cada din polată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

În iernile cumplite, cu viscol și ninsoare
Vă duceați pe la vite și le dădeați mâncare,
Vă întorceați în casă cu mâna înghețată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Și v-ați crescut nepoții în lunile de vară,
Iubindu-i și-ngrijindu-i în casa de la țară,
Vor ține mereu minte, nu uită niciodată,
Li-i dor de tine, mamă. li-i dor de tine tată.

V-ați dus apoi pe drumul ce-ntoarcere nu are,
V-a luminat în cale un muc de lumânare,
Așa e legea firii, nescrisă și nedreaptă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

poezie de din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secerat de-a Ta iubire

Doamne-ți vreau a Ta privire
Să-mi inunde acum ființa
Și înscris doar în iubire
Să-mi dai pe veci biruința

Absorbit de dorul Tău
De Cloț Floare eu să fiu
Domn să-mi fii și Dumnezeu
Ca pe palme-ți să mă știu

Ochii Tăi Isus ca para
Focului să mă străbată
De din zori și până seara
Să-mi țin viața mea curată

Ca o flacără de foc
Și eu Domne ca să ard
Să nu-mi aflu nici un loc
Ci pe brațul Tău să cad

Tu să-mi fii scop și menire
Salt pe ape-n infinit
Secerat de-a Ta iubire
Să fiu Tu — ce ai dorit

Rază sfântă de iubire
Ca mesaju Tău să-l port
Curat omu-n fericire
Să își scalde chipul tot

Peste noi vrem să domnești
Voia Ta ca să se facă
De-a pururi să ne-nsoțești
Păstrând viața-n noi curată

Fă-ne Doamne azi un cor
Doar din stele de lumină
O Prea scump Mântuitor
Să-ți dăm slavă-n veci deplină

Glorie cinste onoare
Ție scump Isus și Mire
Pân" la sfintele-ți picioare
Ne-nchinăm cu mulțumire
12-02-2018 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Demult, când religia era puternică, iar medicina slabă, oamenii confundau magia cu medicina; acum, când știința este puternică, iar religia slabă, oamenii confundă medicina cu magia.

citat clasic din
Adăugat de CarlaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "The Manufacture of Madness: A Comparative Study of the Inquisition and the Mental Health Movement Paperback" de Thomas Szasz este disponibilă pentru comandă online la 81.99 lei.

Dorul de tată

Mi-e dor de tine, tată.
Mi-e dor de sfatul tău,
care-l primeam odată,
atunci când făceam rău.

Mi-e dor de tine, tată.
Și de dojana ta.
De mintea luminată
ce mi-o făceai mata.

Mi-e dor de-înjurătura
pe care o primeam,
atunci când stricam șura
și fânu-l tăvăleam.

Ești tată prea departe.
La tine nu ajung,
că timpul ne desparte
și drumul e prea lung.

Dar îți promit eu, tată,
că sigur vin la tine,
când viața mi se gată
și totul va fi bine.

poezie de (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valeriu Cercel

Reproș Celui de sus

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip și-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat și-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Pe Eva, însă...-Ți spun, ca-ntre bărbați,
Cu toate ce i-ai dat ei ce-i al ei
Să-mi dai Tu cazne grele, să mă bați,
Nu te pricepi, măi Tată, la femei!

Gândindu-mă, în van, plin de durere,
Dar asta să rămână între noi,
De ascultai atunci a mea părere,
N-aveam acum în casă tărăboi,

Că-Ți amintesc povestea a' cu mărul,
Și n-are rost să umbli cu mănuși,
Când a mușcat să afle adevărul,
Cum... tare curioasă o făcuși!

Așa că, Tată...-i numa vina Ta,
Și-am martori serioși, nu-i bășcălie,
Ca la-nceput, mereu dau de belea...
Pe toate vrea și azi ca să le știe!

poezie satirică de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Sărut mâna, tată!

- Sărut mâna, tată! Mi-era dor de tine!
Stau aici, la cruce, gândul să-mi împart...
Plâng de dor, tăicuță, dar nu-mi e rușine.
- Fiule, nu plânge! Uiți că ești bărbat?!
.............................................................
Tăcerea mea, mi-a zis Sorin, cândva,
Vine cumva și de la-nțelepciune...
Eu plâng tăicuță, în tăcerea mea.
(O boală crudă-a tăbărât pe lume.)
Să știi, nu mai avem nici oxigen
Și în spitale zi de zi se moare.
Pământul ăsta este un infern...
Trebui' să-mi dai, tăticule, crezare!
S-au dus în cimitir prieteni buni,
S-au dus bătrâni, femei, copii și mame.
Mai suntem doar o mână de români
Cu vise și idei fenomenale.
Suntem batjocoriți, scuipați, supuși,
Conștiința,-n lanțuri, ca un lup se zbate
Și milogim dreptatea pe la uși
Și geamurile inimii sunt sparte.
Și de durere ne-am ascunde-n moarte,
Dar și groparii lucră non-profit,
Săpând de-o vreme, tată, zi și noapte,
De parcă lumea asta s-a sfârșit.
Cum Dumnezeu permite... Dumnezeu,
Tăicuță drag, atâta chin și ură?!
Căci la biserici mă închin și eu...
Dar, inutil, mă-nec în băutură.
Că diavolul nu-i fără de păcat
Și mai zvâcnește, când și când în mine.
De când de Domnul m-am apropiat,
Mă jur, tăicuță, nu îmi este bine.
Poate că-i plata pentru-a mă trezi.
Eu sunt sărac și lacrima mi-e plată.
Dar am venit, tăticul meu, să știi,
Că te iubesc mai mult ca niciodată.
- Ce fac (mă-ntrebi), copii tăi, Sorin?!
- Ei bine fac și viața li-i ușoară.
- Atunci, copilul meu, de ce suspini?
- A început genunchiul să mă doară...
O minimă zvâcnire n-am în piept,
Privesc nepăsător acestea toate
Și de un timp, pe Dumnezeu l-aștept,
Că... ce să fac?! Așa nu se mai poate.
Roboți meschini, cu frunțile plecate,
Purtând pe trenă viruși inumani
Sunt tot mai mulți și-s dătători de moarte.
Mă simt ca-ntr-un oraș de șobolani.
M-am vaccinat, dar restul, tot poporul,
Așteaptă liniștiți după perdea
Să vadă ce răspunde viitorul
La testul ăsta. Oh, ce viață grea!
- Ce fac nepoții?! Zi-mi o vorbă bună!
- Le spun, de când eram un prunc, mereu, povești,
Cum alergam desculț pe arătură...
(De ce bunicul?! Nu erau converși?!)
Stau în tablete zi de zi cu nasul
Și accesează timpuri virtuale.
Imensitatea cerului albastru
Nu-i mișcă, tată, stau în nepăsare!
Și chiar și eu rămân uitat pe laptop.
Mi-e frică, tată, de robotizare!
Să nu pot plânge? Să nu știu de teamă?
Să nu știu cum (când), de ce și cum se moare?!
Dorul de tine, iată, mă trezește
Și-mi sfârtecă conștiința. O cafea
Am luat cu mine, tată și-am venit
S-o beau cu tine, azi, la crucea ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevoie am de tine, tată

Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, și nu mai vine...
Și știu c-aproape nu-mi poți fi,
Și știu c-aproape nu-s de tine.

M-ai părăsit de copiliță...
Eram micuță, te iubeam...
Și nu credeam că-i cu putință
Peste-o zi să nu te am.

Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Și-n altă lume ai plecat.

Am nevoie-atât de mult
Să te am și azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Și să fiu mereu cu tine.

Cinci ani aștept doar să-ți văd chipul
În zile mari și-n nopți târzii,
Dar am înțeles cu timpul
Că te-ai dus și nu mai vii.

Ai lumea ta – eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.

Știu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creștet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...

Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoțești când îmi e greu,
Îmi împletești în drum mistere
Ce nu le înțeleg nici eu...

Mă ridici la culmi înalte
Și-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uși neumblate
Pentru visul meu de azi...

Îți mulțumesc că ești cu mine
Și mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii și azi cu mine, tată!

Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinți ca un părinte
Și să mă cerăi de-i necesar...

poezie de (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook