
Cum de copil mă-ntreb de ce îmi curg
Prin vene, ancestrale rădcini,
Aș vrea să prind aripi, vreo trei duzini,
Să-l iau la întrebări pe Demiurg.
catren de Mihaela Banu (13 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Pe trei octave?!
Cum vocea lui urca vreo trei octave,
Pe spusa-i dacă e să pun temei,
Eu știu că se ținuse de brașoave
Și brusc a coborât... în ochii mei
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală
Zăpada ce ne-a potopit,
Pe vreo trei luni s-a cuibărit.
Și spun așa, în paranteză,
Că tare rău ne-am luat-o-n... freză
epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

(Ne)noroc
Când se-admiră ea-n oglindă,
Cu-arcuitele-i sprâncene,
Mulți bărbați se-atârnă-n grindă;
Vreo doi trei se umflă-n pene.
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dai și unde crapă
Dumnealui o vrea cu forme,
Dar mai subțirică fata,
A mâncat vreo cinci shaorme,
Care-au dat-o pe ea... gata.
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei fix
E-aproape ora trei și mi-am propus,
- chiar de îți va părea puțin ciudat -
să vin la tine c-un sărut în plus
pe lângă toate câte ți le-am dat.
Va fi nu numai dulce, dar și lung,
așa, cam cât un vis uitat prin nori
pe care-aș vrea să-l prind și nu-l ajung,
căci fuge peste-un arc plin de culori
Și intră într-o lume de povești
cu trei prințese, purceluși, feciori
de împărați sau orice trei firești
la cei mai mulți, de basm, povestitori.
Tu vei simți sărutul ca-ntr-un vis
pe care-l vrei trăit la nesfârșit
și, draga mea, așa cum mi-am promis,
la ora trei... E fix!... și am venit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-oi fi iubind mă-ntreb,
De ce te strâng la pieptul meu?!
Că ești frumos ca un efeb
Și înțelept ca un panseu.
catren de Mihaela Banu (29 martie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre vise
Privesc cum chipu-ți blând,
E cufundat în vise
Mă-ntreb,
Oare alergi, prin câmpul cu narcise?
Tresari ușor, te-nvălui,
Cu-a mea îmbrățișare
Te strâng, te-a aduc mai aproape de mine
Tu, ființa cea mai dragă mie.
Aș vrea să te cuprind arzând
Și visele să-ți fur îndată,
Spre mine să alergi mereu,
Crescând, ușor îmbujorată.
Să-ți simt parfumu-n părul fin,
Și buzele să-ți musc alene,
Iar tu cuprinsă-n al tău vis,
Adânc, să-ți curg, doar eu, prin vene.
poezie de Mincu Andreea (3 septembrie 2018)
Adăugat de Mincu Andreea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea ...
Iubita mea-i ca apele de munte,
Ce-mi curg prin vene, răscolindu-mi trupul,
Făcând din inima-mi o nouă punte,
Pe care n-ar putea s-o sfarme timpul.
Iubita mea-i ca valuri unduinde,
Ce-mi intră-n suflet și pe veci ne leagă.
Și știu că în vâltoarea ei m-o prinde,
Nimeni, nicicând de-acolo să mă tragă!
Iubita mea-i izvor de apă vie,
Din care numai sufletu-mi se-adapă.
Cântă-mi șoptit măiastra-ți melodie,
Sfințind în mine fiecare clapă!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecere de ziua limbii române
Astăzi e sărbătorită
Limba noastră, o comoară.
Dar mă-ntreb dacă-i invită
Si pe-acei ce o... omoară?!
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Deputatului Cătălin Rădulescu, care amenință cu mitraliera
Nu am măcar pistol de jucărie,
Că tare-aș vrea să-l sperii pe mișel.
Cum nu suport s-ajung la pușcărie,
O să trag și eu... apa după el...
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar întrebări
nu ni se mai întâmplă
demult ceva esențial
doar sufocări de viață
prea mărginită,
doar întrebări
și sfâșieri ancestrale,
opțiuni între supunere
și indignare,
între dezvăluiri
și tăceri subsidiare,
promiscuități sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
și debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
și gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,
pe o asemenea secetă,
la un asemenea bal-mascat
chipuri fără sâmbure de lumină
mi se prind de obosita retină,
anonimi stupizi se-așează-n vârf
cumpără demnități
totu-i la schimb
nebuni dezacordați
plimbă neîncetat pe alei
un carusel de oglinzi,
limbi de ceasuri de plumb
peste viețile noastre curg.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar întrebări
nu ni se mai întâmplă
demult ceva esențial
doar sufocări de viață
prea mărginită,
doar întrebări
și sfâșieri ancestrale,
opțiuni între supunere
și indignare,
între dezvăluiri
și tăceri subsidiare,
promiscuități sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
și debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
și gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,
pe o asemenea secetă,
la un asemenea bal-mascat
chipuri fără sâmbure de lumină
mi se prind de obosita retină,
anonimi stupizi se-așează-n vârf
cumpără demnități
totu-i la schimb
nebuni dezacordați
plimbă neîncetat pe alei
un carusel de oglinzi,
limbi de ceasuri de plumb
peste viețile noastre curg.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când moartea-mi stă la căpătâi,
Mă-ntreb să-i pese oare cui?!
Am fost cu țipătul dintâi,
A nimănui, a nimănui...
catren de Mihaela Banu (21 noiembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieră-n propriul meu trup,
Sfidând o boală ce mi-i temnicer,
Cum lanțurile grele nu se rup,
Mă prind cu vlăguite mâini de cer.
catren de Mihaela Banu (13 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivățul ...
Când crivățul, pe aripi, povara iernii duce
Și lanuri de zăpadă peste pământ așterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluțe albe cerne
Și cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.
Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-și spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Și liniștea m-apasă cum struguri-s în teascuri.
Un orologiu bate din limbile-nghețate.
Măsoară cu pași repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat și singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopții paznic, stăpân peste cetate.
Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Și urma zilei scurse îndată se va șterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Și-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi nu mai curg
Încerc să zbor... da, îndrăznesc...
Dar aripi nu mai am... și cad... și mă lovesc...
Și rănile mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Și lacrimi nu mai curg.
Încerc să evadez... da, îndrăznesc...
Dar hartă nu mai am... și fug... mă rătăcesc...
Și tălpile mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Și lacrimi nu mai curg.
Încerc să FIU... da, îndrăznesc...
Dar inimă nu am... și caut... n-o găsesc...
Și visele mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Și-as vrea să plâng... dar... lacrimi nu mai curg...
poezie de Ioana Gabriela Căruțașu (16 august 2008)
Adăugat de Ioana Gabriela Căruțașu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O dorință de copil
Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am și eu o dorință de copil:
Mama și tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!
Cu suflet blând, îmbobocind cuminte,
Zilnic trăiesc același avatar.
De chipuri dragi nu-mi mai aduc aminte
Și zbuciumul mi-e fără de hotar.
An dupa an, aceeași întrebare,
Îmi pustiește gândul răvășit:
Pe lume am venit din întâmplare?!
De cineva am fost și eu iubit?!
Cuvântul dor refuză să se stingă.
Speranța dulce încă n-a murit.
Noi orizonturi visul vrea s-atingă,
Iar așteptarea mea n-a ostenit.
Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am și eu o dorință de copil:
Mama și tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum ...
Parfumul florilor de tei
Stârnește dulci fiori de dor.
Tu, cea mai dragă-ntre femei,
Le răspândești mireasma lor.
La sânul tău capul de-l pun,
Sunt îmbătat de-al lor parfum.
Nu pot nimica să-ți mai spun;
S-adorm la pieptu-ți nicidecum.
Asemeni unui elixir
Din florile de tei scornit,
Aș vrea să-l beau și să-l respir,
Să fiu, aș vrea, mereu iubit.
Dar cum și florile de tei
Se scutur' veștede-n noroi,
Tu, cea mai dulce-ntre femei,
Vei răspândi parfumuri noi.
Parfum cu iz seducător,
De trandafir și busuioc,
Menit doar unui alt amor
Ce crezi că-ți va purta noroc.
Însă norocul, precum vezi,
E cea mai rară între flori.
Nu se adapă prin livezi,
Din roua scuturată-n zori.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria luminii
Ninge posomorât și aievea
Ca o baladă a merilor înfrunziți.
Încă e iarnă în zbor,
S-au aprins melcii și caii albi obosiți,
Călătoresc departe spre noaptea stelară
Mergem valsând cu ochii-n limpezimi de vin
Curg prin vene, în loc de sânge
Emoții din colindul de aseară
Ce nu știm să-l citim.
Cu marea ne scăldăm pe față,
Curcubeul în trei culori
Urcăm șapte trepte spre viață
Până ce se face lumină în zori.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată
Câteodată întunericul
E în afara mea,
Fulgerul nu se mai dezdoaie.
Se văd prin el, ca printr-o țeavă
De telescop.
Vreo stâncă poate pe undeva
Nu vrea să se mistuie,
Vreo scorbură opune rezistență
Cariului deznădăjduit.
N-a mai căzut de mult
Nici o stea:
Circulă greu materia pe cer.
Cuiva i s-a întâmplat o nenorocire
Și nu vrea să plângă:
Se îngreunează circulația apei
În natură.
Și eu prind această stare
Direct în suflet,
Ca oglinda apei norul de sus
Bolovan în ochi.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!