Triumful

Tatăl meu plângea cu lacrimi sărate
pe roata căruţii.
Caii cei patru la număr,
trăgând la cvadrigă,
muriseră de insolaţie şi de alte stele!
Pe jos, copii, vă zic,
să mergem pe jos! Drumul e lung,
fluturii sunt mulţi – să azvârlim cu sandaua după fluturi!
Astăzi vom mânca lănci şi cârpe pe steaguri
până la sufocare!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Norii se-nmulţesc
învineţindu-se cu lacrimi calde de ploaie.
La sold el are un fulger.
Ah, voi munţi pietroşi
ce alăptaţi cu piatră, Calea Lactee,
din al vostru uger de piatră, uger!
Părăsisem cu toţii această foame,
capetele retezate mi le azvârlim în stele, –
gâturile retezate gâlgâind de sânge
pătează marea cu un orizont.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menuet

Vine un copil, face o reverenţă
şi moare.
Vin doi copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin trei copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin patru copii,
fac o reverenţă.
Vin cinci copii,
fac o reverenţă.
Şase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea vine o liră.

Deodată apare Îngerul.
El mă ţinteşte cu ochii lui ficşi în ochi
în timp ce zăngăne în mâna dreaptă
o monedă.
- Cap sau pajură? mă întreabă.
- Pajură!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (romanul unui sentiment) (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii nu mor

Nu mai sunt fluturi...
Aripi au rămas, arse
Strivite de nori -
Aripi în zbor mut.

N-au mai rămas fluturi
Poiana îi plânge
Cu aripi de sânge
Pe sol fluturi nu mor.

E pânză pe nor
Aripi şi zbor
Fluturi – suflete
De dor...

Fluturii nu mor,
Se transformă-n simţiri
Te-nvie şi dor...
Fluturii nu mor.

Nu mai sunt fluturi
Doar simţiri
Pe aripi de nor
Şi zborul din interior...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre cei cinci coechipieri ai mei care au urcat pe acoperişul lumii, patru, incluzându-l şi pe Hall, au murit într-o furtună nimicitoare care s-a pornit din senin când eram încă pe vârf. Până am ajuns la tabăra de bază, nouă căţărători din alte patru expediţii deja muriseră, şi până la sfârşitul lunii urmau să mai piară încă trei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

definiţie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura de şarpe

Eu râdeam din gaură de şarpe
Şarpele râdea la gura sobei
în timp ce sobarii alergau după caii de lemn putrezit.
Şura plângea!
Plângea plânsul cu lacrimi de şuier.
Mieunau troienele.
Se scăldau buruienile.
Eu râdeam cu capul pe fluier
într-o gaură de şarpe
de un şarpe păzit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către fântânar

Nu săpa prea adânc, îţi zic,
nu săpa prea adânc, nu săpa
că o să dai de cer
că o să dai de cer
de alt cer, de alte stele, îţi zic
de alt cer, de alte stele
şi acolo între ele
de alt pământ, de alt pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ausweis

Scot sângele ştampilat la vedere.
Mi se dă drumul.
Scot osul sculptat la vedere.
Întârzii o secundă, dar mi se dă drumul.

Scot îndurătoarea limbă vorbită, - la vedere.
Dicţionarele sunt pregătite, aşa că mi se dă drumul.

De ce vrei să treci, m-a întrebat moartea.
Sunt liber, i-am răspuns,
aşa că nu am chef să-ţi răspund.
Ea a stat un timp descumpănită,
apoi, mi-a dat drumul.

Am pe mine toate ştampilele.
Dacă vreţi să ştiţi
eu, unul, sunt în ordine,
mie mi se dă drumul.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitatea binomului

Marea spăla poalele tale în lumi trecătoare,
îţi alunecasem printre stele
prelungind tălpile spre asfinţit!
Zgomote contaminate tânjeau după margini
musteau în artificii repetabile
îngrădite de alte coordonate
Rezonam în sfâşietoare abuzuri
eram zei!
Astăzi ţi-am recalculat vrăjile de sus până jos;
zornăiau cifrele
uitând să-ţi depeni semnul ce se va uita.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Şi dacă pietrele sunt păsări dormind,
lung dormind,
ale unui altui aer?...
Şi dacă arborii
soldaţi sunt dormind,
după luptă dormind,
ai altei cetăţi?...
Şi dacă eu sunt un vis;
şi dacă m-ar trezi cineva
spunându-mi:
tu eşti; apără-mă şi fii...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii mei nu sunt mulţi, dar sunt în schimb nenumăraţi.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare că mărul e măr, sunt bolnav de sâmburi şi de pietre, de patru roţi, de ploaia măruntă, de meteoriţi, de corturi, de pete.

Nichita Stănescu în Elegii (Cina cea de taină), Elegia a zecea, Sunt (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostirea şi iubirea nu sunt suficiente. Compatibilitatea la nivel de valori şi credinţe, comunicarea, prietenia, respectul şi admiraţia reciproce sunt bazele unei relaţii sănătoase. Nu neapărat poţi să ai o relaţie pe termen lung cu o persoană care te face să simţi fluturi în stomac. Ce rămâne după ce fluturii zboară este ceea ce contează.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De secole, de la Dimitrie Cantemir la Adrian Păunescu, noi românii am folosit "Dumneata" şi "Dumneavoastră". Astăzi, această formă de respect aproape a dispărut: o falsă familiaritate riscă să se transforme într-o insultă.
După cum frumos zicea Nichita Stănescu: "Cuvintele sunt foarte asemanatoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe''

Camelia Opriţa în Palimpsest, (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De secole, de la Dimitrie Cantemir la Adrian Păunescu, noi românii am folosit "Dumneata" şi "Dumneavoastră". Astăzi, această formă de respect aproape a dispărut: o falsă familiaritate riscă să se transforme într-o insultă.
După cum frumos zicea Nichita Stănescu: "Cuvintele sunt foarte asemanatoare cu fiintele, ele sunt chiar fiinte''

Camelia Opriţa în Palimpsest,, (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveai părul lung până la cer

Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ţi mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ţi-i cer

Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrăţişez îngenunchind

Şi apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază şi de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ...

poezie de Emil Brumaru din Submarinul erotic (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda vieţii mele

Secunda vieţii mele
mi-a luat-o un vultur în plisc
patru morţi şi opt răniţi
văzui pe şosea.

Secunda vieţii mele
în cer este în plisc la vultur
patru morţi şi opt răniţi
am văzut pe şosea.

Secunda vieţii mele
vulturul a dus-o sus la stele
patru morţi şi opt răniţi
sunt pe şosea.

Secunda vieţii mele
a devenit raze
patru morţi şi opt răniţi
cât sânge, Doamne, pe şosea!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp nou

Texte de acelaşi autor

Traduceri ale acestui text
0

Comentariile membrilor

print e-mail
Vizionări: 5207.

Câmp nou
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Nichita Stănescu [Nichita_Stanescu ]

2002-10-27 | | Înscris în bibliotecă de Stoicovici Cristine

E-o linişte ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
şi se-ntoarce-n ecouri.

De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivăţul lui îmi flutură pletele şi-ncinge danţuri!
Câmpul, în flux, şi-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe nişte lanţuri.

Da, şi le-azvârle ca pe un fum,
ca pe nişte gratii de carcere,
şi ele se prefac în berze, şi plecă pe un drum
fără întoarcere.

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!