Sora mea a murit peste vreo doi ani. Semăna cu mama mea şi o chema tot Maria. Am trăit fără mamă, fără fraţi şi surori -- nu târziu tare -- şi fără tată. Cine a trait inconjurat de familie, nu poate înţelege un suflet ca al meu, această stare sufletească specială -- după cum nici nu mă pot pune în sentimentalitatea unui om care a avut familie. Dar aceste lucruri au dat sufletului meu un ton veşnic de nostalgie, de melancolie -- o privire îndărăt -- un sentiment de singurătate, de degajare de lumea reală.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) această viaţă a ţinut puţină vreme, şi la o vârstă aproape inconştientă. După aceea, am trăit fără familie, aşa că m-am dezvoltat anarhic, ca un produs al multor şi variate împrejurări ale societăţii. Cu alte cuvinte, am rămas aproape fără creştere -- afară de exemplul lui tatăl meu (când am început să stau cu el), care era un om de treabă şi, el însuşi, un produs al vechii vieţi de familie. Neavând "creştere", a trebuit s[...]nlocuiesc, mai târziu, cu mintea: să judec ce trebuie şi ce nu trebuie să fac. Dar mintea e o călăuză nesigură şi nu întotdeauna la slujba ei. Creşterea îţi dă deprinderea, aşa că te porţi cum trebuie în chipul cel mai natural, fără sforţare, şi în fiecare moment. Mintea însă, uneori te părăseşte: nu poţi fi atent la infinit. Apoi sforţarea conştientă te oboseşte.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep să-ţi scriu câteva lucruri de altădată, aşa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan şi fără nici o pretenţie.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, şi familia câtă stătea în acea casă. S-a întâmplat să mă nasc într-o familie de mică burghezie, cu tradiţii, cu "viaţă de familie", compusă din sentimentul datoriei, din iubire şi din solidaritate. Ce voi fi având bun în caracterul meu vine de acolo.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorii

s-au pierdut... martorii – mi-au murit
mama şi tata, profesorul de pictură mereu
tânăr fratele şi prima învăţătoare olimpia mă
riuţă – de ce
aş mai trage linii şi pensule-n pânze –
cine va şti că elevul cu familie destrămată
s-a ajuns printre doamne şi domni (?!)
de ce un art
ist trebuie să suporte toate aceste
exerciţii fără finalitate deşteaptă
ale unui dumnezeu miştocar miştocar?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratatea

Singuratatea-i soră cu moartea
Cine-a zis a zis-o drept
Stau mereu eu şi aştept.
Să-mi se scrie doar un rând,
Să- mi se spuna un cuvînt.
Tare greu e Doamne sfinte
Să trăieşti fără părinte!
Fără mamă, fără tată,
Fără lumea asta toată.
Tare greu e să trăieşti
Când la nimănui nu-i trebuieşti.
Mamă, ia-mă şi pe mine
Sus în ceruri lângă tine.

poezie de Anna Chilat (20 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire şi chiar fără simpatie, un bărbat poate să aibă legături cu o femeie; o femeie, fără niciun sentiment pentru bărbat, nu poate să aibă legături, decât cu un adânc dezgust...

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratatea

Singuratatea-i soră cu moartea
Cine-a zis a zis-o drept
Stau mereu eu şi aştept.
Să-mi se scrie doar un rând,
Să- mi se spuna un cuvînt.
Tare greu e Doamne sfinte
Să trăieşti fără părinte!
Fără mamă, fără tată,
Fără lumea asta toată.
Tare greu e să trăieşti
Când la nimănui nu-i trebuieşti.
Mamă, ia-mă şi pe mine
Sus în ceruri lângă tine.

poezie de Poiezie de Anna Chilat (20 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ahoe fără... Ahoe

A trăi făr' a trăi
Şi a crede făr' a crede,
Prevăzând făr' a prevede,
A grăi făr' a grăi...

A iubi făr' a iubi
Şi a plânge făr' a plânge,
Sângerând fără de sânge,
A muri făr' a muri.

Demiurg făr' demiurg,
Luminând fără lumină,
Şi amurg fără de-amurg,
În pământ fără de... tină!

Parfum rar fără parfum
Sfârşit fără de sfârşit,
Spăşit fără ispăşit
Şi fum des fără de fum.

Aromat fără aromă,
Absolut făr' de-absolut
Şi salut fără salut
Axiomă-n axiomă.

Mamă, mamă, fără mamă,
Tată, tată, fără tată,
General fără armată
Şi bigam fără bigamă...

Nevoiţi fără nevoie
Şi buni fără bunăvoie,
Să strigăm, în cor, Ahoe,
Ahoe fără... Ahoe!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada spânzuratului

Îl chema - cum îl chema…
La ce naiba ar conta?
Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?

Era ziuă, era noapte?
Era jale peste poate?
Sau era doar gând pustiu
În văzduhul vineţiu?

Era tânăr? Da, era!
Îl chema… cum îl chema…
Poate ”neica nimenea”–
La ce naiba ar conta?

Poate ciocârlii cântau
Poate doar câinii urlau
Poate cineva-l iubea –
Poate lumea îl ura

Poate se temea de toate
Poate-i era dor de moarte
De neant şi risipire –
Sau fugea de amintire.

Poate se crezuse jalnic
Şi voia să fie falnic
Sau o frunză ce căzuse
Şi-napoi în pom se vruse

Să se legene spre seară…
Era iarnă, era vară?
Îl chema… dar ce-ar conta?
- Poate nici nume n-avea…

Poate-avea nume de floare
Poate-avea nume de soare-
Sau avea nume de humă
Fără tată, fără mumă

Fără fraţi, fără surori…
Poate-avea fruntea în nori
Şi picioarele-n pământ
Şi voia să-şi ia avânt

Să se-nalţe, să se ducă
Unde-i sufletul nălucă
Unde toţi zic că se duc…
Poate avea nume de cuc

De feciorul nimănui
Blestemul pământului…
Poate că era urât
Sau avea gâtul prea scurt

Şi voia să şi- l lungească…
Ori vreo parte muierească
Îi spusese “dragul meu”
Şi-i sucise mintea rău

Ori poate îl părăsise
Sau c-o vorbă îl lovise
Drept în coşul pieptului
Sălaşul sufletului.

Poate lumea nu-i plăcea
Lumea asta – haită rea
Lumea asta – rău hăţiş
Fără nici un luminiş

Fără dragoste şi dor…
Poate- avea nume sonor
Şi era UN CINEVA
La ce naiba ar conta?

Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?
Era ploaie ori ninsoare
Sau parfum sfios de floare?

Cine ştie ca să spuie?…
Umbră neagră dealul suie
Spre copacul întristat
Singuratic şi uitat.

Dimineaţă… cer cu nori
Era brumă, erau flori?
Crengile tăragănă
Frunză neagră leagănă:

“Frunză neagră, or veni
Oamenii făr’ a boci
Şi te-or duce ocolit
Până într-un loc ferit

Te-or da pradă lutului –
Hrană nesătulului -
Şi din tine-or creşte spini –
O mulţime de ciulini

Nimeni nu te-o pomeni,
Nimeni nu te-o prohodi
Numai noi ne-om aminti
Că ne-ai fost frunză de-o zi”

Astfel crengile vorbiră…
Oamenii puhoi veniră
Şi-l luară din copac
Şi-l numiră fiu de drac

Fiul necuratului –
Blestemul pământului…
Şi-şi scuipară toţi în sân
Şi îl duseră prin fân

Prin fân şi prin nalbă-naltă
Nimenea să nu-l mai vadă.
Şi-ntr-un loc ascuns scobiră
Cu pământ îl înveliră

Şi plecară flecărind
Şi de rău mortul vorbind:
Că-l chema … cum îl chema
Că era aşa… şi aşa…

Numai copacul îl plânse
Şi o creangă mare-şi frânse
- Creanga care îşi pierduse
Frunza neagră ce-o avuse…

…Îl chema… cum îl chema!
Nimeni n-o mai întreba –
La ce naiba ar conta?

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

X susţine că ne găsim la capătul unui "ciclu cosmic" şi că totul se va duce de râpă. Nu se îndoieşte nici o clipă de asta. În acelaşi timp, e tată de familie, o familie numeroasă.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primiţi, vă rog, o floare de la mine

Primiţi, vă rog, o floare de la mine,
Deşi-s sărman şi foarte murdărel,
Trăit-am fără mamă, prin cămine,
Şi n-am avut cui da un ghiocel.

Nu vă jenaţi să îmi atingeţi mâna,
Că n-a furat... Ea doar murdară e,
Şi a întins, cam toată săptămâna,
Către dumneavoastră, florile.

De vreţi să-mi daţi ceva pomană,
Zic: "Bogda'proste!", mulţumind,
Că-n fiece doamnă văd o mamă,
Dacă-i a mea şi nu mă prind?

Măcar de-o trece, să-i rămână,
O floare şi-o privire... de "orfan",
E tânără, mama, ori bătrână?
Poate şi ea cere-un ban.

... Şi poate, ne ştim din văzute,
Dar nu ne ştim ca "mamă-fiu",
Prin faţă-mi trec, zi de zi, sute,
Cum aş putea să o ştiu?

Cănd m-a lăsat abia născuse,
Nici lapte din sân nu mi-a dat,
Iar oamenii de-acolo-mi spuse,
Că a fugit fără oftat.

Eu nu o judec, că o să aibă cine,
Dar tare grea e crucea de "orfan"
Dusă pe umeri prin sloile cămine,
Imaginând chipuri pe tavan.

Primiţi, vă rog, o floare de la mine,
Deşi-s sărman şi foarte murdărel,
Trăit-am fără mamă, prin cămine,
Şi n-am avut cui da un ghiocel.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

peste fiecare clipă petrecută
într-o lume ce-o credeam iubire
s-a lăsat o nostalgie aşternută
peste colţ de suflet şi de fire

... nostalgie, nostalgie, nostalgie
Înrămată în formele tăcerii
nu -mi mai lua din clipele uitării
vamă în favoarea veşniciei...

nostalgie, nostalgie, nostalgie
sentiment al naibii de himeric
cu sclipiri de negru cu isteric
pe albastrul pur al nebuniei...

nostalgie, nostalgie, nostalgie
soră dreaptă cu melancolia
lacrimă curgând pe isteria
unei stânci de albă gelozie

nostalgie, nostalgie, nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu (4 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforţare; uneori uit să fac sforţarea. Dacă m-aş fi obişnuit de la 3 până la 18 ani, în viaţa de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte uşor, mi-ar fi un lucru natural, fără nici o cheltuială de energie. Bineînţeles e vorba şi de temperament. Acesta ar străbate prin educaţie, tot s-ar cunoaşte firea înnăscută violentă.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare la mormântul părinţilor mei

Mamă, proaspăt ţi-e mormântul,
Parcă-ai murit astăzi, zău,
Mamă-acum, mi-aduce vântul
Pâinea sufletului tău...

Tată, suflă lin zefirul,
Peste crucea ta şi, iată,
Vai!, mi-aduce elixirul
Dorului sublim de tată!

Mamă, Tata-i lângă tine,
Aţi avut aceeaşi soarte
Şi va fost scris în destine
Să vă întâlniţi în moarte...

Tată, cu al firii sânge,
Eu v-am scris aceste rânduri,
Deşi sufletul îmi plânge,
Sunteţi vii la mine-n gânduri!

Şi, prin pronia cerească,
Vi le trimit la mormânt,
Dumnezeu vi le citească,
Jos acolo, sub pământ...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Măriuca

Maria era mămica, iar ce mică Măriuca.
Maria văduvă de soţ, Măriuca fără tată.
Au rămas să se descurce, fără nici un ajutor,
Viaţa grea să o înfrunte, în lumea asta cu dor.
În căsuţa lor săracă aveau viaţă chinuită,
Niciodată vizitate, de lumea dezlănţuită.
Uitase lumea de ele. Nimeni nu-şi mai amintea
Că sub cerul plin cu stele, viaţa încet se stingea.
Trece vara călduroasă, vremea este tot mai rece,
Vine iarna viscoloasă, vântul prin şindrilă trece.
Tot mai tristă este mama, la fetiţă se gândeşte.
De un timp a luat seama, că fata se-îmbolnăveşte.
Ce să facă biata mamă? Cum s-o ferească de boală?
Pune capul să se culce, dar nu poate să adoarmă.
Sufletul i se-întristează când o aude gemând.
Lângă capul ei veghează şi o mângâie oftând.
Se ridică, face cruce, la icoană iute-aleargă,
Ochii către ceruri duce, pentru copilă se roagă.
Slăbită, fără putere, în genunchi, cu voce tare,
Tatălui din cer îi cere, fetei să dea alinare.
"Tată care eşti în ceruri, ştiu că poţi să mă ajuţi,
Către fiica mea bolnavă, te rog Doamne să te uiţi!
La tine este puterea, de boală s-o izbăveşti.
Izbăvind biata copilă, pe mine mă linişteşti."
Astfel se rugase mama şi se duse la culcare,
Convinsă fiind că Domnul, le aduce alinare.
După ce vârî în sobă, vreascuri rupte din şindrilă,
Somnul îi veni la gene, lângă dulcea ei copilă.
În somnul ce-o cuprinsese, o lumină apăru
Şi-n visul care se ţese, pe Dumnezeu îl văzu.
El, ruga îi ascultase şi din înalt coborî,
Din boală pe fată scoase şi lumina dispăru.
Când se lumină de ziuă, mare minune văzu.
Nădejdea pusă în dânsul, ruga în zadar nu fu.
Înaintea ei, fetiţa, din patu-n care zăcea
Repede se ridicase şi spre mama alerga.
"Mamă scumpă, mamă dragă, nu ştiu cum s-a întâmplat
Că nimic nu mă mai doare, de boală m-am vindecat."
Cu ochii în lacrimi mama, sărutând fata pe frunte,
O strânge cu drag în braţe şi îi spune să asculte.
"Am să-ţi spun copilă dragă, cum de boală ai scăpat?
Pentru tine, în miez de noapte, la Dumnezeu m-am rugat.
Ruga mi-a fost ascultată şi de rău te-a vindecat.
Vino aici lângă mine, în genunchi să ne-aşezăm,
Mulţumire către Domnul, din suflet să înălţăm.
Dumnezeu atotputernic, pe nevoiaşi îi ajută.
De suntem curaţi la suflet, niciodată nu ne uită."
De atunci,
Maria şi Măriuca duc o viaţă liniştită.
Pentru ele, în sărăcie, sănătatea-i cea dorită.
Tipul ce s-a depănat, împreună l-au trăit.
Fata, şcoala a urmat, ce-a dorit, a împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homosexualii vor legalizarea căsătoriei dintre cuplurile de acelaşi sex, extinderea noţiunii de familie şi la aceste cupluri şi adoptarea legală a copiilor de către cuplurile de homosexuali. Un copil adoptat de un cuplu homosexual de bărbaţi îi va spune unuia mamă şi celuilalt tată, sau amândurora tată? Dar un copil adoptat de un cuplu de lesbiene: îi va spune uneia mamă şi celeilalte tată, sau amândurora mamă?

George Budoi în Homosexualitatea în aforisme, epigrame, pamflete şi satire, Absurditatea căsătoriei între homosexuali (14 mai 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!