
Brâncuși
In unele clipe ideale, sunt pasărea maiastră a lui Brâncuși.
Mi-e gâtul ca un cast lunecuș
pentru mâinile tale.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

In unele clipe ideale, sunt pasărea maiastră a lui Brâncuși. Mi-e gâtul ca un cast lunecuș pentru mâinile tale.
citat din Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt clipe ciudate, neînsemnate pe harta iubirii de la-nceput. Clipe pe care, mult mai târziu, le cauți cum cauți, printre nisipuri, firul de aur pur, străveziu...
citat din Nina Cassian
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
rugăciune
ai ținut Lumina în mâinile tale
ai ținut totul în mâinile tale
ai ținut perfecțiunea în mâinile tale
ai ținut veșnicia în mâinile tale
ai ținut sori și luni în mâinile tale
ai ținut lumea în mâinile tale
ai ținut gândul în mâinile tale
ai ținut cuvântul în mâinile tale
în mâinile tale mă ții pe mine
în sufletul meu te țin pe tine
mulțumesc
poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrie
Ei, da, ce să-i faci! Mi-e foame, mi-e sete,
Ca sunetul umblu prin lumea cea vie.
Nu cunosc mersul pe-ndelete,
nici sărutul pe datorie.
Lacomă sunt. Și sorb și-nghit și zbor
Și-s mândră că la reveru-mi subțire,
sclipind, mă decorează uneori
rozeta ta de aur, fericire!
poezie de Nina Cassian din Cearta cu haosul, Editura Minerva, București, 1993
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de aur (Infinitul Brâncuși)
scenariu de teatru, dramă într-un act
Această lucrare a fost pusă la dispoziție de autor.
carte de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie
O, sunt geloasă pe apa pe care-o bei
și pe cuvântul pe care-l spui,
pe răsuflările tale albastre...
Sunt geloasă pe-aceste nedrepte
pauze dintre gurile noastre!
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans
Dansez și mâinile-mi cad la pământ
ca două ancore. Palidă sunt
pentru că nu mă iubești.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care aduce ploaie
Tu ești omul care-aduce ploaie.
Brațele tale îmi curg de-a lungul trupului,
privirea ta îmi clătește gâtul,
gura ta face să-mi crească la șold
o floare umedă, albastră.
Ai rupt inelul de aur
care mă logodise cu seceta,
inelul de aur uscat
gravat cu spin de cenușă.
Neliniștea recoltelor îmi umflă pieptul.
Ciucuri de apă îmi spânzură la vârful degetelor.
Tunete blânde călătoresc prin noi.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirii
Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,
Pentru aceste zilnice semnale
Si voci ale marinimiei tale
Cu care-mi umpli sufletu-n neștire.
Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,
Pentru înaltul pact ce ne unește,
Timbrat de-a fericirii stea subțire
Si-ți multumesc și pentru deznădejde.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mișu (privind spre Opinia): Mi-e frică, Nina!
Nina: De ce?
Mișu: Orice revoluție începe cu un miting neautorizat. Și se termină cu o nouă lege a presei...
Nina: Aiurea! Oamenii aceea vociferează! Atâta tot! Revendicările lor nu sunt clare!
Mișu (grav): Nici nu știi ce periculoasă este voința oamenilor care nu știu ce vor!
Nina: Stai liniștit! Sunt nebuni, dar inofensivi! Încă nu alcătuiesc o majoritate parlamentară...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind
Zâmbind cu umeri ascuțiți,
cu părul, fără noimă încăierat la tâmple,
cu irișii albaștri-aurii
plin de tăcere, iată-te cum vii
și te învecinezi cu mine.
Zămbind depun pe gâtul tău
sărutul înrudirii, și mă îmbrac în seară
(în singurul veșmânt ce mi-a mai rămas)
și tot zâmbind, tot fără glas,
întineresc a suta oară.
poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fum
Fumez și fumul, în panica orei,
mă sugrumă ca eșarfa Isadorei
pentru că nu mă iubești.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata mi-a «predat» splendoarea limbii române, gustul pentru poezie și muzică.
Nina Cassian în Memoriile mele
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic cum sunt, m-or prinde poate
De aș fugi să scap de toate,
Dar de țărișoara mea
Mult mă doare inima!
catren de Nina Cassian din Nică fără frică, Ed Ion Creangă - 1976
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, nu toate stăteau roz pentru scriitorii comuniști. Să publici pe linie putea fi o activitate profitabilă, dar și una periculoasă, pentru că linia se schimba în permanență.
citat din Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem...
Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toți copii
Ai lumii omnimare!
Vin pescărușii în zbor
Și iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se așează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Și las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt ușor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..
Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici și mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..
Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..
Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Și nu suntem
În clipe
Infernale!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

E util să fii ambițios într-un proiect concret, pentru a atinge ceva, dar ambiția ca atare, pe termen lung e un sentiment devorator.
Nina Cassian în Dialogul vântului cu marea. Nina Cassian în conversație cu Carmen Firan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nina: Am impresia că te doare capul!
Mișu: Capul? (Duce mâinile la ceafă). Te referi cumva la capul meu, proprietate personală? Nici măcar nu-l simt! (Disperat). Ajută-mă, Nina! E cinci și jumătate! Cititorii așteaptă! (Plânge.) Mi-am pierdut capul...
Nina (îl mângâie): Stai liniștit! Un gazetar deștept se descurcă și fără cap!
Mișu: Dar eu am nevoie de cap! Sunt cap limpede! Trebuie să termin ziarul!
Nina: Ziarul nostru, oricum e terminat... Ne-au mai rămas șapte abonați...
Mișu: Minți! Cititorii noștri sunt afară! Îi auzi cum freamătă?...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea perechii ideale
Cătând tânără cuminte
Și bătând la multe uși,
La sfârșit și-aduse-aminte
C-o găsește... la Brâncuși
epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!