
Cafeluța dată-n două
Am hotărât să împărțim frățește cafeluța,
Tu o guriță sub un cer străin, îndepărtat,
Eu jumătatea ce-a rămas în sufletul iubirii
Cu gândul întâlnirii de doruri încărcat.
Vom păși în nemurirea clipelor rămase
Umplând pervazul timpului cu flori,
Lacrima iubirii le va uda, țâșnind rotund,
Din țâțele de vată, din numeroșii nori.
Am hotărât și iată cafeluța iar revine
În fiecare dimineața într-un surâs surprins
De magia cuibărită-n noi, dintr-o lumină,
Unde realitatea dorințelor e-un vis.
Am hotărât să împărțim frățește cafeluța,
Tu o guriță sub un cer străin, îndepărtat,
Eu jumătatea ce-a rămas în sufletul iubirii
Cu gândul întâlnirii de doruri încărcat!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Cafeluța la ieșirea din noapte
Am ieșit din noapte râzând, cu tine în gând,
Răsuceai razele lunii pe ghemul sufletului meu,
Ai pregătit cafeluța, ne așezăm în balansoarul
Curcubeului, să meargă aroma pe geam, la Tezeu.
Așa migălim electrizantele gânduri frunzoase,
Gânduri lansate în tangaj în fiece dimineață,
Întrebările curg în față cu ceasornicul întors
În continuarea sinusoidală a trecerii prin viață,
Pe aceeași ușa ai ieșit râzând, cu mine în gând,
Eu scriam numele tău pe corole de dor,
Tu erai în zațul cafelei, hematiile sângelui meu,
Ghicit și trăit în iubire, frumos, nemuritor.
Am ieșit din noapte râzând, cu tine în gând,
Cafeluța fierbe în zâmbetul tău pe pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La restaurant
Hotărât sunt să mă-nsor,
Că mă simt așa străin...
Toți cu "jumătatea" lor,
Eu doar cu-o juma' de vin!
epigramă de I.St. Bogza din Palatul de Justiție (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Șarpele iubirii ținut de subsiori
M-am făcut șarpe de umbre și lumină,
M-am strecurat prin ierburi și prin flori,
M-am hrănit cu rouă sfântă de sulfină,
Am pocnit fierbinte cu biciul pe sub nori.
Tu ai scuipat în sân petalele de frică,
Cruce ai făcut și ai privit spre nalt,
Ai urcat vânjos pe-o buturugă mică
Și pe suflet, cu-un zâmbet, m-ai călcat.
M-am pitit cu tact în inima-ți vioaie
Și-am rămas uimit cât de frumoasă ești,
M-ai descântat și am ieșit din ploaie
Iubire minunată, pictată în povești.
Nu mă mai strecor prin umbre și lumină,
Prin ierburi din fânețe și prin flori,
Sunt jumătatea ta din veșnica sulfină,
Sunt șarpele iubirii ținut de subsiori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să împărțim!
Să împărțim!
Eu să-ți dau cuvintele.
Să-ți cauți în ele răspunsul.
Tu să-mi dai tăcerea
Să-mi caut în ea întrebarea.
Iar din îmbinarea firească
Să construim
O poveste.
Să împărțim!
Tu să-mi dai visul
Să-mi caut în el ipoteza.
Eu să-ți dau realitatea
Să-ți cauți în ea tot cuprinsul.
Iar din îmbinarea voită
Să desenăm
O poveste.
Să împărțim!
Eu să-ți dau bucuria
Să-ți cauți în ea nemurirea.
Tu să-mi dai nevăzutul
Să-mi caut în el stăruința.
Iar din îmbinarea cerută
Să colorăm
O poveste.
Să împărțim!
Tu să-mi dai un suflet
Să-mi caut în el jumătatea.
Eu să-ți dau iubirea
Să-ți cauți în ea ființarea
Iar din îmbinarea lor senină
Să trăim
O poveste.
poezie de Gabriela Chișcari (7 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor...
Mi-i dor de tine, tare dor,
De amintiri lăsate-n zbor,
De frunza verde, cerul senin
Cuprins de marele destin.
Mi-i dor de zâmbete rotunde,
Flori înlăcrimate unde
Trupu-i cald și timpul rece,
Clipa-n veșnicie trece.
Vom rodi trăgând spre noi
Urma iubirii în doi
Pe-un căruț plin de cuvinte
Sub o candelă fierbinte?
Pot uita ce-a fost să fie
Aripa de poezie?
Plin de doruri mi-e dor,
Nu te uit chiar dacă mor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăcire
Mi-am trădat inima, mi-am ucis sufletul,
am mințit cu vorbele iubirii,
dinaintea lacrimilor am surâs.
Ascund azi ursitei priviri de mult veștede.
Dezbinat de mine, niciodată unul,
gândul și cuvântul, ca doi frați dușmani,
se alungă-n noaptea lui Cain și Abel.
Ruga-n van te-ndeamnă, Cerule străin,
în trufia-i oarbă, să-mi sfințești blestemul.
poezie de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile iubirii
iubește-mă femeie în noapte
în noaptea cu căderi de șoapte
e timpul sărutului în țipătul vântului
sărutul, mângâierea sufletului
sufletul, taina nestinsă a gândului
gândul, lacrima universului
revărsat pe corzi de violă
cântă pe tărâmuri de tainic fior
femeie, senzuală, te înfășori
în culori, în flori
flori de liliac, primăvara
primăvara sufletului și lacrima crudă a sărutului
trandafiri, în veri aprinse
de nimeni cuprinse, nestinse
de iubiri pătimașe,
adânc, prelung, în trupul dorului
anemone în toamne târzii
pe unde treci, pe unde vii
flori de gheață
cristale pure de iubire
pe trupuri de jad, ce ard
să stingă, să stingă dogoarea iubirii
alerg pe câmpuri cu flori
aleg, culeg
un vis, un gând, o femeie
o prind, o culeg
te port pe brațe vrăjite de amor
plecăm în zbor
un zbor etern
pe țărmuri de dor
căutând împreună infinitul iubirii
iubește-mă femeie în noapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii
Nu te lăsa risipit printre flori,
Nu-ți fie frică de furtuni și nori,
Ascultă-ți inima, atunci, când vine
Timpul iubirii, fărâme, peste tine.
El nu aduce nori, durere si nici frică,
Aduce inimii culoare, în ceruri o ridică,
Plutești cu mii de fluturi în stomac,
Îi sorbi din ochi lumina celui drag.
Când timpul tău e copt, ca-n vis,
Lasă-ți sufletul iubirilor deschis,
Vei fi ca-n rai, un pom, plin, roditor
Și dragostea un nesecat izvor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O capcană a iubirii
O capcană a iubirii, un joc al destinului,
M-a pus într-un labirint fără ieșire...
Aș vrea să recuperez dorința sufletului,
Să mai pot crede și eu în fericire.
Au rămas cuvintele iubirii ce-mi jurai,
A rămas neîmplinirea unui vis, al nost,
O amintire-n care sper tu să mă ai,
Căci eu nu mai sunt cine odat'-am fost.
Un joc al destinului, o capcană a iubirii
Din calea mea a smuls tot ce iubeam,
A lăsat un gol, în cap șterse memorii,
Azi nu te mai văd cum odat' te vedeam.
poezie de Răzvan Isac (19 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
dormim, iubito? vreau
să ne-nvelim cu noi pe șolduri,
să ne cântăm balade-n șoapte
să ne cuprindem, spate-n spate
ale iubirii noastre doruri.
să ne trezim?
din oră-n oră, să te ciupesc de tot ce prind,
tu să mă mângâi pe retină cu formele ce-ți aparțin
eu să mă lăfăi în iubire, iubindu-te cât mai puțin
și la final să-mi dai tot mie ce-a mai rămas după ce termin.
(Egoism)
Ștefan Ababei
Adăugat de Ștefan Ababei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Egoism
dormim, iubito? vreau
să ne-nvelim cu noi pe șolduri,
să ne cântăm balade-n șoapte
să ne cuprindem, spate-n spate
ale iubirii noastre doruri.
să ne trezim?
din oră-n oră, să te ciupesc de tot ce prind,
tu să mă mângâi pe retină cu formele ce-ți aparțin
eu să mă lăfăi în iubire, iubindu-te cât mai puțin
și la final să-mi dai tot mie ce-a mai rămas după ce termin.
poezie de Ștefan Ababei
Adăugat de Ștefan Ababei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frățește
Ei au împărțit frățește,
D-am făcut o treabă proastă.
Când au numărat pe de'ște:
Banii lor... și criza noastră.
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - IV. Portretul
Se mistuie în Moarte și-n Durere
Văpaia care-n noi a strălucit...
Din ochii care-odată mi-au zâmbit,
Din gura ta, balsam de mângâiere,
Din revărsarea vie a luminii,
Din farmecul tău în care mă scăldam
Ce-a mai rămas iubirii? Ce mai am?
Un palid chip, nelămurite linii,
Pe care Timpul, gâde-al tineții,
Îl șterge cu aripile-i haine,
În umbră-alunecându-l, ca pe mine.
- Dar, ucigaș al Artei și al Vieții,
Din gândul meu n-ai să mi-o smulgi pe Ea
O, desfătarea, nemurirea mea!
sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeluța descântată
Într-un ibric, pe-o lopată,
Sub o cușcă dărâmată,
Fierbe-o cafea descântată
Pentru omul de zăpadă.
Aburi ies, se-nalță-n zare,
Aripi lungi de călătoare
Aduc razele de soare
Și florile pe ponoare.
Tu te plimbi prin aburi vii
Cu verdeață pe câmpii,
Îmi pătrunzi în poezii
Înger cu ochii căprui.
Te oprești să bei cafea
Din ceașca, inima mea,
Care-i dulce și ar vrea
Să fii zaț de stea în ea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea jumătății
Jumătatea mea sau jumătatea ta
Este un luceafăr sau o frumoasă stea.
Cealaltă jumătate a jumătății închipuite
E un minuscul fluture cu aripile zdrelite.
Nisipul jumătăților din jumătate
Este clepsidra noastră de păcate.
Nu vreau s-aud de jumătatea vieții,
O vând în morgă, sigur, precupeții!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Și nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.
Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.
Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeții amare nimic n-a rămas.
În duh e bucuria, in dorinți gândul lumii de-apoi
Beție în care te-ai pierdut și nimic n-a rămas.
Ey, paharule, aferim, șterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.
Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii și privește
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

- hotărât
- Hotărât. Încăpățânat într-un demers pe care îl aprobăm.
definiție aforistică de Ambrose Bierce din Dicționarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger al iubirii
Am adormit, un înger m a trezit,
Cu sărutări, pe al meu obraz,
In urma lui,
Parfum, si praf de stele, a rămas,
E îngerul iubirii am aflat, m a sărutat si a plecat
De când eu m am trezit ca un miracol
Simt usurare că plutesc acum
Iar ma înalt spre cer privesc pot sa plutesc
Iti dăruiesc sufletul inima inger al iubirii
Suflet din clepsidra timpului te ai coborât
Din astrele albastre sa vii sa te sărut
Când dorm si vii să mă saruti in vis
Sărutul tău rămâne eternul paradis
Inger al iubirii te scriu cu litere pe iris
Cerul meu albastru iubirea din vis
Tu esti intregul univers al eternului meu paradis!
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de stea
Cad tencuieli din cerul plin de stele
Pe răsăritul meu de dealuri și vâlcele,
Unde florile s-ascund la tine-n sân
De când iubirii veșnic mă supun.
Cuvintele-s rostite în geamul singuratic
Pe unde iese-n lume mânzul meu sălbatic,
Aleargă-n gândul lui fierbinte și dulceag
Ca fulgerul pe-o dâră de amintiri în prag.
Tu îl aștepți s-alerge sub așternut de lună,
Să cânte ne-ncetat la a iubirii strună
Până cenușile din tencuieli cerești
Se transformă în stele și povești.
Mă cheamă netezirea zvâcnirilor dorite,
Sângele pulsează în curcubeie sfinte,
Îmi pui iubirii aromă în cafea,
O sorbim fierbinte în propriu-i miez de stea.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuare
Deschide sufletul cu blândețe,
Pătrunde în interiorul inimii,
Caută întrebările și răspunsurile
Cu bisturiul luminii
Gândurilor înflorite în rouă,
Zidește încredere în copacul iubirii,
Netezește aripile viselor
Cu lumina razelor stelare,
Pune fluturii în fiecare zâmbet,
Închide amintirea scrisului
Într-un surâs,
Paradisul toamnei va mirosi a bronz și rugină,
Ninsorile vor șlefui argintul îmbrățișării,
Încolăciți în vorbe prelungi
Vom statua flori de gheață
Pe pălăria părăsită în drumul purtat de vânturi
De norii măcinând fulgere în
Moara hodorogită a trăsnetelor
Ce croncănesc într-un stol
Parfumat cu proaspete hoituri.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!