Trandafirii lui Saadi

Dimineaţă-am vrut să-ţi aduc flori plăcut mirositoare;
Dar fiind prea multe fragilele roze, roşii la culoare,
Eşarfa de la brâu abia le-a putut cuprinde, strâns înnodată.

Legăturile-au cedat. Trandafirii au prins să zboare,
Şi, luaţi de-un proaspăt vânt, au căzut în mare.
Purtaţi de valuri, nu se vor mai întoarce niciodată.

Un incendiu pe-obrajii mării, o îmbujorare.
Rochia-n seara asta păstrează-un miros de sărbătoare...

Apropie-te de mine. Simţi acea ofrandă parfumată?!

poezie de Marceline Desbordes-Valmore, 1786 -1859, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem noi oare ca două volume ale uneia şi aceleaşi cărţi?

citat clasic din Marceline Desbordes-Valmore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de mac

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.

Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult am tot vrut să-ţi scriu, într-una din acele seri după o ieşire cu prietenii când simţi că lumea e a ta. Am vrut să-ţi aştern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, aşa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea ţipete şi mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simţi acea plăcere încă străină ţie, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandreţe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoşti la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleşit de dorinţa de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine şi o transform într-unul din acele elemente care mă clădeşte.

Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de păducel

Era o zi de primăvară
Mi-a-ntins o mână îngheţată
Un zâmbet trist
Acoperea tăcerea.
Doar ochii vorbeau
-Ce ştii tu despre mine?
-Nimic...
Dar lasă-mă să-ţi încălzesc
Sufletul.

Zgomotul oraşului
Se auzea undeva departe
Lânga noi
Flori albe de păducel
Adunau în petale primăvara

Un câmp nesfârşit
Încearcă să ne adopte.
Apusul îşi trimitea razele roşii
Miros de iarbă
Şi adiere de vânt.
Se lasă seara,
Cuprinzând în îmbrăţişarea ei
Gândurile noastre nerostite
Şi florile albe de păducel.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...

Azi mi-am prins în păr fire de argint
Nu am multe toamne...(Ce frumos mă mint!)...
Am doar primăveri, în lila mă îmbrac,
Sunt în anotimpul florilor de mac

În zori mă trezesc cu privighetori
Ciocârlia-mi urcă triluri pân' la nori...
Eu culeg din lan roşii flori de mac,
Spice şi cicoare... cunună să-mi fac

Cu privirea sus, dincolo de nori,
Iau din cer azurul şi îl pun în flori
Şi din albăstrele îmi fac un buchet,
Lângă ele pun un surâs discret...

Îmi pun la urechi cireşe- cercei
Şi mă ninge vara cu floare de tei
Cu parfum de roze seara mă răsfăţ
Să nu vină iarna!... Nu vreau să îngheţ!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia nisipurilor

Călătoreai pe apele iubirii
în mângâierea unui vânt uşor
ce te-ndrepta, pe calea fericirii,
c-un suflu calm, spre-un ţărm atrăgător.

Te-ai alintat, în micile balansuri,
pe valuri de tandreţe şi de vis
ce îţi păreau mirificele dansuri
din vremi descrise-n foi de manuscris.

Şi ţi-a plăcut, dar mersul tău pe mare
ţi s-a părut prea singur şi prea lin
şi ţi-ai dorit mai mult, ai vrut cu-ardoare,
furtuni aduse de un vânt străin.

Când au venit, te-au avântat pe valuri
ce te-au îndepărtat de calea lui,
departe de iubire şi portaluri,
purtându-te sălbatic şi haihui.

Iar vechiul vânt, acum, nu te mai vede,
iar de ar face-o n-ar şti niciun chip
de-a te aduce-n mare şi nu crede
că te ajută-n marea de nisip..

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce pot să fac mai bine

Voi încerca să te protejez
Dacă nu sunt prea speriat
Nu te voi neglija niciodată
Dacă îmi împărtăşeşti sentimentele
Voi fi chiar în spatele tău
Dacă nu te mişti prea repede
Şi voi încerca să-ţi aduc aminte
Că unele lucruri pot să dureze
Te voi iubi mereu
Sau cel puţin pentru mulţi ani
Dacă ştii că niciodată nu voi putea
Să-ţi alung toate temerile
Şi nu mă voi rătăci niciodată
Decât dacă trebuie
Însă mă voi întoarce mereu
Asta e tot ce pot să fac mai bine
E tot ce pot să fac mai bine

cântec interpretat de Joe Jackson
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

să-ţi aminteşti de seara asta când bradul l-am împodobit
şi am umplut cu vin paharul şi gândul tandru nerostit
să-ţi aminteşti de mâna care a mângâiat obrazul alb
şi de sărutul pus în palmă mai scump decât un diamant

să-ţi aminteşti când ani vor trece de ochii mei căprui închis
ce pleoapele-au lăsat să cadă când buze calde i-au atins
să-ţi aminteşti... nu spun la nimeni a fost în seara de Crăciun
a nins... si fulgi din amintire vor fi purtaţi de vânt pe drum

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul Răspunderii

1
Unul ar fi vrut să are
Şi să se însoare-n sat
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să are,
Şi de-atunci n-a mai arat

Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-şi crească...
Azi pe crucea lui e-o cască...
Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul... Nu l-a mai crescut

Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să zboare,
Şi de-atunci n-a mai zburat.

Unul ar fi vrut să cânte
Cântul paşnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.

Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!

Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Viorel Vaida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi...

Ca niciodată azi mi-e dor de tine,
Şi-atât de mult aş vrea să îţi vorbesc,
Iar zâmbetu-ţi candid să-l ţin pentru mine,
Ca-n zilele ce vor veni... să pot să trăiesc.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi scriu,
Dar cuvintele în neant au dispărut,
Chinul inimii am crezut că pot să-l descriu,
Dar e prea dureros, iar tocul mi-e mut.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi şoptesc
Vorbe dulci, să râd cu lacrimi de fericire,
Chiar şi ochii frumoşi voiam să ţi privesc,
Să simţi că am nevoie de tine, de-a ta iubire.
Ca niciodată azi mi-am dorit să te-mbrăţişez,
Să te ating, să-mi poţi simţi inima cum bate,
Dar nu eşti lângă mine, iar eu mă dezintegrez,
Nici gândul nu te ajunge, eşti mult prea departe.
Ca niciodată azi inima-mi tristă mi-a plâns,
Lacrimi de argint pe obraz curgând puhoi,
Chiar şi sufletul de tristeţe mi-a fost învins
Şi mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de noi...

poezie de Daciana Lazăr (22 ianuarie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăsmuire

S-a oprit în vânt de seara
O făptura cam hilara
Cu ochii din prune coapte
Şi parul zburlit pe spate
Rochiţa din micsunele
Şi papuci din albastrele

Se pierdea într-o gradina
Printre valuri de lumina.

Râd si eu, râde si cerul,
Unde-i oare Dumnezeul
Ce-a creat acea faptura
Plasmuită doar din huma
Mirosind a flori şi iarba
Şi cu dorul prins in salba.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare cerească

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Dar versul m-a abandonat,
Nici el nu poate să descrie
Ce iarnă grea ne-a condamnat.

Am vrut să-ţi spună trandafirii
Câtă durere-i pe pământ,
Dar azi e ziua nemuririi
În cer, în doruri şi-n cuvânt.

Am vrut să-ţi las un vers din soare
Aşa cum tu ai fost mereu,
În ceruri azi e sărbătoare
Şi-a lăcrimat şi Dumnezeu.

Am vrut să-ţi cânte primăvara,
Dar anul ăsta n-a venit,
N-am versuri să descriu povara
Şi iarna care ne-a lovit.

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Să urce ea la cer apoi,
Dar azi serbăm o veşnicie
Ce a rămas să plângă-n noi.

poezie de Alexandra Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La aniversare

Cincizeci de ani au trecut
De când alături de tine,
O viaţă-ntreagă-am petrecut
Şi m-am simţit foarte bine.

Astăzi, la nunta de aur,
Trandafirii albi ţi-i dăruiesc.
Aş vrea să fiu un meşter faur
Şi visele să-ţi împlinesc.

Ştiu cât de mult tu ţi-ai dorit
Să ai în viaţă multă sănătate.
Cât am putut m-am străduit.
Mai mult, zău că nu se poate.

Asta nu ţine de mine.
Ea vine de la Dumnezeu.
Dacă-i rău sau dacă-i bine,
Nu-mi permit să judec eu.

De-a lungul vieţii am trăit
Împreună multe bucurii.
Cât am putut ne-am tot ferit
De-ale lumii neghiobii.

Astăzi, la aniversare
Te sărut dulce pe frunte.
Ai fost şi eşti femeia care
Merită flori multe, multe.

Din inimă ţi le dăruiesc.
Şi-ţi mai fac un legământ:
Cât voi trăi, eu te iubesc!
Acesta-mi e cuvântul sfânt.

Cu drag te-mbrăţişez pe tine,
Din suflet vreau să-ţi mulţumesc.
Ai trăit cincizeci de ani cu mine,
Încă cincizeci de ani îţi mai doresc!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să-ţi aduc iubito de pe mare?

Ce să-ţi aduc iubito de pe mare,
Ce să-ţi aduc iubita mea de pe ocean?
Ce să-ţi aduc iubita mea din depărtare,
Din timpul şi din mitul necontemporan?

Ce să-ţi aduc iubita mea din Atlantida,
Ce să-ţi aduc iubita mea de pe Olimp?
Ce să-ţi aduc iubito din legenda
Unui ţinut şi a unui ev uitat de timp?

Vrei să-ţi aduc poemele străvechi despre iubire
Şi diamante ferecate-n aur şi argint?
Sau amfore greceşti scăldate-n nemurire,
Din Sparta din Athena sau Corint?

Poate doreşti să îţi aduc numai seninul
Şi liniştea albastră din nemărginiri?
Ori poate vrei ca să-ţi aduc destinul,
Potopul şi blestemul unor mari iubiri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasa floare

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare:
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă floare

"Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?"
O întrebă în şoapte într-o zi.
"Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi."

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare:
"Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean"...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă trează...

Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Şi-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate şti.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minţi.

Eu ştiu că nu e loc de complezenţă
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absenţă
Să nu cădem cumva în derizoriu.

Adeseori destinului ne-am cedat
Însă doar ea ştiut-a să reziste.
Şi interogatoriu de a acceptat
E pentru că n-a vrut ca să insiste.

În viaţa mea au mai şi existat
Momente de suspans sau chiar supliciu.
Dar niciodată ea n-a pregetat
Să-mi dea un sfat sau poate un indiciu.

Tot ce vă spun acuma e poveste
Nimic nu e concret, chiar dac-aş vrea.
Iar calea de urmat în viaţă este
Dictată de dorinţa de-a putea.

De multe ori mi-am pus o întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Fără ca eu să fiu măcar în stare
Să te privesc fără să-nmărmuresc.

E o-ntrebare cu un iz retoric
Ce se-ntâlneşte doar la tine-n vis.
Şi rătăcind acuma prin cuvinte
Încerc să fac acum ce am promis.

Eu mă întreb acum c-un fel de ciudă
- De ce nu aş putea eu să renunţ?!
Dar e păcat de vreme şi de trudă
Iar tot ce fac nu este un denunţ.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funeralii pentru flori

Ea a spus, "... pot avea oricât de multe flori doreşte scumpa
mea inimioară şi de orice culoare, desigur..."

Ea iubeşte florile
o mulţime de flori
flori parfumate
ale frumuseţii şi-ale culorii
mănunchiuri de flori
proaspăt tăiate şi aranjate
să sugereze simbolic
că ea a fost întotdeauna
înzestrată pentru iubire
le păstrează aproape de ea
ele-i acoperă patul
pe care stă culcată...

atât de multe flori
flori parfumate
care să ascundă miasmele
unui suflet mucegăit
şi muribund...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, legendă şi credinţă

În magia nopţii-n care
sfânt Ion zidea cărare,
cu minuni la... apogeu
date, doar de Dumnezeu,

Cerurile s-au... deschis
spre a lumii paradis,
a trimis din sori culoare
pe-a īntinderii candoare.

Şi a dat picuri de viaţă
peste codri cu verdeaţă,
peste fân şi câmp cu flori,
ce se vor deschide-n zori.

Roua e şi ea părtaşă,
miruind pruncii din faşă,
când zâna fertilităţii
a coborât pe scara nopţii.

Zânele se-ntorc în şir,
pe pământ aduc delir,
şi în dansuri nelumeşti
reînvie vechi poveşti.

Sânziene, cu miros magic,
au putere antialgic,
au în ele stropi de soare,
râu de galben în culoare.

În buchete se-adună
flori rupte parcă din lună,
strălucesc mirositoare
cu puteri de leacuri, care,

Prinse în cununi, se spune,
în descânt cu gânduri bune,
dau puteri vindecătoare
iubirii dă dor, cărare.

Zboară sânziene-n noapte,
dau belsug în tot, şi-n toate,
miruiesc gradini şi câmpuri,
păsări fac să umple crânguri.

Vin din cultul geto-dacic,
reanimă ce-i nostalgic,
De vrei chipeş, tu să fii
spală-ţi faţa-n zori de zi,

Cu-n buchet de ‘'sânziene'',
dă cu rouă peste gene,
au un dar... miraculos,
numa'n zori când viu miros.

Ele, ne urzesc şi puntea,
cu lumini adapă mintea,
între ceruri şi... pământ
şi-ntre rugi duse de vânt.

Doar sfinţind cum se cuvine
noaptea zilei care vine,
vom simţi puteri divine
peste drumul către mâine.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!