Mai naște-mă
Mai naște-mă Mamă o dată
Și spune să fie sorocul,
În zori când floarea zâmbește
Și crapă în zece bobocul.
Mai naște-mă Mamă o dată
Când rouă în lacrimi se scurge
Și spune-i ursitei s-o țină
În cupă de crin și de sânge.
Mai naște-mă Mamă o dată
Când vulturul taie văzduhul,
Să-și lase visul pe clanță
Ca ușa să-mi fie deschisă.
Mai naște-mă Mamă o dată
Atunci când se crapă de ziuă,
Să scriu cu lumină cuvinte,
Și-n veac să rămân doar lumină!
Camelia Cristea
(Ferestre deschise, Editura Singur 2015)
poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015 (2015)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vulturi
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre rouă
- poezii despre mamă
- poezii despre lumină
- poezii despre flori
Citate similare

Naște-mă, Doamne!
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
În ochi de lagună cu pleoapa de cer
Să-mi fie trăirea senină și iată
Cu zorii lumină spre lume să zbier!
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O floare, ca nopții să-i fiu temnicer
Din alb să-i dau mireasma mea toată
Și-n zorii de zi sub lumină să pier...
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O undă albastră-n izvor să ofer
Oceanului aprig ce-n brațe m-așteaptă
Mai naște-mă, Doamne, un petec de cer...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ocean, poezii despre noapte sau poezii despre dimineață

Mamă, mai naște-mă o dată! Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară... Tu nu te speria numai din atâta și naște-mă mereu.
citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de Narcisa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate de Marin Sorescu despre viață
- citate despre sperieturi
- citate de Marin Sorescu despre sperieturi
- citate despre poftă
- citate despre mamă
- citate de Marin Sorescu despre mamă
- citate despre inimă
- citate de Marin Sorescu despre inimă
Mai naște-mă odată
Mai naște-mă odată mama,
Căci viața asta e prea grea,
Mă doare sufletul în mine,
Dar nu vă pot spune ce vrea,
Mai naște-mă odată mama,
Căci vreau să fiu eu lângă tine,
Să mă alini măicuță dragă,
Când mă simt rău și când mi-e bine
E prea gol mamă sufletul,
Căci nu mai pot nici respira,
E negru și pustiu în mine,
Dar nu mai pot nimic schimba
poezie de Silvia Tulbur (14 august 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre schimbare sau poezii despre negru

Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire... Mai naște-mă o dată.
citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Andreea C

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că există o clipă în viața lumii când toți oamenii se gândesc la mama lor. Chiar și morții. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce liniște trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aș avea o sticlă goală, aș scrie un bilet și l-aș lansa pe mare. «Mamă», aș scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!» Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Și naște-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.
citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere, citate despre moarte, citate despre existență sau citate despre ajutor

Re-naștere
Mai naște-mă odată și-nc-o dată!
Nu pot trăi în ură și-n păcat!
Căci de păcat mi-e inima-ntinată
Și sufletul îmi e întunecat.
Și de voi fi un fulger în furtună,
Ori avalanșă, vaiet ori vulcan,
Să simt eliberarea, vreau, în urmă,
Căci de iubirea vieții simt alean.
Poate că n-am știut să strâng lumină
În pumnul fraged, de păcat umbrit.
Poate furtuni m-au smuls din rădăcină
Și renăscând, abia m-am mântuit.
Dar eu îți cer: mai naște-mă odată!
Un zâmbet vreau să fiu acum... atât!
Poate că de tăceri sunt vinovată,
Dar vreau să pot s-o iau de la-nceput.
Cerșesc, străin, la porți, o alinare,
Devin de-acum copacul fără umbră
Și nimeni nu-mi mai calcă la piciare
Și lumi de pace-n mine se surupă.
O vrajă în neant se risipește,
O lume nouă-n mine-a evadat,
Mai naște-mă odată! Și păzește,
Să nu mă pot simți... ne-vinovat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vulcani, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre mântuire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Din temerile mele. Poezie în vreme de plandemie
De teamă de prezent, de teamă,
S-au năruit cetăți la mine-n gând,
Mai naște-mă o dată mamă
Și liniște mai dă-mi ca oarecând.
Opriți acest concurs sinistru
Cu frici iraționale-n pandemie
Întreabă-l, tată, pe ministru
Când se sfârșește-această comedie.
De sănătatea locului acesta
Să ne-ngrijim cu tot cu zăcământul,
Căci până se va încheia și pesta
Mă tem că ne va vomita pământul.
Atâția "suferinzi" bolesc impresii
Și temere de "boli" fără scăpare,
În secolul acestor mari concesii
Ajungi să nu mai crezi că altul "moare".
Suntem actori ai unei drame proaste
Și zilnic îmbrăcăm un tragic rol
Lăsați cortina peste-această oaste
De scelerați lipsiți de self-control.
Pericolul de-alienare crește
Cu cât privim nepăsători sceneta,
Regizorul din umbră tâlhărește
Opriți vă rog de-acuma și planeta.
Vreau să cobor la primele ninsori
Azilul de nebuni mă copleșește,
Spre Andromeda plec fără scrisori
În calea mea minciuna se sfârșește.
Acolo-ajuns, mă ia în pântec mamă
Și naște-mă spre-o viață mai frumoasă:
Să nu mai gem, să nu-mi mai fie teamă
Atunci voi ști c-am revenit Acasă!
Iar tu, femeie, unică mireasă
Cu pruncii noștri strânși într-un sărut
Să-mi fii printre străinii-aceștia: casă,
S-o iau încrezător de la-nceput.
Să-mi fii, tu, virus, și bacterie, și moarte,
Să-mi stai în sânge nesfârșit sindrom,
Să îmi semnezi spre galaxie pașapoarte,
Să-mi fii în carne dumnezeu și om!
13 decembrie 2020
poezie satirică de Cătălin Varga
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre încredere, poezii despre tragedie, poezii despre tată, poezii despre sărut, poezii despre sănătate sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Atunci când ești mamă, nu ești cu adevărat niciodată singură în gândurile tale. O mamă trebuie să gândească întotdeauna de două ori, o dată pentru ea și o dată pentru copilul ei.
citat din Sophia Loren
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre copilărie sau citate despre adevăr

Sora mea de est-moldavă
Sora mea însângerată
și de est și de moldavă
hai mai naște-te o dată
când n-o fi lumea bolnavă
Și de est și de moldavă
și de rană și de leac
fi din nou săracă-n slavă
nestrăină-acum și-n veac
Și de rană și de leac
haide naște-mă odată
cu bogat destin sărac
sora mea însângerată
Basarabia mea dragă
nemurirea mea beteagă
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (11 februarie 1996)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costel Zăgan despre timp, poezii despre sărăcie, poezii despre bogăție, poezii despre boală sau poezii despre Basarabia
Scrisoare
Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.
REFREN:
Aș vrea să fiu cu tine
Și să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!
Aș vrea să fiu cu tine
Și să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!
Tăicuțul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat și-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.
REFREN:
Aș vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!
Aș vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!
Mi-e dor de voi, părinții mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoței, de zurgălii
De oamenii care colindă.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!
cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre scrisori, poezii despre păr alb sau poezii despre păr
Mi-e dor de tine, mamă (variantă)
Când ești departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.
Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzești.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potolești.
Când ești acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.
De când ai plecat, mamă,
Eu nu știu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre zâmbet, citate de Dumitru Delcă despre mamă, poezii despre iubire, citate de Dumitru Delcă despre iubire, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre acasă, citate de Dumitru Delcă despre acasă, poezii despre Soare sau citate de Dumitru Delcă despre Soare
Nume
"My name is", "je m'apelle",
fără vreo importanță
"cum mă cheamă",
când poate aș fi doar cel
lipsit de aroganță,
dintr-o mamă
pur și simplu, ca un vițel,
sau cheia de la clanță,
ori metrul dintr-o vamă...
deci "kak tibia zavut",
sau "ei, come ti chiama"
e-o poreclire de altul dată,
brut,
după ce-n sunete a dat iama
printre silabe de băiat sau fată,
un uzufruct,
la care obligatoriu îi iei seama,
deja de alții atestată
și nu te reprezintă în niciun fel... ocult,
cu atâta știință adunată, rămâi osul, din zeama
în empirism amestecată...
nu tu; cuvinte, niște cifre, o dată!
Doar o dată... Un, a fost numit, odată!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre vamă, poezii despre sunet, poezii despre metrologie, poezii despre lungime sau poezii despre cuvinte

Mamă
Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.
Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunțiș,
Mi-e gândul la măritiș, mamă.
Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Și le dai pe card la toți,
Fată dragă, cât mai poți, mamă.
Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă ești fata lui tata, mamă.
Și-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.
Nașa Carantina știe, mamă,
De folos ce-are să-ți fie, mamă.
Stai aici și nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sărbători, poezii despre plâns, poezii despre muncă, poezii despre moarte sau poezii despre gânduri

Din lacrimă m-ai plămădit
(Cameliei Rogojinaru)
Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.
În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.
Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.
În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.
Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre inimă sau poezii despre icoane

Către Galateea
Îți știu toate timpurile, toate mișcările, toate
parfumurile,
și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău
ce tremur au și ce culoare anume,
și mersul tău, și melancolia ta, și sprâncenele tale,
și bluza ta, și inelul tău, și secunda
și nu mai am răbdare și genunchiul mi-l pun
în pietre
și mă rog de tine,
naște-mă.
Știu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiaza, după-orizontul,
dincolo-de-marea...
și tot ce e dincolo de ele,
și atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul și-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Și mă rog de tine,
naște-mă.
Știu tot ceea ce tu nu știi niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârșitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai
o spui,
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mișcătoare umbre ale sângelui tău,
și pietrele, pietrele - umbre de piatră
ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în fața ta și mă rog de tine,
naște-mă. Naște-mă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Genovica Manta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sprâncene, poezii despre sfârșit, poezii despre secunde, poezii despre râuri, poezii despre puls sau poezii despre mișcare
Ultima dată...
n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate
am doar vreme de-o seamă cu nimic și cu toate
n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră
doar o notă uitată-n suita de horă
n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă
nici noroc nici dreptate nici curaj și nici teamă
n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată
dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...
poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre tată, citate de Iurie Osoianu despre noroc, citate de Iurie Osoianu despre mamă, citate de Iurie Osoianu despre frică, poezii despre dreptate, citate de Iurie Osoianu despre dreptate sau poezii despre curaj
Azi mă rog...
Am cerut mamei să fie
Mamă, dar și veșnicie!
Pe când mama mă năștea,
Veșnicia semăna!
Am cerut mamei să fie
Mamă, dar și poezie!
Pe când mama mă creștea,
Poezie ea era!
Azi mă rog,
Măcar, o dată
Să o văd
Și să mă vadă!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie
De când ai plecat, mamă
De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
și tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veșnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îți caut chipul mamă și noaptea-n așternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrățișare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea și te-aștept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
și știu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.
poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, citate de Dumitru Delcă despre viitor, poezii despre trecut, citate de Dumitru Delcă despre trecut, citate de Dumitru Delcă despre timp, citate de Dumitru Delcă despre noapte sau citate de Dumitru Delcă despre frică

Mamă, vine toamna
nici eu nu mai sunt cel care am fost
știi bine asta
mamă
mimez doar ceea ce am fost
o parte din mine se clatină
precum vântul
din când în când
mă uit în oglindă și mă contrazic
de dragul a ceea ce am fost
m-aș pregăti să-și cer ceva dar
cuvintele mi se transformă în umbre
aidoma apei în gheață
vine toamna mamă și
cuvintele nu se mai leagă
știu
tu plângi și desenezi umbre
pentru atunci când
ne vom reîntâlni
mamă,
vine toamna
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre gheață, poezii despre desen sau poezii despre apă

Întoarce-te mamă! ...
Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii și fruntea febril!
Mai spune-mi o dată povești cu-mpărați,
Cu pruncii lor veseli, ce-adorm răsfățați.
Mai dă-mi înc-un zâmbet și-o vorbă de-alint,
Chiar dacă și-acestea adesea te mint.
Îți jur că dorința mea are un rost,
Să simt pentru-o clipă ce-aș fi și n-am fost.
Când plâng din nimica, tu lacrimi să-mi ștergi
Și plină de grijă spre mine s-alergi.
Cu boala când lupt și mă scald în sudori,
Fii zâna mea bună și-alungă grei nori!
La orice femeie ce trece pe-alei
Privesc cu speranță și-n gând strig:- Mă vrei?!
Dar nu milă caut în ochii lor goi,
Ci-aduceri-aminte și dorul de noi.
De mână mă poartă destinu-n străini,
Pe căi neumblate și pline de spini.
Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii și fruntea febril!...
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre copilărie, poezii despre ochi, poezii despre nori, poezii despre minciună sau poezii despre medicină