
Rondelul regăsirii
Cu ochi diverși azi mă privesc
Și-mi fac regală danie,
Aproape că nu-mi amintesc
Ultima spovedanie.
În vechea oglindă-ntâlnesc
Alta, EU în agonie,
Aproape că nu-mi amintesc
Ultima spovedanie.
O lume nouă construiesc,
Schimb norii cu grijanie,
Cu-n nou albastru mă hrănesc,
Mă-mbrac în prihănie...
Cu ochi diverși azi mă privesc...
rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre spovedanie, poezii despre schimbare, poezii despre nori sau poezii despre albastru
Citate similare

Ceremonie de visuri
Într-o zi geroasă,
mult timp de la ultima spovedanie,
în reflexia oglinzii mă privesc,
cu o inimă diversă vorbesc.
În versuri dezvolt acum expilicit
o lume din care alung urâțenia,
apoi să ies salvat și fericit
în ceruri senine să-mi așez ceremonia
visurilor pure din care renasc mulțumit.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre vorbire
- poezii despre versuri
- poezii despre urâțenie
- poezii despre timp
- poezii despre salvare
- poezii despre poezie
- poezii despre mulțumire
Dorințe de orb
Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta și nu voi știi.
Cerul o să mi-l amintesc,
Precum și marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Și firea ta puțin cam agitată.
O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Și de privirea ta ca un șiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.
Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aș vrea,
De buzele roșu ca focul,
Pe care le purta doar ea.
Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul știe să descoasă.
La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Și la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viitor
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
- poezii despre ploaie
- poezii despre noroc
- poezii despre iubire
- poezii despre foc
- poezii despre dorințe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Privește-mă-n ochi...
Privește-mă-n ochi când ești cu mine,
Privește-mă-n ochi, să știu de ți-e bine,
Privește-mă-n ochi, că doar o privire,
Privește-mă-n ochi, mi-aduce fericire.
Privește-mă-n ochi, că și ochii vorbesc,
Privește-mă-n ochi atât cât trăiesc.
Privește-mă-n ochi, e tot ce-mi doresc,
Privește-mă-n ochi, nu-mi spune "te iubesc".
Privește-mă-n ochi, să știi ce gândesc,
Privește-mă-n ochi, să vezi cât te iubesc!
Privește-mă-n ochi, oricine ai fi,
Privește-mă-n ochi, bărbat sau copil.
Privește-mă-n ochi, nu-ți cer prea mult,
Privește-mă-n ochi, să-ți văd a lor tumult,
Privește-mă-n ochi chiar de nu-mi vorbești,
Privește-mă-n ochi, e deajuns să mă privești.
Privește-mă-n ochi, să pot să-nțeleg,
Privește-mă-n ochi, ce drum să aleg...
poezie de Mariana Simionescu (15 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre fericire, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre copilărie sau poezii despre bărbați
Păcat neiertat
Mergând la spovedanie,
C-a înjurat de "grijanie",
Popa nu l-a miruit...
- Aprig... l-a afurisit...
epigramă de Constantin Enescu (8 decembrie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre spovedanie

Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău și te iubeam.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sâni, poezii despre păr, poezii despre noapte, poezii despre muzică, poezii despre cuvinte, poezii despre crengi sau poezii despre apă

Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău și te iubeam.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul
A fost o zi, nu știu în ce zi,
Nu-mi amintesc la ce oră
Dar îmi amintesc că te-ai întâlnit,
Te-ai auzit, ai strigat, ai trăit.
Îmi amintesc evadarea ta...
Ai ieșit dintr-o gaură de viață
Și te-ai născut cuvânt fără voce.
Acum că te-am citit,
Nu-mi amintesc de ce...
În acea zi, în acel moment
Te-ai găsit căutând în mine,
Pe mine sau pe lângă mine.
Ai fost în așteptare
Sau mai ești încă,
În acel moment, în locul acela
Mi-amintesc...
Era plin de absența mea.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre naștere

Nu-mi amintesc visele. Sunt una dintre acele persoane ciudate. Știu că sunt trucuri și lucruri pe care le poți face, dar nu-mi amintesc visele.
citat din Jayma Mays
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare

Certitudine
privesc în jos apa cea lină
privesc spre cer albastru sus
pulsează-n jurul meu lumină
mă simt departe de apus
cu bucurie trăiesc clipa
ce Dumnezeu mi-a dăruit
și nu-mi permit să fac risipă
neîmplinind ce mi-am dorit
cu certitudinea-n privire
că sunt... exist... și incă pot...
deschid în cartea vieții file
alung ideea de robot...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roboți, poezii despre religie, poezii despre lumină, poezii despre existență, poezii despre cărți, poezii despre cadouri sau poezii despre bucurie
Cerneală peste pleoape
Departe-i dimineață, cu abur și pustiu
Aproape e doar frigul, și-un cer de cenușiu
Departe e chemare, e fugă și dorință
Aproape e visare, căldură, neputință...
Departe sunt întruna, mai mult decât aproape
Cu ochi întorși-năuntru, cerneală peste pleoape
Aproape sunt în vis, mă caut, mă privesc
Mă-ating cu mâini febrile, mă simt și mă trăiesc...
poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre dimineață sau poezii despre abur

- spovedanie
- Spovedanie: declarație privată din proprie inițiativă, cu răspundere limitată.
definiție aforistică de David Boia (13 iunie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre spovedanie, aforisme despre responsabilitate sau aforisme despre limite

Nu-mi amintesc
Nu-mi amintesc spasmele morții
Dintr-o altă viață,
Din cursul celor trei mii de rotații.
Nici doliul de pe chipuri străine,
Prieteni sau rude cu mine...
Frământări, modelări,
Anotimpuri sau patimi.
Carnea mea s-a-mpărțit
Multor guri... Este prețul plătit
La păcatul din mine.
Sunt o Evă-femeie,
Alunecoasă, șerpuielnică,
Împodobită cu nuri.
Nu-mi amintesc nici de
Întoarcerea mea acasă,
Printre morții mei vii -
Un atom rătăcit pe poteci viorii.
Văd doar imaginea unei singure morți -
A celor știuți -
Chipuri înăsprite de teamă
De plâns și de noapte,
De etern și de tern,
În căutarea NIRVANEI -
Dulce pământ al făgăduinței.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vioară, poezii despre rude, poezii despre prietenie, poezii despre plâns, poezii despre plată sau poezii despre imagine
Spovedanie
Iubito, azi îți cer iertare,
Să mă ascund e în zadar,
Ne-nchipuit de rău îmi pare
Că am greșit... atât de rar.
epigramă de Dan Căpruciu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre iubire, epigrame despre iertare sau epigrame despre greșeli

- spovedanie
- Spovedanie: Adevărul gol-goluț.
definiție aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (13 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre adevăr

Epitaf (la "Ultima spovedanie")
Dumnezeu, mimând mirarea
Celor scrise, fel de fel
Îți va accepta iertarea...
Dar... te va chema la El!
epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre religie sau epigrame despre Dumnezeu
Vă rog nu-mi cereți...
Să-ncerc să fiu mai filozof?
Dar cum să-ncep? Cu of!, of!, of!?
Vă rog nu-mi cereți să îmi schimb
Naturalețea când mă plimb.
Vă rog nu-mi cereți să mă-ntrec
Cu-n înțelept chinez sau grec
Căci nu doresc sofisticări
Ci gânduri cu versificări.
Nu pot să fiu ce alții sunt,
N-am mintea unui om cărunt
Urmez o stea din Univers
Și nu pot să m-opresc din mers.
Să-ncerc să mă opresc din scris?
M-aș duce, iute, spre abis
Vă rog nu-mi cereți să cobor
În spațiul fără vreun izvor.
Desigur, nu mă răzgândesc
Și cu lăuntru-mi vă privesc
De-mi cereți întâmplări din Carte
Vă spun de-o viață după moarte.
M-aș bucura să ne-ntâlnim
Spre zări stelare să pornim
Nu-mi cereți gândul să mi-l schimb
C-aș vrea să vă arăt un Nimb.
Să-ncerc să fiu mai "nu știu cum"?
Nu vreau încurcături pe drum
Ci merg spre Paradis cântând
Credința nu pot să mi-o vând.
Vă rog nu-mi cereți să renunț
Am pentru voi un scurt anunț:
Destinul mi-a fost modelat
De Adevăr, nu de Pilat.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (16 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre înțelepciune, poezii despre rai, poezii despre păr cărunt, poezii despre prăpăstii, poezii despre plimbare sau poezii despre filozofie
Spovedanie
Aveam un semn de întrebare,
Mai totdeauna fiind trist
Și, de atâta întristare,
M-am convertit
Epigramist!
epigramă de George Tătăruș din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tristețe sau epigrame despre epigrame

Spovedanie
S-a dus la preot să se spovedească
Cu-o față chinuită de... băbească
Iar preînaltul, ca să îi intre-n joc
I-a dat aghiazmă și i-a urat... noroc!
epigramă de Gheorghe Gurău (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre noroc

Spovedanie
E Postul Mare și evit
Ispitele ce-mi ies în cale,
Țin post, dar fără voie-nghit
"Gogoșile" electorale!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna
nu-mi amintesc să fi tras cu praștia-n vrăbii
să fi băut o cană cu vin cu vreo puștoaică
la telejurnal sau mihaela nu aveam cum să mă uit
televizorul era în camera părinților iar eu veșnic
citeam cu lanterna aia din tablă cu baterie pătrată
ascunsă sub plapumă cartea pe care
o voi scrie mâine
nu-mi amintesc să fi fost vreodată mai tânăr decât astăzi
deși cănile nebăute mă latră și mă scuipă din ochi pe stradă
telejurnalul a devenit totuna cu un fel de mihaela
știu asta de la lucrătorii salubrizării urbane
care tot strâng camerele părinților aruncate de la ferestre
în televizoare minuscule
din greșeală am călcat pe-o laternă sau pe ecoul luminii
vin vrăbii, din ce în ce mai multe vrăbii, ridiculizându-mă
amărâtule n-ai nici măcar praștie
trec niște, cum să spun, un fel de mâine (de ce nu are plural?)
prin articulațiile falangelor
se-ntrec amorțirile să caligrafieze ceva spațial probabil
o plapumă, albastru ba verde ba nu
învelește, învelește frigul, eu rămân pe dinafară și nu mă mir
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre televiziune, poezii despre vrăbii, poezii despre verde, poezii despre tinerețe, poezii despre prezent, poezii despre oraș sau poezii despre greșeli