Asul de Cupe (Sonet Tarot)
A venit vremea să asculți chemarea
Inimii tale, care îți vorbește;
Urmează cu încredere cărarea,
Căci soarta lucruri bune-ți pregătește:
Relații noi, trăiri deosebite,
Iubire multă, sensibilitate,
Tot felul de momente fericite
Și-un sentiment plăcut de libertate.
Dar dacă mintea-ți este egoistă
Nu poți s-auzi a inimii chemare
Și viața atunci îți pare foarte tristă,
Cauți iubirea, însă ea dispare.
Acum se pun semințele iubirii
Sau cele rele ale pătimirii.
poezie de Octavian Cocoș (18 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre încredere
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre libertate
- poezii despre inimă
- poezii despre fericire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
În iubire există doar împărtășire, nu există nici un consum. Dacă apare consumul, atunci mercantilismul minții a transformat iubirea într-o afacere. Atunci totul devine o trudă istovitoare înspre mormânt. Când Prezența împărtășește Prezența, această este cea mai înălțătoare iubire. Totul poate înflori aici. Când iubirea este predată minții și fricilor ei, totul devine toxic, nu doar relația în sine ci și aerul pe care-l respiri. Orice ar fi, nu-ți preda iubirea, inima minții acestei lumi, doar ți-o va nărui. Iubirea este comuniune cu pacea inimii, ești ca un copil ținut în brațe de Tatăl Ceresc, în afara iubirii, totul este deșertăciune. Mintea este foarte invidioasă pe fericirea inimii, pentru ea iubirea pare atât de iresponsabilă, de imatură, nu-i așa? Dar totuși, chiar și mintea, prinsă în propria-i temporalitate halucinantă și devenire înlănțuitoare, tânjește să se dizolve, să se odihnească în brațele iubirii.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate despre inimă
- citate despre devenire
- citate despre pace
- citate despre iresponsabilitate
- citate despre invidie
- citate despre frică
- citate despre flori
- citate despre fericire
Lanțul de iubire
Dacă iubirea e un lanț, să piară!
Ca omul să nu fie asuprit,
Căci vrea să aibă inima ușoară,
Nu să se simtă sclav năpăstuit.
Dacă iubirea e un lanț, s-o smulgem
De câte ori se cuibărește-n piept,
S-o alungăm și triști să nu mai plângem,
A fi robiți de ea este nedrept.
Dacă iubirea e un lanț, femeie,
Să ne ferim de ea acum și-n veci,
N-avem nevoie de a ei scânteie,
Și vom fi liberi, însă.. singuri, reci.
poezie de Octavian Cocoș (11 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sclavie, poezii despre plâns sau poezii despre femei
Nu poți fi în plinul inimii tale, decât dacă te ierți pe tine însuți și îi ierți pe ceilalți. Nu poți fi în plinul inimii tale, dacă ești îngrijorat sau furios. Nu poți fi în plinul inimii tale, dacă respiri superficial sau cu greutate.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre superficialitate, citate de Paul Ferrini despre inimă, citate despre iertare, citate despre greutate sau citate despre furie
În cele din urmă, este vorba de libertatea chiar față de conceptul de libertate. Aceasta este sfârșitul străduinței. Ne-am îndreptat atenția și tot efortul spre a deveni cineva, cel mai bun. Este natural, este povestea întregii omeniri. Dar nu este libertate. Prin toate mijloacele fii cea mai înaltă expresie a ceea ce poți să fii. Schimbă ceea ce simți că nu servește libertății tale, urmează-ți chemarea inimii, dar nu considera expresiile trăite ca fiind Sinele.
Mooji în So simple - Atât de simplu - Momente Mooji - Papaji
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre înălțime, citate despre viață, citate despre sfârșit sau citate despre schimbare
Libertate și iubire
Ce dulce e iubirea la-nceput
Atunci când te alegi cu un sărut.
Când inimile împreună oftează,
Iar nodul este strâns și nu cedează.
Dar nu uita, când curte faci cuiva
Iubirea-i fericire, dar și inimă rea.
Când unii râd, tu poți să-ți pierzi iubirea
Când alții plâng, tu poți să-ți uiți trăirea.
Fiindcă iubirea vine ori mai zăbovește
Așa cum soarta noastră o dorește.
Ea stă mai mult când este dojenită
Râde și pleacă când e mulțumită.
Tu fă ca marea să devină calmă,
Și fă ca crinul să miroasă-n palmă,
Și fă ca plopul să nu mai tresară
Și fă iubirea să nu mai dispară.
Iubirea e un foc ce dă să fie stins
Cu frumusețe nouă el trebui reaprins.
Ale iubirii aripi în colivie pier
Numai în libertate se-nalță pân' la cer.
Căci poți opri albina să nu rătăcească
Și guguștiucu-n ramuri să nu gângurească?
Așa și cu iubirea, în lanțuri încetează
Atunci când nodu-i strâns și nu cedează.
poezie de Thomas Campbell, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre sărut, poezii despre mulțumire sau poezii despre frumusețe
Soarele (Sonet Tarot)
În viața ta acum e numai soare
Totul îți merge bine dintr-o dată
Ești optimist, ai lumea la picioare
Și fericirea ți-e asigurată.
Ai renăscut din propria ruină
Te simți purificat prin suferință
În fața ta toți oamenii se-nclină
Și-ți poți îndeplini orice dorință.
Însă atunci când soarele dispare,
Căci norii negri fața îi maschează,
Puterea lui își pierde din vigoare,
Iar planurile tale eșuează.
Și spiritul din tine e un soare,
Dar dacă-l neglijezi, el nu răsare.
poezie de Octavian Cocoș (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre suferință, poezii despre picioare, poezii despre optimism, poezii despre nori, poezii despre negru sau poezii despre măști
Iisus Hristos: Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăiește gura lui.
replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:45 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism, citate de Sfântul Luca despre creștinism, citate despre Iisus Hristos, citate de Sfântul Luca despre Iisus Hristos, citate despre oameni răi, citate despre oameni buni sau citate despre gură

Farmecul existenței este că nu te poți baza pe nimic. Totuși, cele mai importante lucruri în viața asta sunt, cred eu, cele pe care le-am decelat din trei spectacole regizate de Lucian Pintilie: iubirea, memoria (nu cea mecanică și plictisitoare, ci aceea care îți salvează conștiința, asa cum mi-a salvat-o mie în pușcărie) și umorul. Dacă te naști cu ele e foarte bine; dacă nu, se pot învăța, gândindu-te foarte mult la ele, reprezentându-le în diverse circumstanțe. Ceea ce salvează cele mai proaste și ingrate împrejurări, ceea ce este esențial, este totuși iubirea. Iată concluzia, după o viață de om: nimic nu contează în afara iubirii.
Alexandru Paleologu în Breviar pentru păstrarea clipelor (2005)
Adăugat de Maria Larisa Petrache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre umor, citate despre salvare, citate despre prostie, citate despre naștere, citate despre existență sau citate despre conștiință
Vorbește, Doamne...
Vorbește, Doamne, căci sînt rob
și robul Tău ascultă.
Mai toarnă-mi iar ulei în ciob,
mai dă-mi din grîul Tău un bob
și dragoste mai multă!
Vorbește, Doamne, căci în piept
mi-e inima firavă.
Nebun mă face-orice-nțelept.
Dar eu cu mai mult dor Te-aștept
în vremea de zăbavă...
Vorbește, Doamne, căci sînt gol
și-mi bate-n suflet vîntul.
Căci mii de corbi îmi dau ocol,
de cînd pe-al inimii pristol
Ți-ai așezat Cuvîntul.
Mai dă-mi din pîinea Ta un drob
și flacără mai multă.
Chiar dacă-s fiu și nu-s un ciob,
dar eu din dragoste sînt rob
și robul Tău ascultă...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costache Ioanid despre inimă, citate de Costache Ioanid despre vorbire, poezii despre suflet, citate de Costache Ioanid despre suflet, citate de Costache Ioanid despre sclavie, poezii despre nebunie, citate de Costache Ioanid despre iubire, poezii despre foc sau citate de Costache Ioanid despre foc
Lucruri efemere
Tinerețea-i trecătoare,
Ca o floare ce înflorește
Și-apoi seara, pe răcoare,
Imediat se ofilește.
Frumusețea-i o fațadă
Ce te umple de-ncântare
Te răsfață, te dezmiardă
Și într-o bună zi dispare.
Fericirea te uimește,
Dar nu-i nimeni să priceapă,
Cum, deodată, ștrengărește,
Printre degete îți scapă.
Iubirea e minunată
Este jocul vieții-n doi
Ea de Dumnezeu e dată
Și tot El o ia înapoi.
Bogăția te-nsoțește
Uneori până la moarte
Poți trăi împărătește
Și de toate să ai parte.
Însă ce mare tristețe
Nu poți cumpăra iubire,
Tinerețe, frumusețe
Sau vreun strop de fericire.
poezie de Octavian Cocoș (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre tinerețe, poezii despre seară, poezii despre răsfăț sau poezii despre religie
Suferința inimii și suferința minții
Suferința inimii tale
Și suferința minții tale
Nu vor fi niciodată la fel.
Indiferența la suferință a minții tale
Este cea mai bună dovadă.
Acceptarea suferinței din partea inimii tale
Este cea mai bună dovadă.
Diferența dintre suferința inimii
Și suferința minții este următoarea:
Suferința minții evadează din colivia corpului,
Suferința inimii zăbovește în viața realității.
poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Sri Chinmoy despre viață, poezii despre realitate, citate de Sri Chinmoy despre inimă, poezii despre indiferență sau poezii despre corp
Sonetul 8
Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă privește
Și cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispitește.
Și fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc și-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetișcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă și ciudată.
Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.
poezie de Octavian Cocoș (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre zâmbet, poezii despre noapte, poezii despre frică sau poezii despre fete
Sonetul 8
Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă privește
Și cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispitește.
Și fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc și-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetișcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă și ciudată.
Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.
poezie de Octavian Cocoș (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce anume nu poate fi băut de vinul minții, la masa cunoașterii, Acum, Aici și nu poate fi atins, este intangibil? Ce anume este Nenăscutul care este Acum, Aici și face posibilă manifestarea efemeră a născutului? Ce anume este o certitudine care așteaptă de veacuri la ușa inimii tale? Căutătorul dispare în căutare, regăsindu-se ca fiind Cel Veșnic căutat. Nu urmează nimic.
Atmaji Maharaj în Înainte ca Tatăl să existe, eu eram
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vin, citate despre timp, citate despre posibilitate sau citate despre cunoaștere

Tot răul vine de acolo că oamenii își închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poți purta fără iubire, poți să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, față de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieții omenești. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, așa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalți fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire față de oameni, stai liniștit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.
Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de Simona Bozintan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Lev Tolstoi despre iubire, citate de Lev Tolstoi despre viață, citate despre reciprocitate, citate despre legi, citate de Lev Tolstoi despre legi, citate despre fier, citate despre copaci, citate despre adevăr sau citate de Lev Tolstoi despre adevăr
Felul în care alegi să reacționezi la ceea ce ți se întâmplă influențează foarte mult calitatea vieții tale. Viața fiecăruia dintre noi este presărată atât cu suișuri cât și cu coborâșuri, cu momente senine și clipe întunecate, iar felul în care treci prin toate acestea îți determină puterea ta interioară. Viața ta este oglinda atitudinii și mentalității tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre calități sau citate despre calitate
Regina de Spade (Sonet Tarot)
Femeie perspicace și deșteaptă,
Onestă, receptivă, vizionară,
Nu minte, nu înșală, este dreaptă,
Iar gândul până-n depărtări îi zboară.
Învață lucruri noi cu ușurință,
Căci are-o minte foarte ascuțită,
Și dovedește multă elocință
Cu vorba ei prea bine cumpănită.
Dar uneori e dură, arogantă
Urzește planuri cu intenții rele
Spune minciuni, e falsă, intrigantă
Și poate să îți facă zile grele,
Căci mintea-i ca o sabie ușoară
Te apără de rău sau te omoară.
poezie de Octavian Cocoș (9 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre viziune, poezii despre timp, poezii despre oratorie, poezii despre monarhie, poezii despre minciună sau poezii despre inteligență

Taci...
Taci... ascultă...
Pulsul urcă sălbatic spre tâmplă.
Tăcerea... doar ea știe
să vorbească inimii tale
în limbajul sufletului meu.
Cuvăntul tăcerii
se naște croit din culoarea vie
a inimii.
Îl îmbrac într-un sărut
și apoi îl trimit către tine.
Atât doar... lasă-mă să-l cos
pe aripile inimii tale,
să auzi când iubirea mea
îți vorbește în șoaptele tăcerii.
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre puls, poezii despre naștere sau poezii despre culori

Inima
Luna, soarele sau o floare...
Toate ți le ofer, iubita mea
Permite-mi să te mângâi
Cu toată intensitatea inimii mele
Permite-mi mișcarea inimii în diferite lumi
Permite-mi creația și lumina.
Cred că muzica sufletului tău m-a stimulat
Într-atât încât voi crea doar lumina dragostei dintre noi.
Arată-mi inima ta în albe trăiri.
Continuă să mă săruți, din priviri!
Am nevoie de tine, în această noapte
Sau poate mâine,
Cuprinde-mi mintea cu liniștea ta, monumentală!
În noaptea asta, m-am dăruit ție
Cu toate trăirile mele, cu toate emoțiile și trecutul meu.
Permite-mi să fiu un om de încredere,
Confesează-mi-te pentru a găsi liniștea sufletelor pereche!
Timpul va fi prieten bun și ne va permite lumina.
Acum te ating, ca pe un real partener...
Și mă las purtată de valul iubirii pure.
Arată-mi dragostea ta!...
Descoperă-te tot, în fața mea!
Dincolo de privirea ta... văd misticismul..,
Enigmatice momente... le opresc pentru a crea lumina iubirii
Și va arde ca o făclie... ca o lumină vie!
Arată-mi iubirea ta!
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre trecut
Sonetul 3
Dorință, îndoială, căutare,
Speranță vie, așteptare lungă,
Dar soarta este neîndurătoare
Nu vrea la tine dorul să-mi ajungă.
Așa că îmi rămâi necunoscută
Oricât te-aș căuta cu fantezia
Exiști în depărtare, nevăzută,
Și simt că mă cuprinde nebunia.
Dac-aș putea să zbor ca pescărușul
Și să te văd ca peștele în ape
Aș înțelege care-i chițibușul
Prin care să te fac să-mi fii aproape.
Dar pentru că n-am aripi călătoare
Mă rog ca tu s-auzi a mea chemare.
poezie de Octavian Cocoș (1 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre existență, poezii despre dorințe, poezii despre dor sau poezii despre aripi