Zeii bătrani ştiu încă să petreacă!

fragment

Iubiti colegi purtand acelasi hram!
Sunt patruzeci de ani - o vesnicie!
De cand, intaia oara, ne porneam
De-aici, ca o superba herghelie
De manji nestiutori de bici si ham.
Eram frumosi: purtam vapaia pura
Care se-arata-intreaga pe figura.
Acuma, iata-ne - si mai frumosi;
De frumusete grea, interioara,
Care ne face - poate - mai sfiosi,
Caci n-are focul viu de primavara
Al astrilor puternici si gelosi,
Ci doar surasul palid care-inseamna
Caldura blanda-a soarelui de toamna.
Ei si!? Intelepciunea unei vieti
E s-o traiesti, pe fiecare treapta,
Prin ceea ce-i e propriu, si sa-nveti
a-i da, necontenit, masura dreapta.
Sa-i dam, deci, acceptatei batraneti
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipa
Prin tot ce-a fost recolta si risipa.
Noi, toti, ne-am pregatit candva, de zbor
Aici, intre aceste ziduri sfinte.
Azi am venit sa ne rostim in cor
Recunostinta inimii, fierbinte...

.........

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!

Iubiţi colegi purtând acelaşi hram!
Sunt patruzeci de ani - o veşnicie!
De când, întâia oară, ne porneam
De-aici, ca o superbă herghelie
De mânji neştiutori de bici şi ham.
Eram frumoşi: purtam văpaia pură
Care se-arată-întreagă pe figură.
Acuma, iată-ne - şi mai frumoşi;
De frumuseţe grea, interioară,
Care ne face - poate - mai sfioşi,
Căci n-are focul viu de primăvară
Al aştrilor puternici şi geloşi,
Ci doar surâsul palid care-înseamnă
Căldura blândă-a soarelui de toamnă.
Ei şi!? Înţelepciunea unei vieţi
E s-o trăieşti, pe fiecare treaptă,
Prin ceea ce-i e propriu, si să-nveţi
a-i da, necontenit, măsura dreaptă.
Să-i dăm, deci, acceptatei bătrâneţi
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipă
Prin tot ce-a fost recoltă şi risipă.
Noi, toţi, ne-am pregătit cândva, de zbor
Aici, între aceste ziduri sfinte.
Azi am venit să ne rostim în cor
Recunoştinţa inimii, fierbinte,
Omagiul cald, al nostru-al tuturor,
Adus acum liceului prin care
Am cunoscut întâia consacrare.
Tot ca elevi, dar azi mai silitori,
Venim să strângem generoasa mână
A unor fără seamăn profesóri
Celor de-aici, şi celor din ţărână,
Întotdeauna le vom fi datori:
Căci tot ce le plătim, până la moarte,
Din ce ne-au dat, e doar o mică parte.
Ne-am adunat să spunem, fără glas,
Prezent! în numele unor prieteni
ce nu-s aici; acei care-au rămas,
devreme sau târziu, sub triste cetini;
să ne-împlinim cucernicul popas
la cerul lor cu astre scufundate
ce-aşteaptă azi un semn de pietate.
Suntem aici pentru-a răspunde-acum
La întrebarea: Ce-aţi făcut în viaţă?
E o-ntrebare de sfârşit de drum?
Eu cred că nu: răspunsu-i încă-n faţă.
Ci-n clipa când îl vom rosti, oricum
Ne-ar fi - cărunt sau încă negru - părul,
Doar urma noastră spune adevărul.
Ne-am adunat ca să-adunăm acest
Teribil adevăr al vieţii noastre
Cu tot ce are mândru sau funest
Din biruinţi, speranţe şi dezastre,
Să nu rămână-n pulberi nici un gest,
Ci-însumat-ca un mirabil număr
Să-l ducem împreună, toţi, pe umăr.
Ne-am adunat să ne copilărim.
Să dezgropăm din noi crenguţa verde
A unui veşnic tânăr vifleim
Pe care sufletul nicicând nu-l pierde,
Şi-ncărunţiţi cum suntem să-l trăim
Din nou: în cântecele şi-n credinţa
Care din leagăn ne-au scăldat fiinţa.
Iar dacă-i scris ca orele de azi
Să bată a supremă întâlnire
Aprindeţi-vă sorii din obraz,
Fiţi numai bunătate şi iubire,
Şi-orice cuvânt rostiţi-l în extaz!
Sărutul cel din urmă, ca şi-ntâiul,
Să ne vegheze-n flăcări căpătâiul!
Prieteni şi colegi - bine-aţi venit!
În lupta noastră crâncenă cu timpul,
Hai să ne credem încă la zenit!
Restauraţi, deci, pentr-o zi, Olimpul!
Daţi întâlnirii nimbul cuvenit!
Din mână-n mână cupe mari să treacă:
Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Candva fecioarele acestui astru
ieseau sin casa, gangurind abia,
purtand pe umeri ca un scut albastru
o frumusete limpede si grea.
Iar umbra ei, cazand din mers pe plante
le-ncovoia pentru putreziciuni
si pentru-acele sfinte diamante
ivite cu trufie in carbuni.
Iar tu, iubito, suferind cu pasul,
gaseai in zare fluviul descantat
de salcii triste, lacrimand in ceasul
cand luna-si scoate cornul argintat.
Si toate coborati in val cu scuturi
roscate in amurg si negre-apoi.
Minusculi stropi si ochi imensi de fluturi
cadeau pe umerii rotunzi si goi.
O, scutul nu parea sa se scufunde!
Cazand adanc, te minunai si tu
ca trupul vostru diparea in unde,
dar frumusetea trupurilor nu.
Iar fiarele setoase, mai la vale,
privind cu ochiul rosu de pe mal,
cu alt luceafar se-ntorceau din cale
uitand sa guste fermecatul val.
Tarziu, fara vestmant, tinand cu mana,
lunatice, voi ascundeati sub scut
placerea-nspaimantata si tarana
din care trupul vostru s-a nascut...
Candva, femeile acestui astru
puntau o alta frumusete, gre.
si nu visau ca scutul ei albastru
odata, de pe umeri, va cadea.
Iar spre sfarsitul unei nopti amare,
cand fiicele iesira dintre flori,
cu sani sfiosi si umeri goi pe care
cadeau cu sabii aspre tineri zori,
- trecu incet si scutul tau, iubito,
sa apere un numar mai frumos
si clipa mare pe care-ai sfintit-o
in pantece cu tipat dureros.
Acum iata: stati plangand in noapte,
caci fiicele isi trec stravechiul scut
la alte fiice, mandre, fara sopate,
ca intr-un joc de-a pururi cunoscut,
Si plangeti fluviul linistit si pasul
cu care veti intra-n acelasi val
si salciile jalnice si ceasul
pana sub luna-ntarziat pe mal.
Cand scutul falnic o sa se scufunde,
cazand adanc, te vei mira si tu
ca frumustea a pierit in unde,
tarana trupurilor insa nu...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surasul

Din departarea inimii,
Traind pustiu, neprihanit,
Plutesc deasupra mimicii
Si nu mai pot sa fiu oprit.

Un sufletul ce-a fost candva,
Pustiu si inguratic,
Aievea isi va preschimba,
Surasu-i enigmatic.

Nimic din tot ceea ce-a fost,
Nu se va da uitarii,
Petrec rapus si fara rost,
O cazna a iubirii.

Surasul ce candva palea,
De clipa reintalnirii,
Acum... trecut precum o stea,
Sta-n culmea amintirii.

Nu voi sa nu mai stiu de tine,
Sa-mi numar zilele plangand,
Gandindu-ma la tot ce-i bine,
Lasandu-mi clipele pe-un rand.

As vrea, ca tot ce-n asta lume,
A pregetat blandete,
Brazdand Pamantul doar cu-n nume,
Preschimba-se-n tristete.

Surasul lin, care-n trecut,
Impresara sarutul,
Haotic, devenind placut,
Va intreprinde totul.

poezie de Dănuţ Bărbuşelu
Adăugat de Dănuţ Bărbuşelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea unei veri

Din amintirea de-asta vara
Patrez doar simplul "te iubesc"!
Privesc si azi spre asfintitul
Ce imi placea sa il privesc.

Singuratatea ma-nconjoara
Tacerea-i lacrima si ea
Eu iti repet a mia oara
Te-astept si azi iubirea mea.

Dar voi ramine-o vesnicie
Cu dorul tau nebiruit
Caci dragostea, a fost sa fie
Un vis de ziduri strajuit.

Si chipul tau si fata-ti clara
Le am, le port cu mine-acum
In viata asta mea sprintara
In viata unui om nebun.

Iubire, de vei vrea acuma
Sa uiti de toate, sa revi
Nu-ti pot da-n dar Soarele, Luna
Ci doar caldura inimii.

Speranta-i mare, e deschisa
Te-nconjur ca pe-un vis frumos
Gindesc la dragostea promisa
Mi-e dor de glasul tau duios.

A fost o vara dureroasa
A fost o vara de traire
Iubirea ta asa frumoasa
E astazi doar o amintire.

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartirea de ea

La ce mi-ai scris in asta seara,
Ce-as mai putea adauga?
Am fost si-am stat la o tigara,
Si m-am gandit:"-Mai bine-asa!"

Am observat de ceva vreme,
Ca te racesti si nu mai vrei,
Oricum n-aveam de ce ma teme,
Caci sunt capabil s-o inchei.

Odata ce-ai vazut potopul,
Restul iti par doar ploi de vara,
Lacrimi ce-au ars candva ca focul,
Oricum n-au cum sa mai apara.

E bine cand traiesti de toate,
Stii orice greu sa nu -l mai simti,
In loc sa urli:" Nu se poate!"
Stai si zambesti, nu-ti iesi din minti.

Cand nu-i incredere, mai bine
ma-ndepartez caci orice-ar fi,
Pe cel ce nu ma mai iubeste,
Nici eu n-o sa-l mai pot iubi.

Sunt doar un om, mai bun, mai rau,
Nu stiu ce simti ca zace-n mine,
Am fost cu sufletul al tau,
Dar azi eu ma despart de tine.

Nu pot ofta, nu-mi pot permite,
Nu mai am loc slabiciuni,
Multor iubiri zac in morminte,
Voi sterge si aceste luni.

Cand vei alege sa imi scrii,
Sa-ti amintesti ce ai scris marti,
Tu n-ai nevoie de copii,
Tu ai nevoie de barbati.

Am amanat aceasta seara,
Sperand ca tu vei fi aceea,
De-acum ce-a fost o sa dispara,
Te pun sub lacat si-arunc cheia.

Inimi in lume zac ranite,
Din vina cui?, ne intrebam,
Noi, c-am uitat de cele sfinte,
Stim doar sa luam, nu stim sa dam.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este ea

Totul este ea! vazut, nevazut, doar simtit,
Poate doar ghicit, chiar si cararea catre infinit
Inverzita de iarba uda, grea
Da! este chiar si ea
Sarutata de ploaia marunta si incalzita
De rasuflarea ei placuta... aurita.
Ziua de ieri, ziua de azi, zilele care vin
Toate poarta a ei umbra, totate ii apartin
Desertul, marile, padurile
Muntii, soarele, aripile
Ce o poarta in zbor prin a mea gandire
Zi de zi fara oprire,
Pasii ei neobositi de cat au alergat
Prin rimele mele, prin visele mele in care ne-am plimbat
De mana amandoi privind rasaritul cum se aprindea
Iar eu ii sopteam ca totul... este ea.
Glasul marii, sarutul ploii, atingerea
Curcubeului pe chipurile ude, chiar si durerea
Unei stele cazatoare se transforma in bucurie
Caci ea a vazut-o... si a salvat-o doar cu o privire.
Totul, chiar si inima mea, care poate s-ar fi oprit candva
Dar a fost salvata si obligata de cineva
Sa bata macar pentru ea, pentru acei ochi caprui
Care m-a schimbat in bine, m-a facut sa cred in minuni.
Este clipa iubirii, o copila ce apare si in clipa grea
Este totul... totul este ea.

poezie de Manuel Gabriel Danca (17 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire. Fugitiv lui MC

in ceruri scris a fost sa ne-ntalnim
pe coale alburii de simpli nori
si-n cartea vietiii care deseori
uneste suflete pe un fundal sublim

nici nu visam ca tu vei fi a mea
nici nu speram ca eu sa fiu al tau
dar hotaram nu noi ci Dumnezeu
cand merge vorba de-o exceptie sadea

eram frumosi la suflet si la chip
eram frumosi launtric si extern
urla in noi ceva matern - patern
instictual, nebun, neostoit,

si s-a produs minunea care-ncet
a devenit obinuinta. Zi de zi
tot mai departe-i de cuvantul - a iubi
tot mai aproape-i de cuvantul - parasesc...

poezie de Iurie Osoianu (3 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, Eva draga

Tu ai plecat pentru vecie
Noi am ramas, dar pana cand?
Caci firul vieti-i mai subtire
Cu fiecare zi trecand!

Erai o vesela faptura
Atunci cand noi ne-am cunoscut
Dar drumul sinuos al vietii
Ne-a indepartat, poate prea mult.

Acum tu ai plecat pe un drum
Pe care toti il vom urma
Dar nimeni nu va sti nici cand
Nici unde trupul ii va cadea.

E trista aceasta despartire
Fara speranta revederii
Dar toti suntem sortiti pieirii
Caci asta-i mersul reinoirii

poezie de Lia Dumitrescu (27 noiembrie 2011)
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea păpuşă...

te-am vrut puternica, te-am vrut independenta
din osul meu ai fost creata- nu din simplu lut
te-am vrut de-o frumusete rara, prin esenta
de o noblete si mai rara eu te-am vrut

te-am vrut senina, fara umbre de tristete
cum vrei mereu un cer albastru, fara nori
cu zambet intalnindu-ma si cu tandrete
indeferent - la miez de noapte sau de zori

te-am vrut mereu asa cum vreau femei frumoase
te-m vrut mereu asa cum vrei si tu- barbati frumosi
te-am vrut mereu ca pe-un cutit taind in oase
si chiar de oasele nu dor- la nebunie dureros

te-am vrut in paturi si te-am vrut pe scene
te-am vrut pe pisc de munte si pe val de mare
te-am vrut mereu in toate pozele obscene
doar intr-o poza- nu te-m vrut- in cea ce doare-

in alte brate nu te-am vrut la nebunie
in alte paturi- nu - si-ntrezaresc
ca-n Univers numai atunci exista armonie
cand sunt iubit, te am si te iubesc

te-m vrut mereu in stanga mea, aproape
te-am vrut mereu in dreapta mea, zambind
sarutul tau mereu l-am vrut cu iz de visini coapte
si licarul din ochi cand stelele se sting

mereu te-am vrut, ducand razboaie pentru tine
mereu m-am vrut in ochii tai cuceritor
si dac- adeseori eram mai rau decat un caine
aveam acelasi sentiment de tainic dor

ca primul meu strabun din pesteri mohorite
la primele ciocniri dintre instinct si fantezie-
femeile exista pentru -a fi iubite
femeia- pentru pura armonie

de-atunci mereu te vreau la nebunie
de-atunci renasc ca Phoenics din cenusa
de-atunci iubito, viata asta-i vie
iar tu iubito- draga mea papusa...

poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio!

unde-s Doamne ce-au trecut,
anii dulci ai copilariei?
cand ma plimbam prin vai si lunci
pe drumul lung al pribegiei

s-au dus de-a valma si n-am sa uit
copilaria mea frumoasa
cand m aculcam in iarba verde
iarba verde de acasa

din flori frumoase, eu faceam
cununa la fetite dulci
eram copii, eram frumosi
unde-s anii de atunci?

si mi-e dor de lumea lor
de lumea draga a copiilor
sa ma plimb cu copilasi
prin roua dulce a florilor

imi curg lacrimi pe obraz
ma ascund incet, tiptil
nu pot sa-mi ascund dorul,
as vrea din nou sa fiu copil

sa mai retraiesc odata
momentele ce au trecut
sa mai sarut macar o data
mainile ce m-au crescut

scriind aceste versuri triste
as vrea acuma ca sa plang
toti plecam din lumea asta
trist, incet rand pe rand

plec din lumea trista,
intr-o alta mai straina
lacrimi reci imi curg pe fata
dupa viata mea iubita

adio-ti spun viata frumoasa
adio-ti spun fericire
adio spun familiei mele
adio-mi spun pe veci si mie

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

De ceva vreme tu te joci cu focul,
Visezi mereu la cainii cu colaci in coada,
Ma-ntreb atunci cand va pleca norocul,
Vei mai gasi motiv sa vii pe-aceasta strada?

Plecarea ta o fost, stii bine, cu un scop,
Dar el paleste in fata dorintelor actuale,
Doresti sa fiu zarzar dar tu sa fii un plop,
Sa fiu o vesnicie un sclav al umbrei tale.

Nu vreau sa fiu asa, mereu eu vinovatul,
Nici tu nefericita asa cum te prezinti,
Dar cum e-obisnuinta, dam totul pe barbatul
Pe care presupui ca poti oricand sa-l minti.

Iubirea nu ne schimba ci noi schimbam iubirea,
Pretindem ca o stim desi n-o intelegem,
Cand te intreb ce simti mereu intorci privirea,
Si drumuri diferite doresti sa ne alegem.

Ce-i diferit acum de cum era 'nainte?
Distanta inteleapta te face peste noapte?
Desi-n trecut scindarea nu ti-a trecut prin minte,
Azi spui fara regrete c-asa ceva se poate...

"-Tu nu ma intelegi!" Asa imi spui acum,
Desi cand ai plecat in lacrimi tu ai zis,
Caci dragostea ce-o porti nu se va face scrum,
Prezentul contrazice tot ce tu ne-ai promis.

Si daca nu-s motive sa ne indepartam,
Dar tu in continuare iti tot ascunzi privirea,
Revin la ce am spus, e-o vina ce-o purtam,
Caci...
Iubirea nu ne schimba, ci noi schimbam iubirea.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ti-aduci aminte de plimbarea-n doi?
In serile de vara, sclipind de luna plina
Pe cand eram si-am vrut sa fim noi doi
Si-n dragoste sa prindem radacina.

Si cand desculti prin ploaie alergam
Si cand voit uitam de toti si toate,
Cuvantul simplu; daca-l mai rosteam
Satui fiind de-acea banalitate.

Si din iubirea de odinioara
Gasit-am azi decat un scrum de fum,
Nu pot lasa chiar totul sa dispara
Chiar de-a fost numai inceput de drum.

Sunt amintiri ce nu le vreau uitate
Sunt clipe ce acum nu vor dispare
De ne-am vorbi; poate mi-ai da dreptate
Caci dragostea a fost si va fi mare.

Eu inca mai strabat acel tirst drum
Unde facut-am mii de juraminte
Dar nu mai pot sa schimb nimic acum
Ti-aduci aminte?

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec pentru pace (Cleopatra Stratan)

Eu am venit din alte lumi,
Eu am venit sa cant aici,
C-a sa-nvatati sa fiti mai buni
Cum sunt copii cand sunt mici.

Eu am venit sa cant la voi
Si sa va spun sa va iubiti,
Sa nu mai mergeti la razboi,
Cu totii-n pace sa traiti.

Eu am venit la voi sa cant
Ca voi cu totii sunteti frati
Si e nevoie pe Pamant
Sa va iubiti si sa iertati,

Ca voi sunteti cu totii una
Cum sunt si frunzele la pom
Si cum piciorul si cu mana
Formeaz-acelasi trup la om.

Voi ati uitat ca nu sunteti
Doar masca ce-o purtati de zor,
Ca-n adevar suntei mareti
Si-aveti puteri de Creator.

Eu vad Lumina cum pulseaza
Si cum in inimi prinde forta,
Cum fiecare lumineaza
Si fiecare e o torta.

Si-n marea asta de Lumina,
Voi va treziti acum din "vis"
Si-aflati ca-n "propria gradina"
Puteti crea un Paradis.

Pamantul nu e doar mormant
Pentru parinti si pentru frati,
Ci vi s-a dat acest Pamant
Cu el mai sus sa "va-naltati".

Eu am venit la voi sa cant
Si impreuna sa cantam:
"Sa fie pace pe Pamant!"
Si-n hora pacii sa jucam.

Veniti cu toti: arabi, evrei
Si neamuri toate, cate sunt,
Sa-ncingeti cu romanii mei
O hor-a pacii pe Pamant!

Eu va iubesc pa toti asa
Cum il iubesc pe tatal meu,
Cum o iubesc pe mama mea,
Cum il iubesc pe Dumnezeu!

Eu va iubesc pe toti asa
Cum il iubesc pe tatal meu,
Cum o iubesc pe mama mea,
Cum il iubesc pe Dumnezeu!

cântec, muzica de Marian Cioaca, versuri de Marian Cioacă (2006)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intalnirea

cand ne-am vazut
intaia oara
soarele si-a ferit
privirea
tu m-ai luminat
cu razele din inima ta
si te-ai asezat pe
cerul inimii mele
pentru totdeauna.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Geea

Privirea ta absenta, din Geea calm nascuta
Se adanceste-n mine, ca-n piatra viu scobita
Ma arde, ma supune pe veci sa-i fiu tacuta,
Umila ca o sclava din proprii-i ochi zidita.

Imi place cand privesti oglinda-ti miscatoare
Cand iti vezi iarasi visul pasind tremurator
Cand totul se reface, cand tot ce-i azi dispare
Si se preface-n mine, rupt chip din al tau dor.

Privesti din alta lume, de vreme-nfasurata
Intr-o mireasma antica, cu vise si povesti
Privirea ta-i absenta, da’-atat de-adanc sapata
In mine, caci prin mine, din nou, tu iar traiesti.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impreuna

Vara asta o petrecem impreuna
Cantand melodii sub clar de luna
Traind clipe de neuitat
La care si altii inaintea noastra au sperat

Te priveam pe malul marii, seara de seara
Amintindu-mi cum a fost intaia oara
Nu te stiam, ne priveam intamplator
Cand treceam pe langa tine, eram un simplu calator

Dar totul s-a schimbat cand am vorbit prima data
Cu fiecare cuvant, cu fiecare soapta
Simteam ca ai cucerit o parte din mine
Ceva se aprindea cand ma gandeam la tine

M-ai luat de mana si mi-ai spus
Ca orice intrebare are un raspuns
Ca orice persoana are o soarta
Iar eu iti sunt tie cea predestinata

poezie de Delia Andreea Varaticeanu (17 iulie 14)
Adăugat de Delia Andreea Varaticeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul soldat al sperantei

Nu voi uita ploaia... nu voi uita frigul, nu pot uita
De ziua rece, in care cautam prin taramuri pustii, nu pot uita haita,
De lupi negri ce aproape m-au incoltit
Daca nu erau a tale porti ce ma adaposteau chiar si de vantul ascutit.
Nu pot uita ziua in care totul a inceput, de clipa in care te-am vazut
Palat maret zidit din absolut!
M-ai adapostit de norii grei inzestrati sa ma blesteme
Dar nu m-ai lasat sa intru... ai lasat sa intre doar ale mele jertfite poeme.
Si am plecat, chiar daca o bucata din mine a ramas
La portile tale sperand ca poate intr-o zi un glas,
O regina, ma va chema inauntru
Ca rege sa-i fiu si sa domnim sub acelasi astru.
Am plecut, dar ti-am jurat ca ma voi intoarce
Cu o armata de soldati ai sperantei ce vor trece
De aceste porti, de aceste ziduri marete
Prin care as vrea sa trec dar sa ramana tot la fel de delicate.
O armata intreaga a plecat la razboi
Hotarati sa nu dea un pas inapoi si sa se intoarca acasa eroi
De pe frontul ce se intindea din sufletul tau
Pana la ochii caprui ce atata putere emanau.
Este un razboi fara arme
Dar care a facut atatea rani, atatea urme, atatea suflete a reusit sa sfarme.
Opriti de tine au murit soldatii armatei de speranta
Dar au murit frumos... caci se vor renaste odata cu lacrima ce iti va cadea pe fata.
A mai ramas unul, pe care nu l-ai omorat si nu l-a omorat nici chinul
Inainteaza incet si plin de rani spre palatul
Care spera chipul iubitei
Sa-i deschida poarte, ultimului soldat al sperantei....

poezie de Manuel Gabriel Danca (17 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Iubitului meu fiu, la împlinirea vârstei de 19 ani

Cu fiecare an ce trece,
Cu fiecare an ce vine,
Simt cum in sufletul meu creste
Un dor imens: dorul de tine.

Mi-e dor de buclele balaie,
De obrajorii-mbujorati,
Mi-e dor de rasul cristalin,
De ochii limpezi si curati.

Si-mi amintesc, odorul meu,
Ce fericire am simtit
In clipa-aceea minunata
Cand tu pe lume ai venit.

Cand ochii ni s-au intalnit
Intaia oara, puiul meu,
Am inteles ca te iubesc
Enorm azi, maine si mereu.

Mi-ai dat atata fericire
Cand ai facut intaiul pas
Impleticindu-te, copile,
Si-apoi cazand direct in nas...

Au fost momente minunate
Cand, fericit, m-ai anuntat
Privind pe geam, cu incantare,
Ca "pepepeul o buiat"

Vorbeai pe limba ta, copile,
Si numai eu te-ntelegeam.
Imi daruiai din plin iubire
Si eu la fel iti daruiam.

Apoi, intaia zi de "gradi",
Cand te tineai de fusta mea
Si imi spuneai, cu ochii-n lacrimi:
Te rog, mamico, nu pleca!

Plangeai si tu, plangeam si eu...
Asa era la inceput...
Dar, dupa prima saptamana,
Ai zis: Imi place! Am crescut!

Da, ai crescut, odorul meu,
Si timpul inapoi l-as da,
Azi tu te uiti la mine-n jos
Si-mi spui, ades, "micuta mea".

Mi-aduc aminte, ca si ieri,
De prima noastra zi de scoala.
Doamne, ce mandri mai eram!
Inima-n piept statea sa sara.

Te-ai remarcat de la-nceput:
Istet si dornic de a sti
Si in scurt timp ai devenit
Cel mai si mai dintre copii.

Oh, Doamne, cate bucurii
Si satisfactii am trait
De-a lungul vietii de scolar,
De la-nceput pan- la sfarsit.

In Creanga, inca se mai stie
De cel ce-a terminat cu zece,
Sef de promotie, bun la baschet,
Pe care nimeni nu-l intrece.

Si-apoi... incepe-adolescenta...
Ce zbucium si ce framantare...
Cu fiecare zi ce vine
Se naste inc-o intrebare.

Liceul, viata-n Eminescu,
Prima iubire, primul bal.
Si ma rugam lui Dumnezeu
Sa nu te lase dus de val.

Emotii cu nemiluita:
Unde e-acum? De ce nu vine?
Si nu puneam geana pe geana
Si tremura inima-n mine.

Aveai de toate:
Frumusete, inteligenta si talent,
Dar erai plin de contradictii,
Ca doar erai adolescent.

Pe cand erai in clasa a IX-a
Ti-ai depistat rapid chemarea
Cand mintea ta, neobosita,
Descoperise... programarea.

Ai progresat, copilul meu,
An dupa an, neincetat
Si chiar de-a fost greu uneori,
Nicicand tu n-ai abandonat.

Ne-ai dat de toate: bune, rele
Si agonie, si extaz.
Ne-ai dat si cald, ne-ai dat si rece,
Si bucurie, si necaz.

Am savurat deplin, copile,
Orice victorie ai avut
Si-am suferit mai mult ca tine
Cand n-a iesit cum ai fi vrut.

Te-am educat, copilul meu,
Cum am crezut noi ca-i mai bine.
Te-am invatat sa fii corect,
Sa stii ce-i rau si ce e bine.

Mai e putin si-ai sa pornesti
Pe drumul tau, urmandu-ti calea,
Si eu ma rog la Cel de sus
Sa ai mereu senina zarea.

Sa-ti construiesti, copilul meu,
Viata asa cum iti doresti.
Sa daruiesti multa iubire
Si-n schimb, iubire sa primesti.

Sa stii sa pretuiesti din plin
Ceea ce ai in viata ta,
Sa nu alergi dupa himere
Vasand la ce-ai putea avea.

Si chiar de crezi ca esti departe
Si ne despart si munti si vai
Exista-un loc numit ACASA,
Cu oamenii ce sunt AI TAI.

Aici ai cunoscut iubirea
Deplina, neconditionata,
Cu care pururi te-nconjoara
Cei ce-s ai tai MAMA si TATA.

Nouasprezece ani s-au scurs..
Ah! E o varsta minunata!
De-acum incepe viata ta.
Sa fie buna si curata!

Sa o traiesti, copilul meu,
Intens, dar si cu-ntelepciune
Si cand privesti in urma ta
Sa vezi un sir de fapte bune.

Sa nu te schimbi, Sa fii corect
Si bun, si dulce, ca acum
Sa stii sa treci de greutati
Cand le-ntalnesti pe al tau drum.

Si-orice problema vei avea,
Oricat ar fi ea de serioasa,
Îşi va gasi o rezolvare
De-omparti cu noi, cei de acasa.

Deci.... La mulţi ani, copilul meu!
Fie-ti viata cer senin
Şi plini de fericire-ti fie
Toti anii ce de-acuma vin!

Şi nu uita, copilul meu,
Atunci cand greul te apasa,
Ca te iubim nespus de mult
Şi te-aşteptăm cu drag ACASA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!