Stema ţării

Brazii, schela de ţiţei,
Munţi înalţi, iar peste ei,
Soarele măreţ s-arată.
Ăsta-i chipul ţării, iată.
Dar mai afli pe câmpii
Fel de fel de bogăţii.
Vezi, de-aceea-n jur aici e
O cunună grea de spice.
Iar steluţa cea de sus,
Oare ce-o avea de spus?
Socialismul, spune ea
Se clădeşte-n ţara mea!

poezie clasică de Mihai Beniuc din volumul Poezii -Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie

Prietene, de vii în ţara mea
Şi vrei să afli totul despre ea,
Ascultă-o rapsodie de Enescu,
Citeşte un poem de Eminescu,
Priveşte "Pasărea Măiastră",
Ori mergi la marea cea albastră,
Contemplă "Gânditorul" din argilă,
El în istorie e prima filă!
Admiră cerul, de-i senin ori înnorat,
Spre el drapelul ţării mele-i înălţat.
Urcă pe munţi, coboară spre câmpii
Şi prinde-te în jocuri de copii.
Mănâncă borşul românesc cu cimbru
Şi calcă rar pe urme vechi de zimbru.
Intră să vezi o veche mănăstire
Şi sufletul ţi-l umple de iubire.
Prietene, de vii în ţara mea,
Aş vrea să afli multe despre ea;
Te voi primi cu pâine şi cu sare,
Venirea ta va fi o sărbătoare!

poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea – poem diamant

Aceasta-i
patria mea,
cu munţi semeţi,
ape limpezi şi adânci,
păduri străvechi cu copaci înalţi,
câmpii întinse şi bogate,
dealuri, râuri, Dunărea...
Aici este
România.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara e în noi

Ţara este locul unde dorul devine cântec
şi lacrima vers de poezie.
Ţara e locul unde soarele e zâmbet
şi râsetul divină armonie.

Ţara e-n susur de izvoare,
şi-n cumpăna de la fântână,
Ţara e-n glas de privighetoare,
Ţara e limba mea, limba româna.

Ţara e-n brazii din munţi,
Ţara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunţi
Ţara e-n oamenii ei buni şi mari.

Ţara e-n fluier de cioban
şi-n turmele de oi,
Ţara e-n tine şi-n mine,
Ţara e săpată adânc în noi.

Ţara e-n dealuri şi văi,
e grădina cea mai minunată,
Ţara e-n fete frumoase şi-n flăcăi,
Ţara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karma

Tot timpul duc o umbră după mine,
prieten..., sau duşman necunoscut?
nici de aproape nu o văd prea bine,
celesta-mi vrajă..., făr' de început!

De cum se plimbă soarele pe boltă
ea se întinde altfel pe pământ,
mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,
ar şi vorbi dacă-ar avea cuvânt.

Să fie oare umbra mea cea dreaptă
sau doar al karmei nevăzutul chip,
urcând cu mine treaptă după treaptă
pe munţi înalţi sau bancuri de nisip?

Când norii grei în ceruri se adună
ea mă veghează dinlăuntru meu –
s-aşază-n sufletu-mi speriat cunună
cu harul sfânt trimis de Dumnezeu.

Iar liniştea cea calmă se întinde
peste Destinul reîntors la mal,
o pacea nesfârşită mă cuprinde
iar karma-n suflet urcă val cu val.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 01.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Unirii

E ţara noastră îmbrăcată-n ie,
Cu maci şi grâne, mândră Românie,
Câmpii bogate, munţi şi ape, stele...
Luceşte chipul României mele.

madrigal de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanii ţării

Azi, pe oameni de-i asculţi,
Că trăiesc cum POT, vezi mulţi;
Dar problema, grea de tot,
E că dânşii nu mai POT.!

epigramă de Mihai Haivas din revista EPIGRAMA 98 (2021)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara noastră este un rai pe pământ. Avem ca bogăţii câmpii mănoase, munţi, ape, mare, codri şi păduri seculare, subsol bogat în tot ce vrei: aur, uraniu, petrol, gaze, ape minerale etc. dar nu ele constituie avuţia noastră cea mai mare, ci poporul minunat al acestei ţări. Toate acestea reprezintă motivul pentru care mulţi o doresc şi râvnesc la ea de două mii de ani.

Ioan Pop de Popa în Dulce şi amar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea (pamflet inspirat după Ion Pribeagu: În ţara mea, 1915)

În ţara mea-s câmpii şi munţi,
Cum nu mai sunt pe lume,
Şi oameni tineri şi cărunţi,
Şi mulţi se ţin de glume.

E plin Guvernul de inculţi,
Ce nu fac vrun efort,
Iar proşti avem atât de mulţi
Că dăm şi la export.

Toţi boii-s azi în Parlament
Şi-s foarte aroganţi,
Pe mintea lor nu dau un cent,
Iar proştii sunt savanţi.

În ţara mea, toţi politrucii,
Deşi-i europeană,
Toţi guvernanţii şi năucii
"Iau lefuri de pomană".

În ţara mea se spun poveşti
Cu soarele şi luna,
Dar nu ai voie să gândeşti
Şi-i adevăr minciuna.

În ţara mea, paradoxal,
De mulţi, mulţi ani, neîntrerupţi,
Hoţia-i sport naţional
Şi legi ne fac ce-i ce-s corupţi.

În ţara mea te îngrozeşti
De câte-s în zadar,
Iar cinstea azi o mai găseşti
Doar în dicţionar.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (5 iulie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un adevar sublim

Ce-a fost de spus, am spus
Iar de n-am spus, voi spune
Ce-o fi, voi spune maine,
Iar ce n-o fi, nespus ramane.

poezie de Emilian Robert Vicol
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertat ţi-o fi păcatul

Când soarele apune peste munţi,
O pâclă rece-acoperă tot satul,
Îngheaţă râul şi-ngheaţă copacul
Ce pregătea preludiul noastrei nunţi,

Să ne-ncunune frunţile, cărunţi,
-Doar ţi-s regină, iar tu împăratul-
Când soarele apune peste munţi
Şi pâcla rece-acoperă tot satul!

Lumina lămpii, nopţii făcând punţi
Ne-o-mpodobi cu flori din geamuri, patul,
Ispită-ţi sunt, iertat ţi-o fi păcatul,
De mă săruţi şi trupul îmi frămânţi

Când soarele apune peste munţi!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste veacuri

Eu n-am dansat în jurul viţelului de aur
Şi prea puţin îmi pasă că-n lume trec boem;
Pun mai presus de toate o ramură de laur
Şi mai presus de lauri un viitor poem.

Da, şmecherii vor spune că-i imbecil să lupţi
Adulmecând în vreme cu Idealu-n frunte,
Cu visuri svăpăiate şi cu nădragii rupţi.
Când s-ar putea să nască un şoarece din munte.

Ci eu, cu pălăria trântită pe-o ureche,
Trec fluierând un cântec pe drumul îndrăzneţ,
Privind cum după mine, bolnavă, lumea veche
Se surpă din temeiuri, într-un apus măreţ.

...

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şes natal

Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.

Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.

În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam...
Aveam atuncia 12 ani.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Vremea", an XIV, nr. 676 (29 noiembrie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

România - Bucureşti

Locul unde picură iubirea
Chiar din stele— galaxii
Strecurându-ţi viu uimirea
Chiar în ochii tăi cei vii

E meleagu acest"de vis
Inundat chiar din balade
Numele-ţi unde-i admis
Cu al lui Emil Palade

Sunt izvoare aici de flori
Şi de paşi şi zbor spre stele
Iar privirile-n culori
Dă farmec patriei mele

Din Cluj până în Constanţa
Din Arad până în Iaşi
Să nu îţi pierzi cutezanţa
În artă să fii acelaşi

Căci aici iată răsare
Chiar Ardealul cel cântat
De Bălcescu— la plimbare
În Palermo-nsingurat

Ce frumos este întreg
Ţinutul numit Ardeal
Unde paşii alături merg
Iluzoriu şi real

Şi ce scumpă e Moldova
Şi Oltenia— Banatul
Pân' la Dunăre—Orşova
Frumos loc cum nu e altul

Iar alături de Carpaţi
Braşovu' iată-l în zare
El cu brazii cei înalţi
Cât de scump iată răsare

Priviţi Iaşul — Timişoara
Două perle româneşti
Baia-Mare — Sighişoara
Din ochi să le împleteşti

Dunărea-şi spune cuvântul
Cu atâtea perle vii
Din Craiova până-n Oltul
Ce te aşteaptă în câmpii

Nici Ploieştiul n-a rămas
Nici Galaţi şi nici Brăila
Agale venind la pas
Li se alătură şi Tulcea

Câte flori au înflorit
Chiar pe palma României
Şi cu chipul strălucit
Aduc odă bucuriei

Însă iată capitala
Bucureştiul cel vestit
Ce scumpă îi este haina
Cu care s-a-mpodobit

Până-n stele ochi-i ard
Cu safire şi rubine
Iar pe degete îi cad
Ploi de zâmbete senine

Herăstrău şi Cişmigiu
Parcuri pline de culoare
Din devreme în târziu
Te invită la plimbare

Iar Băneasa ne surâde
Dintr-un chip de avion
De mănă acum ne prinde
Cu al zborurilor zvon

Mai departe Otopenii
Taie-n lung şi-n lat planeta
Şi azi pe aripa vremii
Măsurându-şi lung dieta

România plai şi dor
Ca pe ape Mioriţa
Eşti de visuri un izvor
Ce ne creşte aici fiinţa

Un luceafăr răsărit
Printre miile de stele
Cu un tei încercuit
De luminile din ele

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă stau şi mă gândesc bine cred că eram într-a treia... Învăţam şi matematică, şi gramatică şi istorie, şi geografie... Vezi?! Asta-i ţara ta, fata mamii. La geografie înveţi pe unde sunt munţii noştri, cum se cheamă fiecare, pe unde curg apele, unde este aşezat satul. Ia uită-te aici, vezi aţa asta albastră? O vezi? Acesta e Argeşul.... De pe aici au plecat bunicii tăi. Ce mai livezi cu mere, şi pere şi prune cresc pe pământurile acelea... Şi undele Argeşului sclipesc în soare ca nişte bănuţi de argint. Cum să nu-ţi placă geografia? Nu vrei să afli cât e de frumoasă ţara noastră, pe unde se află ea, prin ce locuri au trăit bunicii şi străbunicii tăi?... Aşa-mi vorbea mama despre geografie şi eu o ascultam amuţită de emoţie.

Constantina Caranfil în Cea mai dragă lecţie de geografie
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stema ţării, azi

Stema ţării noastre, azi,
N-are grâne, schele, brazi,
Iar steluţa cea de sus,
Cum se vede, a apus!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!