Puterea (Sonet Tarot)

Tu să nu uiţi c-ascuns adânc în tine
Trăieşte un sălbatic animal
Ce cu putere-n gheara lui te ţine
Făcându-te să fii iraţional.
Să îl alungi departe nu se poate,
De-aceea, el te hărţuieşte întruna
Doar prin puterea dragostei curate
Îl vei supune pentru totdeauna.
Dar dacă nu-l iubeşti, te poartă atroce
Pe drumul răutăţii şi al urii
Şi răbufnesc instinctele feroce
Hrănindu-i astfel lăcomia gurii.

Şi-acela ce mereu se stăpâneşte
E mai puternic, nu se iroseşte.

poezie de Octavian Cocoş (18 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpătarea (Sonet Tarot)

În orice faci, e bună cumpătarea
Nu căuta excesele deşarte
Fii înţelept, nu rătăci cărarea,
Pe drumul drept ajungi cel mai departe.
Şi echilibrul ţi-l vei pierde iute
Când prea mult într-o parte se adună,
Dar tu să dai dovadă de virtute,
Calea de mijloc este cea mai bună.
De contradicţii fugi ca de năpastă
Ca inima să-ţi fie liniştită
Pentru că orice ceartă e nefastă,
De-aceea înţeleptul o evită.

Fii cumpătat, iubeşte armonia,
Căci lăcomia strică omenia.

sonet de Octavian Cocoş (24 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreabă iubita

De ce m-ai ales pe mine
Dintre sute de femei
Şi m-ai luat apoi cu tine,
Care-a fost al tău temei?

De ce mă săruţi întruna
Şi mă ţii la pieptul tău,
Îmi ştergi lacrima cu mâna,
Şi mă aperi de ce-i rău?

De ce mă iubeşti fierbinte,
Ca un soare arzător
Şi mă porţi mereu în minte
Şi de mine îţi e dor?

De ce vrei să-ţi fiu alături,
Să vorbim necontenit,
Să ne îmbrăţişăm sub pături,
Să te-alin când eşti mâhnit?

Astfel m-a întrebat iubita;
I-am răspuns: Eu sunt o stea
Şi a rânduit ursita
Tu să fii planeta mea.

poezie de Octavian Cocoş (14 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetica urâtului

Arghezi într-o zi s-a apucat,
Nu pentru el, ci mai mult pentru noi,
Să facă versuri greu de egalat
Din bube, mucegaiuri şi noroi.

Bacovia, pe care toţi îl ştiu,
Cu plumb şi morţi adesea ne-a speriat
Chiar dacă el avea un suflet viu
Şi nu era atât de deprimat.

Iar geniul Eminescu câteodată
A scris şi poezii fără perdea,
Nu pentru c-avea mintea întinată,
Ci doar din bucuria de-a crea.

De-aceea dacă patima mă poartă
Şi vreun poem va fi mai grosier,
Pentru c-aşa se mai întâmplă-n artă,
Fiţi buni şi nu mă judecaţi sever.

poezie de Octavian Cocoş (21 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Pentru tine scriu aceste versuri,
Pentru tine trăiesc,
Pentru tine respir,
Pentru tine-mibate inima,
Pentru tine simt dragostea.
Pentru tine plâng
Pentru tine râd...

Şi cu mine, cum e atunci
Când după mine te uiţi,
Pentru mine zâmbeşti,
Pentru mine înveţi să iubeşti
Pentru mine cânţi,
Pentru mine arde flacăra dragostei
din sufletul tău... 000

Tu ÎNGER MINUNAT...
Viaţa tu mi-ai colorat...
Sărutul tău ameţitor,
Mă face să simt cum zbor,
Deasupra miilor de stele,
Ce-ţi spun mereu să crezi în ele!
Ca o eternitate eu te voi iubi,
Şi chiar şi-atunci...
Când eu nu voi mai fi!

poezie de Răzvan Crihan
Adăugat de Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie doar că, în general, pasiunea nu poate fi făcută să cedeze prin raţiune, ci prin constrângere. Căci omul virtuos, adică cel ce trăieşte pentru frumosul moral, se va supune raţiunii, pe când cel vicios, care nu aspiră decât spre plăcere, trebuie constrâns prin suferinţă, ca un animal la jug. De aceea se şi spune că pedepsele aplicate celor în cauză trebuie să fie cele care se opun cel mai mult plăcerilor preferate de ei.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubita mea,
Eu ţi-aş da luna de pe cer,
Însă pe lângă slava ta
Va fi doar un cadou mizer.

Aş face stelele şirag
De pus la gâtul tău divin
Şi ţi l-aş dărui cu drag,
Deşi mă tem că-i prea puţin.

Ţi-aş face un veşmânt de flori,
Cu crini frumoşi şi trandafiri,
Dar fiindcă-s prea îmbătători,
Nu ai putea să mai respiri.

Te-aş duce-n locuri de poveşti
Pe unde nimeni n-a călcat
Însă n-aş vrea să oboseşti
De-atâta amar de preumblat.

Ţi-aş scrie versuri mii şi mii,
Deşi întruna mă gândesc
Că poate nu le vei citi
Şi n-aş vrea să te plictisesc.

De-aceea cred că e mai bine
Să-ţi dau în dar inima mea
S-o ţii de-acum mereu la tine
Şi să o pui lângă a ta.

poezie de Octavian Cocoş (8 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare identic. Şi ieri, ca azi, la fel ca mâine. Se repetă. Rutină... Ce se schimbă? Doar timpul. Sau nici el. Deşi trece, mereu în aceeaşi direcţie: înainte! Sau doar aşa pare. Nimeni nu-l poate întoarce sau opri. Nimeni nu-l poate înţelege. N-are legi! Nu se supune! El e timpul – eternul duşman şi aliat al tuturor. Nu stă în loc niciodată, chiar dacă uneori aşa pare. Aparenţe înşelătoare. Sau poate nu?...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine
şi nici o clipă singur nu mă laşi.
Puterea Ta e taina ce mă ţine
din cei dintâi la cei din urmă paşi.
Tu nu laşi, nici nu mă uiţi vreodată.
Străbat cu Tine munţi înalţi şi lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.

Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
şi când Te bucuri, totdeauna ştiu.

Nu sunt decât un abur ce se-nalţă,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranţă
ce nimeni altul nu mi-o poate da.

Au fost odată şiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
şi bine ştiu că le-ai uitat şi Tu.

Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin şi vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

Îţi mulţumesc că eşti cu mine-n lume,
Îţi mulţumesc că mă iubeşti mereu,
Îţi mulţumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... şi Tu eşti Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
Şi nu poţi să te-abaţi deloc din drumul tău,
Căci soarta nemiloasă în gheara ei te ţine,
Ai fost cu noi mereu, la bine şi la rău.

Dar anii au trecut şi toată strălucirea
Din vremuri de demult treptat s-a risipit
Însă şi azi te zbaţi să-ţi împlineşti menirea,
Chiar dacă ştii şi tu că eşti cam ruginit.

Nu peste multă vreme, pe şinele perechi
În ultima ta cursă smerit tu o să pleci,
Un biet tramvai bătrân, cu iz de fiare vechi,
Ce ne va spune-adio şi va pieri pe veci.

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
E şi firesc cumva că te-ai înspăimântat
Şi lucru-acesta îl vede prea bine orişicine
Că vrând să fugi de soartă, acum ai deraiat.

poezie de Octavian Cocoş (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu cunoaşte dulceaţa dragostei de carte, nu poate măsura nici măreţia gloriei care prin ea trăieşte de-a lungul atâtor veacuri şi nu e în stare s-o măsoare decât cu viaţa unui om sau cel mult a doi oameni, căci mai departe de atâta nu-l duce amintirea.

citat din Baldassare Castiglione
Adăugat de Michelle Rosenberg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea din oglindă

Încerci să construieşti mereu,
plantezi seminţele unor noi începuturi,
uneşti punctele unei noi poveşti,
auzite parcă cândva, demult,
traversezi apele emoţiilor adânci,
întregeşti visele, dorinţele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va face
să te simţi unic, puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar aşa ştii că vei fi tu.
Există sentimentul de a fi împins
în mod constant
şi tras de mareele interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de lună.
O nelinişte adie,
imaginile trec pe cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.
Ritmul fluxului de timpuri
ca valurile se ciocnesc
de vânturile schimbării.
Ţi-e teamă să iubeşti complet
până când simţi
că doar Ea te întregeşte,
te deschide, te transformă,
fiind însăşi Iubirea,
iar Iubirea chiar Ea,
devine totul,
raţiunea şi sensul vieţii,
reflectarea jumătăţii de cerc
ce completează formula infinitului.
Cerurile s-au înălţat în albastru,
pasăre cu aripile crescute în tine,
nu expiri, ci pluteşti.
Într-o singură întindere de aripi
e-o singură bătaie de inimă
- rug, flacără, icoană, caldă lumină.
Vei dori mereu să te regăseşti
în cuvintele, privirea, atingerile,
sărutul şi îmbrăţişarea ei,
pentru că doar atunci
ştii că eşti tu, acolo, acasă,
dar în acelaşi timp
ţi-e teamă s-o pierzi.
Iubeşti copia inimii tale,
parte din sufletul tău,
iubeşti cu ochii şi nu doar atat,
iubeşti cu trupul, cu inima şi sufletul,
iubeşti sincer, curat, profund,
iubeşti nemărginit,
iubeşti aşa
cum n-ai mai iubit
şi nu vei mai iubi vreodată.
O priveşti în ochi, regăsind
cea mai frumoasă parte
din tine în ea.
Citindu-ţi sufletul, şi-a găsit loc
pentru totdeauna, în inima ta.
Ştii sigur că pentru apropiere
este nevoie de depărtare,
pentru veşnicie este nevoie de timp,
pentru recunoaştere de fapte.
În palma grădinii ţi-a răsărit
trandafirul dimineţii.
Demult ai trasat drumul,
drumul pe care
doar ea-ţi va fi alături.
O iubeşti - o iubeşti pentru totdeauna.
O vrei alături - o vrei mereu.
Doar aşa nu-ţi vei pierde inima,
sufletul şi înălţimea.
Un bărbat mereu alege.
Alege provocarea. Alege strălucirea,
zborul, mişcarea, viaţa.
Alege femeia propriei nebunii.
Dintre toate femeile o alegi
pe cea mai plină de viaţă.
Din cea mai plină de viaţă
- pe cea mai înţeleaptă.
Din cea mai înţeleaptă
- pe cea mai delicată.
Şi veselă, şi răbdătoare.
Dar şi nebună, irezistibilă,
pentru că de fiecare dată
când o vei privi adânc în ochi,
îţi vei citi bucuria de viaţă,
înţelepciunea, gingăşia,
blândeţea şi răbdarea din tine.
Şi-acea nebunie,
oglindirea propriei esenţe!

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna

Mă voi închina la tronul Tău
Şi îţi voi cânta cântecul meu de iubire
Voi cânta cu inima
Pentru Tine, Tatăl şi Regele meu
În fiecare zi voi trăi
Pentru a Te face să zâmbeşti
Şi când, în sfârşit, ne vom întâlni
Va fi pentru totdeauna
Şi, o, cât de larg Îţi vei deschide braţele
Când voi avea nevoie de dragostea Ta
Şi cât de departe vei călători pentru mine
De mă voi pierde vreodată
Şi mi-ai spus că tot ce simţi pentru mine
Este iubirea nemuritoare
Pe care mi-ai arătat-o prin cruce
Mă voi închina Ţie, Dumnezeul meu
Mă voi închina Ţie, Dumnezeul meu
Te iubesc
Te iubesc
Mereu voi cânta
Mereu voi fi cu Tine
Voi fi cu Tine.

cântec interpretat de Hillsong
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti genetic jumătate mama şi jumătate tata. Dacă îţi negi un părinte prin ură, lipsă de iubire şi acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Eşti un om mutilat. Orice trăsătură care nu îţi place la părinţii tăi, este deja în tine şi dacă nu o accepţi, iubeşti şi admiri, nu o poţi folosi în avantajul tău. Aşadar simte în inima ta toată iubirea, înţelegea şi acceptarea pentru părinţii tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg. Vrei să trăieşti aici şi acum? Vrei dezvoltare personală şi evoluţie? Perfect. Te duci acum şi îţi iei părinţii în braţe, le spui că îi iubeşti şi îi ţii în braţe, mult şi cu toată acceptarea şi iubirea. Şi ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulţumeşte la ei, atât pot ei acum. Înţelege că şi ei vor lucruri aşa cum vrem noi toţi dar poate ceva îi opreşte. Şi ei suferă. Şi ei vor mai bine pentru familia lor dar uneori viaţa dă cu tine de pământ şi te ţine acolo. Ăsta nu e motiv să îţi priveşti părinţii altfel decât cu maximă iubire şi acceptare. Luptă tu şi pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubeşte-i şi mulţumeşte-le apoi ieşi pe uşă şi mergi la război.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Mă voi sui pe un munte
Pentru a fi mai aproape de cer
Astfel aş putea atinge
Nuanţa dorită de albastru
Pentru a-mi exprima
Dorul de tine.

Voi folosi puţine cuvinte
Însă le voi alege pe cele care contează
Pentru a exprima emoţiile
La fel de puternic
Precum le simt.

Râul mi-o va lua oricum mereu înainte
În întâmpinarea ta
Doar el ajunge mereu la tine
Eu doar îl urmez
Ca pe un ghid.

El alege mereu nuanţa potrivită
De albastru.

poezie de Ana Irina Drobot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei

Puterea dragostei...
Învaţă să taci! Să asculţi vocea sufletului
Ce izvorăşte din puterea dragostei.
Prietenia este unică,
Este legătura umanului cu divinul,
Este focul ce nu arde
Şi apa ce nu te afundă.
Ascultă!
Nu ai nevoie de cuvinte...
A. D. N.-ul unneşte particălele de sânge
Într-o împletitură de tăceri
Pe care nici ura nu o poate învinge.
Ascultă! Atinge!
Oricât ai fii de departe,
Glasul prieteniei se aude în noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru un politician

Te zbaţi întruna, cică pentru ţară,
Pentru popor şi ca s-o ducem bine
Şi ne implori, pentru a câta oară?
Să te votăm cu râvnă doar pe tine.

Căci toţi sunt hoţi, iar tu ne-aduci belşugul
Mai c-ai jura, dar Biblia nu-ţi place
Şi îţi ascunzi cu grijă vicleşugul,
Dar scopul scuză orişice mijloace.

Noi însă ştim că ţie nici nu-ţi pasă
De amărâţi, de oamenii de jos
Cu toate-acestea, te votăm în masă
Că dintre toţi, tu minţi cel mai frumos.

Însă odată ce ţi-ai luat mandatul
Te-apucă brusc o mare amnezie,
Iar noi vedem din nou cum candidatul
Ne-a spus aceeaşi veche poezie.

De-aceea îţi urăm cu bucurie
De sărbători, când cade neaua dalbă,
Pentru a noastră scumpă Românie
Să ne trăieşti ani mulţi! (la Poarta Albă).

poezie de Octavian Cocoş (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu mă mai iubeşti ...

Dacă nu mă mai iubeşti, slut regret adânc mă roade,
Că deşi suntem alături, stăm pe două baricade.
Cum ajunse hâda ură să decidă pentru noi?!
Când am dat pacea-ngerească pe un nesfârşit război?!

Dacă nu mă mai iubeşti, teama pune stăpânire
Pe-a mea inimă rănită ce-a intrat în amorţire.
Pe-ai mei ochi plini de tristeţe, stă de veghe plânsul meu.
Pe-a mea gură, orice zâmbet s-o schimonosi mereu.

Dacă nu mă mai iubeşti, zilele-mi vor fi cernite,
Moartea îşi va ţine toastul cu licorile-otrăvite.
Totu-i gri cât vezi cu ochii, niciun verde împrejur;
Numai muguri de nădejde văd scăldaţi în clar-obscur.

Dacă nu mă mai iubeşti, visele-mi se zbat năuce.
Fără aripi de speranţă, au trăirile caduce.
Răsturnând clepsidra vieţii peste marginea de timp,
Împietri-voi exilată-n al uitării anotimp.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!