Venind de la Xiamen şi privind marea albastră

Căţărat pe muntele Jueshi, cu faţa spre răsărit,
Contemplu oceanul albastru, nemărginit.
Valurile dansează cu melodice mişcări;
Insule veghează-n freamătul undelor, sonor.

Copaci peste copaci cresc din stâncă-n stâncă;
Abundenţă de iarbă de aici până departe-n zări;
Peste creste vânturile toamnei oftează-încetişor;
Talazuri înalte se-avântă să doboare de pe cer, alb, un nor.

Ziua – soarele, iar noaptea – luna
Par să se nască din apa oceanului, adâncă.
Calea Lactee şi un întreg cer de stele, zâmbitor,
Se scufundă-n mare, unde-adorm.

Sunt fericit că pot privi toate-acestea!
Fredonez acest poem şi mă simt nemuritor.

poezie de Cao-Cao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbându-mă la Xiamen şi privind marea albastră

La răsărit de muntele Jieshi, privesc marea albastră.
Apa dansează în unduiri line, oglindind insule ca nişte turnuri.
Aici copacii cresc groşi, iar vegetaţia este luxuriantă.
Vântul toamnei oftează, valuri mari se înalţă.
Cărările soarelui şi ale lunii par să începă de aici.
Splendida Cale Lactee pare să-şi aibe izvorul aici.
Oh, sunt aşa de norocos să mă aflu aici, cântându-mi cântecul!

poezie de Cao Cao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în aşteptarea toamnei

Păleşte frunza din copaci,
Iar câte una s-a sfrijit
Şi nu mai sunt holde cu maci
Pe şesu-ntins şi însorit.

Gustar deodată s-a ivit,
Păstăi crapate pe araci,
Păleşte frunza din copaci
Şi câte una s-a sfrijit.

Eu, am un of nemărginit
Că nu avem ce pune-n saci
Din plaiul nostru pustiit,
Ţăranii noştri sunt săraci.

Păleşte frunza din copaci

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miazănoapte

aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu într-o iarnă
agăţată cu unghiile de mantia
zdrenţuită a crivăţului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciţi decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghiţim lacrimile
de gheaţă şi diamant

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărmul oceanului

Iubitul meu locuieşte
Pe ţărmul oceanului, în ţinutul de la miazăzi
Ce i-aş putea trimite ca dovadă a iubirii mele?
Două perle
Şi-un pieptene din carapace de broască ţestoasă.
I le voi trimite într-o cutie de jad.

Mesagerii spun că el nu-mi este credincios:
Spun că a aruncat cutia,
A aruncat-o ţărână şi-a ars-o,
Iar cenuşa a scuturat-o-n vânt.

Din această zi şi până la sfârşitul lumii
Nu mă voi mai gândi la el niciodată.

Cocoşii cântă
Şi câinii latră –
Fratele meu şi soţia lui vor afla toate acestea curând.
Vânturile toamnei sunt deja aici;
Briza zorilor oftează.

Peste puţin timp va răsări soarele
Şi-atunci va afla şi el.

poezie de Autor necunoscut, sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar timpul e albastru şi uneori gri
secunda aşteaptă cum noaptea
prescura s-a stins din iubire si jarul si codrul tematic
albine îşi vind rodul
am mers prea departe
e noaptea uitării în liniştea toamnei in umbre
de mână se ţin doi copaci
un vers către tine, un vers către mine aleargă prin lanuri
cocosi Porumbacu din raza lui pica Oceanul de sticla adorm pe o mare mareele
Ning cuvintele, ard în lumina risipită si noi suntem păsări ancorate in timp.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi existenţa, cu întreaga ei abundenţă. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienţi. Existenţa este însă abundentă - milioane şi milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundenţă. Natura nu este ascetică, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot - în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor... De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care să justifice existenţa lor, în afara faptului că această abundenţă este în însăşi firea existenţei, această bogăţie este însăşi esenţa ei; existenţa nu crede în sărăcie.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vine

ninge trist
într-o vieţuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraş,
îngerii învinşi de timp
ştiu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aştepte valurile

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti idealul şi credinţa

Seara cerul e plin de stele
Şi-n seara asta privesc spre ele,
Sper să văd şi steaua ta,
Ce luminează-n calea mea
Şi mă plimbă-n visele mele
Cu parfumul florilor
Şi freamătul pădurilor,
Mă plimbă-n varful munţilor,
S-ascult cântecul izvoarelor
Şi uitându-mă la tine
Să văd valurile marine.
Energia ta puternică
Să mă poarte-n noaptea adâncă,
Să simt inima cum vibrează
Şi sufletul meu înviază.
Că aşa-mi alină suferinţa
Căci tu eşti idealul şi credinţa.
Şi alungă ale mele amăgiri
Într-un caiet cu amintiri.

poezie de Eugenia Calancea (13 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Nu cresc copaci şi flori pe muntele de sare?
Cum iese apa din pământ?
Cum iese soarele din mare?
Ce-nseamnă "să mă credeţi pe cuvânt"?

Cum iese planta din sămânţă?
Stejarul dintr-o ghindă-atât de mică?
Când eraţi mici, vă atingea bunica?
Ce poate să-i provoace unui tată frica?

Unde-i cişmeaua de la care curge lapte?
Cum se cuprind tablourile-n ramă?
Cum zboară un elicopter?
Cum iese un copil din mama?

De ce e dudul plin de dude negre?
De ce e corcoduşul plin de spini?
Cum se imprimă vocile pe bandă?
Rechinii pui sunt pui, sau tot rechini?

Când un avion în aer explodează,
Şi arde, ce se-ntâmplă cu pilotul?
De ce pe cer sunt stele numai noaptea?
De ce copiii vor să ştie totul?

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul serii

Amurgul serii se lasă uşor,
Peste pleoapele, falnicilor codrii
Numai izvorul se-aude niţel,
Şi freamătul lin al dulcelui vânt.

E seară si noi ne-ntindem pe iarba,
Cu colţu-i firav, de-un verde deschis,
Spre cerul albastru si luna cea plină,
Acum ne-ndreptăm privirea în sus.

Sunt stele ce par şirag de mărgele,
Întinse pe bolta eternului cer,
Şi luna se-aprinde cu a ei strălucire,
Şi astăzi şi măine, magia-i la fel.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaia se-înstăpâneşte pretutindeni,
Cade peste copaci şi peste-ogoare,
Plouă peste umbrela noastră
Şi peste navele grăbite de pe mare.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nemărginit

îmi este greu
să ajung la inima ta
încercări timide
eşuate...
dar mi-aş dori atât de mult
pe marea liniştită
a sufletului meu
nu este furtună
şi totuşi din valurile albastre
sclipind în soare
răzbate un zbucium...
dorinţa de a trăi
şi a iubi
întinde spre mine o mână
înotând spre răsărit
în ape limpezi
în unda sărată
vei găsi o lacrimă din ochii mei
şi atunci poate
vei privi spre zarea unde te aştept
cu dor nemărginit
în umbra înserării...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul iernii

Iar ne picură din stele
Ramuri de argint şi vise...
Albe, blânde giuvaere
Şi de braţe neatinse.

Trec conduri de lac pe ceruri
Şi ne luminează calea...
Pliu de stele pe creneluri
Şi peste copaci, ninsoarea...

În cojoace, peste dealuri,
Trece gerul asprei ierni
Şi se-apleacă valuri, valuri...
Satul meu bătrân, de ieri,

Scârţâie de dor fântâna,
Coşul e nescuturat,
Doar în casʼ ne-aşteaptă muma.
În zadar! S-a înnoptat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta vrăjită

Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii desprinse din copaci,
adusă de un dor ai vrea să mă împaci,
la orele târzii, când somnul nu mai vine.

Apari pe geana înserării, neschimbată,
alungi himerele cu zâmbetu-ţi calin,
minuni cereşti mi-aduci în orele ce vin,
iar îngerii din cer coboară deîndată.

Cu harul sfânt m-ating necontenit pe faţă,
simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult,
adorm,... şi din adâncul viselor ascult
cum umbra ta vrăjită-mi curge peste viaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta vrăjită

Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii desprinse din copaci,
adusă de un dor ai vrea să mă împaci,
la orele târzii, când somnul nu mai vine.

Apari pe geana înserării, neschimbată,
alungi himerele cu zâmbetu-ţi calin,
minuni cereşti mi-aduci în orele ce vin,
iar îngerii din cer coboară deîndată.

Cu harul sfânt m-ating necontenit pe faţă,
simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult,
adorm... şi din adâncul viselor ascult
cum umbra ta vrăjită-mi curge peste viaţă.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta vrăjită

Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii, desprinse din copaci,
adusă de un dor, ai vrea să mă împaci,
la orele târzii, când somnul nu mai vine.

Apari pe geana înserării, neschimbată,
alungi himerele, cu zâmbetu-ţi calin,
minuni cereşti mi-aduci, în orele ce vin,
iar îngerii din cer coboară deîndată.

Cu harul sfânt m-ating, necontenit, pe faţă,
simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult!
Adorm!... Şi din adâncul viselor ascult
cum umbra ta vrăjită-mi curge peste viaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta vrăjită

Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii desprinse din copaci,
adusă de un dor ai vrea să mă împaci,
la orele târzii când somnul nu mai vine.

Apari pe geana înserării, neschimbată,
alungi himerele cu zâmbetu-ţi calin,
minuni cereşti mi-aduci în orele ce vin,
iar îngerii din cer coboară deîndată.

Cu harul sfânt m-ating necontenit pe faţă,
simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult,
adorm... şi din adâncul viselor ascult
cum umbra ta vrăjită-mi curge peste viaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele zile a fost distractiv să zbor. Mă puteam avânta peste acoperişuri şi copaci, sau puteam întâlni un tren şi valurile mărilor. Cerul întreg îmi aparţinea. Acum există atât de multe regulamente... Cerul este aglomerat. Toată distracţia a dispărut.

citat din Katherine Stinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!