La derdeluş

E zăpadă mare afară
Vin şi eu acuş-acuş
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluş.

Mă aşez frumos pe burtă
Şi-mi fac vânt pe pantă-n jos
Coborârea mă încântă,
Că din fire-s curajos.

Şi zbor iute ca săgeata
Plin de zel mă năpustesc
Mai frânez uşor cu gheata
Să nu mă rostogolesc.

Sunt şi alţi copii ca mine,
Mai timizi, mai curajoşi,
Unii chiar şi cu patine,
Toţi extrem de zgomotoşi.

E atâta desfătare
Pe frumosul derdeluş,
Încât nu e de mirare
Că toţi vin la săniuş.

poezie de Octavian Cocoş (17 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocel

Gerul alburiu se lasă
Şi afară-i numai ceaţă.
Iar copiii bucuroşi
Cer zăpadă, sunt voioşi,
Să iasă la săniuş,
Să se dea pe derdeluş.

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

Mă plimb prin zăpadă
Şi-mi amintesc de vremurile de odinioară,
Când aveam derdeluş în ogradă
Şi alunecam cu sania a nu ştiu câta oară.

Era spectaculos de frumos
Să te baţi cu bulgări de zăpadă
Şi apoi ne făceam albi ca un moş,
Iar mama, aşa nu voia să ne vadă.

Eram sănătoşi fără prea multe boli
Eram liniştiţi şi fără mult stres,
Dar azi viaţa noastră ne-o răscoli,
Cei care aşa vor, sau au un interes.

poezie de Eugenia Calancea (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuş. Alunecuş pe derdeluş.

David Boia (11 decembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie rece, trist cu frunze ruginii şi uscate lasă loc lui decembrie cu miros de cozonac, cetină de brad şi copii bucuroşi cu sania pe derdeluş.

Lucian Haşa (26 noiembrie 2022)
Adăugat de Lucian Haşa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul meu

Fiecare om din lume
A primit un dar anume
Unii ştiu să construiască,
Alţii să tămăduiască,
Unii pot să are glia,
Alţii-s cu negustoria...

De-aia mă gândesc mereu
C-am şi eu un dar al meu
Să fac tinerii să-nveţe
Să le dau bune poveţe
Să-i ajut să înflorească
Şi toţi să mă depăşească.

Însă mă simt norocos
Că mai am un dar frumos
Mi s-a dat un suflet mare
Luminos precum un soare,
De aceea, pot să sper
C-o să am un loc în cer.

poezie de Octavian Cocoş (20 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii sunt ca arcul - copiii ca săgeata. Arcaşul vede ţinta pe drumul veşniciei şi, cu puterea Sa, întinde arcul, săgeţile să le trimită-n zbor, s-ajungă iute şi departe. Când săgeata este legată cu sfoară de arc, ea nu va zbura niciodată atât de departe pe cât ar putea ajunge dacă zborul i-ar fi liber.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de iarnă

De prin crâng şi de pe deal,
Cu vuiet şi cu scandal,
Venind iar din depărtare,
Rupe tot ce-i stă în cale.
Peste voi şi peste sate,
Crivăţul de miază noapte,
Se apleacă – o mireasmă.
A iernii catapeteasmă.
Cu ilic şi cu cojoc,
Cu mantie de mătasă,
Se aşterne peste toate
Iarna şi la noi acasă.
În văzduh vuiesc copacii,
Pe câmpii Frunze se-ngână,
Parcă umblă-n lume dracii
Mână-n mână.
Văd, mai sus, pe-un vârf de viţă
Zgribulită şi smerită,
Puiul de la vrăbiuţă
Care caută grăunţă.
Mama-i este obosită.
Doarme-n leagănul de nea,
Dincolo de casa sa.
Totu-I alb, un basm cu zâne,
Vântul a-nceput să scurme
În cotloanele-nvechite
De la casele smerite.
Natura e amorţită,
Chiar şi moşul din ogradă
Are nasul ca ardeiul
Alba parcă-I lumea toată.
Este ger. Pe văi şi dealuri
Gheaţa licăre şi geme.
Pleacă maică la pădure
Să aduc-un braţ de lemne.
Numa-n deal, la derdeluş,
Cu fulare şi mănuşi,
Trec copii la săniuş.
Toţi aleargă prin zăpadă,
Se împing ori stau să cadă,
Luciul lacului sticleşte,
Timpul trece fără veste.
Satu-i zahăr, ori e sare...
Mare veselie, mare!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a dura

Îmi era a derdeluş
şi-a răzor de vis în iarbă
a cal alb pe un mohor
vrednic înegrit să fiarbă.
Îmi e limba săniuş
să-mi scoboare sângele
între-apoi acum arcuş
după mine
strângere!
Ce mai stai?
Ce mai aştepţi?
Şi de ce caşti gura?
Dă drumul la roată
pe un floc de oaie
să ne dăm de-a dura-n
paie!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăboveşte Moş Crăciun?

Moş Crăciun nu zăboveşte
Chiar zăpadă dacă nu-i,
Sania îşi pregăteşte
Sus, în vârful muntelui!

Şi când se coboară-n vale,
Zboară, zboară, sănioară!
Nimeni nu îi stă în cale,
Este iute, iute zboară!

Aşa Moşul reuşeşte
Pe la toţi, la toţi, să treacă.
Stă puţin - şi iar porneşte,
Înhamă renii - şi pleacă!

Dacă eşti puţin atent,
Moş Crăciun este văzut.
Dacă nu, eşti repetent,
Pe Moşul - nu l-ai crezut!

A crede în Moş Crăciun
Înseamnă să fii atent
Şi copil cu suflet bun,
La şcoală nerepetent!

Şcoala te învaţă carte,
Să citeşti şi să poţi scrie.
Şi să creşti pe mai departe
Recitând o poezie.

poezie pentru copii de Radu Bunei (24 decembrie 2013)
Adăugat de Radu Bunei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul rănit

aş vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
aş da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar creşte alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
şi cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam să zbor,
eram aici un paznic bun,
mă luau matrozii toţi la zor,
făcându-ma că sunt nebun.

acum se uită după mine
si toţi îmi căinează soarta,
gândesc cu toţi c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sau realitate? Laurette s-a visat in pădure trăgând de-o sfoară

Te întreb, aşa-ntr-o doară:
Până ce te-ai dumirit,
Tot trăgând în vis de "sfoară",
Nu cumva s-a şi-ntărit?

epigramă de Mike Farkas (29 martie 2012)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşii mei trag linii după mine

Ieri mi-am plimbat copiii cu sania visată,
Şi m-am gândit la mine, cel din copilărie:
Aveam un derdeluş, în loc de inerţie,
Şi legile frecării, din fizică, de tată.

Copiii mei n-au învăţat să-mpingă,
Le place mult mai mult să fie traşi,
Lăsând rugina de la cei doi plaşi
Ca două dungi, pe paşii mei să ningă.

Deşi sunt încă nişte copilaşi,
O bucurie sufletul îmi scurmă,
Căci fiii mei îmi vor călca pe urmă,
Cu două dungi ningând peste doi paşi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit pe plajă

Stăm întinşi pe plajă
Nimeni nu-i pe-aproape
Briza bate lin şi răcoros.
Sunt cuprins de vrajă
Ale tale pleoape
Tremură uşor şi graţios.

Marea se frământă
Valuri vin grăbite
Undeva se vede un vapor.
Totul mă încântă:
Scoicile strivite,
Pescăruşii care ţipă-n zbor...

E o zi frumoasă
Soarele zâmbeşte
Cerul de deasupra e senin.
O broască ţestoasă
Leneş se târăşte
Pe nisipul albicios şi fin.

Mă întorc spre tine
Cu o răsucire
Simt că pielea-ţi arde foarte rău.
Tu te uiţi la mine
Plină de iubire,
Fericirea are chipul tău.

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins...

A nins albastru peste cetăţuie
Şi-i atâta pace între ziduri reci,
Dinspre amintire ţipă-o cărăruie,
Desenând în mine tolba cu poveşti.

Omul de zăpadă a pornit a râde,
În ogradă, tata ne priveşte trist,
Parcă-i împrumută albul un cărbune
Şi-mi descalţ privirea pe un prag de vis.

Fulgii-n dansul lumii se rotesc uşor,
Sania se-nvârte ca o balerină,
Şi-n fragilitatea unui aspru dor,
Iarna-şi cerne rostul, fără nicio vină...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin colindătorii

Un altfel de Crăciun
Şi plin de aşteptări
Stă cuibărit de-acum,
Acolo-n depărtări...
Zăpadă nu mai e,
Iar vântul suflă lin,
Însă ce frig îmi e...
Colindatorii vin...
Ei vin cu stele-n piept
Şi soarele-n priviri,
Cred că de mult i-aştept,
Nu, nu sunt năluciri...
Se-aşază-n poartă, cântă
Frumosul lor colind,
Auzul îmi încântă
Şi de miraj mă prind...
Cu braţele-ncordate
Şi de speranţă, pline,
De dor, de libertate,
De adevăr, de mine...
Da, vin colindătorii,
Cu soarele pe cer,
Se trag deoparte norii,
Să picure un ler!
Şi picură întruna,
Un ler, sau doi, sau trei,
Iar eu îi prind cu mâna
Şi mă-nfăşor în ei!
De va rămâne unul
Care nu vrea să cadă,
Acela-i chiar Craciunul
Ce vine cu zăpadă!
Neaşteptat, va ninge,
Ne va albi cu ler,
Pe frunte ne-o atinge
Şi cu un pic de ger!
Da, vin colindătorii,
Isus vine şi el,
De sus, în timp ce norii,
Se scutură niţel!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nor călător

Nor călător
Alb şi pufos
Uită-te în jos
Ştii că mi-e dor
De mândra mea
Să o privesc,
Să îi vorbesc...
Du-mă la ea
Iute în zbor
Şi de n-o vrea
Să fie a mea
Mai bine mor.

poezie de Octavian Cocoş (5 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea s-a înteţit aşa de tare încât, de deasă ce era, băieţaşul nu-şi mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuţa alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu şi sania aluneca tot mai iute. Deodată a simţit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste şanţuri şi garduri. Karl s-a speriat cumplit şi a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-şi mai aducea aminte decât tabla înmulţirii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!