
De-a dura
Îmi era a derdeluș
și-a răzor de vis în iarbă
a cal alb pe un mohor
vrednic înegrit să fiarbă.
Îmi e limba săniuș
să-mi scoboare sângele
între-apoi acum arcuș
după mine
strângere!
Ce mai stai?
Ce mai aștepți?
Și de ce caști gura?
Dă drumul la roată
pe un floc de oaie
să ne dăm de-a dura-n
paie!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

În limba mea
îmi pot înjura înjurătura
În limba mea
îmi pot săruta singur gura...
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În Limba Română
În limba română a sculptat Brâncuși,
Și și-a vărsat tot dorul Eminescu,
A plans pe corzile viorii, a lui Enescu arcuș,
În limba română a pus viață-n pânze, Grigorescu.
În limba română cântă așa duios privighetoarea,
Și tot în limba noastră toți stejarii povestesc,
În limba română strălucește-n razele de soare marea,
În limba română toate florile iubesc.
În limba română lumea este mai frumoasă,
Și tot în limba noastră rugile se înalță către stele,
Limba română pentru mine e "Acasă"
Limba română, limba visurilor mele.
poezie de Marius Alexandru (9 august 2021)
Adăugat de Marius Alexandru

Comentează! | Votează! | Copiază!
La derdeluș
E zăpadă mare afară
Vin și eu acuș-acuș
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluș.
Mă așez frumos pe burtă
Și-mi fac vânt pe pantă-n jos
Coborârea mă încântă,
Că din fire-s curajos.
Și zbor iute ca săgeata
Plin de zel mă năpustesc
Mai frânez ușor cu gheata
Să nu mă rostogolesc.
Sunt și alți copii ca mine,
Mai timizi, mai curajoși,
Unii chiar și cu patine,
Toți extrem de zgomotoși.
E atâta desfătare
Pe frumosul derdeluș,
Încât nu e de mirare
Că toți vin la săniuș.
poezie de Octavian Cocoș (17 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Traducerea ierbii
Traduc discuția dintre un fir de iarbă
din țara Soarelui călare
și un fir de iarbă de la țară. Mai pun de la
mine cuvinte
și mi-e bine
și râd atât de tare că le scot verdele din minte
și stai și asculți mirată
cuminte
cum de nu știu să mai vorbesc cu tine
și să traduc
pe tine cea de-acum cu cea de altădată.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Refacerea
La dezgroparea coastei au venit doar bărbații
din lipsa încăntătoarelor femei.
Toți săpau cu rânjetul în tăcere
Toți se înțelegeau din junghiul ochiului.
Adam avea o beregată pe piept!
Când au găsit coasta
au aruncat-o din mână în mână
fiindcă frigea a pământ nu a humă
a lână de iarbă
a oaie pierdută-ntre dinți.
Adam a lins coasta cu o limbă de șarpe
și s-a așezat lângă ea să-i vorbească
în limba osoasă.
Toți au fugit din lipsă de carne...
Toți! Norii schiopătau după sânge de ploaie
Fulgii mieunau după forme
Apa cârâia după copca
inimii.
Și ea se întindea pe o baltă încordată
cu un mugur din coastă
o fată!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i și cu poezia asta! Stai și o aștepți cu fața în palme când ea e venită deja de demult în palmă cu fețele tale...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

* * *
Eu nu mai am limbă
Limba mea am uitat-o în gura mea
căscată în timp ce o picătură de ploaie
de pe vârful ei se scurgea altădată
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Execuția
Te uiți din ceas
printr-un hublou de alge
corăbii pasc din puntea unui vas
iar ora se prelinge pe catarge
și ne-a rămas nimicul de rămas...
În ceas te uit
și-n buzunare fine
printre chibrituri, fulgi și scoarță de sărut
întinsă între coaste-mi stai pe șine
și ceasul trece roată
peste roată
și-ai tăcut!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ea a închis ochii gura lui și-a deschis aripile scrâșnind...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuș. Alunecuș pe derdeluș.
David Boia (11 decembrie 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Iar se dau doi ochi de-a dura
și-i așteaptă-n brațe gura
între dealuri să îi soarbă...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurile
Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
și-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rimă în podul palmei
Și fiindcă nu văd nici o stea
mă culc frumos în palma ta
și mă acopăr dezgolit
c-o strângere de răsărit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chandler: Hei, o fată a venit la mine și a spus "te vreau, Dennis" și și-a băgat limba în gura mea. Îmi place petrecerea asta.
Joey: Întrebare rapidă despre volei.
Chandler: Volei?
Joey: Da, am făcut un teren de volei în camera ta. Nu îți plăcea foarte mult lampa aceea gri, nu?
Chandler: Joey, o femeie tocmai și-a băgat limba în gura mea. Nici măcar nu te aud.
replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cana cu iarbă
Fiecare iepure are la cap o cană de iarbă!
Fiecare cană are la toartă o ureche ascuțită!
Fiecare toartă ascuțită are o cute șuierătoare.
Fiecare cute
are un loc în care e căutată
de o coasă neascuțită de fiecare.
Fiecare coasă
are o coadă obosită în care se sprijină o livadă.
Fiecare livadă are un iepure
în care se întinde fiecare
și aleargă.. aleargă...
de frică să fiarbă
în cana cu iarbă
bătătorită de nimeni!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat
Am auzit o inimă încetând un om
și cu mâna sub cap
pe o claie de iarbă
i-am surprins aruncarea!
Și-am făcut cu degetul
un fel de semn
și mi-a făcut cu sângele un fel de salut
aplecat
a plecat!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Două umbre
Pâmântul s-a strâns în cerul nopții
cât o nucă de ceas
la care două umbre în jurul unui glas
îmi arătau
ce oră e în gura sorții...
Stai să
nu stai!
Dansau în jurul lor
se-mbrățișau și se strângeau
umbra Pământului
cădea
pe fruntea mea stătea a stea
o undă la răsărit de gând
secundă în cădere.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întreb
Mă întreb și întreb
cu de-a sila mă întreb
și întreb
dacă nu ar exista mirosul ierbii oare
spun oare din răutate
oare am mai descălța noi luna de lumină?
Mă întreb și întreb
cu aceeași silă întrebătoare
dar mai bine
întreb deci
dacă nu ar exista sângele
am mai vedea noi răsăritul cum naște
în iarbă pușca unui soldat?
Mă întreb și vă întreb pe voi
cu toată sila pricinuită de întrebarea
ce o întreb
când nu îți pasă
dacă nu ar exista strigătul mamei
când te cheamă pe lume
ar mai fi în iarbă împușcătura unui soldat mort?
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecția învățată
Nu se ia nimic!
Se sapă o groapă la repezeală cu un hârleț la nimereală
Se măsoară groapa din ochiul de gropar
Se lustruiește lopata.
După aceea se ia rămas bun de nenumărate ori
și se sărută cu gura icoanei
cu gura lumii
dar mai ales cu gura infamiei.
După aceea se ia și brusc se aruncă în groapă.
Nimeni dar absolut nimeni nu o să zică nimic!
Ce om perfect ar fi fost omul acesta dacă nu murea!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima secundă de martie a strigat pentru întâia oară cel ce a făcut din cuvânt arcuș și din suflet vioară...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!