La mormântul lui Melville

Adeseori sub valuri, departe de-aceste orizonturi,
El citea testamentul şi mesajele-aruncate de zarurile
Celor înecaţi, de oasele lor lovind sub geana spumii
Coastele de mărgean ale mărilor – nevăzute lumii.

Iar epavele se perindau fără bătăi de gong, de clopot;
Caliciul generos al cuprinsurilor morţii returna un capitol
Răvăşit, hieroglife-învineţite, rana unor semne de rău augur
Pe coridoarele scoicilor, de unde nu răzbate niciun zgomot.

Atunci pe circuitul unei perpetue spirale vaste,
Cu funii vrăjite şi răutăţi uitate, ochii îngheţaţi acolo
Au devenit altare-n apele cu translucidă piele....
Pe când perpetue, tăcute răspunsuri se furişau sub stele.

Compas, alidadă şi sextant nu mai aşteptă ora mareei la sizigii...
Deasupra,-n prăpăstii de-azur, şi jos, în cercul zării,
Nici un cântec trist nu trebuie să-l tulbure pe marinar.
Umbra-aceea fabuloasă va fi mereu numai a mării.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul verii capricioase

Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri,
Ploaia nu vine în valuri
Din seninul ce dăinue-n jur.

Anotimpul acesta e dur,
Nicicând nu-şi ticluie planuri,
Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri.

Ape se umflă în maluri,
Creşte în lan spicul cel pur
Şi vara n-are nici un cusur,
Chiar de apa rupe zăgazuri...
Cuptor este cupola de-azur.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele de deasupra mării

Undeva departe-o enigmă-ntâlneşte
O altă enigmă,-naltă şi vastă,
Ochi în ochi, nemărginirea apelor priveşte
Nemărginirea cerului – albastră.

Stelele cântă imnuri îmbiind la calm
Deasupra mărilor biciuite mereu de-un uragan;
Şi-ar putea vreodată-acel maiestuos psalm
Găsi odihna la sânul imensului ocean?

Zarea-nnegurată când soarele-i la scăpătat
E-alinată de-adierea unor aripi îngereşti
Acolo unde-aleanul pământului, de nevindecat,
Află puterea din pacea minţilor cereşti.

Totuşi, harul cerului plin de strălucire
Eclipsează apele oceanului, rebele;
Noi nu le putem vedea locul de-ntâlnire,
Dar putem vedea o maree de stele.

poezie de Amos Russel Wells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Krakenul*

Sub tunetele-abisului de sus, de necuprins,
Departe, departe în adâncul mării,
În veşnicul lui somn, de vise neatins,
Kraken-ul doarme: razele soarelui din tării

I-alunecă difuze-n jur: hula,-ntr-o continuă recidivă,
Dulăii valurilor mari deasupra lui şi-asmute;
Din mii de grote fermecătoare şi din celule neştiute,
Ascunse-ntr-o lumină palidă şi maladivă,

Polipi cu imense braţe, mai mulţi decât destui,
Se vântură în moţăiala mării, în verdele-i ţinut.
Acolo el de veacuri gogeşte şi veacuri va gogi
Îngrăşându-se cu viermii mării în somnolenţa lui –

Până când cel din urmă foc va-ncălzi apele abisului;
Atunci de îngeri şi de oameni va fi din nou văzut
În răcnete-nălţându-se deasupra mării pentru a muri.

* Kraken – cuvânt scandinav desemnând toţi miticii monştri marini; krakenul, asemănator unei caracatiţe, avea forţa şi abilitatea, conform legendelor, de a scufunda o corabie.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturia de credinţă a unui marinar

Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcneşte
Credinţa mea nu se va micşora, o, Doamne, ci va creşte;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cereşti rubine,
Oştiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.

Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă şi suflet mare,
Şi-a doua zi s-au dus, fără împărtăşanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toţi când clipa-aceea vine –
Iar, Doamne, bunătatea şi toate darurile tale le ştiu bine...

Necredincios par celor care nu mă ştiu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârşit unde seara soarele se prăbuşeşte-n mare;

Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri nepreţuite, rare; nu iau în deşert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:

Rugăciunea şi credinţa marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labrador

Un ţinut de gheţuri înclinate
Îmbrăţişat în arcul unui cer cu tencuială gri
Se-abandonează pe sine însuşi
În eternitate.

"N-a venit nimeni aici să te revendice
Sau să renunţe la tine, lăsând un semn roşu şi feeric
Pe sânii tăi cu brumă rece?
Chiar n-ai amintiri deloc, o, Strălucire plină de-Întuneric?"

Tăcere-înfrigurată – arar, momente de schimbare
Călătorind spre-o primăvară mereu de neajuns –
Fără naşteri, fără moarte, fără timp sau soare
În răspuns.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Şi ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărţiţi vreodată.

Te găseam mai atrăgătoare decât viaţa
Căci tu însuţi îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranţa
Că poate va veni odată cu iubirea.

Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-şi vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Şi întreaga viaţă să fii numai a mea.

O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Şi-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoşteam.

Nu trecea o zi fără să-ţi spun că te iubesc
Căci aşa se face la iubire,
Iar când îţi afisa-i acelaş zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd şi o ultimă gândire.

Aş fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viaţa parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.

Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârşit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să priveşti mereu cu-n suflet răvăşit
Că eu m-am dus acolo între ele.

poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pe geană

Pe geana zării
a depărtări
dintre noi
suntem doi nori
atârnaţi
cu dor de noi
din ochii orbi
de amândoi
cu nevăzute ploi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Ariel

Vino pe plaja de-aur cu nisipuri fine
Şi prinde mâinile care se-întind spre tine:
În reverenţă-aplecat, buzele-ţi sărute
Neîmblânzitele valuri tăcute –
Atinge-le blând, aici şi-acolo, feţişoara
Şi gingaşele nimfe îţi vor uşura povara.
Hark, hark,
Bau, hu.
Câinii de pază latră-încordaţi arc,
Bau, hu.
Hark, hark!
Aud, sonor,
Ritmat vocille unui cor
Cântând cucurigu.

La cinci stânjeni sub apă-ţi zace tatăl, cum bine ştii;
Oasele i-au devenit mărgean cu scânteieri de sticlă,
Iar ochii – perle sidefii;
Făptura-i s-a schimbat – din mică, tot mai mică –
Prin transparenţa fosforică-a mării, prin pulberea salină,
Într-o mai bogată şi ciudată stare, mai străină:
Nimfele oră de oră cântă pentru el:
Ding-dong.
Hark! Acum le-aud şi eu,
Ding-dong, clopoţel.

poezie celebră de William Shakespeare din piesa de teatru Furtuna, Actul I, Scena 2, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un catarg

Nici un catarg.
Valuri se sparg Pe dună.
Pe-al mării larg
Nici un catarg.

Pe-al zării gol
Pescarii-n stol
Răsară. Să dea ocol
Pe-al zării gol.

Ţipând mereu,
Cu zborul greu
Să piară... Prin somnul meu
Ţipând mereu.

Să văd în vis
Pe cer deschis
Prin gene —
Tainic trimis —

Să văd în vis
Steaua Hesper
Urcând pe cer Alene.
Pe-adâncul cer
Steaua Hesper.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ţărm

O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micşorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea şi-n vâltoarea
Nopţii şi-a mării,
A stelelor şi-a furtunilor.

Departe, planează şi se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă şi înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie şi-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceaţa-i iubire şi zborul extaz,
Gloria şansei şi pericolul morţii
Sunt tovarăşii aripilor ei încântate şi înfrigurate.

Departe, în adâncul lumii imense şi întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma şi deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă şi se retrag, şi se destramă.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu vede

Iubirea a căzut pe nevăzute
în adâncul unei prăpăstii de nori
tocmai acolo...
unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi
pe fundalul furtunii,
iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.
Şi nimeni nu vede,
nimeni nu simte
că-i lipseşte ceva!
Dar cine mai poate vedea?!...
când ochii noştri orbesc
de vuietul vântului,
când ochii orbilor
sunt păsări moarte
aruncate-n pustiul de munte?
şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii
care nebănuit se stinge
printre genele coborâte ale uitării
de semeni.

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere. Într-o zi epavele se vor ridica din străfundul mărilor, iar morţii vor evada din cimitire.

aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale pe valuri

Presăraţi petale pe valuri, le va duce vântul
Acolo taţii noştri şi-au găsit mormântul,
Acolo unde-şi dorm somnul soţi, fraţi şi feciori;
Aşterneţi peste-adâncuri ghirlandele de flori.

Curenţii de maree, la reflux, în zilele de vară
Poarte-aceste cununiţe pe creasta lor uşoară
Spre nord şi sud, spre est şi vest, să le ţină de urât,
Acolo unde zac, acelor pe care i-am iubit atât.

Isus, care-a împărţit hrana cu tagma pescărească,
Pe mormintele lor pune sacre semne, să-i recunoască
Atunci când vor învia-într-o zodie mai blândă-a sorţii,
Când din abis marea va elibera toţi morţii.

poezie de Mary Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeii mei

eu Omul Eu
vanitos şi grăbit:
în mine nu mai încape niciun loc de mine
în rănile mele sunt numai răni deşi nu a fost nicio luptă
în rănile mele nu mai străpung noi tăişuri sunt pline de ele...

mi se urzeşte undeva la o palmă deasupra capului un trup nou...

Să se alcătuiască unul deja rănit propuse iertările - ba nu zise ispitele

să crească straturi-straturi de răni fără îndurare
să fie apt Acolo
dar ia staţi - parcă se chema Dincolo
când l-aţi mutat?

tăceţi să învăţaţi Acolo este Aici privit
cum s-ar privi ochii pe ei înşişi
zise dumnezeul-olar în salopete arse pe alocuri...

dumnezeul de aer suflă cravata dumnezeului de apă:
suflecă-ţi mânecile
îndată va veni dumnezeul căldurii şi noi
nu am făcut decât tălpile...

să-l lăsăm aşa
vechiul trup a rătăcit mereu
zbătând cu fruntea de ceruri
acum să-i fie de osândă... zise dumnezeul gesturilor
îi vom lăsa o singură rană
restul îl vom clădi impetuos
interveni sec dumnezeul aşteptării –

şi palma distanţă de deasupra capului coboară
dumnezeul dumnezeilor care
este ca un ochi ce se priveşte pe sine rosti:
ce vă irosiţi

nu trup nou îi trebuie acestui fiu al nostru
daţi-i rănile lumii drept pomadă celor ale sale şi
nu-i mai ţineţi oglinda
se va goli curând încât
niciun strop nu va mai rămâne
din ceea ce credea poezie şi rană
va învăţa să citească singur cu tălpile lui
adevăratul poem

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

Ci dincolo de zona blestemată-a morţii,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi, în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Eşti tu,
E lumea existenţei tale,
De care nu, oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin, fără toarte
Îl urcăm învinşi, învinşi îl coborâm.

Căci de acest metal,
Tăios şi imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ţi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Eşti tu acolo...
O, numai dacă mai trăieşti,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici veşti,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze şi de mine
Ropote de gloanţe.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ichabod Crane: Era un călăreţ fără cap.
Baltus Van Tassel: Nu trebuie să te entuziasmezi.
Ichabod Crane: Dar era un călăreţ fără cap.
Baltus Van Tassel: Sigur că da. De aceea eşti dumneata aici.
Ichabod Crane: Nu, trebuie să mă credeţi. Era un călăreţ, unul mort. Fără cap.
Baltus Van Tassel: Ştiu, ştiu.
Ichabod Crane: Nu ştiţi pentru că nu aţi fost acolo. Totul este adevărat.
Baltus Van Tassel: Bineînţeles că este. Ţi-am spus. Toată lumea ţi-a spus asta.
Ichabod Crane: Eu... l-am văzut. (Leşină.)

replici din filmul artistic Legenda călăreţului fără cap, scenariu de Andrew Kevin Walker, după Washington Irving
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Uitarea este un cântec
Care, eliberat de ritm şi de măsură, umblă hoinar.
Uitarea este o pasăre împăcată cu propriile aripi,
Întinse şi neclintite –
O pasăre plutind pe aripile vântului fără a obosi vreodată.

Uitarea este ploaia în noapte;
Sau o casă veche într-o pădure – sau un copil.
Uitarea este albă – albă ca un mesteacăn în furtună.
Ea poate dezlănţui profeţiile unui oracol
Sau îngropa zei.

Eu pot rememora multă, multă uitare.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul sufletului nu trebuie jucat pentru ochii lumii, ci în interior, acolo unde nu pătrunde altă privire decât a noastră; acolo te adăposteşti de teama morţii, de dureri, ba chiar de ruşine; acolo eşti mângâiat de pierderea copiilor, a prietenilor şi a bogăţiilor.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi şi stele

lângă mare mă aşez..
văd plutind pe valuri stele
si uitându-mă atent
sunt doar inimi... cam rebele!

aruncate.... sau uitate...
intr-o vară ce-a trecut
au rămas plutind pe valuri
cu speranţe de-nceput

si pierdute-n spuma mării
inimi.... stele se prefac
urmărindu-ne in noapte
când... si unde am plecat

ne tot strigă... ne tot cheamă
-vino inapoi la mine
-e târziu... si este toamnă
briza rece-ncet adie

paşii mei pe plaja udă
nu se mai intorc curând
te sărut fierbinte vară
repede ai dispărut

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidaritatea suavă dintr-un timp aparent static şi fără sfârşit al amânării perpetue, în care viaţa are calitate, îţi atinge sensibilităţile şi te determină să compari mereu, involuntar. Când empatizezi cu tot spaţiul din jur, el se dovedeşte a nu fi o capcană dacă nu uiţi lucrurile simple: să poposeşti, să respiri, să admiri.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!