Dumnezeu a modelat omul şi cuvântul,
Omul frământând de veacuri piatra şi pământul...
Şi-a uitat limita şi jurământul,
Săpându-şi singur mormântul.

Valeria Mahok (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul fără idealuri este ca pământul sterp.

Valeria Mahok (10 mai 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce are omul mai bogat, pentru clipe de extaz, se limitează doar la un singur pat.

Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ca poet, nu uit că sunt ostaş!

Chiar de-s bătrân, mi-e tânăr Jurământul,
Depus, cândva, pe Tricolorul sfânt
Şi-s tot oştean ce-şi apără pământul,
Acum doar cu tăişul din cuvânt

În versuri îl purtau cu tot talentul,
Un Păunescu, un Vadim, coloşi
Ce-aveau curaj să-nfrunte Parlamentul
Spre-a nu fi-ngenuncheaţi de ticăloşi.

Acoperă azi vocea lor mormântul
Şi-n ţară-aduc un virus, alogeni
Ce-ncearcă-a ne-ngropa sub măşti cuvântul
Şi Jurământul nostru de oşteni.

Sub mască de-şi îngroapă simţământul,
Câte-un colos poet de azi, prea laş,
Eu nu îmi pot uita nici Jurământul
Şi, ca poet, nu uit că sunt ostaş!

poezie de Pavel Lică din Soldat împotriva Apocalipsei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a spus: să fie Dumnezeu; să fie potrivit imaginii noastre; şi Dumnezeu a fost creat; apoi omul şi-a adorat imaginea.

Sylvain Marechal în prefaţă la traducerea operei lui Lucretiu
Adăugat de Magia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul şi pământul unul de celălalt –

Astfel că omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul şi pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene şi s-au împuţit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

Agonia
A tot crescut.

Cioara
A rânjit
Şi ţipat: " Acesta este creaţia mea,"

Fluturând drapelul cel negru al propriului ego.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

omul nou

"Omul nou" este extraterestrul transferat în noi, omul care şi-a uitat istoria, care a fost expulzat din istoria proprie, care gândeşte, vorbeşte şi priveşte precum cei care l-au invadat.

definiţie de Gabriel Liiceanu în Apel către lichele, Despre infern şi paradis în condiţia terestră
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este omul?

ce este omul?
nisip mişcător,
un bulgăre cosmic cu ochi de lut,
nenumărându-şi paşii prin deşert?

ce este omul?
pasăre de vânt,
un fâlfâit de aripi în pustiu?

praful stâncilor bătute de val?

ce este omul?
suvenirul uitat de Dumnezeu
la plecare?
paiaţa de serviciu
cu ochi de jad
înfruntând mereu apocalipsa
şi
alinierea planetelor?

Omule,
ce este omul?
un strigăt în noapte?
un dangăt de clopot
în frig?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul fară vise e ca cerul fără stele.

Valeria Mahok (4 mai 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o amintire călătoare, până când lumina îi moare.

Valeria Mahok (26 mai 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cinstit de toţi este pârlit, numai în cer e bine primit.

Valeria Mahok (26 februarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neastâmpăr cu prisos,
Omul e un scai în vânt,
În locul fără folos.

Valeria Mahok (7 august 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile firii omul le-a creat, din necesitatea capriciilor lui greu de înfruntat.

Valeria Mahok (1 august 2013)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crin Antonescu, preşedintele PNL, omul care şi-a încălcat cu nonşalanţă cuvântul de onoare, a spus că România e formată din oameni de caracter şi prostituaţi politici

Eu, la cele afirmate,
Sigur că îţi dau dreptate;
Ai uitat să precizezi
În ce grupă te-ncadrezi...

epigramă de George Budoi din Politică şi politicieni (8 noiembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, şi nici sfârşit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Şi când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O fiinţă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Şi bine, şi rău!
Căci aşa a fost şi va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Atelier

În Atelier, demult, dincolo de pulberea anilor,
Lutul era umed şi focul ardea molcom.
Iar Cel care, aplecat, îşi folosea mâinile
Pentru a crea omul, a modelat o formă
Şi-a pus înăuntrul ei o inimă loială –
Răstimp în care cineva privea de-alături.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un îndrăgostit," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

Apoi Dumnezeu a modelat o formă asemănătoare,
Mlădioasă ca nuiaua de salcie,
Şi i-a pus doi ochi veseli şi plini de promisiuni,
Îmbietori ca un drum larg deschis.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut
"O trecătoare," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut a zâmbit, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

La urmă, Dumnezeu a modelat o formă
Şi i-a dat, ceea ce era destul de ciudat,
O inimă loială şi ochi plini de promisiuni;
După care, eliberat de griji, a fluierat un cântecel.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un poet," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă i se potriveşte, pantoful va încerca apoi să-i închidă omului gura

Dumnezeu ştia încă de când l-a creat
Că omul îl va contrazice mereu
Că dacă i se va da destul timp
Omul va dezvolta anumite forme de artă
Cum ar fi pictatul peşterilor sau politica
Omul nu l-a dezamăgit pe Dumnezeu cu limitele lui
De vreme ce Dumnezeu l-a făcut pe om stăpânul celorlalte animale
Dar nu şi al altor oameni –
Dumnezeu nu este un sociopat...
Omul este...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!