Estompare

Din ce în ce te stingi, te ştergi
de peste sternul meu, faptura,
dira lucindă şi, de melci,
tandra arsură.

Abia te ţin într-un cuvânt,
ori în albastrul meu iris,
iarba-ncolţind dintr-un pământ
de somn, de vis.

Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
dacă respir, te-mping în aer,
neoglindito peste ape
tu, dulce vaer.

Ah, vine norul şi mă şterge
cu un burete foarte rece.
Rămân ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Dacă simt că te grăbeşti
şi asta
prin puţinul aer care-l respirăm,
îmi declini culoarea-n pasta
umbrei atârnând de ram.
Şi mă las în neîncrederi
ondulat şi mult suit
precum verdele în iederi
suspinânde spre zenit.

Ca şi cum aş merge peste
clar albastrul înnorat
al privirilor celeste
şi cu capul îngropat
ţinând ochiul în călcâie
şi tot mersul lângă tâmple
O, clepsidra mea dintâie
răsturnând ce-o să se-ntâmple
şi curgând de jos în sus
lung şi greu nisipul suplu
şi smulgând dintr-un apus
pururi răsăritul dublu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul Măreţia frigului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de tigru

Ai uitat ochiul de tigru
în palma mea.
E stratificat,
Cum, de altfel, ne este şi fiinţa:
cuvânt peste cuvânt,
cuvânt peste trup,
trup peste trup,
trup peste cuvânt,
cuvânt peste cuvânt,
până ajunge o sferă
pe care-o înfăşăm cu pielea.
Să ne rostogolim
în viaţa veşnică.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să scoţi la hotare mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste stele, trebuie să te aşezi printre luceferi-călător spre Orion,
Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta...

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ţi.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău şi bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hai, grăbeşte!

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Şi-aş mai sta şi nu prea, foarte mult pe pământ,
Fiindcă-i toamnă târziu şi-mi mai vine să plâng,
Şi îmi vine să strig şi-mi mai vine să mor,
Doar puţin, printre munţi, fiindcă tare mi-e dor!

Mi-este dor de-amândoi, de trecut, de prezent,
Şi de arborii verzi şi de-un veac inocent.
Şi-i târziu nu ştiu cum, ca să fim amândoi
Că e toamnă demult şi-acum ninge pe noi.

Peste tine frumos, peste mine urât,
C-am trăit prea mulţi ani într-un veac mohorât,
Peste tine puţin, peste mine mai mult,
Că aştept cam de-un veac să te-ntorci din trecut...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte câine

Foarte câine-am vrut să fiu
cu lătratul în pustiu
şi cu dintele cel viu
mort la tine-am vrut să viu

Foarte pasăre am vrut
să-ţi adorm doar peste scut
lepădat şi început
de numai ce m-a durut

Foarte om poate-aş fi fost
dacă-aş fi ştiut vreun rost
ce este în tine os
şi ce este roşu-n, roz.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica IV

Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt,
abia acum am dreptul să vă mint
şi să vă spun despre cuvânt că e cuvânt
şi ce presimt chiar simt.
Abia acum o să mă credeţi
când sunt înspre nu sunt
că viaţa mea a fost mormânt
iar moartea mea o tinereţe.
Abia acum o să mă credeţi
în fine când am reuşit să mint.

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând supusă

Şi mă privea neliniştit
Într-o culoare despletită,
În locul care mai stingher
El se simţea, iar eu gonită.

Se zice că eu l-am chemat
Să îmi arate a mea cale,
Iar el, destinul răzvrătit
Mi-o-nfăţişă în dor şi jale.

Uimirea mea, capăt de drum;
Aşa cum ar fi fost să fie,
Dar n-am s-ajung şi să renunţ
Când am încă speranţa vie.

Au năpădit fiorii reci
Când pleoape grele acum se lasă,
Dintr-o iubire sorbi tristeţi
Cu-aceeaşi poftă virtuoasă.

Peste coline, peste ani,
Ce-a fost acum n-o să mai fie
Va fi prieten şi duşman
Acelaşi care o să vie...

Nicicând supusă vreunui dor,
Când s-a unit lacrima rece
Cu agonia dintr-un crez,
În urme care se vor trece...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat...

Ai plecat… cred c-am plins…
Diafana si dulce…
Un aveam un raspuns
Sub un cer ca o cruce...

Si acum... ce sa sper?!
N-am stiut sa exist...
Azi sint singur si pier
In tacere si trist...

Azi respir si mai sint...
Miine vine un val...
Adus poate de vint
Pe o coama de cal…

Sa respir mai incerc,
Sa te-astept… s-a afirsit…
Lumea nu e un cerc,
Ci un biet infinit...

Ce de visuri aveam...
N-am stiut ca visez...
Disperat te iubeam,
Precum Soimul Maltez…

Si regret c-am trait…
Si respir ca in vis...
Poate ca te-am ranit...
Si de-aceea ti-am zis…

Ai plecat… cred c-am plins…
Diafana si dulce…
Nu aveam un raspuns…
Sub un cer ca o cruce...

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Melania Stoicanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă stingi în ochii tăi

Mă stingi în ochii tăi
bulgăr de iubire
rostogolit sub paşii
pe care au nins
cuvintele ce nu s-au spus

te rostogoleai
lacrimă albastră
sub pleoape te cuibăreai
în ochii mei ca într-o ciutură
sorbeam şi mă îmbătam
până dimineaţa

simt cum mă stingi în ochii tăi
chiar dacă lumânarea
pâlpâie încă
mă stingi în ochii tăi
lumina stinsă
îşi va risipi cenuşa

nu va mai fi timp
nici o mână
să o adune în urnă.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa cu dor

Masa
cu-n picior peste picior
colţ de rai
peste unde nu mai stai
peste norul ce se schimbă
un cuvânt pierdut pe limbă.
Masa
unde-ai stat
se plimbă
şi în urma ei mirat
mi-e dor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima poezie scrisă de Păunescu după moarte

Intrai şi eu, aicea, cum murii
Să văd dacă vorbiţi şi voi de mine
Şi-s înţolit în haine străvezii
Şi străveziu e sângele din vine...

Găsii o ceată de poeţi moderni
Găsii cuvântul arhidezbătut,
Găsii politici despre boi şi reni,
Nimic, dar chiar nimic de-al meu talent căzut.

Am fost în viaţă până azi, iubind
Şi cer şi vânt şi apă şi pământ
Şi peste toate-acum mă uit, spre cer plutind
Şi toate-mi par de nerecunoscut.

Să v-amintiţi etern de-acum de mine
Ca de-un compatriot poet român
Prin al cărui străveziu sânge din vine
Au curs poemele care rămân.

De azi voi scrie prin cei ce încă scriu,
Prin cei pe care am să-i tot inspir,
Şi chiar de fizic, azi, nu mai respir
Trăiesc prin drumul meu către sicriu.

poezie de Andrei Lupu (noiembrie 2010)
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să vii

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi incest ai fost, prea cast.

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
"S" e rece azi din sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!