Inscripţie pe tavanul unui dormitor

În fiecare dimineaţă răsar ai altei zile zori;
Mă trezesc, trebuie, şi fac ce-am făcut şi alteori.
Deşi mă îmbrac, mănânc şi beau,
Mişc mâinile şi picioarele cum vreau,

Învăţ un pic, de ici, de colo,
Plâng, râd, asud şi-înjur de una, solo,
Ascult un cântecel, văd un spectacol,
Arunc nişte cuvinte pe-o pagină, un stol,

Cert un adversar, laud un prieten adevărat –
La sfârşitul zilei intru-n pat.
Deşi-s zdravănă, cu morgă şi infatuată mină,
Tot în pat ajung când ziua se termină.

De-oricâte nenorociri aş fi lovită,
Seara tot patului îi sunt sortită.
Semeaţă inima sau capul meu plecat,
Eu toate zilele mi le sfârşesc în pat.

În picioare, afară,-înăuntru... şi-apoi
Din nou în pat, în aşternuturile moi;
Toamnă, iarnă, primăvară, vară... într-un ritm exagerat –
Sunt o proastă dacă-o să mă mai dau jos din pat!

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe tavanul unui dormitor

Zorii se ivesc acum;
Mă trezesc să plec la drum.
Mă îmbrac, îmi iau mâncare
Mişc din mâini şi din picioare,
Mai învăţ câte puţin
Plâng şi râd, asud, suspin,
Ascult muzică vioaie
Scriu cuvinte pe o foaie,
Văd amici, vrăjmaşi buluc
Şi-apoi iar în pat mă duc.

Chiar de-s mândră şi vioaie
Stau în patul din odaie.
Chiar de mă orbeşte jalea
Tot în pat mi-e alinarea.
Şi de am capul plecat
Tot mereu ajung în pat.
Ies pe-afară şi apoi
Fuga în pat înapoi,
Toamnă, iarnă, primăvară,
Proastă sunt să mă scol iară!

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi zile când cântă divina armonie a vreunui solo minunat... sunt şi astfel de zile- puţine, rare. Mi-aduc aminte de unele... Ce proastă sunt azi... îmi vine să plâng fără pricină...

Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am nascut de ziua mea

Eu cand ma-mbat is beat
Cand merg ma tin de gard
Dar daca gardul se termina,
Nu stiu ce-am sa fac
Am sa ma iau in maini
Si am sa-mi fac un vant
Dar tot mai bine-i in picioare
Cind te sprijini de pamant
Dim-neta capu-i greu
Dar eu mai vreu sa beu
Dau cu mana pe sub perna
Oare unde-i capul meu?
Cata bautura-aseara am baut
N-am baut in viata mea
Eu cred ca-s unicul barbat
Care m-am nascut de ziua mea.
De fapt, eu ziua mea
Mi-o fac in fiecare zi,
Daca trebuie – cateodata
Chiar de doua ori pe zi.
De-o vorba, ziua daca-mi cade ziua
Nu mi-o fac de tat
Dar daca-mi cade ziua noaptea –
Noaptea iarasi ma imbat
Ce interesante ganduri imi intra-n cap
Atunci numai cand beu
Nici nu stiu cum de cap in cap
Incap atatea-n capul meu
Ori ca memoria ma ajuta,
Dar asta nu-i putin
Ce-i drept, eu am memorie, numai
Nu tin minte unde-o tin.
Daca doctorii m-or prinde
Stiu ce mi-or propune-amu
Ori traiesc putin, dar bine,
Ori mai mult, dar bine nu.
Eu, de-o vorba, pentru mine
De-acum mi-am ales ce-am vrut
Sa traiesc mai mult, dar bine
Si sa beau cum am baut
Beau si eu, ca moldovanul,
Patru ori pe an, ia zi:
La Craciun, de Hram, la Paste
Si in fiecare zi.
Eu cand beau intotdeauna,
Niciodata nu ma-nervez.
Ma-nervez atuncea numai
Cand nu pot sa ma-nervez
Doamne, ce se-ntampla aicea
De-s asa de multe fete?
Oare-n seara asta am sa
Dovedesc sa beau cu tati?
Cred ca da, pentru ca eu
Intotdeauna dovedesc
Inaintea lor de-aicea
Dupa dinsele sa ies.
Dar pana cand mai este cand
Si inca nimeni n-a plecat
Beau, fumez, mai nu stiu ce
Cand ma trezesc – da amu-s beat.
Si eu de asta nu-nteleg
Mai, ce tot beau asa gustos,
De se duce tot in cap
De parca-as bea cu capu-njos.
Cand dau din bar sa intru-n afara
Si incep cu umbra sa ma intrec
Eu inteleg ca-ncep sa inteleg
Ca nimic nu inteleg
Da principalu-i important
Ca unde m-am pornit m-am dus
Si daca am ajuns acasa,
Acasa-nseamna ca-m ajuns.
Si chiar de-o sa ma-ntrebe tata unde-am fost
Ii spun si ce-am facut:
„Am baut la bar cu Ghita,
Ei, si ce dac-am baut?
Si cu fetele-am baut
Si unde-am fost ma duc si maine
Stii ce-am mai facut cu fetele, tata?”
„Ssss .. Rusïne”.

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau nici toamnă, nici tristeţe,
Nici lacrima să-ngrop pe-o foaie,
Vreau soarele din miezul zilei,
Vreau auriul după ploaie.

Nu vreau nici amintiri plecate,
Nici drumuri neîntoarse-n zori,
Vreau cerul ce mă albăstreşte,
Vreau stelele ce-mi dau fiori.

Nu vreau să vii când toamna doare...
În vara ta n-am existat,
Înşelătoare zi de vară
Apusul azi l-a întristat.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru sunt lucrurile a căror cunoaştere m-a făcut mai înţeleaptă: calmul, durerea, un prieten şi un duşman.

citat din Dorothy Parker
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind femeie

De ce când sunt la Roma - aşa se face
Că dorul de acasă nu-mi dă pace
Dar când sunt în ţară, inima ar vrea
În Italia să plece, ce-alean are ea?
Când sunt cu tine, dragă, cum se poate
Că mai mereu mă plictiseşti de moarte,
Şi de ce când lângă mine nu te am
Plâng şi trag cu ochiul înspre drum, pe geam?

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stare de dimineaţă...

Am un dor de inimă de copil şi un sentiment fragil,
Era atât de simplu pe atunci pe când eram copil.
Acum mă zbat şi vreau să răzbat precum aş vrea,
O carte s-o citesc de la tine cu părerea ta.
Asta-i doar o speranţă de viitor când sunt tristă
Şi lacrimile curg ca la o artistă.
O stare de-agitare, mă duce-ntr-o simplă constatare, pe care,
Uneori aş vrea s-o văd că fiecare o are.
Chiar vreau să te trezeşti în fiecare dimineaţă,
Cu mintea clară şi zilei noi să-i faci faţă,
Într-un mod curajos şi chiar ingenios,
Cu multe idei, dar de-a dreptul fricos.
Dimineaţa suntem nişte roboţi ai propriilor minţi
Şi murim încet precum nişte sfinţi,
Dar vreau să ştii că şi tu vei afla,
Că va fi cineva ce va salva lumea.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o viaţă cât mai sănătoasă, consumaţi fructe în fiecare zi! Eu de exemplu, imediat ce mă trezesc beau jumate de litru de vin şi mănânc un platou mare de vişine din vişinată. Fructele sunt în cea mai bună stare, întrucât alcoolul le ajută să se cureţe de impurităţi. După micul dejun mai beau şi 2 păhărele de ţuică de prune, ca să mai adaug nişte vitamine. Acum, făcând abstracţie de la gluma mea, consumaţi fructe în fiecare zi, chiar sunt sănătoase! Sau mă rog, tu eşti sănătos dacă le consumi şi ai o dietă şi o minte echilibrată.

citat din Cezar-Ştefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale

vreau să ies din mine
să mă lepăd de faptele mele
nişte haine grele uzate
mă apasă mă dor mă sufocă
le arunc pe căi prăfuite
nu ca să recunosc drumul înapoi

la ce-am făcut şi-am spus nu mă voi mai întoarce

cu ele rămân în pustiu fricile
şi toate jivinele ţinute la sân o viaţă
rânjind pregătite să-mi sară la gât

mă întâlnesc aievea cu bunătatea şi dragostea
stau la umbra lor şi când dau să culeg fructul dispar din imaginaţie
vreau să Te ajung însă cu cât inaintez
cu atât mai imperceptibil îmi e orizontul

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dreptul să mă numesc poet?

M-am oprit în lumea asta
pentr-un timp, s-ajut si eu,
să moi suflete fugare
prinse-n noapte şi hai -hui,
în cuvinte mai alese,
scrise cu peniţa-n zbor,
să mişc cerul şi pământul,
chiar şi visul omului.

Şi am scris destule stihuri,
poezii cu versul alb
si silabe metrice,
toate aşezate-n rând,
sau cel mult anapoda.
Şi-am cântat iubirea pură,
sau pierdută printre moştrii,
ştie cerul câte clipe
sau dureri în zile scurse.

Unii au plâns, alţii au râs
sau miraţi de cele scrise,
m-au făcut meschină bună,
sau nebună cum e lumea.
Este greu să fi poet,
chiar şi două, trei cuvinte
scrise cum te taie capul
îţi atârnă la morală
pentru vremuri de ocară.

Menestrel ce umblă seara
în te miri ce locuri proaste,
lui i-am dăruit povestea,
pe o brumă de zăpadă.
Multă patimă se simte
printre strune de vioară
ce o duce vântu-afară
pe iubirea mea stingherā
ce-am pierdut-o într-o vară.

Şi se n-aşte-o întrebare:
sunt poet sau sunt o dramă?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interior

În zilele de vară
căldura-mi învăluia trupul,
închideam ochii şi mă rugam soarelui.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de toamnă,
în lumina incendiară priveam florile,
miroseam parfumul şi mă rugam florilor.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de iarnă cu zăpezi nesfârşite,
pe străzi rătăceam,
un zeu al purităţii inventam
şi lui mă rugam!
În zilele de primăvară vântul ascultam
şi vântului mă rugam.
Din prea multă iubire mă rugam!
Toate aceste zile,
numai ele, vor putea spune
câte ceva despre mine
şi numai dacă vor mai avea amintiri.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiază

Când o să fiu bătrână, liniştită
Şi liberă de orişice dorinţă,
Cu Amintirea-n pat înghesuită
Şi-n loc de foc, cu Pace în fiinţă,

O să-mi strâng părul în codiţe zeci
Sub boneţica mea abia spălată
Privind cum mâinile firave, reci,
Îmi stau în poală aşa ca altădată.

Şi o să mă îmbrac într-un capot
Cu o dantelă să-mi sărute gâtul
Perdeaua va ascunde oraşul tot,
Iar eu voi fredona în taină cântul.

Şi o să uit de lacrimi şi durere
Bând ceai şi balansându-mă într-o parte,
Deşi mi-ar face mai multă plăcere
Ca acei ani frumoşi să stea departe.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ

Învăţ când învăţ pe alţii
Învăţ când ascult
Învăţ când citesc
Învăţ de la copii
Învăţ de la animale
Învăţ de la natură
Învăţ să respir
Învăţ să trăiesc
Învăţ să iubesc
Învăţ... sa fiu OM...
Învăţ...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan .C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack: Ei bine, da, doamnă, am... vreau să spun că aici am tot ce îmi trebuie. Am aer să respir şi câteva foi albe de hârtie. Adică, îmi place să mă trezesc de dimineaţă fără să ştiu ce va urma sau pe cine am să întâlnesc sau unde am să sfârşesc. Ieri noapte dormeam sub un pod, şi acum mă aflu pe cel pe cel mai mare vapor şi beau şampanie cu voi, oamenii rafinaţi. Cred că viaţa este un dar şi nu am de gând să o irosesc. Nu ştim niciodată ce ne este rezervat. Învăţam să luăm viaţa aşa cum e... ca să ne bucurăm de fiecare zi.

replică din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare noapte când mă duc la culcare sper să nu mă mai trezesc. Fiecare dimineaţă redeschide rănile zilei de ieri... Sunt cel mai nefericit şi lipsit de noroc om din lume.

Franz Schubert în scrisoare (1824)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni mincinoşi

Pe capul meu ei mâinile şi-au pus,
M-au mângâiat, au îngânat şi un descânt;
Timpul vindecă-orice rană,-au spus,
Şi timpul poate şterge orice jurământ.

Erau blânzi, compătimitori, cei care subtil
Mi-au şoptit atunci pentru-a potoli furtuna,
"Inima care se frânge în april
Se vindecă în luna mai întotdeauna."

O, pe mulţi cu inima cârpită au cunoscut...
Erau nişte bătrâni trăgând din înţelepciune un folos.
Şi le era aşa uşor să facă ce-au făcut,
Să vină şi să mă mintă-atâta de frumos!

Cine mai vrea despre luna mai să spună prostioare
Ar trebui să-întâlnească un suflet mai amar,
Pentru c-abia pe la jumătatea lui iunie, mi se pare,
Inima mea a fost intactă iar.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!