Eminescu, neînduplecat în mândria lui singuratică, om superior în înţelesul inaccesibil gloatei, n-a avut nici un atom de cabotin în fiinţa lui. El niciodată nu a comis indiscreţiuni, ca un Emil Isac oarecare.
De ce dar să-i scormonim cu atâta înverşunare intimităţile?
Lăsaţi-l să se odihnească aşa cum a trăit: solitar şi departe ca luceafărul.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emil Isac, autorul piesei Maica tânără

O epigramă lui Isac
E lucru prea uşor să-i fac,
Dar greutatea e, s-o spui,
Căci i-aş vorbi de "Maica" lui...

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava vieţii

Nava vieţii, nava vieţii
Mi s-a frânt.
Am avut catarg prea tânăr,
A fost vânt -
Nu-mi zâmbeşte de departe
Nici un far,
Vânturile tot mai aspre-mi par.
Şi răcneşte marea vieţii,
Valurile mii...
Dimineaţă a credinţii
Nu mai vii?...

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îmi e inaccesibil. Neputând să-i urmez cadenţa, mă agăţ de el sau îl contemplu; dar nu mă aflu niciodată în el; nu este elementul meu. Neputinţa mea de a apuca un pic din timpul la care are acces tot omul e zadarnică!

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Originalitatea poeziilor lui Eminescu nu stă nici în bizarerie, nici în obscuritate. Subiectul celor mai bune poezii e luat din domeniul sentimentelor etern şi general-omeneşti!

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu a avut mai multe, aşa-numite, cu un termen drăgălaş, muze. Se ştie acum că unele din cele mai bune poezii ale lui nu au fost inspirate de Veronica. Pentru ce dar să le nedreptăţim pe celelalte?

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, câteodată, poetul face atâta economie de material, încât ajunge la acest ideal de exteriorizare: exprimă direct numai o parte din ce are de spus, lăsând pe cititor să completeze inevitabil restul. Acesta e Eminescu.
El spune întotdeauna mai mult decât exprimă direct. Conţinutul sufletesc întrece covârşitor expresia formală... De aceea el a avut, într-o măsură unică la noi, puterea de a evoca.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii de gust vor şti desigur să aleagă şi de aici înainte pe Eminescu cel adevărat, din Eminescu cel astfel pocit de admiraţia activă a epigonilor. Dar pentru cititorii cu un gust mediocru — şi tocmai aceştia au nevoie de îndrumare — Eminescu cel clasic nu mai există.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta veşnicie...

.. De haosuri eterne cu aştri murmurând
Nostalgic se loveşte frântura mea de gând
De unde-n Eminescu atâtea Universuri...
Atâta Veşnicie... De unde-n Eminescu...

De unde... dulce mama şi grelele scrisori
Şi codrii de aramă cu albăstrii de flori
De unde Cătălina, de unde Cătălin
Scăldat în foc de soare Luceafărul divin

De unde şi Cezarul şi plopii fără soţ
Şi greco-bulgărimea, Fanarul cu iloţi
De unde lac cu nuferi, mijloc de codru des
Şi vreme ce tot vine şi valuri ce tot trec?!

Suntem români şi punctum... zic aştrii împletind
În mreaja de văpaie frânturile-mi de gând
Din noi născu Poetul atâtea Universuri
Atâta Veşnicie... Atâta Eminescu...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România niciodată

România n-a fost mai urâtă
niciodată niciodată niciodată
dimineaţa vine iată ca o bâtă
şi aruncă totul în a zilei baltă

Niciodată niciodată niciodată
poporul n-a fost mai hulit
şi ce soartă vai blestemată
să mori înainte de a fi trăit

Poporul n-a fost mai hulit
vine dimineaţa iată ca o bâtă
de la plus la minus infinit
România nu este mai urâtă

Niciodată niciodată niciodată
n-a avut nici mamă n-a avut nici tată

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 noiembrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât fiinţa lăuntrică se păstrează mai puternică şi mai bogată decât bunăstarea exterioară, atâta timp cât vei rămâne superior destinului, fericirea îţi va fi fidelă.

în Cartea transformărilor
Adăugat de Vizitiu Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu meu

Mă gândesc la Eminescu
La un Eminescu care mănâncă şi bea
Nu ca la o iluzie, ci ca la
Un om simplu, visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală
Îi aduc slănină şi ceapă
Îl doare o mână şi capul îl doare
În vreme ce bea nişte apă

Voi muri, îmi spune şoptit, voi muri
Îmi vor face statui şi evenimente
Apoi vor merge cu sentimentul de turmă
Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii
Dacă mori devii ideal
Îmi şoptea Eminescu, în vreme ce ploaia
Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe
Într-un alt spaţiu terestru
Prietenii mă cheamă să bem o pălincă
Căci s-a născut Eminescu

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile vieţii

Nu ai trăit de n-ai simţit
cum floarea de cais îmbată,
în primăvară
orice fată
şi nici de n-ai stors vinul,
niciodată!
Nu ai trăit de n-ai simţit
în cântecul păsărilor,
o muzică a stelelor
şi nici inimă n-ai avut,
prin crâng, de nu te-ai abătut!
Nu ai trăit de n-ai simţit
mirosul frunzei jeluite-n bătătură
şi nici de n-ai adulmecat
mireasma primăverii-n arătură!
Nu ai trăit de n-ai simţit
aroma sfintelor gutui
îmbălsămând în iarnă, casa
şi nici de nu te-ai odihnit
în fân, la coasă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional şi special. Totul are o semnificaţie eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalţă până la etern şi general. "Pe lângă plopii fără soţ" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuşi Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Şi această tendinţă de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori şi în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naşte"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni se dă drept "roman de Eminescu" o lungă bucată de proză, scrisă în adolescenţă, plină de naivităţi, greşeli de limbă şi ardelenisme, din care el de asemenea a utilizat o bună parte. Se publică acest material literar, pe care poetul, deşi ar fi avut destulă vreme, n-a găsit de cuviinţă să-l publice. Şi se dau în vileag, drept pagini definitive de Eminescu, până şi acele pasagii pe care el evident le condamnase definitiv, ştergându-le cu creion roş.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru generaţiile care vin, Eminescu, aşa cum ne obişnuisem a-l cunoaşte, nu mai există.
Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru şi incorect, care-şi repetă unele figuri şi întorsături de cuvinte până la saturaţie.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştia bunicul cine-i Eminescu

Din Eminescu, recita şi,, bunu",
,, Luceafărul", la crâşmă când se îmbăta,
Rugându-l în genunchi pe unde apuca,
O rază, să îi lumineze drumu'.

Pe stradă îl privea, ades, străinu'
,, Mai am un singur dor" pe buze-i fremăta,
Din Eminescu recita şi,, bunu"
,, Luceafărul", la crâşmă când se îmbăta.

Din plopii fără soţ, îi cerea, unu'
Deajuns ca să se rezeme când şchiopăta
Şi pentru,, buna",, floare-albastră" sâmbăta
Să-l ierte când o făcea pe nebunul...

Din Eminescu, recita şi,, bunul"!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la poezia Poşta Redacţiei, de George Topîrceanu

Eu şi pe viitor voi scrie,
Imi risc viaţa-ntr-un noroc;
Atâta am, atâta joc -
Ce-o fi, să fie!

epigramă de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată un om cinstit nu se poate apăra cu atâta înverşunare ca mincinosul care a fost prins.

aforism clasic de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poti să-ţi îndeplineşti îndatorirea de om şi fără să înţelegi ceva din botanică, zoologie, matematici şi alte ştiinţe, însă nu poţi fi “om” în înţelesul deplin al cuvântului, fără să te fi apropiat într-un fel oarecare de fiinţa şi menirea omului, dezvăluite de ştiinţa suprasensibilului.

citat clasic din Rudolf Steiner
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!