S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional și special. Totul are o semnificație eternă. El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut pl...
S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional și special. Totul are o semnificație eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalță până la etern și general. "Pe lângă plopii fără soț" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuși Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Și această tendință de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori și în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naște"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.