De unde vin florile, bunico – am întrebat-o deodată, că –mi fac punte şi mă trec dintr-un vis într-altu'!

Le adună îngerii din sufletele oamenilor visători – zise ea – şi Doamne-Doamne ne dăruieşte pâinea şi binecuvântarea cerului, să rămânem stele când n-om mai fi. Apoi se aplecă să-mi vadă sufletul... Respiram într-un fel sau altul rugăciunea ei..

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica soarelui cea mică

Într-un cuib de levănţică
Rânduieşte licurici,
Cozi de stele cu panglici
Fiica soarelui cea mică.

A plouat un ceas sau două
Şi-n condeiul ei de foc
Ard trei stele la un loc
Pe un curcubeu de rouă.

Cântă-n flori de pepeni graşi
Mai ceva ca un voinic,
Spală-n rouă un ilic
Mărunţelul greieraş.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa (august 2017)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să ţip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde eşti acum zise ea)

pot să mă aşez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruţi zise ea

pot să mă mişc zise el
aşa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

aşa-i viaţa zise el
dar soţia ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(eşti al Meu zise ea)

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluţia lor transformă sufletul omului şi-i maturizează pornirile interioare.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica mea, avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluţia lor transformă sufletul omului şi-i maturizează pornirile interioare.

Camelia Opriţa în Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil) (27 noiembrie 2019)
Adăugat de Alexander G
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica mea, avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluţia lor transformă sufletul omului şi-i maturizează pornirile interioare.

Camelia Opriţa în Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil), Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (27 noiembrie 2019)
Adăugat de Alexander G
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un strop de ploaie se vede inima cerului.

Camelia Opriţa în Te Deum (1 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea nu înseamnă speranţa propriu-zisă, este ceea ce se numeşte prefaţa speranţei. Iar dacă iarna împuţinează florile, îngerii au suplimentat numărul acestora cu flori de gheaţă.

Camelia Opriţa în Cum pot sădi urmele tale în drumul vieţii mele? (7 iulie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explozia învierii

Mâinile cerului ţes destine,
Adună grâul din neghine,
Îl scaldă-n aurul cerului
Prin gheţarul universului.

Florile de vis, spulberate tac,
Într-un colţ de pământ zac,
Singuri în dragoste, păşim
Alături de tot ce iubim.

Trupurile înmuguresc în aşternut,
Sufletele se caută în absolut,
Într-o nobleţe de sacrificiu
Sapă galerie în alb edificiu.

Explozia învierii capătă strălucire,
Un preţ real în nemurire,
Sudoarea speranţei devine sânge,
Cortegiul de neputinţe înfrânge.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica îşi ferecase copilăria într-un album ponosit cu scoarţele roase care fuseseră cândva de culoarea focului. Dar odată cu venirea mea pe lume, inima ei se reîncălzise şi încerca să nu rămână singură; nu-i auzeai niciun oftat scăpat, aşa la întâmplare. Vorbea de mâinile pricepute ale mamelor care frământau pâinea şi împleteau florile în pletele drăgaicelor.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul florile

Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Şi iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.

Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.

Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aştearnă covor moale,
Ce foşneşte sub picioare
Colorând orice cărare.

Bate vântule cu dor!
Şi mă cheamă în pridvor,
Unde m-aşteaptă bădiţa,
Să îi împrumut guriţa,
Că îi dulce ca frăguţa.

Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Şi porţi dorurile mele
În nopţi albe, dar cu stele,
Florile vieţii mele.

Că viaţa fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom înflorit

Florile cad într-un dans frenetic al fluturilor,

Dragostea trebuie că este floare a gândurilor.

distih de Camelia Opriţa (21 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fereastra mea

Un înger la fereastra mea bate
Ca să-mi spună o veste bună:
Că undeva departe,
Îngerii şi oamenii împreună se adună

Ca să vadă a cea minune
Care de mult a fost prezisă
Şi cu litere de aur
În cărţi vechi a fost scrisă.

Se va naşte un prunc
Într-un grajd cu boi
Ca să scape lumea
De necazuri şi nevoi.

Să ne bucurăm şi să-l slăvim,
Cât pe lume trăim,
Pe acest prunc divin
Cu sufletul de lumină plin.

poezie de Vladimir Potlog (13 decembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ehei, fătul meu, nu poţi lua hotărâri privind vieţile oamenilor ascunzându-te şi apoi astupându-ţi şi urechile

Camelia Opriţa în Mircea Cel Bătrân
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul suflecat

Păşim cu sufletul suflecat în mâini,
Îl hrănim cu pâinea sărutului,
Îi punem sare pe rana amintirilor
Şi visăm capătul drumului
Legat de umbra picioarelor.

Unde este asfinţitul soarelui?
Unde este zborul stelelor printre stele?
Unde este transferul sufletului în linişte
Şi liniştea în porumbelul
Ciugulind pâinea sărutului?

Cu sufletul suflecat păşim în amintire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul este o multitudine de mistere la fel cum e şi cerul; Unul şi altul au la bază aceeaşi energie – lumina.

Camelia Opriţa în Enigmele sufletului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul este o multitudine de mistere la fel cum e şi cerul; Unul şi altul au la bază aceeaşi energie – lumina.

Camelia Opriţa (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa De Iasomie

Florile de păpădii
Îşi făcură pălării
Din mătăsuri albe, şic,
Şi din fir de borangic.

Una-i dulce ca o rază
Şi adesea se visează
Zână, preafrumoasă fată,
Răsărită-n val de apă.

Dar cum galbenă-i chilia,
Se trezeşte păpădia
Cu un fluture albastru
Şi tăcut ca un sihastru.

Şi acesta o mângâie
Cu mânuţe şi călcâie.
Păpădia iar tresare
Când se vede miez de soare.

Îi e dat acum să fie
Prinţesa De Iasomie
Sub o tufa naltă, albă
Unde soarele-o desmiardă.

Mai târziu, la asfinţit,
O furnică a-ndrăznit
Şi-şi făcu culcuşul moale
În inima de petale.

Nu vă spun ce a visat,
Dar furnica e-mpărat
Cu coroană aurie
Şi pietre de iasomie.

Păpădie, iasomie,
Vreţi să-mi spuneţi ceva mie?
Care-i zână, care-i stea,
Ca să scriu povestea aşa.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Poveşti din Călimară
Adăugat de Ioan Maria Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!