Bunico!

Bunico, te văd şi te admir de multe ori,
Stând singură pe-o bancă într-un parc
Sau cea ce-ţi este mai aproape,
Lângă un bloc, unde este casa ta
Sau pe băncuţa umbrită din curtea ta.

Dă-mi voie lângă tine să stau
Şi să aflu care ar fi neliniştea ta,
Bunico, nu-i aşa că ce urmeaz a depana
Este adevărul multora de seama ta?

Că de dor ţi-e sufletul cuprins
Şi pe chipu-ţi brăzdat de timp,
Lacrimi calde şiruiesc,
Alinarea să-ţi astâmpări?

Că ţi-e dor de casa de la ţară,
De grădina-n primăvară,
De ciripitul din zăvoi,
De liniştea iernii şi serii reci,
Ce-îţi amintesc de-ai tăi iubiţi părinţi
Şi acei oameni simpli şi cuminţi?

Că ţi-e dor de-ai tăi copii,
Departe de tine duşi
Şi-nstrăinaţi prin lume,
Ca-aşa lor le-a fost scris,
Să nu stea aproape de tine?

Că ţi-e dor de-ai tăi nepoţei,
Care nu cresc şi în ochii tăi,
Poveşti de la a lor mamă mai ştii,
Fără să-i poţi îndeaproape iubi şi drăgăli?

În braţe ai vrea tu să îi strângi
Şi un sărut de noapte bună să le dai,
Să îi priveşti în ochii sinceri, vii
Şi să îi vezi cum cresc ei mari.

Şi tristă eşti că nu-s aproape,
Să le-asculţi ale lor şoapte
Spuse noaptea –ntr-un vis,
Când la imagini cu îngeraşi şi zâne,
Pe a lor chip frumos, candid,
Un surâs gingaş apare.

Că ţi-e dor de-o viaţă tihnită,
Cu toţii, de la mic la mare, să fiţi,
Bucuriile să vi le împărtăşiţi
Şi în fericire cu toţii să vă înveseleţi?

Bunico, cu al tău sincer gând
Îi însoţeşti mereu, pe oriunde ei sunt
Şi le doreşti sănătate şi spor în toate
Şi –a lor mulţumire şi împlinire
Îţi umple sufletul de fericire.

Bunico, cu chip blajin şi tâmple cărunte,
Te-aştepţi ca-ntr-o bună zi, ai tăi,
Casa cu a lor prezenţă să ţi-o umple,
Să simţi respectul şi recunoştinţa
Pentru ceea ce eşti tu de fapt pentru ei.

Bunico, icoană sfântă pentru ei tu eşti
Şi întelepiunea ta adunată-ntru-un răstimp,
Te va ajuta să înţelegi că fiecare,
Are-un drum scris sigur de urmat,
Să fii împăcată cu tine şi cu-un suflet curat,
Că-n astă viaţă niciodată nu ai pregetat,
Să te lupţi cu adevărat şi ce-ai avut de dat, ai dat,
Şi cuvântul tău de ei, copii, nepoţi să-ţi fie respectat.

Acum eu plec, dar voi mai reveni
Să-mi povesteşti mai pe îndelete,
De-ale tale reuşite sau poate regrete,
Sufletul să ţi-l descarci şi amărăciunea ta
Să se transforme-ntr-un vis frumos aidoma.

poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenţie şi răbdare
Dulce, calm îmi explicai.

Iubeam primăvara, mărţişorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Şi-mi amintesc de-a mea bunică.

Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ţi spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...

Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi şi noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există şi după moarte!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe un norişor tu, mamă dragă, te-ai înălţat
Spre un ţinut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri şi la stele tu eşti acum
Plecând din astă viaţă pe ultimul tău drum.

Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ţi mai aud al tău glas,
Şi nu-ţi mai văd al tău chip frumos şi luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne şi vei fi,
Cât şi eu în astă lume voi trăi.

Rămas bun iubită mamă ţi-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta şi de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte şi să ştii,
Că ai avut dragoste de la nepoţi, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viaţa cu sentimente alese să-ţi fie plină.

Drum bun în lumină, iubită mamă
Şi de acolo de sus unde eşti, eu voi şti,
Că tu vei fi cu mine şi alături de-ai tăi copii,
Şi de rude dragi, prieteni şi cunoscuţi
Şi vei veghea neîncetat şi vei păzi, feri
Pe toţi pentru care aveai un cuvânt bun de spus.

De tine mă despart cu greu şi-mi va fi tare dor
De –a ta îmbrăţişare caldă, iubitoare,
Şi de cuvintele de îmbărbătare şi binecuvântare,
Pe care pregătite le aveai tot timpul la plecare.

Voi aştepta semne neîncetat de la tine
Şi-aş vrea să ştiu, că, acolo sus, îţi este bine
Şi-n acea lume străină în care te-ai dus
De noi, pământenii, de nepătruns,
Este ceva divin şi cu totul mai presus,
Decât putem noi visa sau spera.

Adio, iubită mamă, şi îţi mai spun
Că-n grădiniţa cu flori de la tine eu voi sădi
Şi un trandafir roşu ce l-am primit ca amintire
Şi-mi doresc ca acestă minunată şi catifelată floare
Să dăinuie, să-nflorească, niciodată să nu piară
Şi să-mi amintească –n fiece primăvară,
Că dragostea de mamă este nemuritoare.

O rugă voi înălţa şi un pios gând voi avea
Pentru memoria şi veşnicia ta,
Sărut mâna încă odată îţi spun acum
Când îţi iei de la cei dragi rămas bun
Şi pleci pentru totdeauna pe al tău lung drum.

poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ştii că nu mi-e bine

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu ştiu ce ritmuri bate
A mea o ştii şi nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te priveşte
Privirea ta şi-a ei chemare
Aşteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută eşti în ele
Şi cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschişi veghează
Cum te aşez pe-un rând în carte

Şi iar ţi-am scris o poezie
Şi tu din nou nu ai citit-o
Şi iar te desenez pe-o foaie
Şi toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit şi iar buimac
Cum ameţesc şi nu mi-e bine
De-ai ştii cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Şi pieptul simt că mi se sparge
De-ai ştii iubire - nu-mi e bine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ştii că nu mi-e bine

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu ştiu ce ritmuri bate
A mea o ştii şi nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te priveşte
Privirea ta şi-a ei chemare
Aşteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută eşti în ele
Şi cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschişi veghează
Cum te aşez pe-un rând în carte

Şi iar ţi-am scris o poezie
Şi tu din nou nu ai citit-o
Şi iar te desenez pe-o foaie
Şi toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit şi iar buimac
Cum ameţesc şi nu mi-e bine
De-ai ştii cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Şi pieptul simt că mi se sparge
De-ai ştii iubire - nu-mi e bine.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ştii că nu mi-e bine

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu ştiu ce ritmuri bate
A mea o ştii şi nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te priveşte
Privirea ta şi-a ei chemare
Aşteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută eşti în ele
Şi cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschişi veghează
Cum te aşez pe-un rând în carte

Şi iar ţi-am scris o poezie
Şi tu din nou nu ai citit-o
Şi iar te desenez pe-o foaie
Şi toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit şi iar buimac
Cum ameţesc şi nu mi-e bine
De-ai ştii cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Şi pieptul simt că mi se sparge
De-ai ştii iubire - nu-mi e bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru bunica mea (celei mai bune bunici)

Oh, nici nu ştiu să-ţi spun ce-mi eşti!
Zâna cea blândă din povesti,
Zână din stele întrupată...
Cu mâna ta catifelată,
În mângâieri unduitoare,
Cu ochii strălucind în soare,
Surâs cu pletele de nea,
Te-ai zămislit, bunica mea.

Oh, nici nu ştiu să-ţi spun ce-mi eşti...
Din ce tărâmuri îngereşti
Te-ai coborât?! Blândă bunică,
Prin tine pruncul se ridică,
Nădejdea braţului tău drept.
M-ai învăţat saă râd, să iert,
Mi-ai arătat cu-nţelepciune
Alaiul lucrurilor bune.

Zâna cea blândă din poveşti,
Din ceruri astăzi mă priveşti.
Ce sfântă zi! Ce lacrimi calde!
Timpul în timpuri se desparte,
Lăsând un gol uitat în zare...
Azi, eu ţi-am pus o lumânare!
Şi-mi plânge sufletul de dor
Bunico! Îngeri cântă-n cor...

Zână din stele întrupată...
Şi toate-au fost, au fost odată!
Când adormeam, bunica mea,
Plângând, cu fruntea-n mana ta.
Din ochii-ţi, curg mărgăritare,
Sunt albii fluturi de ninsoare.
E-un vis în suflet încrustat...
Bunico, vezi, nu te-am uitat!

Cu mâna ta catifelată
Prindeai argintul sub broboadă.
Şi anii-n cute-adânc săpate,
Îţi mai furau câte o noapte.
Ierni aspre ţi-au crescut la tâmplă
Bunica mea, bunică scumpă.
Acum, în muguri de lumină
Te-ntorci şi mă privesti străină.

În mângâieri unduitoare
Îţi simt prezenţa la icoane,
În rugăciuni, în miez de noapte...
Şi parc-aud a tale şoapte.
Suspin... E-o poză... A rămas
Veghind al morţii tale ceas.
Şi lacrimi curg... la crucea ta,
Vin iar cu flori, bunica mea.

Cu ochii strălucind în soare
Te văd... şi-atât de rău îmi pare
Că nu mai sunt copil... Cărunt
Mi-e părul şi încep să uit.
Poate că-i vremea de a fi
Şi eu bunică într-o zi
Şi-mi e din ce în ce mai greu
Şi plâng şi plâng şi plâng mereu!

Surâs cu pletele de nea,
Cât te iubesc, bunica mea!
Şi dac-a nins la tâmple iar
Eu am tot sufletul de jar.
Sunt ca o mare pe furtună,
Cu grijă scoicile-şi adună
Şi în adâncuri de cleştar
Le-ngroapă iar şi iar şi iar.

Te-ai zămislit bunica mea,
Parcă din ierni de catifea
Şi îngeri tâmplele ţi-au nins,
Povestea mea de dor şi vis.
Se scutur' florile de tei
În lacrimă, din ochii mei
Şi sufletu-mi - un clopot, bate.
Bunico, eşti aşa departe!

Te-ai zămislit bunica mea,
Surâs cu pletele de nea,
Cu ochii strălucind în soare
În mângâieri unduitoare,
Cu mâna ta catifelată...
Zână din ceruri întrupată,
Zâna cea blândă din poveşti,
Oh, nici nu ştiu să spun ce-mi eşti!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc, bunico...

Îmi amintesc mereu, bunica mea,
Cum mă ţineai cândva în poala ta
Şi îmi spuneai poveşti cu zmei şi zâne...
Şi-acum le-aş asculta dacă le-ai spune...

Dar altă lume te-a furat, departe,
Tu dormi în ceruri şi te-ascunzi în noapte.
Îmi mângâi păru-n vis şi plângi. Ştiu bine,
Scumpă bunică, îţi e dor de mine.

Te-ntoci pe rumuri tainice, te pierzi,
La geamul meu, cuminte, te aşezi...
Priveşti cu ochii-n lacrimi lumea mea.
Bunico, te iubesc, oh, nu uita!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Copil frumos cu chip de înger
Ce Dumnezeu mi te-a dat
Eşti pentru mine un mister
Tu chip divin picat din cer

Eşti pentru mine o comoara
Eşti alinarea mea la ceas de seară
Tu îmi aduci in viaţă bucurie
Eşti pentru mine cea mai mare bogăţie

Tu, picătură din sufletul meu
Ce îmi alini zilele mereu
Şi cât mi-ar fi in viaţa de greu
Cu tine în gând înving mereu

Pe lume cat mai am zile sa trăiesc
Din suflet suflet am să te iubesc
Tu, darul meu cel mai de preţ
Şi îţi voi arata mereu
Iubirea din sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dedicaţie

O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Şi să-nţeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Şi-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieţii de nepătruns drum.

Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credinţă am jurat, că pe viaţă, tu vei fi al meu bărbat.
Am ştiut că noi doi vom fi mereu şi la bine şi la greu
Cu iubire, înţelegere şi toleranţă, dar şi cu speranţă,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viaţă.

Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ţii şi strângi mereu,
Să-mi aminteşti că tu eşti sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Şi câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat şi încurajat
Şi rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.

Domnul meu, cu elocinţă, eu îţi doresc
Ca harul iubirii, ce –n sufletul
Şlefuit de timp şi pe culmi tot înălţat, porţi,
Să-ţi aureoleze calea ce-o ai de urmat,
Să-ţi lumineze chipul de ani brăzdat
Şi tot invingător să fii cât pe pământ vei trăi!

Domnul meu, îmi scald privirea în ochii tăi
Şi simt că mă înalţ ca zmeul la cer, atât de mult
Când tu, îmi oferi cu un gest tandru şi mărut,
O floare, un dar, un zâmbet cald sau un sărut.

Domnul meu, ştiu, suntem simpli oameni,
Cu nimic mai presus decât ai noştri semeni
Dar ştiu că împreună am semănat şi am cules,
În sălaşul întregii noastre sfinte vieţi
Şi lauri, vise împlinite şi poate şi regrete,
Dar respectul şi recunoştinţa cu noi le purtăm,
Pentru toţi cei care sunt oameni cu noi.

Domnul meu, îţi aduc mulţam că lângă mine te am,
Că în urma ta laşi copii, nepoţi, tineri vlăstari,
Să-ţi ducă numele pe mai departe pentru mulţi, mulţi ani.
C-ai reuşit să mă sprijini tot mereu în demersul meu,
M-ai iubit şi respectat, al nostru jurământ noi l-am păstrat
Şi-n comuniune noi am ştiut a fi şi a trăi
Să demonstrăm împreună cum se poate trăi frumos,
Dând cu-nţelepciune la o parte tot ce n-ar fi de folos.

poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ţi mai aduci aminte.

Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopţile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj şi fericire,
De sat şi de alei, de caişi, de vii...

Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico şi de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.

Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Şi ia ta cu flori ţesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Şi de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...

Mi-e dor de moş Crăciun şi de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, să mai ies la poartă
Şi să mai stau de vorbă cu românii!

Mirosul de gutui mă-mbie iară
Şi arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Şi de românii mei îmi este dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, mamă!

Îmi aduc cu drag aminte,
De clipele din satul meu,
Când iarna grea din uliţe,
Mă făcea să vreau mereu,
Să fiu acasă lângă foc,
Să mă-ncălzesc, să nu răcesc,
Dar anii au trecut cu tot,
Mă uit în spate şi privesc.
Timpul nu se-ntoarce,
Anii trec în zbor,
Acum cu toţii sunt departe,
Dar poate-n viitor,
Vom fi cu toţii împreună
Să ne sprijinim necazul,
Să ne scoatem din furtună
Şi să ne întoarcem hazul.
Poate nu azi sau mâine,
Dar azi e mai urgent,
Deşi nu suntem lângă tine,
Mamă dragă, crin etern,
Îţi urăm, deşi suntem departe,
Viaţă lungă, multe zile,
Fericire, sănătate,
Inimi plini de iubire.
Ţi-aş dori tot ce se poate,
Dar ştiu că tot ce îţi doreşti,
Nu e pentru tine mamă,
Ci pentru ai tăi copii, ce îi iubeşti.
Azi e despre tine, mamă,
E ziua ta, deşi mereu,
Ne eşti în inimă icoană,
Şi un înger trimis de Dumnezeu.

La mulţi ani iubită mamă!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (20 februarie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, eşti binecuvântarea mea,
Şi pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.

Te-aş scrie-n mii de versuri şi te-aş repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viaţa mea doar ca să ţi-i dau ţie,
Aşa cum tu din viaţa ta mi-ai dat viaţă şi mie.

Te simt în fiecare gând şi-n fiecare dor,
Şi mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îţi sărut iar mâna de atâta timp aştept.

De-ai putea să pierzi din bani să-ţi cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ţi cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aş sacrifica întreaga viaţă doar să te ştiu bine,
Aşa cum ţi-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.

M-aş urca până la cer, ţi-aş scrie chiar şi-n stele,
"Te iubesc, fiinţă dragă, eşti sensul vieţii mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierţi pe mine, draga mea, sfântă mamă.

poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comori ascunse

Omule sărman, să-mi ceri,
Şi-am să-ţi dau un colţ de pâine,
Căci mereu îmi mai rămâne,
Din lumeştile-mi averi,

Omule sărman, să ştii,
Că mai am şi pentru tine,
Un vremelnic gând de bine,
Şi că pot a te iubi,

Chiar de soarta ta e tristă,
Şi de eşti răzbit de boală,
Chiar de nu ai fost la scoală,
Şi de n-ai în jeb batistă,

Chiar de casa ţi-e sub scară,
Şi averea un rucsac,
Pentru tine pot să fac,
Un crâmpei de primăvară...

Doar speranţă de ţi-am dat,
Nu mai multă de un leu,
Tot pe-atât câştig şi eu,
Căci am suflet mai bogat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc

Sărut mâna, mamă-ţi spun
Cu cel mai sincer şi gând bun,
Dimineaţa-i pentru mine
Visul unei zile senine
Ştiindu –te pe tine bine.

Ştiu că-s mai departe de tine
Şi nu-ţi pot alina cum aş vrea
Suferinţa care-i grea
Şi dorul şi grija ce în suflet porţi
Petru copii, nepoţi şi strănepoţi.

Deseori dau timpul înapoi,
Ducându-mă-n copilărie
Şi-mi privesc viaţa cu tine
Şi la greu, dar şi la bine.

Ai făcut atât de mult
Că nu-ncape pe hârtie
Cum să-ţi mulţumesc eu ţie
Pentru destoinicia ta
De-a fi călăuza mea.

M-ai trimis sa-nvăţ carte
Să am pe lume parte
De-o viaţă mai uşoară
Decât a Ta ce-a fost chinuită
Şi cu multe lacrimi stropită.

Iti multumesc iubită mamă
Pentru tot ce tu ai făcut,
Să mă vezi împlinită
Şi la casa mea rostuită.

Iţi multumesc iubită mamă
Şi te-oi respecta acum şi pururea
Că în simplitatea Ta
Ai ştiut în a mă îndruma
În drumul către omenie
Şi nu voi zădărnici vreodată
Ce m-ai învăţat odată.

poezie de Georgeta Ganea (2 octombrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!