Bunico!

Bunico, te văd şi te admir de multe ori,
Stând singură pe-o bancă într-un parc
Sau cea ce-ţi este mai aproape,
Lângă un bloc, unde este casa ta
Sau pe băncuţa umbrită din curtea ta.

Dă-mi voie lângă tine să stau
Şi să aflu care ar fi neliniştea ta,
Bunico, nu-i aşa că ce urmeaz a depana
Este adevărul multora de seama ta?

Că de dor ţi-e sufletul cuprins
Şi pe chipu-ţi brăzdat de timp,
Lacrimi calde şiruiesc,
Alinarea să-ţi astâmpări?

Că ţi-e dor de casa de la ţară,
De grădina-n primăvară,
De ciripitul din zăvoi,
De liniştea iernii şi serii reci,
Ce-îţi amintesc de-ai tăi iubiţi părinţi
Şi acei oameni simpli şi cuminţi?

Că ţi-e dor de-ai tăi copii,
Departe de tine duşi
Şi-nstrăinaţi prin lume,
Ca-aşa lor le-a fost scris,
Să nu stea aproape de tine?

Că ţi-e dor de-ai tăi nepoţei,
Care nu cresc şi în ochii tăi,
Poveşti de la a lor mamă mai ştii,
Fără să-i poţi îndeaproape iubi şi drăgăli?

În braţe ai vrea tu să îi strângi
Şi un sărut de noapte bună să le dai,
Să îi priveşti în ochii sinceri, vii
Şi să îi vezi cum cresc ei mari.

Şi tristă eşti că nu-s aproape,
Să le-asculţi ale lor şoapte
Spuse noaptea –ntr-un vis,
Când la imagini cu îngeraşi şi zâne,
Pe a lor chip frumos, candid,
Un surâs gingaş apare.

Că ţi-e dor de-o viaţă tihnită,
Cu toţii, de la mic la mare, să fiţi,
Bucuriile să vi le împărtăşiţi
Şi în fericire cu toţii să vă înveseleţi?

Bunico, cu al tău sincer gând
Îi însoţeşti mereu, pe oriunde ei sunt
Şi le doreşti sănătate şi spor în toate
Şi –a lor mulţumire şi împlinire
Îţi umple sufletul de fericire.

Bunico, cu chip blajin şi tâmple cărunte,
Te-aştepţi ca-ntr-o bună zi, ai tăi,
Casa cu a lor prezenţă să ţi-o umple,
Să simţi respectul şi recunoştinţa
Pentru ceea ce eşti tu de fapt pentru ei.

Bunico, icoană sfântă pentru ei tu eşti
Şi întelepiunea ta adunată-ntru-un răstimp,
Te va ajuta să înţelegi că fiecare,
Are-un drum scris sigur de urmat,
Să fii împăcată cu tine şi cu-un suflet curat,
Că-n astă viaţă niciodată nu ai pregetat,
Să te lupţi cu adevărat şi ce-ai avut de dat, ai dat,
Şi cuvântul tău de ei, copii, nepoţi să-ţi fie respectat.

Acum eu plec, dar voi mai reveni
Să-mi povesteşti mai pe îndelete,
De-ale tale reuşite sau poate regrete,
Sufletul să ţi-l descarci şi amărăciunea ta
Să se transforme-ntr-un vis frumos aidoma.

poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Votează! | Copiază!