George Coșbuc

Lângă leagăn

Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că ești pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ți-am pus, din vale
Roșii strămături de bete,
Să fii drag așa la fete,
Cum ești drag măicuței tale,
Dragul mamei, drag.

Ieri pe când cântau cocoșii,
Peste piept ți-am pus
La cămașă panglici roșii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Și cocoșii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca fața
Soarelui de sus.

Dormi în pace și te scoală
Tânăr plugărel!
Azi prin somn mi-ai râs în poală
Și te-am dus plângând sub cruce.
Maica Domnului când vine
Pune-o mână peste tine,
Măr de aur ea-ți aduce
Să te joci cu el.

Nouă luni în zori, pe rouă,
Tot ți-am descântat,
Joi curate, alte nouă
Să ai inimă curată
Și să fii păzit de ele,
Șapte stele, logostele
Fie-ți scrise-n cer și-o fată
Mândră de-mpărat.

M-am rugat de ursitoare
Pentru capul tău,
S-odrăslești, ca rupt din soare,
Toată lumea să te placă;
Dar nici fapt și pus-din-ură,
Nici un fel de-aruncătură,
Nici un farmec să nu-ți facă
Nici un rău.

Dormi, plugarul meu, în pace,
Scumpul meu odor!
Mare-al mamei, te vei face;
Să te văd cu noi la masă,
Și-alergând cu drag pe luncă
După tatăl tău la muncă,
Tânăr voinicel, prin casă
Mamei de-ajutor!
Uite-l ici și-ntr-altă parte,
Ochii-n cap îi fug;
Îl trimiți și-i și departe
S-aduci poala cu surcele.
Ș-aduci apa cu cofița,
Tatei să-i deschizi portița
Când se-ntoarce, frânt de trudă
Seara de la plug!

O, de te-aș vedea eu mare,
Să mă duc și eu
La amiază cu demâncare
Unde-ți fi, la plug, la coasă!
Să-mi ochesc atunci la horă
Dintre-atâtea fete-o noră
Dormi și crești, și fă-te mare
Plugărașul meu!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Pacea domnește pe pământ

Pacea domnește pe pământ;
Dormi, dormi, dormi, copile sfânt.

Refren:
Mii de heruvimi și de serafimi
Te slăvesc în cor, copil Mântuitor.

Mama-i șoptește cu mult dor:
Dormi, dormi, scumpul meu odor.

Dreptul Iosif privește blând;
Dormi, dormi, dormi, copile sfânt.

Vin și păstorii, încet cântând;
Dormi, dormi, dormi, copile blând.

Și sfinții crai cu daruri vin;
Dormi, dormi, dormi, copil divin.

Toți ruga lor o-nalță lin;
Dormi, dormi, dormi, copil divin.

Haidem și noi să-i spunem lui:
Dormi, dormi, Fiul Omului.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Dormi

Dormi în pace amintire,
Haide, dormi sub pleoapa mea,
Una-i dor, una-i iubire,
Tu adormi sub care-ai vrea.

Dormi în pace amăgire,
Ce-ai căutat să-mi fii o stea,
Pe-al meu cer o tresărire,
Umbra nopților prea grea.

Dormi, hai, dormi în pace,
Lasă-mă cum m-ai lăsat,
Prinsă-n gânduri nu-ți mai tace,
O dorință ce-a plecat.

Dormi te rog, hai, dormi o clipă,
Poate-o oră cât-un veac,
Haide dormi ca să îmi treacă
Boala mea fără de leac.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mateiu Caragiale

Dormi

Dormi dulce somn netulburat
În flori și în dantele,
Dormi că ți-au pălit mâinile
În grelele inele.

Dormi rece somn ne’nfiorat
De gânduri, nici de vise,
Dormi că ți-au rănit pleoapele
Făcliile aprinse.

Dormi veșnic somn îmbălsămat
În beznă și-n uitare,
Dormi că ți-a mușcat buzele
A Morții sărutare.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.

Dormi în pace copil sfânt

Dormi, dormi, dormi copile sfânt
Mii de heruvimi și de serafimi
Te slăvesc în cor
Copil mângâietor

Dormi, dormi, dormi copile sfânt
Îngeri zboară spre cer cântând,
Și ruga lor se-nalță lin
Spre-a lui Dumnezeu lăcaș divin.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Vladimir Potlog

Mi-i dor de casă

Mi-i dor de casă,
Mi-i dor de tot ce-mi este drag,
De vorba mamei blândă și frumoasă,
De înverzitul meu meleag.

De-ar ști bătrâna casă
Cât de mult vreu s-o revăd!
Și să stau cu ai mei la masă,
Și să n-am niciun regret.

Să mă scol în zori de zi
Când soarele răsare
Și să sărut mâna mamei
Veșnic muncitoare.

Să alerg peste dealuri și câmpii,
Peste tot ce-mi este sfânt,
Să aud cânt de ciocârlii
Pe scumpul meu pământ!

poezie de (9 decembrie 2010)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cântec de leagăn

Nani, nani, copilaș
Cu chip sfânt de îngeraș
Mama îți cântă și te-alintă
Obrăjorii ții sărută.
Și te-adoarme încetișor
Visele să-ți fie flori.

Nani, nani, puișor
Îngerașii viselor
Să îți mângâie cu cap
Mătasea fină, cu drag
Să se roage pentru tine
Ca să-ți fie numai bine.

Nani, nani, puișor
Te sărut pe ochișori
În locul celor cu dor
Plecați la muncă din zori.
Pentru noi ca să aducă
Pâinea zilelor de trudă.

Dormi frumos în legănel
Până mai ești mititel
Că azi mâine tu crești mare
Și pleci seara în șezătoare
Pentru o aleasă floare
Sufletul pe mamă o doare.

cântec, versuri de (31 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Elena Bulancea

Dormi copile drag, peste-al nopții prag
Dormi ușor, ușor, până mâine-n zori
Să nu știi ce-i teama, te veghează mama
Când te vei trezi, tot aici voi fi și te voi iubi!

Moșul de-o să vină, voi lăsa lumină
Să pună-n ghetuțe, cadouri drăguțe
Dulciuri, nuci și mere, ca să prinzi putere
Și-aș vrea să-ți mai pună, și-o rază de lună
Să fii luminos și mereu voios.

în Personală (5 decembrie 2021)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Dașoveanu

* * *

e ca și cum acum aș învăța
prima oară să mă trezesc,
mi-e frică, știi?
tu ești alb,
dacă-mi las buzele să-ți pătrundă în somn,
îți întorci visul bărbătesc spre mine.

"intră
(îmi spui),
uite, îmi dormi a dragoste, a insomnii,
a nebănuire, a râuri,
a îmi ești,
îmi dormi a mine
în gura mea
în venirea venirilor.

ca și cum aseară...
tu nu mai ții minte,
dar te-am îmbăiat în începutul meu,
tu nici nu știi că ești fericită, așa-i?

apoi ți-ai făcut vocea lebădă,
ți-ai tăcut dintr-odată toate cuvintele
pe care încă nu ai dimineți să le spui,
doamne,
și eu știu că lacrimile tale vorbesc încontinuu.
femeie,
ce nu ți-am mângâiat ca să-ți adorm apa...

pe urmă ți-am simțit visul în sânge,
intraseși
somn prin somn în somn,
ca și cum știm doar nefirescul firesc
(de sus ninge
în voaluri).

da, probabil... nu,
nu asta voiam să spun,
de fapt trebuie să te conțin, să te înconjur,
femeie albă din somnul meu,
să te gust,
bănuiesc doar că ai gust de zmeură.
sau de ocean.
nu știu.
te revendic."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe prag

Torceam pe prag în răsărit de lună.
Și visul meu spre tine s-avânta.
În suflet, tainic dragostea cânta,
Ca lira când ușor lovești o strună.
Simțeam în visul meu o nouă viață
Dar mâna alb-a mamei m-a atins.
Și mângâierea ei mi s-a prelins,
Ca strop de mir curat și sfânt pe față.
Când mi-a vorbit, i-am cunoscut durerea.
Cu glasul greu de griji mi-a spus așa:
"Te-am plămădit în trup, copila mea,
Precum albina plămădește mierea.
Când sângele curat ce-ți curge-n vine
L-am colorat cu tainice iubiri
Ți-am așternut în leagăn trandafiri,
Crescuți în nopți de umbre și lumini.
În veghea mea de chin îngreunată,
Te-am mângâiat cu-a genelor mișcări
Și te-am scăldat în calde revărsări
De dragoste adâncă și curată.
Eu bine știu că-așa a fost să fie.
Eu simt că astăzi nu mai ești a mea,
Sunt ca un stânjenel bătut de nea,
Pe care nici o rază nu-l învie.

Uitasem fusul. Luna răsărise
Și se suise albă peste zări,
În mine-acum treceau străfulgerări,
Dar ochii mei se înecau în vise.
Eu capul l-am ascuns la mama-n poală
Și mâna albă-a mamei m-a atins,
Ca strop de mir curat mi s-a prelins
Pe față mângâierea ei domoală.
Și nu mai știu. Căzuse-n noapte rouă
Și vântul lin din pom o scutura?...
În visul meu de-azi noapte se făcea
C-am început să plângem amândouă.

poezie clasică de
Adăugat de gabriela alexandruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Osana Luminii" de Zorica Lațcu este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.
Mihaela Banu

Dormi?!

Dormi, femeie adorată?!
Buza mea, de dor uscată,
Vrea pe gura-ți să se-adape;
Vino-aproape, mai aproape!

Dormi, frumoasa mea iubită?!
Carnea mea-i de-a ta lihnită.
Liniștea de piept se frânge.
Întunericul mă strânge.

Dormi, tu, suflet nepereche?!
Eu iți murmur la ureche
Vorbe de alint, dojene,
Înjghebate în catrene.

Dormi, mireasa mea ursită?!
M-a orbit timp de-o clipită
Aurul sclipind în plete,
Cum lucesc pe cer comete.

Dormi, tu, fără de prihană?!
Sufletul mi-e vie rană.
Singur, mi-e urât și-mi plouă,
Cu argint din luna nouă.

poezie de din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Dormi, iubito!

Sus, pe garduri, sclipesc stropi sărați, albă-i sarea,
Iar portița-i de-acum încuiată. Și marea
Fumegând și săltând către diguri, de-a rândul,
Dintr-un soare sărat s-a-nfruptat, devorându-l.

Dormi, iubito! Oh, dormi! Sufletul meu vrea pace.
Stepa, munții... și ei dorm acum, n-au ce face.
Ciobănescul cam șchiop și cu claia prea mare
Chiar prin somn își mai linge lanțul lui plin de sare.

Marea-n tropot și crengile scormonind ca vătraiul
Și zăvodul din lanț ce-și trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toți, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îți spunem acum. "Noapte bună!"

Dormi, iubito! Și uită că ne-am certat vreodată.
Ne-om trezi, împăcați, în lumina curată.
Stând în fân, somnoroși, vom simți cum ne vine,
Dinspre beci, un parfum de iaurturi gruzine.

Cum aș face, o, cum, să-nțelegi astea toate?
Dormi, iubito! Hai, dormi! Și-ai să vezi că se poate.
Fără lacrimi, prin somn, să zâmbești și să-ți pară
Că flori multe aduni și că-ți iei, bunăoară,
O mulțime de rochii frumoase, de vară.

Vrei să murmuri ceva? Tu îmi ești tot avutul.
Cât ai oare de gând să frămânți așternutul?
Învelește-te-n somn, înfășoară-te-n vise,
Toate căile, vezi, îți sunt astfel deschise,
Câte, trează fiind, ți-au părut interzise.

E absurd să nu dormi, când ai cum și ai unde,
Tot ce-ți urlă prin cap, în străfunduri se-ascunde.
Ochii tăi, care-adună și raiuri și-abisuri,
Sub pleoape-or simți abur moale de visuri.

Dormi, iubito! Mă-ntreb ce te ține-acum trează?
Al copacilor zvon? Marea ce delirează?
Sumbre, vagi presimțiri? Sau jigniri anonime?
Ori, chiar eu, măgării ți-am tot spus, o mulțime?

Dormi, te rog! Nu-i nimic de făcut, știi prea bine,
Dar sunt gata să jur: vina nu-mi aparține.
Iartă-mă, dacă poți! Și iubește-mă-oleacă!
Poate-n somn, supărarea cea grea o să-ți treacă.

Dormi! Pământul și noi - suntem toți o ființă!
Cu explozia lui, veșnic ne amenință.
Vreau la piept să te țin, într-o lume nebună,
Iar de ne-om prăbuși, să cădem împreună.

Dormi, iubito! Nu vreau să te știu supărată.
Dormi și lasă-te-ncet doar de visuri purtată.
Cât de greu se adoarme pe globul enorm!
Dormi, iubito! E timpul! Toți în jurul tău dorm.

Marea-n tropot și crengile scormonind ca vătraiul
Și zăvodul din lanț ce-și trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toți, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îți spunem acum. "Noapte bună!"

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dulce tinut al poamelor" de Evgheni Evtușenko este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.00- 16.99 lei.
Ionel Teodoreanu

Când ești trist îți vine să dormi și să uiți. Îți vine să-ți culci capul pe genunchii altcuiva care te iubește, sau dacă ești singur și n-ai pe nimeni, să ți-l culci pe palmele tale. Da. Îți vine să dormi când ești trist. Și să uiți... Dar când te trezești? Iar ești trist și nu mai poți s-adormi din nou...

în La Medeleni
Adăugat de andrada galSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "La Medeleni Vol. 3" de Ionel Teodoreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.
Mihaela Banu

Să te legăn ...

Să te legăn pui de om,
Cum adie frunza-n pom.
Să te-adorm al meu fecior;
Ochiul să-ți văd zâmbitor.
Să-ți mângâi chipul senin,
Fața ta de serafin...
Leagăn să îți fac din mâini,
Cum e vatra pentru pâini.
Într-un balansoar s-anin,
Lângă focul din cămin,
Să îți murmur cântec nou;
Te adoarmă-al lui ecou...
Să dormi greu, ca într-un vis
Vegheat de al meu surâs.
Să adormi în cântece,
Fără griji, ca-n pântece.
Dormi bine, copil poznaș
Cu trupșorul tău gingaș.
Zglobiu ca un fluture,
Să zbori ca un vulture.
Să te legăn prunc isteț
Mare să crești și semeț.
Să adormi cu mine-n gând
Cum e trupul în veșmânt.
Și când te-oi trezi din vis
Mă încânte al tău râs,
Când zărești al mamei ochi.
Ptiu! Să nu fii de deochi...
La sân să te pun, calic
Să mănânci, să crești voinic.
Să te legăn pui de om
Cum adie frunza-n pom.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

Cântec

Închin un pahar
pentru tine,
Scriu un vers pentru
Soare
Să-i mulțumesc
c-a făcut lumină,
A răsărit,
și te-am văzut.
Mai scriu un vers
pentru Lună,
Maica noastră
Nocturnă.
Ea m-a făcut să simt
Atingerea ta;
Și mai scriu
O mie de versuri
În care te cânt pe tine:
Tu îmi ești mântuire
Tu îmi ești păcat,
Cu tine mă-nalț
și cobor
spre stele- din stele,
Din cer- înspre cer.
Ca albatroșii
Zburăm,
Și lacrima se face
mică, dispare,
se transformă în rouă,
se face floare,
Buze purpurii-
Îmi vii
Mănușă
Pe mâna înfrigurată
Vibrație-n suflet
Răsuflare în piept
Apă
În gura uscată!
Și ploaie îmi ești,
De păcate mă cureți,
Mireasmă de briză
Și murmur
De șoapte;
Te cânt,
Și îți cânt
Ca să dormi,
Și dormi
Că e noapte.

poezie de din Din lumea trecerii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Pace

Galbene văpăi de soare
Peste deal acum se scurg,
Și-n noptateca răcoare
Peste sat se nalță fumul,
Codrii-alene cântă-n drumul
Vântului de-amurg.

În curând o să s-aline
Truda chinului de azi.
Vei privi prin zări senine
Stelele, sclipind mărunte,
Cum încet de peste munte,
Ies de printre brazi.

Ca și ieri rotundă luna
O să ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind în luncă
Plopii doinitori ce-aruncă
Umbre peste drum.

Coasa va dormi și sapa
Va tăcea cântarea-n grâu.
Și-o s-auzi ca-n vis cum apa
Pe sub iaz se mai frământă,
Și privighetori cum cântă
Dincolo de rîu.

Noaptea-ntreag-o să-și murmure
Apele povestea lor—
Și ieșind de prin pădure,
Căprioarele pe creste
Vor cătá prin văi de este
Pace la izvor.

Și va fi! De sus, va face
Dătătorul de vieți
Parte tuturor de pace.
Și-o să-ți uiți și tu mâhnirea,
Suflete,-așteptând ivirea
Albei dimineți.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Nina Cassian

Somn

Nu pot să cred că dormi

în timp ce sânger

și nici că somnul ți-e vegheat de îngeri.

Nu pot să cred că dormi

când eu mă surp,

atinsă de al lumii zâmbet curb...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.

Epitaf mamei

Odihnește-n astă humă,
Mult iubita noastră mumă;
O, tu, îngere tenace,
Dormi în pace!

epitaf de din Epitafuri (5 februarie 2018)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Elena Bulancea

Copilul meu

Și de vei vrea, copilul meu
Cartea vieții să-mi citești
Vei înțelege ce simt eu
Acum, când și tu părinte ești

Doar pentru tine am existat
Și am trăit doar pentru tine,
Din răsputeri eu am luptat,
Ca-n viață să-ți fie bine.

Când somnul ți-era tulburat,
Nu reușeai deloc să adormi
Eu te vegheam, copile drag
Noaptea întreagă până în zori.

Și pașii ți i-am îndrumat
Ca tu să mergi fără să numeri,
Când ai căzut, te-am ridicat
Luând povara pe-a mei umeri.

Și dacă crezi că ți-am greșit,
Tu iartă-mă copile drag.
Poate prea mult te-am iubit...
Prea mult te-am așteptat în prag.

poezie de (2014)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietenie

Îmi dai hrană când mi-e foame,
Îmi dai apă când mi-e sete,
Pot dormi oriunde-mi place,
Îmi faci pătuț din saltele și carpete.

Mă lași să te ling calin pe mâini
Sau, din când în când, în momentele adecvate,
Chiar pe față. Bineînțeles, asta după ce
Mi-am lins mie însumi toate părțile private.

M-ai învățat să vin când sunt chemat,
M-ai învățat multe chestii cum se fac,
Mă scoți la plimbare-întotdeauna, unde,
Încântat, adulmec câte-un pipi și mă c...

Te-am iubit și ți-am fost mereu loial,
Chiar și-atunci când duhneai a coniac și a tutun,
Pentru că,-n definitiv, pe lumea asta
Ești singurul meu prieten, cel mai drag și cel mai bun.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Cântec de leagăn

Nani, nani...
Dormi în paza nesecatului izvor
De priviri
Ce te-nfășoară ca-ntr-o haină de mătase,
Nani, nani...
Ochii mamei au vegheat întreaga noapte,
Și-acum dormi, căci obosite dorm și florile din vase,
Și parfumurile lor,
Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor
Nani, nani...
Dormi în paza Ursitoarelor,
Nani, nani...
Dormi în vraja-mpletiturilor de șoapte
Ce pătrund printre perdele
Și te-ndeamnă:
Dormi, căci somnul a cuprins de mult grădina -
Lacul,
nuferii,
castanii,
stângeneii
și glicina -
toate dorm.
Dorm toate-n paza albelor priviri de stele...
Dormi și tu -
Prin candelabre, iată, adoarme și lumina,
Dormi,
Și somnul tău să fie mai senin ca infinitul
Oglindit în necuprinșii ochi albaștri de femee,
Visul tău să fie visul Insulelor Boromee,
Visul tău să fie totul,
Tot, precum e răsăritul,
Începutul celor bune și sfârșitul celor rele.
Și anii
Să te-mbrace-n infinitul fericirii.
Nani... nani...

poezie celebră de din De vorbă cu mine însumi
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook