Melancolii din armonii

Melancolii din armonii
... nu pot altfel, de aia stau aici
înfometat şi însetat şi printre vii...
Încerc c-un şumuiag de licurici
sa schimb vectorial melancolii
şi în subtilul meu, incoerent,
şi în ego-ul începuturilor mele...
Dar numai sting un element adiacent
acelor care armonie ard în stele....

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

printre lebede albe şi sub claruri de stele
eu aştept, nu mai vine, visul viselor mele
printre umbre de cetini, albăstrii-violete
numai lebede albe, parcă-s umbre de fete

catren de Iurie Osoianu (20 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catren prozaic

.. te -ndragostesti numai de-un tot strein- iar ce e-al tău- iubeşti la nebunie

şi treci mereu prin armonii şi chin şi iar prin chin şi iar prin armonie

dar vine ş-un moment când te decizi să guşti din plin amar şi despărţire

chiar necătând la faptul că ucizi ce-a mai rămas din viu şi din iubire...

poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coborâtei din stele

printre visele mele
cu năluci şi castele
din petalele grele
rup şi rup floricele

... erai una din ele
da, desigur din cele
coborâte din stele
asasin de rebele

erai una din cele
tot umblând să înşele
toate gurile rele
cu miros de lichele

coborâtă din stele
şi din visele mele
te tot duc în castele
cu năluci şi lichele...

poezie de Iurie Osoianu (17 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene apetisante ...

Iar mă spăl cu ganduri grele şi pe faţa şi pe găt
Orizontul vieţii mele a cazut peste zenit
Şi pe cer se sting de- avalma licurici inca fierbinţi
( Cu nestinşi sorbiţi cu palma clatesc smalţul de pe dinţi)

Să pornesc curat spre - o lume cum mereu se spune- dreaptă
Şi- n lintoliu fin de hume, coborand treaptă cu treaptă
Scara asta infinit-a judecaţii de apoi
Scara asta stabilită fiecaruia din noi...

poezie de Iurie Osoianu (5 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licurici

panorama oraşului, ciudat
vuieşte sub noi
în licurici mici şi ciudaţi
ce parcă se uită...
la mine şi la tine
marea de jos de lumini
cu umbre de sus se combină
şi eu stau atârnat
lipit tare de tine
suntem fericiţi
între cer şi pământ
simplu fără clipire
ne ţinem de mâini
şi suspinăm de fericire
ce simple par toate
de aici de sus
de sus de tot
de ce să coborâm noi oare?
zgomotul de jos vine
şi parcă ne doare
vom sta mereu aici
să fim de jos văzuţi
mereu uniţi
ca doi licurici, în stele

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da şi nu

... pe cerul plin de stele numai tu
eşti steaua mea
mereu departe- între da şi nu
şi nu şi da

şi printre toate florile doar tu
eşti floarea mea
mereu albastră între da şi nu
şi nu şi da

printre fiinţele din lume numai tu
nu eşti a mea
mereu sfidând când da când nu
când nu, când da...

poezie de Iurie Osoianu (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sori apunând

Zori abia născând
Toarnă pe câmpii
Dulci melancolii
De sori apunând.
Dulci melancolii
Îmi adorm cântând
Inima-n beţii
De sori apunând.
Şi ciudate vise,
Semănând cu sori
Apunând pe-abise,
- Fabuloşi bujori -
Se perindă şi se
Năruie-n vâltori
De fantastici sori
Apunând pe-abise.

poezie clasică de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Dinu Albulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniul

numai suferinţa
poate naşte geniu
din circumferinţa
tristului mileniu

numai nebunia
poate-aprinde stele
numai România
geniul din ele

numai Universul
împleti-n cunună
lacrima şi versul
Soarele şi Luna...

poezie de Iurie Osoianu (30 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări de rouă...

tu voiai ca să-ţi spun ce mai fac fericirile mele
mă gândeam să te mint că pe aici pe la noi tot mai plouă
dar cinstit, numai ştiu ce să pun în cuvintele cele
ce tot frig în amiezi dimineţile mele cu flăcări de rouă

au rămas fericirile mele undeva în trecuturi departe
împânzite prin galbene ploi de suspine
înrămate-n păianjen de suple iluzii, deşarte
au rămas undeva în trecut, fericirile mele, cu bine...

nu mă simt obosit de nimic din iubirile mele apuse
nici nu voi a mă întoarce... pe aici pe la noi tot mai plouă
tu nu lua-n serios nici o vorbă din cele seduse
mă iertaţi, fericirile mele pentru galbene flăcări de rouă...

poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goluri

conglomerat de viruşi turbulenţi
şi de bacterii selectate cu migală
turnat de Tine într-un vas adiacent
perfecţiunii şi la scară genială

cu suflet făurit din colb stelar
cu raţiunea dintr-un flux de energie
cu chipul Tău ce mi l-ai dat ca dar
şi trupul Tău din luturile gliei

sunt totuşi om. Mai sunt şi muritor
şi nu dispun ca Tine de vecie
şi permanent mă macină un dor
caracteristic luturilor gliei

un dor de stele şi de infinit
de gol ce naşte totul şi dispare
şi naşte iar şi iar la nesfârşit
şi totul ce se naşte nu mai moare

iar legiuni întregi de galaxii
intercalări îmbină cu inflaţii
doar eu -un mort cu ochii vii
pot savura divinele creaţii

şi numai eu am raţiunea Ta
dar nu-mi ajunge. Vreau şi veşnicie
ca să mă pot în soare scufunda
ca Tine, nu ca luturile gliei

dar ca să pot să stau în dreapta Ta
ca un egal şi nu ca o eroare
- alungă Doamne moartea undeva
în goluri care nu sunt născătoare...

poezie de Iurie Osoianu (aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goluri

conglomerat de viruşi turbulenţi
şi de bacterii selectate cu migală
turnat de Tine într-un vas adiacent
perfecţiunii şi la scară genială

cu suflet făurit din colb stelar
cu raţiunea dintr-un flux de energie
cu chipul Tău ce mi l-ai dat ca dar
şi trupul Tău din luturile gliei

sunt totuşi om. Mai sunt şi muritor
şi nu dispun ca Tine de vecie
şi permanent mă macină un dor
caracteristic luturilor gliei

un dor de stele şi de infinit
de gol ce naşte totul şi dispare
şi naşte iar şi iar la nesfârşit
şi totul ce se naşte nu mai moare

iar legiuni întregi de galaxii
intercalări îmbină cu inflaţii
doar eu -un mort cu ochii vii
pot savura divinele creaţii

şi numai eu am raţiunea Ta
dar nu-mi ajunge. Vreau şi veşnicie
ca să mă pot în soare scufunda
ca Tine, nu ca luturile gliei

dar ca să pot să stau în dreapta Ta
ca un egal şi nu ca o eroare
- alungă Doamne moartea undeva
în goluri care nu sunt născătoare...

poezie de Iurie Osoianu (25 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

sorb lirica ploiosului neant
din toamna noastră rece şi subţire
pân- la refuz de stare şi de fire
şi devenit şi încă nu pliant...

în jurul meu atîta armonie
în ierburi ude şi-n noroaie plumburii
şi-n foşnetul de stropi căzuţi în vii
că-mi pot din ea-mpleti melancolie

şi brusc de printre nori se iscă soare
şi alt peizaj împrăştie tării
din lirică, din vers, din nostalgii
dintr-un triunghi de berze călătoare

şi starea de tristeţe, inedit
devine nor cu noţiuni de ceată
de parcă nu-i amiază-i dimineaţă
şi -nca-şi mai face patul răvăşit...

şi iar porneşte ploiae bruscă, rece
cu stropi minunsculi, ca din colb de stele
şi se prelinge printre degetele mele
şi lirica prin ele trece, trece...

poezie de Iurie Osoianu (18 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul oricărei melancolii, există posibilitatea unei mângâieri sau a unei resemnări. Elementele estetice din ea includ virtualităţi de armonie viitoare, care niciodată nu există într-o tristeţe profundă şi organică. Din acest motiv, o fenomenologie a tristeţii ajunge la ireparabil, pe când una a melancoliei la vis şi graţie.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Crimson
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plăceau atât de mult câmpul, florile şi păsările! Preferam să stau singură pe iarba presărată cu flori; în clipele acelea, gândurile mele erau foarte adânci. Ascultam zgomotele îndepărtate... murmurul vântului şi chiar cântecul şters al cosaşilor... îmi trezeau în suflet dulci melancolii... Pământul mi se părea un loc de exil şi visam Cerul...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posesia

Motto: Franz Kafka Adevăratul motiv al temerilor mele – nu există ceva mai cumplit de spus şi nici de auzit – este că nu te voi putea poseda niciodată.

te-am posedat o viaţă şi îmi pare rău
că viaţa mi s-a scurs numai în tine
aşa cum curge printre degete, mereu
nisipul prin clepsidre selestine

te-am posedat ca un stăpân de sclavi feroce
ca un amant în culmea nebuniei
când însetat de sentimente reciproce
când înecat în neagra gelozie

te-am posedat o viaţă şi îmi pare bine
că viaţa mi s-a scurs în veşnicie
dintr-un pustiu cu degetele fine
în altul sugrumat de insomnie

te-am posedat ca un stăpân de sclavi feroce
ca un amant în culmea nebuniei
când însetat de sentimente reciproce
când înecat în neagra gelozie

te-am posedat o viaţă şi indiferenţa
cu care mi-ai aparţinut e uimitoare
- mereu subliniind incoerenţa
iubirii percepute ca cedare

te-am posedat ca un stăpân de sclavi feroce
ca un amant în culmea nebuniei
când însetat de sentimente reciproce
când înecat în neagra gelozie

poezie de Iurie Osoianu (28 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sfârşitul întâlnirii noastre nu-i aici
ci undeva în alte lumi, cu vise
de întuneric presărat cu licurici
şi ierburi dormitând în manuscrise

iar noi, turnaţi în alte forme, poate
vom mai cutreera din când în când abise
ba recitind din floricelele uscate
ba licărind cu veşnicii în vise...

poezie de Iurie Osoianu (1 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele 12 000 000

Sunt deprimat,
bântuit de melancolii
lipsite de reflexie,
care nu aruncă umbre.
12 000 000 de oameni locuiesc aici, în Tokio.
Ştiu că nu sunt singur.
Cred că şi ceilalţi simt
ce simt eu.

poezie clasică de Richard Brautigan (1976), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul...

de dincolo de fire vă salut
sunt dus să văd cum dincolo de fire
stă castitatea boţului de lut
cu raţiunea bântuită de neştire

la un pahar de vorbă somnolent
cu linişte la fund în unduire
şi veşnicii curgând adiacent
cu efemer de dincoace de fire...

poezie de Iurie Osoianu (11 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... tu eşti greşeala vieţii mele
eu sunt năpasta vieţii tale -
sfidarea interdicţiilor zodiacale
ne-a transformat în Universuri fără stele...

catren de Iurie Osoianu (29 iulie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolii

Te-am aşteptat... Te-aştept şi-acum să vii
Din "lumea" ta cea singularizată
Cu zid înalt şi fără nici o poartă
Şi cu ghivece-adânci cu păpădii.

Mi-e inima profund ultragiată
De-acest prinos de clipe sângerii
Ce-au desfăcut un suflet în fâşii
Din carnea mea ce stă neînviată.

Te mai zăresc hipnotic sigilată
De-acele nefireşti anomalii
Ce te sugrumă-ncet, fără să ştii
Şi nici pe mine-n fine nu mă iartă.

Te-aştept şi-acum la fel ca-ntâia dată
Cu dorul cast prin frunze ruginii
Să-mpărtăşim, duios, melancolii
Şi să îmi mângâi tâmpla grizonată.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!