Nu-ți cer nimic

Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ar fi să-ți cer
N-ar fi ceva ce n-ai putea să-mi dai
Ți-aș cere ziua asta-n care stai
Cu ochii verzi, cuminți și sâni de fier
M-aș mulțumi să-ți fiu chiar și amic...
Și-n plus, nu ți-aș cere nimic.

Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ai vrea să-mi fii
Numai o oră, una cu iubirea
Ne-am contopi-ntr-un foc și am fi știrea
Cea așteptată de toți morții vii
Și-un pergament micuț am pune-n plic...
Iar viața noastră ar pluti un pic.

Nu-ți cer nimic aici, nimic acum...
Dar dacă m-ai simți și ai alege
Ai vede-n mine Raiul bun, cel de poveste
Și mări adânci și munți cu-nalte creste
Am fi Adam și Eva-n noua Lege
Și nimeni n-ar putea să ne stea-n drum...

De-ar fi să-ți cer ceva, aș fi nebun?

poezie de din Facebook, 4 aprilie 2018 (4 aprilie 2018)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nu-ți cer bilet de călător pe ape

Nu-ți cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Un râu aprins în apele polare,
Să-nghețe-adâncul în frânturi de rai,
M-aș face țărm pe chip de așteptare.

De-ar fi să-mi dai oceanul tău de vise,
M-aș umple val pe unde-amețitoare,
Sărut tăcut pe nopțile închise
În ochi uitați pe semne de-ntrebare.

Nu-ți cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Romanțe vechi de fluvii infinite,
Voi adormi ades' cu florile de mai
Și-n vocea ta mă voi trezi, iubite.

Nu-i clipă mai sfințită-ntre regate
Decât cea strânsă-n alb de porumbei,
Biletul tău de călător pe ape
L-aș pune preț de veghe în scântei.

O, de mi-ai da și iarna noastră toată,
Ți-aș plămădi cu mâinile-mpăcarea,
Pe pânza serii, taina dezgropată
Va fi doar glas ce-și strigă depărtarea.

Nu-ți cer nimic, orașul nostru cântă
Chiar de-au plecat fântânile-nzecite,
Suntem doi munți de sare pe orbită
Și știi că n-am ce să-ți mai cer, iubite!

poezie de
Adăugat de Gina ZahariaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

Doamne,
nu Ți-am cerut nimic,
nicicând.
Tu știi, doar Tu
poți ști
cât îmi va fi zborul
pe ape și glod.
Și dac-ar fi să-Ți cer ceva,
știi ce ți-aș cere?
Să nu-mi ucizi pescărușii
în albă ziua Ta!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ziua ta

Să pot să fac eu unic lume, așa aș vrea,
Și-n fiecare zi să ți-o dau ție, o alta nouă!
Cum ghiocei și toporași se spală-n rouă
Să îți dau tot ce e mai pur, de ziua ta!

Eu singur să dețin norocul, de-aș putea
L-aș ține strâns la piept, la suflet, să-l ai cald!
M-aș lăsa gol de averi; sărac în al tău fald
Aș sta ascuns și ți-aș da tot, de ziua ta!

În câmp întreg de drog de vis te-aș dezmierda
De câte ori aș ști c-ai trup în suferință
Și-n zâmbet m-aș transfigura! De-ar fi putință
Bucurii zilnic ți le-aș da, de ziua ta!

Să nu duci lipsă de nimic te-aș răsfăța
Muncind din noapte până-n zi și din zi-n noapte!
Doar șansă s-am, n-aș fi nici vorbe, numai șoapte!...
M-aș face mall și Credit Bank, de ziua ta!

În Cupidon dac-aș putea m-aș deghiza
Să îți dau tolba cu săgeți de-amoruri plină!
Să te înconjori de slujitori ca o regină,
M-aș face-o plasmă de iubiri, de ziua ta!

Și iată-i timpul să-mi zici azi "nu mă uita";
Unicul treisprezece-n luna lui Gerar,
Când vreau să mor de nu-s capabil să-ți fac dar!
Și-am să mă jur să-ți fac tot anul, ziua ta!!!

poezie de (13 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Marica

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă și... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viață! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheț și nu voi putea să iubesc!
Aș vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, și totuși...!
Ți-aș da drumul să zbori, ți-aș lega aripile să ramâi lângă mine, te-aș lăsa să mori!
Ți-aș fura penele și toate zilele, aș face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu știu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită și mi-e teamă că am să te zdrobesc și pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să ratacești în iubirea ce mi-o porți, ce ți-o... port!
Îți voi închide toate porțile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îți voi lăsa totuși ceva! Tăcerea mea și cuvintele tale, petalele din acel trandafir și toți spinii, și peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toți... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simți și atunci când nu mai simți... nimic!
Să-ți fiu ce nimeni nu-ți poate fi, să-ți fiu moarte și zbatere între clipe, și dincolo!
Înțelegi? Dincolo de viață, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi și să nu am putere să vin, să-ți fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și, dacă ți-aș spune...

Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai frânge degetele-n mâini
Și ți-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Și poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...

Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Și ți-ai strânge sufletul în resemnare,
Știind,
Și poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...

Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Și ți-ai opri ecoul în distanțe,
Simțind,
Și poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...

Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai tăia partea din mine
Și ți-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieșind,
Și poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...

Și, dacă ți-aș spune, m-ai... iubi?

poezie de (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Doar atât

Mă rog să fii...
nimic mai mult;
să stau s-ascult
noapte și zi...

Măcar să stai,
să umpli vid
- nimic, stupid –
nimic să-mi dai...

Mă rog să-ți iei
-din mine vis
ce ți-am promis-
de suflet, chei...

Mă rog să uiți
de-ai suferit;
strigăt s-asculți
să-ți fiu iubit!!!

poezie de (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Traian Abruda

Ai o viață

(lui Costel Baboș)

nu-ți cere
să mori neapărat de plăcere
dar nici să trăiești cu durere
nu-ți cere
viața nu-ți cere nimic
(?!) -
se apropie de tine se în
depărtează cum nici
ai fi fost vreodată-n puterea
ochilor ei de copil, a
buzat senzual

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alchimie existențială

ți-aș cere iertare de tot ce nu sunt.
e-n mine o rană ce urlă la lună
și-un ochi către haos mereu stă deschis
iar eu îl contemplu c-o spaimă nebună.
ți-aș cere iertare că nu știu să-ți scutur
tristețea din pleoapă, povara din gând
și cerul când mi-l aduci mai aproape
ți-aș cere iertare că respir tot pământ.
că-s tristă adesea de mine, de tine,
că las îndoiala să surpe și doare,
că n-am răsărituri destule să-ți dau
și că-s risipită, ți-aș cere iertare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă ești,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu știi să rostești.

Iubito, spune-mi unde ești,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ți cer nimic, numai să-ți dau
Alei de flori, ca să pășești.

Iubito, vino să-mi zâmbești,
Să-mi pierd vederea-n dinți de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cerești.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu ești, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

Iubito, dă-mi dorința vie,
Din ochi, dă-mi roua dimineții
S-o sorb, să-mi fie apa vieții...
S-o răspândesc, lumea s-o știe.

Iubito, te aștept în poartă;
Tot numărând, mii trecătoare,
Adulmec izul tău de floare...
Schimbă-mi destin, fi a mea soartă.

Iubita mea, ți-nchin în plic
Romanele lumii, poeme,
Dorințele mele boeme
Și inima, să n-am nimic!...

... Să mă deschizi, să mă citești
Zilnic, să-mi rupi câte o foaie;
Să-mi tai din inima greoaie,
Să-ți pui la sânii-ți-ngerești...

Să-ți fiu zălog, să mă iubești,
Fă-mă, oglindei tale, ramă;
Să știi că chip, timp nu-ți destramă
Și-s veșnic fan, când te privești...

Să vrei mereu să-ți fiu pe-aproape,
Să îți răspund, doar, când mă strigi;
Din spini, să-ți iei roze, ferigi,
Din carnea mea... vis să te-adape.

... Să mă ții minima rezervă,
Când nu mai ai pe nimeni altul.
Să-ți fiu, de ai abis, eu saltul;
Ține-mă-n suflet, mă conservă...

Să mă ai suflu-n prigonire
Când întâmplarea-ți este dramă;
Mă răsădesc să-ți vindec rană,
Că-ți sunt sămânță de iubire...

Să mor, când numai tu vei vrea,
Când nu-ți mai sunt fior de bine;
Nici flacăra, să-ncing suspine,
Nici apa, să-ți sting dragostea...

Să crezi în mine draga mea,
Că-ți voi fi astru, meteor
Pe cer topit, de veșnic dor...
Iubita mea, frumoasa mea!

poezie de (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mă rog să-Ți fiu

Mă rog să-Ți fiu un vas ales de Tine,
să folosești din plin viața mea
spre slava Ta, spre tot ce este bine,
să fiu al Tău întreg pe veci aș vrea.
Mă rog, Isus, ca ochii mei să plîngă
numai de dragul Tău cît voi trăi,
viața mea de Tine să se strîngă
și numai voia Ta s-o știu grăi.

Doresc, Isuse, scumpa mea Comoară
și prețiosul meu Mărgăritar,
să-Ți pot purta și eu a Ta povară,
să-Ți fiu și eu alături pe Calvar.

Ajută-mă, căci făr' a Ta putere
și fără harul Tău nimic nu pot;
nu sunt nimic, nimic e slaba-mi vrere,
ci numai Tu și Harul Tău e Tot.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Adi Conțu

Iubirea noastră n-o să știe

Orb de aș fi tot aș vedea
Cu ochii sufletului care,
De mine te-ar apropia,
Să-ți simt iubirea în suflare.

Mut de aș fi, ți-aș recita,
Doar din atingeri peste piele,
Tu le-ai primi și ai ofta,
Cuprinsă de brațele mele.

Chiar dacă nu aș auzi,
Îmi ești mereu alin de șoapte,
Să mi le faci cadou când vii,
Ca să-mi devii o stea în noapte.

Oricum nu mai speram nimic,
Atunci când mi-ai ieșit în cale,
Eram un trup prea chinuit
Ce aștepta visele tale.

Așa că lasă-mă să-ți fiu
Sărutul tandru pe vecie,
Ce dacă pare prea târziu?
Iubirea noastră n-o să știe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nu sunt nimic

Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
N-aș fi vreun genial neînțeles
Vreun guru adulat, semeț, ales
De-ar fi s-aleg, aleg să fiu comun,
Obișnuit, servit carne de tun!

Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
N-aș fi poetul publicat în viață
Cel mult postum s-ar arăta pe față
Ce-am scris și-a fost ascuns, în manuscris...
Rămâne să decideți, sunt proscris?

Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
Aș vrea să fiu o frunză-ntr-un copac
Să cresc, să-mbătrânesc și să împac
Fireasca lege: moarte după viață,
Să mă-ntâlnesc cu Cerul, față-n față!

Iar dacă n-oi avea vreun loc în vreo prefață
Să mă fixați atent într-o postfață...

poezie de din Facebook, 18 septembrie 2020 (18 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Dintre sute de dorințe...

Cu pași ușori, sub cerul înstelat,
Îmi doresc ca tu să fii lângă mine,
Și totul armonios să se îmbine,
M-aș simți desigur încântat.

Doar o clipă de visare,
Ce mi-aș dori ceva mai mult?
Aș vrea să mă pierd în contemplare,
Privindu-te să rămân tăcut.

În ochii tăi căprui, doar o clipă,
Să-mi odihnesc privirea,
Și să nu-mi fie frică,
Că nu le voi citi fericirea.

Nu m-aș mulțumi să-ți scriu un vers,
Poeme–ntregi aș vrea să-ți scriu,
Să-ți dăruiesc o stea din univers,
Tu să fii fericită și eu la fel să fiu.

Moldova Noua 25 Martie 1967

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Natura nu-ți arată nimic până nu încerci să faci ceva și până nu te vede că îți dorești ceva. Nu-ți arăta nimic până nu te hotărești să decoperi singur. Asta înseamnă să acorzi valoare, să fi interesat de obiecte și de oameni.

în Mintea conduce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De m-aș uita

Vreau să te uit și să mă uit
Aș vrea să dorm fără să știu
Aș vrea ca cerul plumburiu
Să-l spargă soarele topit

Aș vrea ca luna strălucind
Să se ascundă după nori
Să fie negrul până-n zori
Cu întunericul tăcând

Să dorm aș vrea și să nu dorm
Să-mi fii în gând, să-mi fii în vis
Să nu-mi mai fii de nepermis
Să pot să-ți spun ceva în somn

Să pot să-ți spun ceva verbal
Să pot să-ți dau un câmp de flori
Albastre, roșii, mii culori
Dar să nu-ți par a fi banal

Vreau să te uit și să mă uit
În noaptea mea să mă cufund
Să nu mai știu cât de profund
Îmi ești în gândul chinuit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învățat cum să trăiești cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai știut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când știi că-ți va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoți cu neiubirea! Iubește, că-n iubire crezi!

Nu-ți interzice fericirea, acum, când știi s-o prețuiești!
Nu te-nsoți la drum cu-oricine, chiar dacă simți că singur ești!
Nu mai hrăni dorul de-o viață, când simți că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce ești singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îți cruța mărinimia, când întâlnești suflet rănit!
Nu creiona necunoscuți, că poate iese schița falsă!
Nu dușmăni, că te-otrăvești... și mori... și nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au mușcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ți căuta vinovăție, că-ntreaga viață ai iubit!
Nu-ți cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

Nu m-asculta, dacă nu vrei și crezi că n-aș avea dreptate!
Nu vreau nimic! Știu că nu-ți spun nici, cel puțin, o noutate!
Nu ți-aș fi spus nimic din astea, dar, că ai vrea, mi s-a părut!
Nu știu, deloc, de ce-am făcut-o, că sfaturi, chiar nu mi-ai cerut!

Sufletul meu... fii liniștit! Dă-ți, în sfârșit, întâietate!
Împacă-te cu tine,-acum, că dragoste ai pus în toate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Marius Robu

Colindul numelui de fată

Ți-aș colinda, iubito, de-ai sta la mine-n sat,
Dacă mi-ar spune cerul cel gri adresa ta,
L-aș face să te ningă, să plec la colindat,
Uitându-mă de tine când nu te pot uita.

Ți-aș colinda, iubito, fără să te găsesc,
N-ar fi măcar o poartă la care să nu bat,
N-ar fi nicio femeie să nu-i spun: te iubesc,
N-aș fi nici eu acela pe care l-ai uitat.

Ți-aș colinda, iubito, dacă te-ai fi născut,
Căci altfel nu am unde colinda să-ți aduc.
Ai fi murit devreme, nu m-ai fi cunoscut;
Măcar la crucea dalbă să-ți cânt să mai apuc!

Ți-aș colinda, iubito, dar poate nici Iisus
Nu s-a născut la vreme, ci prematur fiind,
A nins prin cimitire prea multe semne plus;
E prea târziu să dibui la care să-ți colind!

Ți-aș colinda, iubito. Mi-ai da, dac-ai avea,
Numele tău de fată, să-l scriu pe crucea mea?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă

De-ai veni în lumea mea
Să-mi fii, blândo, răsăritul
Și-nserarea, eu te-aș vrea
Și-nceputul și sfârșitul!

Ca să ai unde să stai
Tu, zeiță de mi-ai fi,
Ți-aș crea un colt de rai
Draga mea, dac-ai veni.

Pentru tine-aș face-un templu
Și altarul de credință,
Să te-aduc, să te contemplu,
Să-mi fii mie, tu, zeiță!

Iar eu, sclavul tău, păgânul,
Să mă prosternez de-mi ești
Doar a mea, să-ți fiu stâpânul
Nopților nepământești.

Să îți pun pe cap cununa
Florilor crescute-n crâng,
De mi-ai fi mie stăpâna
Ochilor care îmi plâng.

Să îți fac un pat de flori
Iar din brațu-mi să-ți fac pernă,
Să-mi fii noaptea în culori,
Tu, zeița mea eternă!

Să-ți fac raiul pe pământ
Să nu vrei să îmi mai pleci,
Să-mi fii tot ce am mai sfânt,
Și zeița mea în veci!

02.06.2020

poezie de (2 iunie 2020)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook