Un vis în vis

Te sărut pe frunte-acum!
În ora-n care-ncepe sau se termină-un drum,
Lasă-mă să-ţi mărturisesc, nicidecum
Tu n-ai greşit atunci când ai zis
Că zilele vieţii mele-au fost un vis;
Iar dacă speranţa a zburat departe
Într-o zi sau într-o noapte,
Într-o nălucire sau în niciuna,
Ea nu-i, oricum, pierdută pentru totdeauna?
Tot ce vedem şi simţim pe-acest pământ,
E numai un vis în vis şi-atât.

Stau în mijlocul urletelor mării
Pe ţărmul tormentat de val, de briciul sării,
Şi strâng în palma mâinii mele
Firele de nisip aurii ca nişte stele –
Cât de puţine! Şi, totuşi, ele-mi scapă
Printre degete în apă,
Iar lacrimile-şi fac culcuş sub pleoapă.
O, Doamne! N-aş putea să le mai ţin,
Dacă strâng pumnul, câtuşi de puţin?
O, Doamne! N-aş putea salva măcar un fir
De valul care vine, neînduplecatul zbir?
Tot ce simţim şi vedem pe-acest pământ,
E numai un vis în vis şi-atât?

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis în vis [A dream within a dream]

Pe frunte un sărut îţi dăruiesc!
Şi-acum că plec, fiindcă aşa voiesc,
Iată ce vreau să îţi mărturisesc –
Tu nu greşeşti, aşa este, precis,
Zilele mele fură doar un vis;
Dar dacă şi speranţa a zburat
Ziua sau noaptea, când s-a întâmplat,
Ca o vedenie sau ca un fum,
E oare mai puţin plecată acum?
Tot ce vedem şi ce ne este scris
Nu-i altceva decât un vis în vis.

Stau în această veşnică rumoare
Pe-un ţărm bătut de valuri şi de soare
Şi ţin în mâna mea caldă şi vie
Nisip din plaja fină şi-aurie –
Şi printre degete se scurge-uşor
Alunecându-mi tainic pe picior
În timp ce lacrimile-mi curg de zor!
O, Doamne, n-aş putea cumva să-l ţin
Ceva mai strâns, ca să mai am puţin?
O, Doamne, cum să-l ţin mai cu folos
Să nu-l ia iarăşi valul nemilos?
Căci ce vedem şi ce ne este scris
Nu este oare doar un vis în vis?

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, mulţumesc!

Pentru harul ce-l am, Doamne,
Ţie vreau să-ţi mulţumesc,
Însă unde-n lumea asta
Aş putea să te găsesc?!

N-aş putea nemărginirea
Să-ţi măsor... Privirii mele
Pas cu pas, eternitatea,
Cerul Tău tivit cu stele,

Nu-i ajunge! Unde oare,
Universul m-a-nfiat,
Ca să picur din norocul
Stelei care Tu mi-ai dat?!

Nu ţi-am spus?! Când pruncul plânge
Plâng şi eu... Când foamea doare
Mă ascund şi plâng... Mi-e milă
Nici eu nu ma de mâncare!

Când văd plâns de mulţumire
Pentru haina care-am dat
Mă gândesc la Tine, Doamne...
Mi se iartă vreun păcat?!

Când mi-ai osândit trecutul,
Ai gândit că voi trăi
Prin sărmanii lumii mele,
Trist, în fiecare zi?!

Picură lumină, Doamne
Şi dreptate şi cuvânt
Peste lumea în mişcare
Pân' la trecera-n mormânt.

Uşurează-ne povara
Biciul ist usturător...
Lanţurile strâng! Şi sânge
Curge-n ochii tuturor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi fost dacă nu te-aş fi-ntâlnit? Dacă n-aş fi numărat şoaptele amintirilor ce curgeau lin îmbrăcându-mi speranţele în atingerea dorului? Ce-ar fi fost dacă inima mea alegea să zâmbească inimii tale sporadic, fără să te mângâie răbdătoare cu povesti în care dăinuiau tainic toate visele mele? Ce-ar fi fost dacă n-aş fi alergat cu valizele schimbării într-o dorinţă nebună de a urca împreună în trenul vieţii? Şi oare, dac-aş fi ales un alt drum, tu ai fi încercat să mă opreşti?

Andreea Palasescu (14 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chilipiruri oferite de ocean

Celor care susţin că, tributari exagerării,
Noi supraevaluăm importanţa mării,
Eu le răspund: "Nu, oricum o dai, orice-ar fi,
Nu-i adevărat – în afară că-n zilele senine
E-albastră, ea ne-aduce beneficii – şi nu puţine;
Nu-mi imaginez ce ne-am face într-o bună zi
Dacă deodată mările ar putrezi. ''

De pildă, să ne gândim la nave. Ce-ar fi dacă,
Lipsindu-le substanţa pe care să plutească,
Iolele şi pescadoarele vor eşua,
Şi fregatele, şi navele de linie, şi, luaţi aminte,
Toate ambarcaţiunile care vă trec prin minte?
Niciuna dintre ele, cu alte cuvinte,
N-ar mai naviga dacă Oceanul s-ar evapora.

În schimb, doar de-un singur neajuns scapă
Insulele britanice-n lipsa cuprinsului de apă
Care desparte malul acesta de celălalt:
Renunţând la alte daruri oferite de-ocean cu generozitate:
Continentul s-ar întinde până la Kent şi, încă, mai departe,
Iar noi, făr-a mai pluti cu necesitate,
Am călători numai şi numai pe-asfalt.

Să ne gândim, de pildă, la peşti. Nu-mi pot închipui
Unde ar găsi ei alt spaţiu pentru a se zbengui
Şi a face sport, unde-ar mai putea înotul exersa;
Cum ar putea balenele, mai vreau să ştiu anume,
Grăsuţele balene, arunca spre cer jeturi de apă-n spume?
Unde s-ar duce jucăuşul hering în această lume
Dacă resursele acvatice ar dispărea?

De aceea noi avem pentru Ocean o stimă mare;
Dar, desigur, eu am şi motivele mele particulare
Să îl laud, nu mă ascund:
Atunci când inimii mele-i este dor
Să simtă ceva ud şi fremătător
El e mediul cel mai frumos şi mai primitor
În care-ador să mă scufund.

poezie de Owen Seaman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înţeleg că am greşit în privinţa voastră?
Maria: Bineînţeles, dragul meu! Ai greşit închipuindu-ţi că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu ştii ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ţi-aş vrea răul. Şi evident, nu te-aş înşela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aş fi vrut pe Luci pentru mine, n-aş fi renunţat de la bun început la el, aş fi avut destul timp de partea mea. Şase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine ştie?! Am fi putut deja fi căsătoriţi şi atunci sigur n-aş fi putut deveni soţia ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Aşa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ţi-am mai spus... Deşi îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunţat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneşe de Lia şi nu voi reuşi să i-o scot din minte aşa de uşor. Iar dacă atunci am renunţat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aş fi străduit, n-aş fi avut nici o şansă; inima lui îi aparţine tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa şi tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aş putea să vă fac aşa ceva. Nici ţie, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Şi nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritaţi una ca asta. Deci, n-aş putea. Sincer, n-aş putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg şi prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; şi comandantul nostru. Nici n-aş vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu, dacă eu

Dacă tu, dacă eu
Mai simţim uneori
Dintr-un colţ să vedem
Un înalt curcubeu,
Dacă eu, dacă tu
Noi mai credem în vis
Într-o noapte din an
Nu gândim la abis,
Dacă tu, dacă eu
Inimi mari mai avem
Şi culori vor renaşte
Între ele mereu,
Dacă eu, dacă tu
Dezgheţam zile mii
Şi le umplem cu zâmbet
Colorat de copii,
Dacă eu, dacă tu
O iubire avem
Nu uita niciodat'
Drumul meu e al tău,
Dacă noi împletim
Zi cu noapte la rând
Timpul meu şi al tău
Ar rămâne în gând,
Dacă noi n-am visa
La un cer înstelat
Am tăia din iubiri
Doar bucăţi am avea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stradă s-a schimbat totul, nu mai plouă, nu mai miroase a nimic. Aerul e impersonal, nici dens, dar nici uşor, nu e frig, nu e cald, e linişte. Cum să poţi simţi ceva într-o noapte atât de moartă, de amorţită? Cum naiba poţi să te vezi cu oameni, într-o astfel de noapte? Cum să suporţi să staţi aşa, cadavru lângă cadavru, şi să aştepţi lumina zilei care vine, a dimineţii făcute pentru oameni normali, pentru oameni fără angoase şi nebunie? Cum să supravieţuieşti lângă durerea celui de tine, mort în aceeaşi zi, cu sufletul închis într-o cutie de lemn, bine ferecată? Prin case nu se văd deloc lumini, viermii dorm, viermii visează. Poate că dacă aş rămâne singura fiinţă pe lume n-aş mai putea simţi niciodată nimic, poate că ceea ce simţim e doar o reacţie la sentimentele lor.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine certitudinea matematică? Nu-i decât o slabă certitudine relativă, dar este cea mai absolută dintre certitudinile relative pe care omul le-a putut atinge. Ea vine de acolo că în matematică noi simţim mai bine ca oriunde limitele valabilităţii procedeelor noastre de cercetare şi a concluziilor noastre. Punând într-o cuşcă un leu şi un iepure, nimeni nu va putea spune că 1+1=2. Aşa că, aritmetica se aplică numai când se aplică, dar atunci se aplică întotdeauna în cazul în care noi o aplicăm, căci în celelalte nici nu ne vine tentaţia de a o aplica. La fel se petrece şi cu capitolele din matematica superioară; îndată ce s-au constituit definitiv nu ne mai înşelăm asupra limitelor aplicaţiilor lor sau, cel puţin, dacă ne înşelăm, constatăm repede greşeala şi suntem cu toţii de acord asupra ei, deşi atunci când s-au constituit acele capitole am fost împărţiţi şi am ajuns la contradicţii.

citat din H. Lebesgue
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE-AŞ FI O PASĂRE-N VĂZDUH, N-AŞ MAI SIMŢI ARINA SUB PICIOR
De-aş fi o pasăre-n văzduh, n-aş mai simţi arina sub picior,
Căci zbor spre stele ca un duh, cuprins de un necunoscut fior,
Ce spun acum, e numai vis ce se destramă-n zori de zi ca fum,
În cercul meu rămân mereu închis, pe-acest pământ rătăcitor.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feluri adevărate de cunoaştere

Nici un pic prea excesive, deloc prea puţine
Reciprocităţile noastre. M-ai ajutat să învăţ
Felul în care ar simţi o barcă, dacă ar putea simţi,
Îmbrăţişarea intimă a apei.

Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înţeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu ştie cât este de frumos?

Este oare trist ca tu nu poţi şti, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că eşti asemeni
Apei care îşi poate strânge palma şi sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?

Dar toate acestea sunt excesive - şi prea puţine.
Cunoscând felul în care un cerc şi-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identităţi şi simţim, complet şi cu blândeţe,
Îmbrăţişarea intimă a stării de a fi.

Felul în care zborul ar simţi o pasăre zburând
(Dacă ar putea simţi) este felul în care spaţiul care se află
Într-o piatră care se află în apă s-ar cunoaşte pe sine
Dacă ar avea felul nostru de a accede la cunoaştere.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aş mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ţi-aş vedea frumosul chip în oglinda cerului
Şi mi-aş pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aş putea schimba destinul aş da timpul înapoi
Şi-aş fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe guriţa ta ca fraga ţi-as da dulce sărutat,
Printre flori şi printre iarbă te-aş iubi neîncetat

De-aş putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aş face şi mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Şi din când în când ţi-aş cere un sărut, unul măcar

De-aş putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfăşor
Să-mi pot şterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ţi-aş vedea chipul aievea în apa izvorului
Şi n-aş mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aş putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu eşti lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aş opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieţii drum
Iar pe tine te-aş preface în clepsidra mea cu fum!

De-aş putea să-ţi mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ţi fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aş striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult ţin eu la tine şi cât imi eşti tu de dragă!

poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să plângi uşor

Într-o noapte ai să plângi uşor
Din orbita stinsă-a pietrelor
Poate-ar trebui acum şi eu să tac
Cu privirea-ncremenită dinspre lac

Într-o noapte am să trec c-un plug
Peste nori din brazde-am să te strâng
N-ai să poţi să te aduni de dor
Într-o noapte ai să plângi uşor

Într-o noapte-am să mă-ntorc prin scrum
Să mă-ngroape frunzele pe drum
Din găvane viaţa ta şi-a mea
Doar în versul ăsta s-or îmbrăţişa

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-mi razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna...

Doamne, nu ştiu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu ştiu cum se face de n-am linişte şi pace.

Doamne, când păşesc spăşit plin de gânduri aiurit,
nu îţi cer să mă iubeşti, nu îţi cer clipe cereşti,
nu-ţi cer razele Domneşti, să mă ierţi, să mă-nsoţeşti,
nu-ţi cer timpul aurit, tinereţea ce-a fugit...

Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniştea furişată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puţin şi dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.

Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi laşi razele şi luna.

Doamne, razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiţi, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă şi lumina, să le văd de-acum într-una!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ

Pe acest Pământ al nostru
Rotitor şi material
Ceva, fără îndoială,
E greşit fundamental.

E prea multă răutate
Oamenii sunt învrăjbiţi
Nu mai ştiu ce e virtutea,
Sunt rebeli şi ipocriţi.

Dacă am pleca pe Marte
Sau pe Venus ori pe Lună
Oare am putea să facem
O lume cu mult mai bună?

Sau ar fi mai indicat
Să sărim ca o gazelă
Printr-o gaură de vierme
Într-o lume paralelă?

Dar o să ne fie dor
De acest Pământ de vis
Unde totuşi am putea
Să trăim ca-n Paradis.

poezie de Octavian Cocoş (21 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamne, eşti totul

Tu, Doamne, eşti totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credinţă
Din tot ce am astăzi nimic n-aş avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruinţă.
Şi viaţa din mine şi sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea eşti Tu, Dumnezeu
În toate acestea eşti Tu, Doamne Sfinte.

Şi-atât eşti de mare şi-atunci când mă cerţi
Când stau cu durerea şi vina în pleoape
Şi-atâta mă mângâi şi-atâta mă ierţi
Şi-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Şi-atâta eşti Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce eşti Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă şi du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e puţin pînă-n seara lumii

Doamne, mai e puţin pînă-n seara lumii
Şi încă n-am făcut nimic pentru Tine.
Atîta dragoste în inimă-mi coboară,
Cuvînt şi faptă voi găsi pentru slujire?...
Aş clădi o cetate
Cu ziduri puternice, cu turnuri înalte
Cu porţi deschizîndu-se larg
Spre departe
Cu temple-ncărcate-n balsam de-nchinare
Să intre oricare
Spre rugă, iertare...
Dar, Doamne, port în gîndu-mi
Cetatea mult promisă
Ce-aşteaptă pregătită în cerul Tău
Cel sfînt
Minunea m-atrage-aşa de mult
Că uit de-orice cetate pe pămînt

Aş săpa o fîntînă
Cu limpezi izvoare curgînd într-o pace
Deplină
Ca şi cum apa ei
Ar putea să-Ţi fie-alinare
Pe drumul fierbinte spre cruce
Ca şi cum stropii ei
Ar putea să mai strige-acel strigăt
"Mi-e sete"
Dar, Doamne,
Am auzit de apa vie
Din fîntînile cerului
Cu cumpenele lor sprijinite de stele
Şi nu mai ştiu decît s-aştept
Să-Ţi văd iubirea oglindită-n ele

Aş aprinde o lumină
De parc-aş mai putea cu ea
S-alung întunericul din noaptea trădării
Să fac să se vad-adevărul
În pridvorul roman
În care Pilat
În loc să-şi spele conştiinţa
Îşi spală mîinile...
Aş aprinde o lumină
Şi-aş pune-o la răscrucea rătăcirilor
Acolo unde bîjbîie lumea
Neştiind încotro...

Dar, Doamne,
Am auzit de-o ţară a luminii
La Tine sus, în care heruvimii
Te laudă zburînd printre jerbe de stele...
Şi de atunci mă tot întreb
Ce lumină să-Ţi aprind aş putea?

Poate doară
Inima mea...

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua iubirea

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor şi de credinţă?
Cum aş putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îţi port recunoştinţă!

Mi-ai dat iubire şi speranţă în destin,
Mi-ai dat credinţa pentru-o-ntreagă viaţă.
Cum aş putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea faţă.

Şi-Ţi mulţumesc, Doamne şi Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Şi chiar dac-am să plâng în lungul vieţii drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.

Şi-Ţi mulţumesc pentru că, Tu, îmi eşti
Tot sprijinul, tot reazemul din viaţă;
De rele, Doamne, Te rog să mă fereşti
Şi dă-mi iubire, şi dă-mi, Te rog, speranţă.

Iubire pentru oameni, speranţă-n veşnicie,
Dă-mi liniştea de care am nevoie,
Fereşte-mă, Doamne, de ispită şi prostie
Şi lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.

Să sper şi să cred în dragostea şi-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranţa pe pământ
Şi ia-mi, Te rog, viaţa şi fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.

rugăciune de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!